Femeile din România înghit zi de zi lacrimi amestecate cu bătăi, umilinţe sau interdicţii. Îşi oblojesc rănile sub privirile speriate ale copiilor, care mai târziu riscă să ajungă şi ei fie agresori, fie victime. De ce acceptă femeile să fie bătute, cum ar trebui să reacţioneze la primul semn de violenţă din partea partenerilor lor şi mai cu seamă ce ar trebui să facem pentru a elimina violenţa şi, implicit, pentru a nu mai crea modele de comportament deviant copiilor noştri ne spune sociologul Maria Voinea, profesor dr în sociologia familiei, de la Universitatea de Sociologie, Bucureşti

Jurnalul Naţional: A crescut numărul cazurilor de violenţă în familie din România?

Maria Voinea: Nu cunoaştem care este cifra exactă a persoanelor care ajung să fie abuzate. Nu o să avem niciodată cifra reală a victimelor violenţei domestice, din motive variate: nu toate victimele ajung să comunice starea lor reală organelor îndreptăţite, fie să rezolve problema, fie să o consemneze că există, şi acest lucru se întâmplă pentru că multora dintre femei le este teamă de soţii lor violenţi, de consecinţele pe termen mediu şi lung, de divorţ, de abandon, de bătăi interminabile.

Din cazuistica cu care ne confruntăm în instanţe, unde ajung aceste cazuri, suntem în măsură să spunem cu toată tăria că fenomenul este foarte pregnant în anumite medii. Este mai frecvent întâlnit la categoriile de persoane cu o pregătire elementară, submedie sau fără pregătire intelectuală, la persoanele cu un nivel scăzut de instrucţie, dar mai ales în mediile în care s-a transmis de la o generaţie la alta modelul violent. Cu alte cuvinte, acolo unde părinţii au fost violenţi între ei, copiii au preluat modelul, transmiţându-l în momentul în care ei au ajuns adulţi.

Există diferenţe între mediul urban şi cel rural în ceea ce priveşte violenţa în familie?
În mediul rural, comunitatea are un control mai puternic asupra membrilor ei şi, din această cauză, ne-am aştepta ca fenomenul să fie mai redus. Cu toate acestea, în ultimii ani, de când s-a dezvoltat foarte mult obiceiul oamenilor de a pleca peste graniţă, s-au creat situaţii care favorizează producerea violenţei în familie. Aceşti copii ajung să preia nişte modele la întâmplare. Se întâmplă foarte des să plece doar un membru al familiei şi cel care rămâne, neputând să controleze evoluţia copilului în totalitate şi să-l orienteze spre căi pozitive, recurge la violenţă.

Practic, aşa cum se spune în popor, îşi varsă nervii pe copil. Situaţiile sunt diferite de la o zonă geografică la alta. Din păcate, nu avem studii care să ateste că într-o zonă sau într-un judeţ fenomenul este mai prezent decât în altele.

Putem vorbi despre anumite perioade din an/lună/săptămână în care se intensifică cazurile de violenţă în familie?

Nu cred că este ciclică violenţa, ca şi anotimpurile. Dar, de pildă, iarna, în mediul rural cu precădere, când partenerii ajung să stea mai mult împreună şi din cauza treburilor gospodăreşti care se suspendă, unele dintre ele fiind sezoniere, este foarte posibil să existe situaţii de violenţă. Mai ales dacă se consumă şi alcool. La fel se poate întâmpla şi în week-end-uri. Dar, în principiu, nu cred că există vreo ciclicitate în comportamentul agresiv al anumitor persoane.

Nu aş vrea să credem însă că doar femeile sunt victime. Există şi victime bărbaţi. În urma prostului obicei al unor femei de a cicăli bărbatul şi de a încerca să-l descoasă în privinţa programului, al anturajului, al banilor câştigaţi, de exemplu, bărbatul poate fi copleşit de această atitudine şi, de multe ori, în astfel de situaţii, dacă el a greşit cu ceva, se lasă chiar bătut de femeie. Există puţine cazuri din acestea, dar dacă o să urmăriţi, crimele pasionale sunt făcute şi de bărbaţi, şi de femei. Este valabilă şi varianta inversă, în care soţia/concubina, ajunsă la disperare, să poată comite un act de violenţă, chiar o crimă.

O primă bătaie este suficientă pentru a şti ce te aşteaptă în viitor sau poate fi considerată "doar o întâmplare, o scăpare" din partea partenerului?

De regulă, un bărbat care îşi bate soţia, indiferent ce motive ar avea, o face de mai multe ori. Rar se întâmplă ca un bărbat, care a ridicat pentru prima dată mâna asupra soţiei, să se corecteze şi să aibă un comportament civilizat mai târziu. Părerea mea este că o femeie care primeşte prima palmă de la soţul ei nu trebuie să o aştepte pe următoarea. Ea trebuie să îşi facă un inventar al sentimentelor şi al aşteptărilor ei faţă de soţ şi faţă de căsnicie şi, în funcţie de acesta, să ia atitudine.

Sursa http://www.jurnalul.ro/stire-miscarea-de-rezistenta/vanataia-se-vindeca-umilinta-ramane-524507.html