Wall Street Journal- online

2 Decembrie 2009

Anul trecut, ExxonMobil a donat 7 milioane $ pentru a pune mana pe cateva Institute de politici publice, inclusiv Institutul Aspen, Asia Society and Transparency International. De asemenea, a donat 125.000 $ catre Institutul pentru Patrimoniu şi Centrului Naţional pentru Analiza Politicilor, două grupuri conservatoare de reflecţie, care au oferit opinii divergente asupra a ceea ce pana de curand a fost numit- fără urma de ironie-"consensul" privind schimbările climatice.

Urmarind dimensiunile conturilor in comparatie cu aceste donatii, care se ridică la aproximativ 0.0027% din profiturile de 45 miliarde $ ale Exxon pe 2008 - ati putea crede că ati ajuns la scandalul secolului. Dar, datorită a ceea ce acum este cunoscut cu numele de “climategate”, se dovedeşte ca scandalul real se află în altă parte.

Climategate, cum stiti, se referă la colaborarea unor oamenii de ştiinţă de renume mondial, specialisti in probleme climatice, care lucrează pentru a bloca libertatea de a solicita informaţii, a manipula procesul de revizuire a datelor şi a ascunde, a distruge sau a maslui date incomode cu privire la temperatură – fapte care au fost expuse prin divulgarea de săptămâna trecută a mii de e-mailuri de la Unitatea de cercetare în domeniul schimbărilor climatice a Universitatii din Estul Angliei, sau CRU.

Dar întrebarea de substrat este: de ce oamenii de stiinta s-au comportat in acest fel, în primul rand, mai ales că datele din spatele încălzirii globale cauzate de om s-au considerat ca fiind ferm stabilite. Pentru a răspunde la întrebare, este utila tehnica alarmistilor de a merge pe urmele banilor inapoi la beneficiari.

Luaţi în considerare cazul Phil Jones, director al CRU şi omul din centrul climategate. Conform unuia din documentele “scapate” de la centrul lui, între 2000 şi 2006, dl Jones a fost destinatarul (sau co-beneficiarul) a aproximativ 19 milioane $- bursa de cercetare, o creştere de şase ori fata de ceea ce a primit în anii 1990.

De ce au venit banii atât de repede? Pentru ca alarma climatica a continuat sa sune foarte tare: cu cat mai tare suna, cu atât mai mari sumele ce veneau! Şi cine să sune alarma mai bine decat oameni ca dl Jones, unul dintre beneficiarii cei mai probabili?

Astfel, cea mai mare suma acordata recent de Comisia Europeana pentru activităţi de cercetare climatica se apropie de 3 miliarde $, şi asta netinand cont de fondurile de la guvernele statelor membre ale UE. În SUA, Camera intenţionează să cheltuie 1.3 miliarde $ pe eforturile climatice ale NASA, 400 milioane $ pe proiectul NOAA, si alti 300 milioane $ pentru National Science Foundation. Statele americane, de asemenea, au o parte din acţiune, prin California -care aparent nu simte ca e în stare de faliment pana peste cap- ce directionează 600 milioane $ pentru  propriile iniţiative climatice. În Australia, alarmistii au propriul lor Departament al schimbărilor climatice la dispoziţie pentru finanţare.

Si toate acestea sunt doar o fracţiune din cei 94 miliarde $ pe care le-a estimat HSBC ca fiind cheltuiti la nivel global în acest an pentru ceea ce se numeşte "stimulentul verde"-în mare măsură, pentru etanol şi pentru alte sisteme de energie alternativă- de tipul celor de pe urma carora Al Gore şi partenerii săi de la Kleiner Perkins spera să obtina un profit frumos.
Furnizarea, după cum ştim, creează o cerere proprie. Deci, pentru fiecare miliard de euro acordat suplimentar prin subvenţii finanţate de guvern (sau zeci de milioane furnizate de fundaţii ca Pew Charitable Trusts), universităţile, institutele de cercetare, grupurile de promovare şi diversele lor departamente au rasarit de nicaieri ca să le primească.
Astăzi aceste grupuri formeaza un fel de ecosistem al lor. Acestea nu includ doar grupuri vechi, cum ar fi Sierra Club sau Greenpeace, dar şi Ozone Action, Clean Air Cool Planet, Americans for Equitable Climate Change Solutions, Alternative Energy Resources Association, şi aşa mai departe. Toate acestea au fost pe lista de primire a fondurilor de finanţare legate de schimbările climatice, astfel încât toti trebuie să creadă în realitatea (in iminenţa catastrofala) a încălzirii globale, la fel cum un preot trebuie să creadă în existenţa lui Dumnezeu.

Revenim la oamenii de ştiinţă ai climategate, ei sunt deţinătorii  cheilor de la catedrala încălzirii globale. Într-un lot de informaţii ajunse publice saptamana trecuta, un programator de calculator scrie despre baza de date a CRU privind temperatura: "Îmi pare foarte rău să raporteze că restul de baze de date pare a fi aproape la fel de sărace.... Putem avea un rezultat corect, dar numai prin includerea unui numar mare de lucruri inutile! "

Acest lucru nu este sunetul ştiinţei adevarate, ci al unei fundatii facute pe date empirice. Şi indiferent cate edificii de miliarde $ pot fi construite pe aceasta fundatie, mai devreme sau mai târziu, acestea se năruie