Material primit de la Alianta Familiilor din Romania

Nu e prima data cind Guvernul Romaniei voteaza negindit. In ultimii ani a votat consistent in favoarea rezolutiilor pro-homosexuale. Acum un an, spre exemplu, a votat, in cadrul ECOSOC, in favoarea acordarii de statut de observator ONU unui grup homosexual brazilian suspectat de pedofilie. Iar in Decembrie 2008 a votat in favoarea unei rezolutii pro-homosexuale initiate de Franta.

Pentru cei interesati redam lista voturile din decembrie 2009.

Impotriva:  Afghanistan, Algeria, Bahrain, Bangladesh, Belarus, Benin, Botswana, Brunei Darussalam, Burundi, Cameroon, Cape Verde, Chad, China, Comoros, Congo, Côte d’Ivoire, Cuba, Democratic People’s Republic of Korea, Democratic Republic of the Congo, Djibouti, Dominica, Egypt, Eritrea, Gabon, Ghana, Guinea, Guyana, Indonesia, Iran, Iraq, Jamaica, Jordan, Kazakhstan, Kenya, Kuwait, Lebanon, Lesotho, Libya, Madagascar, Malawi, Malaysia, Mali, Mauritania, Morocco, Mozambique, Myanmar, Namibia, Nicaragua, Niger, Nigeria, Oman, Pakistan, Qatar, Russian Federation, Saint Lucia, Saint Vincent and the Grenadines, Saudi Arabia, Senegal, Sierra Leone, Somalia, South Africa, Sudan, Swaziland, Syria, Tajikistan, Togo, Tunisia, Turkmenistan, Tuvalu, Uganda, United Arab Emirates, United Republic of Tanzania, Uzbekistan, Yemen, Zambia, Zimbabwe.

Pentru:  Albania, Andorra, Argentina, Armenia, Australia, Austria, Belgium, Bosnia and Herzegovina, Bulgaria, Canada, Chile, Colombia, Costa Rica, Croatia, Cyprus, Czech Republic, Denmark, Dominican Republic, Ecuador, El Salvador, Estonia, Finland, France, Georgia, Germany, Greece, Guatemala, Honduras, Hungary, Iceland, Ireland, Israel, Italy, Japan, Latvia, Liechtenstein, Lithuania, Luxembourg, Malta, Marshall Islands, Mexico, Micronesia (Federated States of), Monaco, Montenegro, Netherlands, New Zealand, Norway, Palau, Panama, Papua New Guinea, Paraguay, Peru, Philippines, Poland, Portugal, Republic of Korea, Republic of Moldova, Romania, San Marino, Serbia, Slovakia, Slovenia, Spain, Sweden, Switzerland, The former Yugoslav Republic of Macedonia, Turkey, Ukraine, United Kingdom, United States, Uruguay, Vanuatu.

Abtineri:  Angola , Antigua and Barbuda , Azerbaijan , Bahamas , Barbados , Belize , Bhutan , Bolivia , Brazil , Equatorial Guinea , Ethiopia , Fiji , Grenada , Guinea-Bissau , Haiti , India , Liberia , Mauritius , Nepal , Samoa , Singapore , Sri Lanka , Suriname , Thailand , Timor-Leste , Trinidad and Tobago.

Suntem trăitori într-un veac în care discernământul nostru a fost grav afectat în primul rând datorită slăbirii relaţiei noastre cu sacrul, cu Dumnezeu; după cum remarca, în 1936, Vasile Băncilă, un profund cunoscător al fenomenului arhaic, „comunicarea cu divinul a slăbit sau a dispărut cu totul, sentimentul religios reducându-se, cel mai adesea, în cazul când se păstrează, la ceva foarte alambicat”. În pofida uriaşului progres tehnologic, sufletele noastre devin din ce în ce mai sărace şi mai bolnave, iar relaţia noastră cu semenii, în ciuda multiplelor canale de comunicare, tinde să se aplatizeze, semnele că ne-am da seama în ce fundătură ne aflăm fiind destul de firave. În esenţă, problema omului de azi, dincolo de relaţia cu lumea înconjurătoare, se rezumă la „relaţia” sa cu timpul, relaţie pe care, silit d e atâtea împrejurări nefaste şi agresiuni, nu mai ştie cum să o gestioneze.

Vă propun cunoaşterea sumară a unei lumi care se pierde din zi în zi, o lume mult mai apropiată de valorile eterne ale Universului decât cea în care trăim noi azi, o lume aflată, adesea, în armonie cu stele de pe cer, cu gujuliile din pământ, cu arborii ce făceau legătura simbolică cu Divinitatea sau cu elementele vitale ale vieţii: pământul, apa, focul şi aerul. Aproape intenţionat sau, cel mai adesea, chiar intenţionat, această lume a început a fi uitată or s-a pierdut încă de la intrarea în veacul al XX-lea. Cu cât ne apropiem de timpurile de azi, cu atât aşezarea veche a lumii, în special a aşezărilor rurale, s-a zdruncinat profund. Modernitatea, cu valorile ei aparent benefice, a reuşit să distrugă un edificiu arhaic clădit de zeci de generaţii de strămoşi ai fiecăruia dintre noi. Mai ales după primul război mondial, vechil e rânduieli s-au schimbat iremediabil. Bătrânul Gheorghe Mazuru din Ungureni-Botoşani spunea, prin 1950, că „lumea se strică pe zi ce trece”.

Henri H. Stahl, ca unul care cunoştea bine psihologia neamului nostru, afirma cândva cu temei: „În fundul sufletelor rămâne pentru toată lumea, ca ceva bine înţeles, faptul că acest popor românesc este prost şi primitiv. De la el n-avem nimic de învăţat, ci dimpotrivă noi pe el trebuie să-l învăţăm, ca pe un copil mic, abecedarul culturii orăşeneşti”. Aşa „prost şi primitiv” cum l-au considerat unii, ţăranul român s-a ridicat totuşi la înţelegerea marilor probleme ale existenţei. Reputatul sociolog Ernest Bernea nu ezita să susţină tranşant că „satul românesc este cel mai expresiv şi mai bogat document al istoriei neamului”, asta şi pentru că, adeseori, „adevărata istorie începe acolo unde sfârşesc documentele scrise”. Acelaşi Bernea ne prevenea că „orice colectivitate îşi organize ază viaţa după o serie de legi şi aşezăminte, acest fapt asigurându-i o anume stabilitate”. Legile şi aşezămintele acestea, adesea nescrise, se bizuiau pe tradiţii constituite de-a lungul veacurilor.Simion Mehedinţi considera tradiţia ca „un fel de ciment ascuns care cuprinde, care strânge la un loc toţi indivizii unei formaţiuni etnice” şi „o sumă de idei, de sentimente care dă unui popor coeziune, făcându-l să se simtă într-o unitate etnică. Într-un cuvânt: tradiţiunea înseamnă a te simţi cu toţii laolaltă”. Mai precis, Ovidiu Papadima aşeza la baza legilor şi aşezămintelor arhaice folclorul, acesta fiind „o realitate colectivă, (…) sufletul prin care a trăit neamul acesta între atâtea îndărătnice vitregii” (Ovidiu Papadima, O viziune românească a lumii, Bucureşti, 1941, p. 11); mai mult, folclorul este „un laborator de înţelegeri pentru viaţă şi nu o colecţie de reminiscenţe barbare”.

Încă din veacul al XVII-lea, cronicarul moldoveanMiron Costin scria că „letopiseţele nu sunt să le cetească omul să ştie numai ce au fost în vremile trecute, ci mai mult să hie de învăţătură, ce este bine şi ce este rău şi de ce să se ferească şi ce va urma fiecine”. Mai târziu cu două veacuri, Alecu Russo avertiza oarecum profetic: „Naţiile care au pierdut afiliaţia năravurilor părinteşti, îs naţii nestatornice”, fapt care se confirmă astăzi pe deplin. Potrivit lui Ernest Bernea, statul român, adesea, nu a putut să răspundă nevoilor vieţii săteşti; ba chiar forma juridică a României moderne a ignorat satul.

Punctul de vedere cuvenit care ne-ar ajuta să înţelegem lucrurile adecvat, e acela care ne-ar situa în centrul lumii sale, din unghiul de vedere al valorilor sale. Astfel, vom constata că civilizaţia satelor româneşti, contrar la ce se tot vântură prin mass-media avidă de senzaţional, este europeană, internaţională chiar; este o civilizaţie străveche, originară, plămădită o dată cu neamul românesc şi deplin realizată. În acest sens, ţăranul român, potrivit expresiei lui Liviu Rebreanu, este „înaintaşul nostru, al tuturora” şi, dacă am vrea, am avea de învăţat o mulţime de lucruri extrem de folositoare pentru vieţile noastre prea agitate, prea încordate, prea puţin racordate la „veşnicia satului” de care amintea poetul-filosof Lucian Blaga…

Concret, ce vă propun? O icoană a lumii de demult (după inspirata sintagmă a folcloristului Tudor Pamfile), o sumă de explicaţii arhaice pentru aproape tot ce mişcă şi astăzi pe pământ. Vom prezenta o „relaţie” de tip special, anume aceea dintre timp şi spaţiu, de „relaţia” aceasta depinzând o mulţime de momente şi evenimente din viaţa omului arhaic; apoi ne vom opri asupra actului ritual, ca element intrinsec gândirii tradiţionale, încercând să prindem esenţa sa în asociere cu rânduiala, credinţa, gândul şi cuvântul. Aşadar, vom încerca să conturăm profilul omului arhaic, aşa cum l-au format, în curgerea timpului, condiţiile biologice, geografice, istorice şi sociale din această parte a lumii. Aşezate după un cod străvechi, cu raporturi bine determinate între ele, acestea au as igurat echilibrul unei lumi până hăt către veacul al XX-lea. Reîntoarcerea la valorile tradiţionale sau măcar la spiritul acestora, valori care au ţinut dreaptă „bara de direcţie” a omenirii milenii la rând, ni se pare o cale demnă de urmat. Numai că aceste valori nu sunt decât foarte puţin cunoscute, iar oamenii de azi nu par a fi prea interesaţi de adevăratul sens al existenţei noastre în acest colţ al Universului. Nu putem afirma că prin reîntoarcerea la un stil de viaţă patriarhal vom ieşi neapărat la lumină, însă am fi mai naturali, mai apropiaţi de esenţa divină a fiinţei noastre.

…Prin 1934, Henri H. Stahl scria cu durere în suflet: „Să nu lăsăm să se piardă ţărănia adevărată a satelor (…), singurul lucru pe care neamul românesc l-a creat ca valoare adevărată în istoria universală şi singura cale prin care neamul românesc poate să ajungă a fi ceea ce este menit să fie; să nu uităm că sufletul unui neam se alcătuieşte în fiecare zi. Dacă nimeni nu dă dintr-al lui, cât poate, la locul unde soarta l-a hărăzit, pentru creşterea neîncetată a comorii de cultură moştenită din bătrâni, sufletul unui neam se părădueşte. Şi o să ne poată cândva trage la răspundere copiii copiilor noştri pentru că noi am primit un suflet, însă l-am lăsat să piară din nepricepere şi trândăvie”. Cunoscutul sociolog ne avertiza şi în privinţa mimetismului păgubos pe care îl practică constant rom&acir c;nii: tot împrumutând de la alţii, am produs „răsturnarea vechilor rosturi ale gospodărie noastre. Însă am părăsit noi înşine aceste rosturi fără să băgăm de seamă că şi aici, în vechile noastre tradiţii, erau îndemnuri şi căi bune de urmat”. În aceeaşi idee, Vasile Băncilă sublinia faptul că „noi nu avem un ideal social în timp, cum cere însăşi definiţia idealului, adică răsărit din propria noastră personalitate, ci un ideal în spaţiu, geografic, imitat continuu după stările şi ideologia Apusului, adică un fals ideal”.