Competenţa lui Vîntu în hoţie, apreciată de Geoană

Tweet this

Scris de George Roncea in Curentul
Un cunoscut bloger ziarist sportiv a postat pe blogul său o parte a unui interviu cu Mircea Geoană, selecţia reprezentând un dialog cu adevărat interesant. Geoană recunoaşte întâlnirile sale cu Vîntu, asta desigur după ce Vîntu a ieşit el public să confirme cine-i şeful.
Tolontan îl întreabă pe Geoană:

- „Ce aţi vorbit cu Sorin Ovidiu Vîntu înainte de campania electorală!
- Nimic despre politică!
- Despre ce, nu despre ce nu, domnule Geoană.
- Am vorbit cu Vîntu despre sistemul financiar-bancar din România, despre modul în care putem găsi resurse inclusiv pe piaţa de capital pentru a putea să capitalizăm economia românească, atåt de deşertificată de lipsa de capital şi de creditare. Asta am vorbit. Şi asta am vorbit şi cu domnul Patriciu, şi cu domnul Păunescu, care prin B1TV îl sprijină pe domnul Băsescu. Nu trebuie să-ţi placă cineva sau să fii fan al acestor oameni care au averi puţin cam mari pentru gustul meu pentru a le putea recunoaşte o mică competenţă.
- Dar nu e riscant să discutaţi, ca potenţial preşedinte al României, despre sistemul financiar-bancar cu un om ca domnul Vîntu, condamnat la doi ani de închisoare pentru fals în dosarul Băncii Internaţionale de Dezvoltare? În final, procesul s-a stopat pentru că fapta s-a prescris.
- Nu-mi place domnul Vîntu. Aici sunt de acord cu domnul Băsescu. Nu-mi place Sorin Ovidiu Vîntu. Mi se pare şi malefic, şi puţin cam turbulent. Dar asta nu înseamnă că nu poţi să-i recunoşti o mică competenţă într-o zonă profesională unde, pånă una alta, se pare că se pricepe.

„Zona profesională unde, pånă una alta, se pare că se pricepe“ Sorin Ovidiu Vîntu este jaful la scară naţională, datul cu vastul. De la umilul cumpărător de certificate la gurile de metrou care se târa şontâc de colo-colo, la statura de mogul de astăzi, transformarea lui Vîntu s-a datorat în exclusivitate oamenilor din servicii.

Vîntu, povestea fără perdea

Fostul puşcăriaş Sorin Ovidiu Vîntu, condamnat pentru delapidare şi furt la 7 ani de detenţie în perioada de dinainte de 1989, şi-a format un imperiu de criminalitate organizată, şi a condus, practic, nemijlocit (prin V. Velişcu) Serviciul Român de Informaţii în perioada cåt la conducerea acestuia a fost prietenul şi concitadinul său Radu Timofte, suspectat de legături pe linia serviciilor speciale sovietice KGB şi GRU.
Aceste două personaje au participat la pulverizarea economiei româneşti, la devalizarea unor bănci din România şi la înfiinţarea sistemelor de tip FNI şi altele, fiind beneficiarii tuturor acestor jafuri naţionale.
Vîntu, născut la data de 23 noiembrie 1955, în oraşul Roman, judeţul Neamţ, proprietar al trustului media Realitatea-Caţavencu, este poziţionat de revista „Capital“ pe locul 3 în topul celor mai bogaţi oameni din România, cu o avere estimată la 800 milioane de euro.
Averea sa are ca punct de plecare ţeapa FNI, unde peste 300.000 de cetăţeni au fost păgubiţi pe cale directă, iar dacă punem la socoteală şi familiile acestora ajungem la cifra fabuloasă de peste un milion de romåni care şi-au văzut viaţa distrusă de „mogul“. „Anchetat“ de procurori şi poliţişti pentru prăbuşirea FNI, a Fondului Naţional de Acumulare (FNA), pentru devalizarea Băncii Române de Scont şi a Băncii de Investiţii şi Dezvoltare, Vîntu a reuşit să se strecoare pe sub braţul Justiţiei, datorită acoperirii unor personaje corupte din serviciile secrete controlate de Ion Iliescu.

Reţeaua securiştilor din spatele lui Vîntu

Vîntu a reuşit să tragă marile tunuri sub umbrela creată de angajaţii-consilieri şi colaboratorii foste cadre ale serviciilor de informaţii. Unul dintre aceştia a fost Ştefan Alexie, fost general de Securitate, fost şef al Direcţiei de Contraspionaj şi secretar de stat în Ministerul de Interne înainte de decembrie 1989. Din 1990, a fost consilier al lui Sorin Ovidiu Vîntu. Urmează: Vasile Alexoaie, fostul şef al Securităţii din Roman înainte de 1989, cooptat în conducerea SRI din Iaşi după decembrie 1989, după trecerea în rezervă devenind preşedintele Fondului Naţional de Investiţii din Iaşi şi director al filialei locale a firmei Gelsor; Vasile Buliga, fost ofiţer de securitate şi angajat al trustului Gelsor; Aurelian Deaconescu, fost ofiţer de Securitate, fost şef al Serviciului Fraude din cadrul societăţii de asigurări Astra, a fost implicat în fraudarea acesteia în favoarea lui Sorin  Ovidiu Vîntu; Vasile Doroş, fost colonel de Securitate, şef al SRI Bacău timp de 8 ani, a condus filiala Fondului Naţional de Investiţii din Bacău prin fiul său, Claudiu Doroş; Dan Gheorghe, fost ofiţer de Securitate, comandant adjunct al Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă, şef al Brigăzii Antiteroriste a SRI după decembrie 1989, transferat apoi la UM 0215 (unitatea de informaţii şi contrainformaţii a Ministerului de Interne). A revenit în SRI, în calitate de consilier al noului director Radu Timofte în 2000, iar la 1 noiembrie 2001 a demisionat.
Nicolae Constantin Haţeganu, fost ofiţer de Securitate şi fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii de asigurări Astra, a participat şi el la fraudarea acesteia în favoarea lui Sorin Ovidiu Vîntu. Florian Ioan, fost ofiţer de Securitate, reactivat în Serviciul de Protecţie şi Pază al Preşedinţiei în perioada lui Emil Constantinescu, ajuns la gradul de colonel, a trecut în rezervă în 1998 pe motive medicale şi s-a pus la dispoziţia lui Sorin Ovidiu Vîntu.
A înfiinţat la Corbeanca un serviciu paramilitar, cu misiuni de filaj, escortă şi alte combinaţii de mână forte. Victor Marcu, fost şef de sector în cadrul fostului Centru de Informaţii Externe, responsabil cu problemele emigraţiei române şi transferat apoi în Serviciul Român de Informaţii, a fost prim-adjunct al directorului Virgil Măgureanu, iar în 1995 a fost îndepărtat din funcţie şi din SRI pentru legături de afaceri cu mafia arabă.
Victor Marcu a coordonat afacerile firmei SC Macons & Co SA, înregistrată în Belgia, al cărei acţionar era fiica sa, Anca Steliana Marcu. În noiembrie 2000, după cåştigarea alegerilor de către PSD, Victor Marcu a devenit adjunct al lui Ovidiu Muşetescu la FPS, cu rang de subsecretar de stat. Înaintea izbucnirii scandalului din jurul lui Sorin Ovidiu Vîntu şi a fraudării societăţii de asigurări Astra, şi-a dat demisia.
Vlad Mărgineanu, fost ofiţer de Securitate, fost şef al secţiei SRI din Braşov, a devenit apoi fondator al Băncii Române de Scont, falimentată deliberat în 2002, după dispariţia din conturi a 17 milioane de dolari din patrimoniul societăţii de asigurări Astra. Ogăşanu Dumitru, fost ofiţer de Securitate cu gradul de colonel, a condus Centrul Operaţional SRI Ardeal. După trecerea în rezervă, a devenit director al Filialei Gelsor din Oradea. A participat la prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii. Gheorghe Raţiu, fost colonel de Securitate şi şef al Direcţiei I-a de informaţii interne a Securităţii în perioada 1986-1989, a dispărut din România după „revoluţie“, a ajuns în Germania şi a revenit în ţară din... China! A fost cooptat în calitate de consilier de Sorin Ovidiu Vîntu.
Cornel Rudăreanu, fost colonel de Securitate, a devenit şi el consilier al lui Sorin Ovidiu Vîntu. Vlad Soare, fost ofiţer în Direcţia de Informaţii Externe din cadrul Departamentului Securităţii Statului, a fost preşedinte al Băncii Române de Comerţ Exterior în timpul guvernării CDR-iste, apoi preşedinte al grupului financiar Gelsor. Răzvan Temeşan, fost ofiţer de Securitate acoperit în cadrul Băncii Române de Comerţ Exterior, a devenit preşedintele Bancorex din decembrie 1989, funcţie în care s-a menţinut pånă în 1996. Răzvan Temeşan a fost profund implicat în afacerile lui Sorin Ovidiu Vîntu.
Victor Velişcu, fost ofiţer de Securitate în cadrul Inspectoratului de Securitate Dolj, a devenit în 2001 principalul consilier al şefului SRI, Radu Timofte, fost ofiţer de grăniceri. Victor Velişcu a fost numit în această funcţie la insistenţele lui Sorin Ovidiu Vîntu, ca o recompensă a faptului că i-a acoperit afacerile ilegale în perioada cåt a fost încadrat ca ofiţer la UM 0215 din cadrul Ministerului de Interne. Ilie Vrånceanu, fost ofiţer de Securitate, a fost şef al filialei Fondului Naţional de Investiţii din judeţul Bistriţa.
Ion Popescu, cunoscut sub numele de Gioni Popescu, ajuns general şi director adjunct al SRI prin contribuţia financiară substanţială la „puşculiţa“ fostului director Virgil Măgureanu, a girat implicarea CENTROCOOP în afacera FNI. Înainte de 1989, a fost director adjunct cu delegaţie la o subunitate a CENTROCOOP, Depozitele UNIVERSALCOOP, remarcåndu-se în permanenţă prin implicarea în afaceri oneroase, fiind chiar la un pas de a fi arestat în primăvara anului 1989 de către colonelul Vasile Baciu, fost şef al Direcţiei Economice din Inspectoratul General al Miliţiei, în afacerea Orizont - Gigi Kent.
Un personaj aparte, care vine să întregească această imagine a jocurilor serviciilor secrete ruseşti în afacerea Sorin Ovidiu Vîntu, este Mircea Popa, bănuit că se afla în legătura agenturii agent KGB şi cercetat de Securitate înainte de 1989. În 2007, Popa conducea Agenţia de Presă Rusia la Zi, controlată de un off-shore din Insulele Virgine Britanice, reprezentat de un cetăţean moldovean conectat la afacerile lui Sorin Ovidiu Vîntu. Mircea Popa este consilierul politic al lui Cosmin Guşă, dotat cu o vilă la Cornu, pe aceeaşi proprietate cu Horia Bejan, omul lui Boris Golovin. Guşă s-a remarcat în peisajul public prin discursurile sale filo-ruse şi, nu întâmplător, este la rândul său consilierul lui Mircea Geoană, cel care tot bate drumul Moscovei de câteva luni încoace, prin acelaşi Golovin.
Aşadar, priceputul domn Vîntu are toate motivele de a stârni admiraţia neprecupeţită a lui Mircea Geoană, marioneta unui sistem care l-a creat şi pe Vîntu, din nimic. Rămâne însă speranţa că noua lozincă aruncată pe piaţă de Timişoara, „Mircea Geoană nu uita, te votăm la Moscova!“, să prindă în toată ţara - măcar acea parte a ţării care înţelege cam din ce direcţie bate vîntu...




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 1789

6 Comentarii pana acum»

  1. asistentapentruconsumatori.ro said

    am December 3 2009 @ 3:01 pm

    Reclamati abuzurile la care sunteti supusi la office@asistentapentruconsumatori.ro

    Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
    Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
    Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.

    TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro

  2. www.vrajitorul.eu/ said

    am December 3 2009 @ 3:03 pm

    INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ – Magia afacerii dvs.
    informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html

  3. Raul said

    am December 3 2009 @ 4:41 pm

    SOV isi joaca averea si libertatea pe o singura carte. Dar Dumnezeu nu bate cu parul si sa speram ca pe 7 decembrie va iesi in mass-media cu o declaratie baiguita si balbaita, evident tot la adresa “dictatorului” reales, Basescu.

  4. cbabeanu said

    am December 4 2009 @ 8:20 am

    In lipsa unor idei valabile pt rezolvarea crizei economice, gaselnita cu “mogulii” a d-lui Basescu pare sa aiba mult succes in fata unei populatii care este inca usor de manipulat datorita lipsei de educatie. Culmea este ca Dl Basescu a avut relatii strinse cu cei trei moguli pe care ii infiereaza acum cu minie proletara…

  5. elena said

    am December 4 2009 @ 10:32 am

    Nu este o gaselinita tot ce spune Basescu, este adevarat, sunt peste tot in jurul nostru, ne-au acaparat cu totul. Nu va mai faceti ca nu stiti.

  6. ileana said

    am December 4 2009 @ 3:19 pm

    @chabeanu: ai un mod cam simplist de a vedea lucrurile: e normal ca basescu ii cunoaste pe moguli. Dar nu te intrebi de ce toti, prin intermediul posturilor lor tv, si-au atintit tunurile asupra lui basescu? pt. ca nu le-a facut jocurile in cei 5 ani de mandat. iar acum le e teama tuturor ca isi pot pierde privilegiile daca iese basescu. alternativa la basescu este omul lui iliescu, care are mortii revolutiei si victimele mineriadelor pe constiinta. chiar crezi ca e normal sa ne intoarcem in timp cu 20 de ani?

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean