Expertii germani ai Erste anunta Majorarea Inevitabila a TVA in Romania in 2010
România va majora TVA în viitorul apropiat (Imagine: Mediafax Foto)
Majorarea TVA în România şi Cehia este aşteptată de cei mai mulţi experţi financiari intervievaţi de institutul german ZEW şi Erste Bank, care anticipează, totodată, că cele două ţări vor reuşi să-şi reducă deficitul bugetar până la finele anului 2010.În privinţa posibilităţii majorării TVA de către statele din regiune în perioada următoare, câte 20% dintre respondenţi cred că România şi Cehia vor aplica o astfel de măsură, fiind cele mai mari ponderi dintre toate ţările.Participanţii la sondaj au fost întrebaţi ce măsuri de reducere a deficitului bugetar anticipează că vor fi adoptate în viitorul apropiat în Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia şi Slovenia."Cele mai utilizate instrumente (pentru reducerea deficitului bugetar - n.r.) sunt privatizările activelor deţinute de stat, majorarea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) şi reducerea cheltuielilor publice", se arată într-un raport realizat de ZEW în colaborare cu grupul financiar austriac Erste.Experţii atribuie în mod clar o importanţă mai scăzută majorării TVA decât limitării cheltuielilor, pentru reducerea deficitelor bugetare."Reducerea cheltuielilor publice este măsura cea mai anticipată de experţi, care cred că aceasta ar putea fi aplicată de toate ţările. Astfel, 53% din răspunsuri au indicat că statele vor reduce costurile. Experţii anticipează că în special guvernul Ungariei va limita cheltuielile", se precizează în raport.În acelaşi timp, 17% dintre experţii chestionaţi anticipează că România va apela în viitorul apropiat la privatizări pentru limitarea deficitului bugetar şi doar 14% cred că guvenul îşi va reduce cheltuielile."Majoritatea experţilor consideră că Cehia şi România vor reuşi să-şi reducă deficitul bugetar până la finele anului viitor. Astfel, diminuarea deficitului public este anticipată de 67% din respondenţi în cazul Cehiei şi de 60% în România", se mai spune în raport.Experţii financiari au fost rugaţi să evalueze măsurile care ar putea să reducă deficitele bugetare.Majoritatea participanţilor la sondaj consideră că eficacitatea reducerii cheltuielilor publice pentru scăderea deficitului bugetar este foarte ridicată (40%) sau ridicată (37%).Pe de altă parte, majorarea TVA este evaluată de experţii financiari ca fiind mai puţin eficientă. Jumătate din respondenţi apreciază că majorarea TVA are un impact neutru, iar 31% dintre aceştia cred că măsura are o influenţă puternică."Cel mai puţin eficace instrument în opinia experţilor este privatizarea, doar 28% dintre respondenţi indicând că această măsură are o eficienţă foarte puternică sau puternică. Pe de altă parte, 44% dintre respondenţi consideră că privatizarea are un efect scăzut sau foarte scăzut. Rezultatul ar putea reflecta capacitatea privatizării de a genera pe termen scurt intrări de capital, dar de a nu influenţa bugetul pe termen lung", se precizează în raport.Institutul german ZEW, Centrul pentru Cercetare Economică Europeană, Mannheim, şi grupul Erste Bank AG, realizează lunar un sondaj pentru regiunea Europei Centrale şi de Est, Austria şi zona euro.Sondajul, realizat în rândul a 71 de experţi pentru piaţa financiară , în perioada 28 octombrie - 9 noiembrie, a fost publicat în raportul din luna decembrie.
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































2fast4u said
am December 4 2009 @ 6:09 pm
ma doare in cot cine iese presedinte…dar cred k se va ajunge la o noua revolutie…dak acesti alesi se vor mai juca mult cu nervii oamenilor…de unde bani ? sa ii confiste averea lu bombonel,a lu masa..sora sa drak sa ii ia,cu matusa tamara….lu vantu..si primu ar fi patriciu….saii bage la zdup…totusi cred k ar fi mai bn sa fim condusi de o alta tara….la care suntem datori vanduti…poate de germania,italia..nu conteaza….era mai bn dak ne asupreau in 40-44 nemtii..poate k azi eram si noi la 50 % din austrieci…..sincer nu prea m a afectat criza asta,dar ma deranjeaza ceea ce vad in tara….m am saturat de ea..dak nu aveam familie aici si nici firma,plecam demult in usa sau canada…. credeti ca dak iese base va face ceva ? sau dak iese geoana …? nu vor face nimik ptr noi….nici nu ma astept sa faca …ceea ce as vrea sa faca este sa distruga acesti paraziti…sa faca ordine…mai putina birocratie..etc…in rest…fiecare face ce poate sa se descurce… credeti ca ne vor da astia ceva degeaba ? NUUUUU!!!! referitor la bussines,firme…tva mai mare…asta e ….TEAPA nu ati auzit ? teapa ptr staul roman !!! 2 facturi bune , 40 false….deschid si firma in belize dak e nevoie..tot ii fraieresc pe astia dak vreau…UN SFAT : deschieti firma in bucuresti!!!! sunt 1 mil de firme cred, nu au cum sa controleze aceste firme orice ar face…esteimposibil….tineti-0 2-3 ani,o inchideti….faceti pe numele unui boschetar,faceeti pe numele unui cetatean NON ue…exista o groaza de metode….si gata ..ati fentat statul…
vreti o firma sa faceti un leasing,sa fie o firma de expus ,faceti fratilor,dar multe cheltuieli,putini angajati…profit mik,numai cat e nevoie…
DARRRR, FARA CREDITE! nu mai sustineti aceste banci ! camatari legali ! paraziti ! si ce dak bancile iau casele,masinile ? ce fac cu ele ?
eu le-am tras -o la VBleasing ! am luat un leasing,am dat av 80 mil…am platit rate pana acum…nu am mai platit 5 rate x 20 mil= 100 mil…..dak cumparam o masina identica, plateam acum 7000 euro cash,dar cu mult mai putini km(a mea avea 120 000si eu puteam lua una cu 30 000),dak mai plateam in leasing,15000 euro…au venit aia de la leasing si au luat -o….le-am zis k le duk eu masina…numaisa o ia…de rate…inchid firma…