Scris de Victor Roncea
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a avut amabilitatea să răspundă ieri unui demers în interesul public făcut de Asociaţia Civic Media privind transparenţa în exercitarea funcţiei de preşedinte al Institutului Cultural Romån de către Horia Roman Patapievici. Totul a pornit de la un articol din „Cotidianul“, din care aflam că „intelectualii de elită“ au maşini pe măsură. Astfel, Gabriel Liiceanu, membru al Consiliului de Conducere al ICR, desemnat de fostul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu, deţine două limuzine de lux. „Cetăţeanul obosit şi învins“ în primul mandat al lui Băsescu - după cum s-a autodeclarat în faţa preşedintelui la o şezătoare GDS - are un BMW seria 5, alintat „Siegfried“ şi un Alfa Romeo botezat „Marcello“. Prietenul lui Liiceanu, Andrei Pleşu, conduce şi el o maşină de elită, un Volvo S 80. Preluând modelul magistrului, Horia Roman Patapievici mărturiseşte că are aceeaşi preferinţă în materie de lux. Potrivit ziarului „Cotidianul“, din 24 mai 2007, „Horia-Roman Patapievici a primit în dar o mănuşă luxoasă, deşi „din piele mai groasă“, cu care i-a luat câteva luni să se obişnuiască: „Am primit telefon de la dna Huidan, de la Volvo, care mi-a propus să-mi pună la dispoziţie, fără nicio obligaţie, un Volvo S60. Când am trecut de la Espero la Megane era ca şi când aş fi trecut la o navetă spaţială. Dar de la Megane la Volvo! Volvo e din altă lume!“, exclamă preşedintele ICR. „E ca diferenţa dintre un costum de in vara, foarte plăcut şi practic, şi un costum de tip Hemingway, care şi el e foarte comod, dar e cu totul altceva! Încerc să transform Volvo-ul într-o mănuşă, dar luni întregi m-am simţit ca o pată de murdărie pe tapiseria ei. Mă simţeam sub standardele ei!“. Şofer tomnatic, Patapievici şi-a luat carnetul la 43 de ani, se mai afirmă în „Cotidianul“.

ANI dezvăluie că automobilul de lux îi aparţine lui Vîntu

Cercetând însă Declaraţia de Avere a preşedintelui ICR, stupoare! - membri Civic Media au constatat că Patapievici deţine doar un Matiz şi un Clio. Teoretic, conform Legii, Patapievici Roman Horia (Horea), încălca următoarele prevederi legale privind Falsul în declaraţii - care se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, şi Noţiunea de conflict de interese, definită în Legea nr.161/2003 ca fiind situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative. De ce? Pentru că Patapievici ignorase complet prevederea Capitolului VI din Declaraţia de Avere, pe care trebuia să o completeze obligatoriu un funcţionar de stat, respectiv: „Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli sau alte asemenea, a căror valoare individuală depăşeşte 300 euro“. Or, un Volvo S60 costă între 26.800 şi 39.800 de euro.
ANI nu face decât să adeverească aceste suspiciuni, chiar dacă nu reuşeşte să-l apuce legal de coarne pe Patapievici. În răspunsul oferit de Inspecţia de Integritate a ANI, prin semnătura inspectorului Puiuţa Becuţ şi a directorului general Ilie Ene, se afirmă următoarele: „Horia Roman Patapievici, în calitate de director al revistei «Idei în Dialog», editată de SC Caţavencu SA, avea posibilitatea de a utiliza în mod legal, în temeiul prevederilor art 21 alin (3) lit n) din Codul Fiscal, autoturismul marca Volvo S60 aflat în folosinţa societăţii Caţavencu SA, fără ca aceasta să constituie un avantaj primit gratuit“. Interesant, nu? Şi cum rămâne cu declaraţia iniţială a lui Patapievici: „Am primit telefon de la dna Huidan, de la Volvo, care mi-a propus să-mi pună la dispoziţie, fără nicio obligaţie, un Volvo S60“. Sorin Ovidiu Vîntu are o tehnică specială de a câştiga persoane oferindu-le favoruri de lux. Un alt şef al unei instituţii importante a statului român, Serviciul Român de Informaţii, circula cu un Jeep pus la dispoziţie de către inamicul declarat al lui Traian Băsescu, mogulul media fost şi posibil viitor puşcăriaş.

De unde vine de fapt Volvo-ul?

Interesându-ne asupra aspectului original invocat de Patapievici privind folosirea automobilului de lux, am înţeles că doamna la care face referire acesta este Lavinia Huidan, preşedinte fondator al unei Fundaţii, „Life for life“, a cărei activitate pare să fi încetat cândva în 2007. De pe portalul de Internet al acestei organizaţii „non-profit“ aflăm că „Printre principalii sponsori se regăseşte Grupul Euro Inter Trade şi, din cadrul său, sucursala Forum Auto, importator Volvo în România, care alocă un procent din vânzarea fiecărei maşini pentru sprijinirea Fundaţiei «Life for Life»“. Preşedintele Fundaţiei este, însă, acelaşi cu preşedintele Grupului Euro Inter Trade care-şi alocă sieşi acel procent din vânzarea fiecărei maşini Volvo, respectiv Lavinia Huidan. Atât Andrei Pleşu, membru până de curând al Consiliului de Conducere al ICR, cât şi Horia Roman Patapievici, preşedinte al ICR, ca deţinător al acestui „cadou, serviciu, avantaj primit gratuit“, au fost protagoniştii speciali ai reuniuniilor despre „Afaceri şi Cultură“ desfăşurate sub egida firmelor Volvo şi a revistei „Dilema“, editată de Trustul lui Patriciu, dar prezentate, curios, pe portalul „Fundaţiei non-profit“ „Life for Life“. Rămâne, desigur, de observat, că patronul lui Patapievici, Sorin Ovidiu Vîntu, un „expert financiar-bancar“ după Mircea Geoană, a ştiut cum să soluţioneze problema Volvo-ului, în limitele legii. Desigur, nu ştim cum rămâne cu morala „intelectualului lui Băsescu“ motorizat de devalizatorul FNI.

