Banner

DESCOPERITII DIN PRESA, de la Cotidianul la Vox Publica. Cernahoschi-SRI, agenta de birou a lui Buscu-RAAPPS de la Catavencu-KGB

Tweet this

scris de Victor Roncea

Frumusica Laura Cernahoschi, fosta sefa la Cotidianul si comentatoare la Realitatea TV, recunoaste public ca a lucrat pe la SRI, ca traducatoare, vreo cinci ani, pana s-a plictisit, dupa cum marturiseste chiar ea: "job-ul meu era, în cea mai mare parte, de birou". Practic, a primit grad pe vremea lui Iliescu si a plecat in presa, fiind angajata la Vintu, dupa venirea lui Basescu, cand inca era Timofte sef al Serviciului. "După cinci ani de activitate în SRI, regulile prea stricte de acolo au început să interfereze cu viaţa mea personală. Sunt o persoană căreia îi place să călătorească, să cunoască oameni noi, de diverse cetăţenii", afirma blondina din Vox Publica lui Vintu. Adica, inteleg eu, cam gresise initialele: ar fi preferat la SIE. Oricum, e clar ca, dupa numele sotului (din cate inteleg), a ales ceva venit de pe meleaguri externe. Si la externe a si ajuns (eu personal am cunoscut-o chiar in Ucraina). "În 2005,  când mi-am dat demisia din instituţie, am ieşit cu gradul de locotenent. Atunci, Doru Buşcu, la care m-am prezentat la un interviu, mi-a acordat şansa de a lucra în presă, “în ciuda” trecutului meu SRI-stic", ne mai spune tanara recruta a lui Buscu. Desigur, ceva-ceva o recomanda pe micuta Cernahoschaia, din moment ce a ajuns apoi chiar sefa pe la externele Cotidianului. Mie, oricum, imi place de ea, indiferent de statutul ei trecut sau actual, de sereista sau jurnalista, acoperita sau descoperita, in rezerva sau in atac.
Interesant de observat cum, pe lunga lista de tablagoaice de la Realitatea-Catavencu, de la Ivanciuca pana la Toma (si sa nu-l uitam pe Harry), pana acum Laurica e prima dintre fete care iese singurica, la raport, si se descopera in public(a), de buna voie si nesilita de nimeni, dupa o noapte lunga si intima (colegii de la Cotidianul stiau, ne asigura ea) de vreo patru anisori. Desigur, mai misto ar fi de aflat in ce calitate a angajat-o si transportat-o dupa el, de la Cotidianul la Vox Publica, intervievatorul-sef Buscu-RAAPPS... De activ sau de pasiv? Caci, dac-ar fi sa ne luam dupa Florin Calinescu, pe la Realitatea-Catavencu se cam bate pasul de gasca. Dupa altii, de gasculita...

Posted by Victor Roncea



Scris de George Roncea
Anul 2010 a debutat in forta prin declarararea oficiala a decesului unui numar de patru publicatii din portofoliul “mogulului” de carton Sorin Ovidiu Vintu. Patru ziare au disparut de pe piata: Cotidianul, Business Standard, Ziua si Gardianul. Doua dintre aceste publicatii, Cotidianul si Ziua, erau branduri consacrate cu peste un deceniu jumatate de prezenta pe piata. Tot ce este insa atins de gheara lui Vintu se usuca. Inca din data de 7 decembrie, din aceeasi zi in care SOV era dat in consemn la frontiera, proprietarul trustului Realitatea-Catavencu a anuntat ca renunta la divizia de print, la ziarele Cotidianul, Business Standard, ZIUA si Gardianul si ca se va retrage in afacerile on-line. De asemenea a anuntat ca se cauta cumparator pentru agentia News-In, iar pentru Realitatea TV si Money Channel se cauta parteneri pentru pachetul majoritar.

Momentul a avut semnificatia sa deoarece lui Vantu i s-a deschis dosar de urmarire de catre procurori in cazul fugii din tara a locotenentului sau de la Gelsor, Nicolae Popa, “exfiltrat” din Romania in urma cu noua ani, de ofiterul SRI Victor Veliscu, mana dreapta a lui Radu Timofte, cel care i-a tinut de sase lui Vintu la prabusirea Fondului National de Investitii (FNI). Dupa fuga sa, Popa a fost condamnat, in iunie 2009, pe post de tap ispasitor, in dosarul FNI, la 15 ani de inchisoare. Anii pe care ar trebui sa-i incaseze Vintu. Ca vechi puscarias, Vintu stie ce poate face celula rece de la Jilava, chiar si dintr-un vechi si minunat prieten, ca Nicolae Popa, care ar putea sa inceapa sa ciripeasca pe seama sa, drept care a inceput sa-si pregateasca bulendrele pentru o situatie pe care nu o anticipase, atunci cand si-a tras Trust de presa pentru a-si proteja spatele.

