NASA a gasit apa pe Luna
Luna, unde NASA a anunţat vineri că a descoperit importante cantităţi de apă, este un martor preţios al istoriei şi al secretelor sistemului nostru solar de la naşterea sa, cu 4,5 miliarde de ani in urmă, relatează AFP, potrivit NewsIn. Singurul satelit natural al Terrei, situat la o distanţă de 348.402 kilometri, rămane in continuare un mister, in ciuda celor 10 misiuni americane cu oameni la bord intreprinse in cadrul programului Apollo din 1968 pană in 1972. "Nu putem contempla in nicio altă parte cu atata claritate epoca in care s-au format Pămantul şi alte planete ale sistemului nostru solar", explică intr-un raport recent Academia naţională americană pentru Ştiinţe. "Interiorul Lunii a conservat intactă istoria primelor etape ale evoluţiei planetare şi suprafaţa sa fără aer oferă, de asemenea, o mărturie continuă a istoriei terestre şi a acţiunii solare". Prezenţa apei este crucială pentru viitoarele misiuni cu oameni la bord: va permite furnizarea oxigenului pentru astronauţi şi va fi utilă vehiculelor. Panourile solare ar putea fi fabricate chiar pe Lună
Pe suprafaţa Lunii, un strat de praf, denumit regolit, produs prin impactul meteoriţilor, şi cu o grosime de caţiva metri, conţine oxigen uşor de extras. Există, de asemenea, hidrogen in cantităţi medii. Oxigenul şi hidrogenul pot fi folosite pentru fabricarea carburantului necesar motoarelor rachetei, ceea ce ar putea reduce considerabil costurile explorării spaţiale permiţand lansarea navetelor dincolo de atmosfera terestră. Regolitul conţine, de asemenea, siliciu, ce poate fi folosit pentru fabricarea panourilor solare. Mai multe societăţi studiază posibilitatea de a le fabrica chiar pe Lună, pentru a furniza electricitate viitoarelor colonii ce se vor instala aici. Solul lunar deţine, de asemenea, importante rezerve de heliu 3, un izotop neradioactiv al heliului, foarte rar pe Pămant şi căutat pentru a fi folosit in procesele de fuziune nucleară. Luna ar conţine un milion de tone de heliu 3, in condiţiile in care 25 de tone ar fi suficiente pentru a satisface nevoile Statelor Unite sau ale Uniunii Europene. Un asemenea potenţial a determinat Energia Space Corporation, o companie rusă, să dezvăluie la inceputul anului 2006 proiectul unei baze permanente pe Lună in decurs de zece ani, care să inceapă să extragă preţiosul izotop pană in 2020. Totuşi, tehnologia pentru a exploata această resursă rămane incă neclară. "Am găsit apă şi nu doar puţină, ci in cantităţi importante" Pană atunci, cert este că NASA a anunţat vineri că a descoperit importante cantităţi de apă ingheţată in apropiere de polul sudic al Lunii, ceea ce dă speranţe de realizare a proiectului implantării unei baze la aproape o jumătate de secol după misiunea Apollo. "Am găsit apă şi nu doar puţină, ci in cantităţi importante", a spus, jubiland, Anthony Colaprete, responsabilul ştiinţific al misiunii LCROSS (Lunar CRater Observation and Sensing Satellite), care a permis această descoperire. "Suntem in al nouălea cer", a adăugat omul de ştiinţă intr-o conferinţa de presă. Michael Wargo, un alt responsabil de la NASA, a arătat perspectivele pe care le oferă această descoperire. "Vom ridica vălul misterelor celui mai apropiat vecin al nostru şi in acelaşi timp ale sistemului solar", a spus el, subliniind că Luna are "numeroase secrete". NASA a lansat un proiectil de 2,3 tone intr-un crater botezat Cabeus. Proiectilul a fost urmat indeaproape de sonda LCROSS ale cărei instrumente au analizat cu succes materialele prezente in norul de fragmente rezultat in urma impactului. Proiectilul a lăsat un crater de 20-30 de metri. "Am găsit acolo echivalentul a cel puţin zece găleţi de cate 7,5 litri fiecare", a precizat Anthony Colaprete, notand că este vorba doar de rezultate preliminare. Un alt cercetător, Gregory Deloy, de la Universitatea California, consideră că această descoperire este majoră şi extraordinară. "Arată o nouă imagine a Lunii. Nu mai este Luna programului Apollo, ci Luna noastră", a spus omul de ştiinţă referindu-se la faptul că analizele făcute asupra eşantioanelor de sol şi rocă de pe Lună prelevate de cei 12 astronauţi de pe Apollo in cursul celor şase misiuni (1969-1972) nu au relevat prezenţa apei, astfel incat oamenii de ştiinţă au tras concluzia că Luna nu are apă. Opinia a fost schimbată abia la inceputul anilor 2000, cand o sondă a NASA a detectat importante emanaţii de hidrogen la polii lunari, ceea ce ar putea indica prezenţa gheţii. Descoperirea a determinat NASA să aleagă Polul Sud al Lunii pentru misiunea LCROSS, plecand de la ipoteza că in craterele unde temperatura este foarte scăzută ar putea exista importante cantităţi de gheaţă, ipoteză care acum s-a confirmat. Anthony Colaprete a mai spus vineri că "repartizarea şi concentraţia apei, precum şi a altor substanţe necesită o analiză mai amănunţită a datelor culese", unele indicand prezenta unor "substanţe care intrigă". Omul de ştiinţă a reamintit că in craterele lunare s-au colectat şi s-au păstrat materii timp de cateva miliarde de ani.
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































http://www.urbaniulian.ro/2009/11/16/exista-un-complot-pentru-a-nu-salva-terra-de-apocalipsa-din-2012-ascunde-nasa-dovezile-existentei-planetei-nibiru/ said
am November 16 2009 @ 3:50 pm
http://www.urbaniulian.ro/2009/11/16/exista-un-complot-pentru-a-nu-salva-terra-de-apocalipsa-din-2012-ascunde-nasa-dovezile-existentei-planetei-nibiru/
asistentapentruconsumatori.ro said
am November 16 2009 @ 5:50 pm
Reclamati abuzurile la care sunteti supusi la office@asistentapentruconsumatori.ro
Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro
www.vrajitorul.eu/ said
am November 16 2009 @ 5:51 pm
INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ – Magia afacerii dvs.
informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html
haha said
am November 17 2009 @ 6:28 pm
WOW! Benzina nu or gasit ?!