Cel mai tare spital din ţară, ascuns în pădurea din Balotesti

Tweet this

La Baloteşti funcţionează "bijuteria" medicală a SRI

Libertatea este singurul ziar care a reuşit să realizeze un reportaj in Spitalul Militar Dr. Agrippa Ionescu, mai cunoscut sub numele de “Spitalul SRI”, de la Baloteşti, Ilfov. Prin aspect, igienă şi dotări, Spitalul Serviciului Român de Informaţii rivalizează cu cele mai prestigioase unităţi medicale din Europa.


În clădirea Spitalului de Urgenţă Dr. Agrippa Ionescu a fost, înainte de ’89, un sanatoriu TBC

Administrat în prezent de Serviciul Român de Informaţii, spitalul de la Baloteşti a început să funcţioneze în 2007. Clădirea a fost renovată în întregime, pentru că, pe vremea lui Ceauşescu, aici era un sanatoriu pentru bolnavii de TBC. Nimic nu aminteşte însă de acea perioadă şi nici de vreo unitate medicală românească din prezent, întrucât la interior şi la exterior, Spitalul SRI este realmente o bijuterie.

Un salon are maximum două paturi

Valoarea investiţiei, 90 de milioane de lei

Tehnica medicală e nouă şi performantă, igiena respectată pe deplin, iar văzut de-afară spitalul arată ca un sanatoriu privat occidental. Nu există salon sau rezervă cu mai mult de două locuri, iar mesele zilnice le sunt aduse tuturor pacienţilor la pat. Saloanele au sisteme moderne acustice şi luminoase prin care pacienţii pot semnala urgenţele medicale. Paturile sunt automatizate, pentru a evita apariţia unor afecţiuni ale pielii cauzate de imobilizare îndelugată.

Monitorizare exactă la Secţia Cardiologie

Baza de recuperare e, de asemenea, impresionantă. Pădurea în care funcţionează unitatea medicală şi punctele de acces sunt păzite de soldaţi înarmaţi până- n dinţi. Cei mai mulţi componenţi ai personalului medical sunt angajaţi ai SRI.

Un cadru al SRI face băi galvanice la Secţia de Recuperare a Spitalului SRISecţiile care funcţionează în Spitalul de la Baloteşti sunt Cardiologie, Medicină internă, Imagistică, Neurologie şi Recuperare. La acestea se adaugă Unitatea de Primire Urgenţe (UPU), dotată şi ea cu aparate de ultimă generaţie.

Aici se poate trata orice român

Deşi pare de nepătruns pentru oamenii obişnuiţi, responsabilii Spitalului SRI Baloteşti susţin că fortăreaţa medicală îi tratează pe toţi oamenii care au nevoie de asistenţă.

Mihaela Dumitrescu“Chiar dacă spitalul are regim militar, la noi are acces, cu un bilet de trimitere şi în limita locurilor de tratament libere, orice asigurat, iar Unitatea de Primire Urgenţe îi tratează pe toţi cei care au nevoie de acest lucru. În acest moment, toate paturile sunt ocupate. Avem 125 de paturi şi 120 de pacienţi. Păstrăm întotdeauna cinci paturi libere pentru cazurile urgente”, a spus, pentru Libertatea, Mihaela Dumitrescu (foto), 44 de ani, director medical al Spitalului.
Sursa :
http://www.libertatea.ro/stire/cel-mai-tare-spital-din-tara-ascuns-in-padure-267817.html




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 9756

32 Comentarii pana acum»

  1. marian said

    am December 9 2009 @ 3:38 pm

    Si cum niciodata nu va fi loc si pentru alti , pe astea se duc bani nostri iar noi suntem tratati fara medicamente , ser fiziologic, chiar astazi intreba cineva dintr-un spital din apropiere la farmacie de ser fizilogic. pentru asta platim taxe sa se plimbe uni cu caleasca, si pe reclame mincinoase , de ce nu sau dus acei bani intro ferma sa produca produse agricole sa nu mai luam din import sau sunt politicieni ce isi trag comisioane din distributie.

  2. http://www.urbanviorel.ro/category/serviciul-roman-de-informatii/ said

    am December 9 2009 @ 3:53 pm

  3. vrajitorul.eu said

    am December 9 2009 @ 4:15 pm

    INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ – Magia afacerii dvs.
    informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html

  4. asistentapentruconsumatori.ro said

    am December 9 2009 @ 4:15 pm

    Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
    Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
    Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
    TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro

  5. Metalshrine said

    am December 9 2009 @ 10:04 pm

    E bine ca avem grija de adevaratii caini de paza ai democratiei.

  6. kkk said

    am December 10 2009 @ 12:35 am

    incercati sa luati bilet de trimitere de la medicul de familie… veti fi surprinsi sa constatati ca vi se da si ca sunteti primiti ca “bastanii” cum le ziceti voi. Medicii de acolo(si personalul medical) sunt de super bun-simt asa ca nu mai dati din gura degeaba fara sa incercati!

  7. Radianu Mihai said

    am December 10 2009 @ 10:05 am

    si este ceva nasol?
    nu cred asta,ba din contra,sa se faca cat mai multe astfel de unitati medicale,in toata tara!

  8. dorin said

    am December 10 2009 @ 11:28 am

    Exista si clinici private la fel de bune.
    Si te costa cam la fel pentru ca nu mai trebuie sa dai spaga ca personalul are salarii mai mari
    Rezultatele sunt incredibile – ai servici medicale rapide si de foarte buna calitate. Poate ca dai 30% mai mult decat spagile de dincolo, stiti voi unde.
    Chiar si privatii din Romania inca sunt la 20% fata de preturile din USA – am platit si pentru peste Ocean ceva si nu m-am simtit prea bine cu banii dar am fost fericit ca in cateva ore au rezolvat tot ca la carte

    Eu cred ca inca mai putem lua bani de la UE sa mai facem cateva spitale la fel.

    Hai – la treaba !

  9. Manuela Stanciu said

    am July 31 2010 @ 7:38 pm

    As vrea si eu sa stiu daca persoanele cu handicap 1 pot beneficia de serviciile acestui spital,in conditiile in care au nevoie in permanenta de insotitor.Poate stie cineva si ce preturi se practica.As fi recunoscatoare cuiva care mi-ar da un numar de telefon de la acest spital.Multumesc!

  10. ROMANA said

    am August 20 2010 @ 2:19 pm

    “Aici se poate trata orice roman,dar toate paturile sant ocupate !!!!”foarte tare.pentru cainii astia de securisti vad ca sant bani destui sa se faca un ditamai spitalul,dotat ultra !!!! rusine,prin asta dem inca odata ca securitatea este cea care a facut cel mai mare rau poporului roman.jigodiile din serviciile secrete au luat de la gurile oamenilor (care oricum platesc jaful din aceasta tara).ne este rusine cu astfel de servicii secrete.acest spital sa fie dat urgent in folosul tuturor ROMANILOR !!!!

  11. doina said

    am August 24 2010 @ 11:01 pm

    Nu am fost internata eu personal la acest spital, dar acum 4 ani am cunoscut 2 medici de la sectia de neurologie. Nu doar 2 medici de exceptie, dar 2 oameni deosebiti.Nu pot descrie in cuvinte, sperantele, credinta care mi-au dat-o acesti medici. As vrea ca macar jumatate din personalul medical cu care am avut contact sa fie pe jumatate cum sunt acesti medici. As vrea sa le multumesc, cuvintele mele de multumire sunt prea sarace si sunt epuizata de problemele de sanatate care ma coplesesc dar acesti oameni, fara ca eu sa <> m-au ajutat si ma ajuta in continuare.
    Sa ne ajute Dumnezeu sa mai avem in tara acesti medici si pe altii ca ei si cei mai important oameni ca ei.

  12. luciana said

    am December 12 2010 @ 1:53 pm

    Doina, am rugamintea sa ne recomanzi si noua medicii neurologi de acolo, deoarece avem mare nevoie de o consultatie. Oricat am cautat, nu gasim un numar de telefon la care sa putem solicita o programare, cu toate ca se spune ca orice muritor de rand poate apela la serviciile acestui spital.Multumesc anticipat. Adresa mea de e-mail este lucyanar@gmail.com

  13. vlad alina said

    am February 5 2011 @ 11:08 am

    nu este adevarat – nu orice roman se poate trata la spitalul din balotesti
    zilele trecute a trebuit sa merg de urgenta la spital in toiul noptii deoarece aveam dureri ingrozitoare de cap.acest spital fiind aproape (locuiesc in balotesti)m-am dus direct acolo.La poarta mi s-a spus ca exista camera de garda si ca ma primeste medicul de garda insa cand am ajuns la medic mi-a recomandat cu mult sictir o internare pentru investigatii amanuntite insa nu la spitatlul lor deoarece ei nu primesc decat “din sistem”.
    dar pe holurile spitalului erau numai persoane de varsta a treia, chiar toate erau din sistem??putin probabil……………..multa lume din balotesti se interneaza la acest spital si nu au nicio treaba cu sistemul………………………asa ca nu sperati……………….probabil ca daca dai spaga ,faci parte din acest “sistem”……………Multa sanatate!!

  14. Angy said

    am February 11 2011 @ 3:22 pm

    PARERILE SUNT IMPARTITE VIS-A-VIS DE SPITALUL AGRIPA IONESCU DIN BALOTESTI…..TOT CE VA POT EU SPUNE ESTE CA AM AJUNS ACOLO PRINTR-O INTERVENTIE, NU DE UNA SINGURA( CU SOTUL MEU ),A FOST INTERNAT SI INVESTIGAT PTR O INTERVENTIE CHIRURGICALA DE BYPASS PE CORD. PERSONALUL ESTE DE UN MARE CARACTER,DE DOMNII DOCTORI NU MAI SPUN…APARATURA SI CONDITII DE NEDESCRIS,PE DATA DE 18 FEBRUARIE A FOST RECHEMAT PTR OPERATIE. SINCER VA SPUN CA IN MOMENTUL IN CARE AM AJUNS ACOLO NU MI-A VENIT SA CRED CA MA AFLU INTR-UN SPITAL DIN ROMANIA,,,,,

  15. Angy said

    am February 11 2011 @ 3:39 pm

    OPERATIA PE CARE SOTUL MEU O FACE IN ACEST SPITAL…. LA CLINICA DE CARDOLOGIE DIN BRASOV MA COSTA 6000 DE EURO. ASA CA …….

  16. alexandra said

    am July 12 2011 @ 2:33 pm

    BUNA ZIUA,AM SI EU O INTREBARE LA DV.AM PE MAMA CARE A FACUT UN ACV PARTEA DREAPTA ARE SI DIABET SI PROBLEME CU INIMA ESTE VADUVA SI LOCUIESTE SINGURA CU O PENSIE DE 234 LEI SI DORESC SA STIU DACA O POT ADUCE LA SPITALUL DV DIN BALOTESTI SI DACA TREBUIE SA PLATEASCA SI CAT.ESTE DIN JUD.GIURGIU,COM FLORESTI STOENESTI SAT PALANCA
    DACA SE POATE AS DORI UN RASPUNS
    MULTUMESC

  17. eu said

    am August 16 2011 @ 8:51 am

    NU cred ca rivalizeaza cu cele mai prestigioase unităţi medicale din Europa pentru ca acolo nu te lasa sa lesini in fata spitalului fara sa te primeasca. De ce sa nu te primeasca? pentru ca in tot spitalul erau doar 2 asistente care nu stiau sa puna un umar dislocat la loc.

  18. mirea george said

    am October 25 2011 @ 10:52 am

    La sfirsitul luni august am fost internat, pentru a trata o tromboza venoasa. Tratament perfect reusit, datorita dnei dr RALUCA POPA, doamnelor asistente conduse de dna MARIANA ast sef, micutul student practicant, infirmierelor. Am intilnit,conditii eeceptionale de internare, competenta profesionala bunatate sufleteasca. Va multumesc din suflet celor care m-ati ajutat,va respect si va doresc multa sanatate.

  19. Luana said

    am November 23 2011 @ 7:45 pm

    va rog frumos adresa exacta, cum se ajunge la Balotesti si un nr telefon. Multumesc.

  20. rodica butuceanu said

    am December 10 2011 @ 1:37 pm

    un nr de telefon de la clinica balotesti, va rog mult am aflat multe lucruri bune despre clinica pt recuperare post a.v.c

  21. rodica butuceanu said

    am December 13 2011 @ 12:49 pm

    NOI ROMANIII SUNTEM EGOISTI E CEVA TIMP DE CAND VA ROG SA IMI DATI UN NR DE TELEFON DE LA CLINICA BALOTESTI

  22. rodica said

    am December 14 2011 @ 11:15 am

    http://www.cmb.ro/spitale/index.html
    la aceasta adresa gasiti lista spitalelor din Buc cu adrese si nr de telefon

  23. rodica said

    am December 14 2011 @ 11:18 am

    021 222 60 56 021 222 80 72
    sunt telefoanele sp. de urgenta agrippa ionescu , balotestiulk este o sectie – asta am aflat eu

  24. rodica butuceanu said

    am December 15 2011 @ 1:46 pm

    totul este o MARE minciuna in legatura cu aceasta clinica pt ca nu sunt primiti decat cei care au lucrat in sistem fosti lucratori S.R.I.NOI CEILALTI PUTEM MURI LINISTITI nu vom fi deranjati din acest punct de vedere,nu

  25. ioan said

    am December 26 2011 @ 8:56 pm

    In anul 2004 am fost operat de domnul doctor Goleanu, atunci dansul era la Spitalul Militar Central.Intrucat la operatia facuta au intervenit in ultima perioada reactii pe care nu stiu sa le interpretez, doresc o audienta la domnul doctor Goleanu pentru a-mi face cunoscut parerea dansului si sfatul pe care sa-l urmez mai departe. Va multumesc pentru intelegere.

  26. rodica butuceanu said

    am January 5 2012 @ 1:25 pm

    clinica Balotesti este o mare minciuna pt ca acolo intra doar cei care au lucrat in sistem fostii securisti

  27. Amelia said

    am January 10 2012 @ 12:13 pm

    In luna decembrie tatal meu a fost internat acolo in baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie. A fost ingrijit extraordinar de bine, cu mult profesionalism. Dupa ce umblat pe la 5-6 medici care nu i-au pus un diagnostic corect, acolo a fost diagnostical si tratat in consecinta, iar acum este sanatos. Doctora care l-a tratat nu a vrut sa primeasca absolut nimic.

  28. rodica butuceanu said

    am January 12 2012 @ 1:33 pm

    draga Amelia cred ca tatal tau a lucrat in sistem astfel nu ar fi fost primit te rog lasa minciunile pt cei care le inghit

  29. Georgiana said

    am January 19 2012 @ 9:10 pm

    Buna! Imi poti lasa un numar de telefon de la spitalul din Balotesti? Te rog! Mersi:)

  30. lili bis said

    am January 24 2012 @ 8:33 pm

    S-a tratat cineva la d-na dr. Ursu Georgeta? Ce fel de medic si om este, imi puteti spune?

  31. monica muntean said

    am January 24 2012 @ 8:56 pm

    pt Georgiana : nr telefon spital balotesti 0214106550 centrala si ceri interior 816159, camera asistentelor unde se face planificarea internarii .Multa sanatate !

  32. roman said

    am February 8 2012 @ 2:24 pm

    oamenii prosti sunt in general rautaciosi:

    1. sunt civil si am fost tratat la spitalul din balotesti cu toate ca nu sunt nici din balotesti nici din sistem.
    2. personalul e de nota 10 si nu accepta spaga
    3. in balotesti nu sunt toate sectiile ci doar cateva…restul sunt in bucuresti
    4. spitalul a fost renovat ci nu construit de SRI
    5. spitalul din balotesti e un inceput-model pt restul spitalelor.

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean