Ofiterii SRI anti-KGB , epurati la ordinul lui Magureanu
Un general (r) SRI, Aurel Rogojan, fost şef de cabinet al generalului Iulian Vlad, îl contrează pe un fost căpitan DIE, Virgil Măgureanu, primul şef al urmaşului Securităţii
Apariţia în presă a unor opinii în serial ale primului director al SRI, Virgil Măgureanu, privind reformarea aparatului securităţii statului, a născut noi controverse printre rezerviştii Serviciului, care îl acuză pe profesorul de sociologie şi fost căpitan DIE că, printre altele, a favorizat şi epurarea ofiţerilor de informaţii care urmăreau agenţii serviciilor secrete comuniste din România în cadrul Unităţii 0110 „anti-KGB“. Generalul de brigadă (r) Aurel Rogojan, fost şef de cabinet al generalului Iulian Vlad, cu o activitate importantă în comunitatea de informaţii de după 1989, consideră că Virgil Măgureanu rescrie istoria SRI şi este, încă, tributar „echipei Ştefan Gheorghiu“. Îi stăm la dispoziţie profesorului Măgureanu pentru o eventuală replică. Generalul (r) SRI Rogojan ne-a oferit în exclusivitate extrase dintr-o nouă lucrare a sa, care va fi lansată pånă în decembrie şi care va da multe insomnii unora sau altora: „1989 - Dintr-o iarnă în alta - Romånia în resorturile secrete ale istoriei“. Le vom publica în premieră, alături de alte documente mai mult sau mai puţin secrete, pentru a contribui la aflarea adevărului asupra momentului Decembrie 1989.
Pe larg aici http://www.curentul.ro/2009/index.php/2009102736038/Actualitate/Un-general-r-SRI-acuza-ofiterii-anti-KGB-primii-disponibilizati-de-catre-Magureanu.html
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































asistentapentruconsumatori.ro said
am October 28 2009 @ 12:40 pm
Reclamati abuzurile la care sunteti supusi la office@asistentapentruconsumatori.ro
Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro
www.vrajitorul.eu/ said
am October 28 2009 @ 12:41 pm
INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ – Magia afacerii dvs.
informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html
vali_bob@usa.com said
am October 28 2009 @ 6:46 pm
Secretul lu’ Peste prajit!!!
toata suflarea din romania,inclusiv tzatza Maria din Fundu-Vaii,stia ca Magureanu este cel care a tocat serviciul secret romanesc,unul din cele mai ingenioase,nu zic puternice,dar ingenioase si cunoscatoare a multor secrete atat din est,unde temutul KGB era si este omnipotent,cat si din vest,unde servicii secrete diverse,se bateau si inca se mai bat cap in cap!!!
Toti stiu ca Magureanu a actionat permanent in slujba lu iliescu,nu merita sa-i scriu numele cu majuscula pentru dezastrul in care a tarat romania imediat dupa puciul din decembrie 89 si in anii de dupa,in care a patronat distrugerea tarii si aservirea ei rusiei atotacaparatoare!
iar acum,cu emfaza,are tupeul sa aduca de mana in fatza tarii intregi o Clona,un alt aservit al estului tzarist,si sa-l propuna ca viitor presedinte!
votati-l si veti avea ce meritati!
Biata romanie,pe ce maini vei ajunge oare???…
gore said
am October 29 2009 @ 6:07 pm
Spre deosebire de marile secrete ale omenirii moderne,care au ca termene de devoalare 50-75 ani,
in cazul camarilei Iliescu si acolitii lui,care pt putere au fost de acord sa faca jocurile KGBlui,secretul acestor “buni romani” va fi prezentat mult mai repede.
Pacatul natiei noastre este ca uita prea repede.Asa se explica nesimtirea cu care cei mentionati,se afiseaza inca in public.Nu-i mai ascult de mult,cu speranta ca fiind mai tanar,o sa apara un istoric adevarat care sa-i ia pe farasul istoriei sau sa nu-i mai vad in viata biologica.