Daca ar fi iesit Geoana presedinte, trampa i-ar fi reusit mai mult ca sigur. Acum, pentru Basescu Vintu nu mai are la dispozitie decat solutia Kenedy. Daca e tare in bulan, ceea ce nu prea cred. Degaba a tras din toate pozitiile in Basescu, degeaba a pritocit cu Patriciu inregistrari trucate, degeba i-a facut masaj pe la spate lui Geoana, la piscina sa din strada Paris, degeaba a trasnformat aproape o mie de ziaristi in caini turbati agatati cu dintii stirbi de picioarele marinarului, intr-una dintre cele mai salbatice campanii de demolare initiate in ultimii 20 de ani la adresa unui om politic. Cu tot cu Antonescu, Vadim, Becali, unguri, minoritati, pesedisti, peremisti, voiculesti, cu tot cu dinozaurii serviciilor si cu pradatorii din servicile rusesti,Vintu nu a izbandit sa-l doboare pe Basescu, sa-l puna pe Geoana, ca apoi in 24 de ore acesta sa schimbe procurorul general si sa faca disparuta orice proba si/sau martor din dosarul FNI.

Anul acesta pe Vintu il asteapta procurorii sa dea cu subsemnatul, alaturi de Nicole Popa, interpusul sau in tunul FNI.

Presa si trompetele de pripas nu-i mai folosesc ci poate doar scutul lui Dark Vader sau un instrument de teleportare in Tanzania (pigmeii nu au tratat de extradare cu Romania ). Firesc, instrumentele inutile acum, publicatiile devenite maculatura, nu-si mai au rostul.




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 595

6 Comentarii pana acum»

  1. dan said

    am January 7 2010 @ 3:26 pm

    e aproape oficial. azi se decide soarat jurnalului national: jumatate din angajati ar putea fi concediati. detalii aici:

    http://stiripeblog.wordpress.com/2010/01/07/jurnalul-national-renunta-la-circa-jumatate-din-angajati/

  2. www.vrajitorul.eu/ said

    am January 7 2010 @ 3:34 pm

    INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ – Magia afacerii dvs.
    informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html

  3. asistentapentruconsumatori.ro said

    am January 7 2010 @ 3:35 pm

    Reclamati abuzurile la care sunteti supusi la office@asistentapentruconsumatori.ro

    Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
    Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
    Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.

    TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro

  4. http://www.urbanviorel.ro/category/adevarul-despre-mass-media-din-romania/ said

    am January 7 2010 @ 4:18 pm

  5. bodo - VAI ! PE CINE AM VOTAT !!! adica ati votat! said

    am January 7 2010 @ 10:06 pm

    Pe cine ati votat dragi romani.

    Ati votat cu Basescu. Asta o credeti voi!

    De fapt ati votat pentru Bocalizarea Romananiei. Ati votat pentru ca tot Klanul-Klan Basescu si ai lui sa o duca bine. ATi votat nepotismul in conducerea tarii. Ati votat cu daramarea Romaniai prin punerea de NOI BIRURI, adica taxe: nu era dest ca era taxa FORFETAREA, acum o sa avem si puietii forfetarului, cum ar fi: taxa pe Fast-Foof, Taxa pe Dulciuri, Taxa pe AERUL RESPIRAT, taxa pe bauturi carbogazoase, taxa pe FERICIRE si multe altele pe care guvernul BOC ni le pregateste pentru anul acesta.

    Auzi ca el a facut curat in domeniul IMM-urilor! Ca inchiderea miilor de firme e un real SUCCES – a afirmat azi domnul Boc la stiri. Ca s-au inchis numai firme care nu mai aveau activitate (sic!). Pai Ba Boule, nu mai aveau activitate pentru ca a venit CRIZA la sfarzitul anului 2008 si i-ati pus voi pe butuci in 2009 dandu-le lovitura de GRATZIE cu acest FORFETAR.

    Ati inchis mii de fime si ati lasat someri mii de oameni pe drumuri. daca nu era taxa , aceste firme o mai duceau cumva de pe o zi pe alta. Mai lucrau ce le pica si omul angajat tot mai facea de o jumatate de salar. Dar asa, ce ati fakut? Ati pus oamenii pe drumuri. Nu mai au locuri de munca. Ce faceti domnilor guvernati? Ati mancat matraguna?

    Asa ca, nu va mirati de ce s-a format o asemenea “MONSTRUASA” COALITIE impotriva lui Basescu! S-a format cea mai larga coalitie din intreaga istorie a Romaniei impotriva unui singur om. Impotriva unui Dictator.

    De ce s-au aliat Liberarii cu Comunistii si Nationalistii cu Ungurii este pentru ca situatia e cu adevarat NOSOALA!!!!

    Este pentru ca ei si-au dat sema ca mai rau decat comunistii lui Geoana si Iliescu e pericolul Besescian. Acest Cancer ce a cuprin Romania incetul cu incetul si a incetosat mintile oamenilor facandu-i sa il voteze pe el – PATRIARHUL SALVATOR venit pe un Remorcher Alb sa ne salveze de balaurii Vanturenieni, Tariceni, Voiculestieni , Patricieni sau Vanghelieni.

    Asta ati votat, dragi compatrioti!

    Acum o sa dormiti linisti. Pentru ca

    afara ploua.

  6. fuck them all said

    am January 8 2010 @ 7:23 pm

    ploua, ninge…

    Da’ vine ea shi primavara….

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean