DILEMĂ. A fost a opta minune a lumii sau o mega-escrocherie imobiliară?

Locul de joacă preferat al bogaţilor lumii, micuţul şi luxuriantul emirat Dubai, se află într-un punct de răscruce. Luna trecută, statul Dubai, mai exact familia conducătoare Al Maktoum, a anunţat că nu mai plăteşte datoriile mega-companiei Dubai World, pe care de altfel o deţine.

Vestea că şeicii nu au cum sau nu vor să plătească datorii de 80 de miliarde de dolari s-a răspândit ca un fulger, lovind marile Burse internaţionale şi stârnind panică în rândul investitorilor. Este însă povestea Dubaiului aproape de un sfârşit dramatic? Zecilor de superlative de genul „cel mai… din lume” li se va adăuga „cel mai mare dezastru”? Pentru zeci de mii de investitori imobiliari străini în Dubai, zilele de lâncezeală la soare, de golf cu prietenii şi de spart banii în malluri par să se fi încheiat.

O viziune în nisip

Familia Al Maktoum conduce emiratul de pe la jumătatea secolului al XIX-lea, o bucată neospitalieră de deşert, care se pierde în apele Golfului Persic. Până la jumătatea secolului trecut, principalul business în zonă era comerţul cu mirodenii, iar Dubaiul avea o populaţie de circa 20.000 de locuitori.

Povestea începe în 1966, când s-a descoperit petrol în regiune. Dubaiul de astăzi se datorează viziunii şeicului Raşid bin Saeed al Maktoum, tatăl emirului de astăzi Mohammed bin Raşid al Maktoum, care a înţeles rapid că petrolul nu va ţine mult. De altfel, Dubaiul are printre cele mai mici rezerve de petrol din Golf, anul de vârf al producţiei fiind 1991.

Însă familia al Maktoum a apucat să profite de anii de boom ai petrolului, iar prioritatea de investiţii a fost modernizarea ţării. Startul Dubaiului de astăzi a fost exploziv literalmente şi se leagă de celebrul moment „9/11”. După atacurile teroriste din New York, devenise greu pentru orice investitor al cărui nume conţinea particula „bin” să investească în SUA sau în Europa. Logic, varianta Dubai, aproape de casă, a devenit peste noapte foarte atrăgătoare pentru proscrişii arabi.

Boomul celor o mie de nopţi

Dubai 2008: zeci de milioane de turişti se înghesuie în Paradisul Bogaţilor, o lume cum n-a mai fost alta. Cei mai avuţi dintre ei se grăbesc să-şi cumpere câte o bucăţică de Rai, pe jumătate investiţie, pe jumătate pură plăcere personală.

Preţurile de real-estate crescuseră în doar cinci ani cu 400% şi părea că este loc pentru mai mult. Ofertele abundă. Palm Jumeirah, primul complex de insule artificiale din lume, o realizare inginerească ce părea imposibilă, se vinde din stadiul de proiect. Aflaţi în drum spre Campionatul Mondial din Coreea de Sud şi Japonia, componenţii echipei naţionale de fotbal a Angliei nu rezistă tentaţiei. David Beckham, Joe Cole, Paul Scholes, Gary Neville, Wayne Bridges sau David James plătesc avansul pentru case pe insule în valoare de 1,1 milioane de euro.

Superstarul Formulei 1, Michael Schumacher, plăteşte o mică avere pentru o cincime din Antarctica, una dintre cele câteva sute de insule ale complexului artificial World, încă nefinalizat. Brad Pitt şi Angelina Jolie cumpără la rândul lor o insulă pe care vor să dezvolte un eco-hotel cu 800 de camere. Atenţie: World este una dintre puţinele construcţii umane vizibile din spaţiu. Pentru investitor, subsidiara Dubai World, Nakheel, afacerea părea de vis. Foarte puţini au reuşit să „iasă” din investiţiile din Dubai pentru că nu mai există cumpărători, iar pierderile sunt enorme.

AŞA ARĂTA. Imaginea este reală şi arată Dubaiul deşertificat dinaintea boomului imobiliar. Asta se întâmpla în 1990

AL BURJ TOWER. Turnul de circa un kilometru înălţime, dezvoltat de super-îndatorata companie Nakheel. Trebuia să fie dat în folosinţă în ianuarie 2010, dar lucrările au fost oprite

• Trump International Hotel and Tower. Un zgârie-nori de 60 de etaje în complexul Palm, cu o arhitectură inspirată din anii ’80.


• Hydropolis. Un turn de 70 de etaje, fiecare etaj învârtindu-se independent în jurul axei centrale. Din exterior, clădirea îşi schimbă continuu forma, iar la subsol are un hotel subacvatic.


• The Dubai Opera House. Un experiment arhitectonic, care îmbină o platformă petrolieră, o seră şi un spectacol de lumi, operă a superstarului francez Jean Nouvel.


• Dubailand. Un vast parc de distracţii, cu zone tematice, zeci de hoteluri, replici în mărime naturală a marilor atracţii turistice ale lumii şi, bineînţeles, un nou „cel mai mare mall din lume”.


• The Cloud. Un complex de grădini, lacuri, palate şi vile impunătoare, totul ridicat pe o platformă uriaşă susţinută de stâlpi de 30 de metri înălţime.


• Waterfront City. Un întreg oraş care să susţină o populaţie de 1,5 milioane de locuitori, ridicat pe nouă insulă artificială de două ori mai mare decât Hong-Kongul.

The Dubai Opera House

VREMURI BUNE. Milionari din toată lumea se refugiaseră în Dubai, unde trăiau într-un lux orbitor. Acum, ei părăsesc corabia care se scufundă

PARTEA ÎNTUNECATĂ A SCLIPITORULUI DUBAI

Închisoarea datornicilor

Sofia, o franţuzoaică de 34 de ani, s-a mutat în Dubai la începutul lui 2008, acceptând o slujbă bine plătită într-o agenţie de publicitate.

Entuziasmată şi încrezătoare în creşterea economică din jurul ei, şi-a cumpărat un apartament de 300.000 de dolari, cu o ipotecă pe 15 ani. Acum, la fel ca mulţi dintre expaţii Dubaiului, a rămas fără serviciu, scrie „New York Times”. „Mi-e foarte frică de ce s-ar putea întâmpla, pentru că am cumpărat o proprietate aici. Mi s-a spus că, dacă nu mai pot plăti, aş putea ajunge în închisoarea datornicilor”, spune Sofia. Potrivit legii, cine nu-şi plăteşte datoriile, indiferent de motiv şi indiferent dacă e vorba de facturi sau rata la bancă, intră la închisoare.

Mii de maşini abandonate

Pe de altă parte, lucrătorilor străini - 90% din populaţia de 1,5 milioane de oameni ai Dubaiului este reprezentată de aceştia - li se anulează vizele dacă rămân fără slujbă. Ei au la dispoziţie doar 30 de zile pentru a-şi găsi altă slujbă, altfel trebuie să părăsească emiratul.

De altfel, criza de pe piaţa muncii a început încă din primăvară. La un moment dat, poliţia a descoperit că în parcarea aeroportului internaţional erau peste 3.000 de maşini abandonate. De obicei cu torpedoul plin de cărţi de credit neachitate şi cu bilete de scuze în geam. Era vorba despre expaţi care n-au mai reuşit să plătească ratele şi au fugit din ţară.

Catacombe în nisip

Posibil cea mai întunecată parte a sclipitorului Dubai este cea a muncitorilor străini şi nu a expaţilor bine plătiţi. Sute de mii de indieni, de filipinezi şi de chinezi au trudit 12 ore pe zi, la 50 de grade Celsius, pentru a construi „minunea”. Cu salarii infime, de 30 dolari pe săptămână, aceştia trăiau în condiţii mizerabile în ghetourile din umbra zgârie-norilor.

În 2005, consulatul indian a raportat moartea a 971 de conaţionali pe şantierele din Dubai din cauza con diţiilor de muncă insuportabile. Doar un mega-scandal în presa internaţio nală a mai îmbunătăţit cumva lucrurile, autorităţile înăsprind legea muncii pentru angajatori.

Paradoxul este uriaş: în timp ce pentru întreţinerea unui teren de golf (Dubai are şapte terenuri de nivel internaţional) se consumă zilnic 4 milioane de litri de apă desalinizată, într-o tabără a muncitorilor asiatici există un singur duş la câteva mii de persoane. Tot în 2005, unul dintre prinţii din Dubai a fost implicat într-un scandal cu privire la răpirea şi sechestrarea de copii din lumea a treia, care erau „antrenaţi” pentru a deveni jockey de călărie. „Antrenaţi” înseamnă înfome taţi, pentru a se opri din creşterea naturală.

Fotografii Reuters