ICR, cuibuşorul GDS

De asemenea, în ceea ce priveşte punctul 2 al Declaraţiei de Interese, respectiv Conflictul de Interese, Patapievici a omis să menţioneze, conform legii, că este membru şi al unor asociaţii şi grupuri de interese, respectiv Grupul pentru Dialog Social, care beneficiază de la Guvernul Iliescu-Năstase şi de statutul de organizaţie „de utilitate publică“. Atât unii directori ai ICR, cât şi mulţi dintre autorii unor cărţi, precum şi publicaţiile lor sponsorizate de ICR din banul public aparţin de acest Grup. ANI consideră că „fapta dlui Horia Roman Patapievici de a nu menţiona în declaraţia de interese calitatea de membru al organizaţiei neguvernamentale Grupul pentru Dialog Social nu este un indiciu temeinic privind săvârşirea de către acesta a infracţiunii de fals în declaraţii, deoarece nedeclararea acestei calităţi nu a produs consecinţe juridice pentru sine sau pentru altul“. Cu toate acestea, există date care arată contrariul, pe care le vom pune la dispoziţia ANI, în vederea reevaluării. Printre acestea se găsesc fapte consemnate deja de Valerian Stan, un expert reputat al societăţii civile, co-autor, printre altele, al mai multor Rapoarte anuale ale APADOR-CH privind respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale în România şi al Manualului „Instrumente de monitorizare a instituţiilor anticorupţie“, realizat sub egida Centrului pentru Resurse Juridice şi a Institutului de Politici Publice.

Patapievici, un Hrebenciuc al mafiei culturale

Potrivit acestuia, «sub mandatul d-lui Patapievici, în jurul ICR s-a format o reţea clientelară care pare că a copiat la indigo modelele cele mai detestabile din politica autohtonă. Dl Patapievici şi clienţii ICR sunt pe cale să ajungă în cultura „bugetară“ ce au fost şi încă mai sunt în politică Viorel Hrebenciuc, Adrian Năstase, Miki Şpagă şi toată clientela lor şi a partidului lor. Fără să fie conştienţi de urmarea gesturilor lor, cei care au sărit în apărarea dlui Patapievici şi a echipei sale au desenat o hartă foarte sugestivă a oamenilor şi intereselor care de patru ani încoace parazitează cu consecinţe foarte grave Institutul Cultural Român. Extrem de interesant - dar şi de grăitor - mi se pare faptul că oamenii în cauză aparţin practic fără excepţie Grupului pentru Dialog Social al dlor Liiceanu şi Patapievici şi/sau grupului de foşti agenţi ai propagandei comuniste („noua stângă“) din presa „studenţească“ - revistele „Viaţa studenţească“, „Echinox“, „Opina studenţească“ şi „Dialog“, publicaţii de multe ori mai eficace decât presa centrală în îndoctrinarea „tinerei generaţii“. Parte dintre ei - unii dovediţi deja, iar alţii suspectaţi doar că au fost şi agenţi ai poliţiei politice comuniste - au devenit după 1990 membri ai GDS».
Printre aceştia, Valerian Stan îi observă pe: «- Gabriel Liiceanu, membru al GDS, fost membru, numit discreţionar, în Consiliul de Conducere al ICR: editura sa, „Humanitas“, a beneficiat de un tratament de departe cel mai favorizant în raport cu celelalte edituri (editura sa a tipărit şase din cele opt volume de până acum ale lui H-R Patapievici); în apărarea ICR, Liiceanu a scris, între multe altele, despre Patapievici: „Pentru ceea ce a realizat în anii din urmă Institutul Cultural, românii ar trebui să-l hrănească pe Horia Patapievici în Pritaneu“, iar despre criticii Institutului: „mistificatori“, „slujnicarii lui Ceauşescu“ ş.cl.); - Andrei Pleşu, membru al GDS, membru al Consiliului de Conducere al ICR (soţia, director al Centrului de Carte al ICR); presa şi fostul director al ICR Paris au documentat tratamentul permanent privilegiat din partea ICR în publicarea propriilor scrieri (teza sa de doctorat - sic! - din 1977) şi în voiajele nesfârşite pe mai întregul mapamond; - Vladimir Tismăneanu, membru al GDS, ani la rând propagandist prolific în publicaţiile comunist-studenţeşti; a fost şi este beneficiarul mai multor finanţări generoase din banii ICR pentru promovarea, în Europa (la Paris, unde directoare a ICR este Magda Cârneci, membră a GDS) şi Statele Unite, a Raportului său de „condamnare a comunismului din România“; a apărat ICR în scandalul implicării foştilor lui colegi Sorin Antohi şi Andrei-Corbea Hoişie în programele sale; cu nuanţe ale argumentării prea puţin convingătoare, i-a apărat de asemenea şi pe cei doi foşti agenţi ai Securităţii».

Patapievici merge cu Volvo-ul lui Vîntu
Curentul - marţi, 15 decembrie 2009