Banner

Frauda prin SMS marca Crin

Tweet this

scris de George Roncea in Curentul

Crin, copchilu’ de mingi al celui mai bogat om din Romånia, Dinu Patriciu, a început o campanie de ciugulire a bănuţilor oamenilor, printr-o aşa-zisă colectă de bani prin SMS, la sfatul consilierilor străini care l-au împins să se dea în spectacol, pe post de milog sărac lipit. Pe site-ul de campanie al candidatului PNL la preşedinţie, şturlubaticul Crin a lansat un fel de apel public solicitånd gologanii publicului printr-un mesaj clamoros, intitulat „Investeşte în Acţiunea Antonescu“: „te îndemn să-mi dai un mesaj de susţinere dacă simţi că ceea ce propun merită încrederea şi sprijinul tău“, zice petro-candidatul lui Patriciu, care explică mai departe eventualilor fraieri sistemul:
„SISTEMUL de finanţare prin SMS a campaniei lui Crin Antonescu beneficiază de accesul la două numere de telefon. Astfel, prin trimiterea unui SMS la nr 2746 (CRIN) sau 2741, abonaţii de telefonie mobilă pot contribui cu 1 EURO, respectiv 5 EURO, la campania lui Crin Antonescu. În schimbul acestor sms-uri, cei ce contribuie vor primi un ton de apel (imnul PNL), respectiv o imagine de fundal (wallpaper) reprezentåndu-l pe Crin Antonescu. Textul mesajului poate conţine numele persoanei care sprijină campania sau orice alt mesaj pe care doreşte să îl transmită preşedintelui PNL Crin Antonescu. Sumele sunt purtătoare de TVA, costul total suportat de client va fi de 1,19 euro respectiv 5,9 euro“.
Am aflat de şmecheria sireacului Antonescu datorită faptului că unele persoane au dorit pe această cale să-i trimită micului excroc sentimental unele mesaje din inimă, mai directe, ce au fost redirecţionate şi către telefonul meu.
Oamenii au consimţit să-şi sacrifice cåte un euro- doi, pentru a-şi vărsa focul pe Crin şi Patriciu, cărora au ţinut să le transmită în cuvinte bine alese, dar de nereprodus în ziar, sentimente cu adevărat fierbinţi, pline de profunzime, gånduri amabile ce includ şi trimiteri la adresa mamelol lor fără a fi uitaţi şi o parte din strămoşi şi eventuali urmaşi.
Foarte pe scurt, conţinutul ideatic al mesajelor reflectă sentimente de regret după Rompetrol, cedat unui stat CSI, de regret faţă de mersul Justiţiei din Romånia care i-a permis lui Patriciu 24 de amånări (pånă acum) ale dosarului Rompetrol de mare fraudă şi criminalitate organizată care îl implică pe Dinu Patriciu alături de Sorin Roşca Stănescu, Verestoy Attila, Camelia Voiculescu, şi mulţi alţii, şi pe långă toate acestea se adaugă urări viguroase la adresa lui Crin Antonescu, Patriciu şi tot neamul lor intromisiuni de tot felul, nereproductibile.
Reiese clar că unii dintre romåni, dintre cei care ştiu să folosească google, sunt destul de avizaţi cu privire la Patriciu, Antonescu, Voiculescu etc. Din păcate, nevoia lor de exprimare frustă aduce bani în buzunarul candidatului lui Patriciu, aşa că le-aş recomanda să găsească o cale mai directă şi mai ieftină - există şi brichete sau ouă pe piaţă, nu e nevoie ca să arunce cu euroi în Antonescu ca să se mai răcorească.

Colecta lui Antonescu încalcă legea finanţării partidelor

Pe de altă parte, deşi comicăria cu săracul candidat al celui mai bogat om din Romånia ar fi savuroasă în alt context, ipocrizia şi frauda este de condamnat. Crin cere bani prin SMS oferind la schimb poze şi muzică - acţiune ce are caracter de schimb comercial, iar metoda acestui tip de colectă financiară este amendată de Legea finanţării partidelor, unde nu se prevede o astfel de finanţare a candidaţilor. Legea nr. 334 din 17/07/2006 prevede de exemplu la Art. 7. - „(1) La primirea donaţiei sunt obligatorii verificarea şi înregistrarea identităţii donatorului, indiferent de caracterul public sau confidenţial al acesteia“.
Cum se poate aplica această prevedere în cazul sistemului lansat de Antonescu? De exemplu, dacă de pe telefoanele firmelor lui Patriciu se vor trimite şase sute de catralioane de sms-uri de cåte cinci euro bucata, să zicem, cum mai are valoare prevederea din Lege care stabileşte plafoanele precise de finanţare a candidaţilor şi partidelor politice în campania electorală - atåt de către persoanele fizice, cåt şi de către persoanele juridice. De asemenea, la Art. 8. se specifică - „(1) Toate donaţiile vor fi evidenţiate în mod corespunzător în documentele contabile, cu menţionarea datei la care au fost făcute şi a altor informaţii care să permită identificarea surselor de finanţare“.
Cum vor găsi „documente contabile“ cei care au datoria să controleze şi să identifice sursele de finanţare? Vor cere companiilor de telefonie să le pună la dispoziţie identitatea celor care au trimis sms-uri? Nu permite legea, deoarece sunt încălcate prevederile contractelor comerciale dintre operatorii de telefonie şi utilizatori, care au dreptul la respectarea intimităţii. Operatorii pot fi daţi în judecată de către utilizatori dacă trimit unui terţ datele lor personale, în afara cadrului strict prevăzut de lege, în care este nevoie de mandat judecătoresc pe care îl pot obţine doar serviciile de informaţii abilitate în controlul şi urmărirea comunicaţiilor personale.
Sunt multe alte prevederi amănunţite de lege, promulgată tocmai la presiuni europene, în scopul transparentizării mecanismelor de finanţare ale partidelor, care devin inoperabile în cazul aşa-zisei campanii de finanţare prin SMS a lui Antonescu. Cerşeala este oricum ridicolă şi împinge în derizoriu şi penibil demersul candidatului, asta e treaba sa şi a staff-ului său de campanie, creativii lu' peşte, dar încălcarea legii (semnată chiar de colegul lui Antonescu, licheluţa de Bogdan Olteanu, după cum îl descrie Dinu Patriciu) nu este o chestiune ce ţine de derizoriu şi ar trebui să pună în mişcare resorturile juridice ale autorităţilor. Considerăm că pe această cale le oferim ocazia să se autosesizeze. Iar cei care vor să folosească sistemul sms-urilor pentru a-i transmite urări lui Crin Antonescu ar putea să folosescă mai bine metoda graffiti-urilor, aşa cum a făcut-o şi Emil Constantinescu, cel care a måzgălit pereţii clădirilor din Bucureşti cu adresa de web a campaniei de susţinere a lui Crin.
Îmi aduc aminte de o campanie celebră de teasing născocită de nişte tineri care se plictiseau, acum vreo cåţiva ani, şi care au måzgălit tot oraşul cu fraza „m..uie lui Malone!“. Peste tot, pe toate gardurile şi pe toţi pereţii, cineva a muncit la greu să picteze acest îndemn adresat lui Malone. Cine era Malone, de ce să-i dăm m...ue, în ce scop, a rămas un mister pånă azi. În timp ce frămåntările şi semnele de întrebare pe această temă ajunseseră la apogeu, la un moment dat a apărut pe pereţi, într-o noapte, şi partea a doua a campaniei de teasing: „Şi tu poţi fi Malone...“.
Am şi io un moment creativ chiar acum şi mă gåndesc la o completare „de bun simţ“: „Crin, şi tu poţi fi Malone...“
http://www.curentul.ro/2009/index.php/2009102335916/Actualitate/Bani-negri-prin-sms-pentru-campania-lui-Crin-Antonescu.html




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 874

16 Comentarii pana acum»

  1. Eugen said

    am October 23 2009 @ 2:34 pm

    * Este curios cum PNL încearc? s? copie ini?iativa Pre?edintelui. În definitiv, ei au blocat în ultimii 5 ani orice ini?iativ? de a reduce num?rul de parlamentari ?i de aceea Pre?edintele a organizat referendumul. Pentru ca vocea românilor s? fie auzit?.
    * Proiectul de lege al PNL are data de valabilitate limitat?, pân? pe 6 decembrie. Dup? Preziden?iale proiectul va fi fin nou amânat. Am mai v?zut filmul asta de prea multe ori pentru a ne l?sa du?i de nas.
    * I-am auzit pe aceia?i parlamentari promi?ând Pre?edintelui c? vor reforma Parlamentul, c? vor reduce num?rul de parlamentari, inclusiv în ianuarie 2009 Au trecut luni ?i luni în care au blocat sau amânat orice ini?iativ? în acest sens.
    * Proiectul arat? cât de fric? le este parlamentarilor c? li se vor t?ia privilegiile. Ar face orice s? blocheze referendumul pentru Parlamentul unicameral ?i pentru a reduce num?rul de parlamentari de la 471 la 300.
    * Doar prin referendum vocea românilor va fi auzit?. Dac? românii vor spue Da la referendum, atunci parlamentarii vor fi obliga?i s? le respecte voin?a.

  2. Santa-Klaus said

    am October 23 2009 @ 2:34 pm

    * Costurile referendumului ar trebui asumate de clasa politic? care a refuzat ?i a blocat orice m?sur? prin care privilegiile lor ar fi fost reduse. Oricum, costul referendumului este infinit mai mic fa?? de cât pl?tesc românii în fiecare an pentru privilegiile clasei politice.
    * Referendumul este esen?ial pentru c? doar a?a privilegiile clasei politice vor fi t?iate din r?d?cini.

  3. Ovidiu said

    am October 23 2009 @ 2:34 pm

    Prin impunerea Parlamentului unicameral, prin reducerea num?rului de parlamentari ?i prin t?ierea privilegiilor clasei politice, economia României va trece peste criz?. Prin aceste m?suri, vom economisi zeci de milioane de euro care se vor duce spre cre?terea pensiilor ?i ajutarea celor afecta?i de criz?. Vom reduce corup?ia, pentru c? mai pu?ini parlamentari înseamn? mai pu?in? corup?ie

  4. Seculi said

    am October 23 2009 @ 2:35 pm

    Ieri, parlamentarii au votat pentru a bloca organizarea referendumului. Au f?cut asta pentru c? le este fric?. Le este fric? c? î?i vor pierde privilegiile.

  5. Plaies said

    am October 23 2009 @ 2:46 pm

    1. Ar trebui s? ne ocup?m de economie, nu de referendum

    * Referendumul este una din condi?iile esen?iale pentru a trece cât mai rapid de criza economic?. F?r? s? facem cur??enie – s? elimin?m privilegiile -, nu exist? nici o ?ans? ca România s? treac? peste criza economic?, s? cre?tem pensiile ?i s? îi ajut?m pe cei afecta?i.
    * Prin impunerea Parlamentului unicameral, prin reducerea num?rului de parlamentari la maxim 300 ?i prin t?ierea privilegiilor clasei politice vom economisi zeci de milioane de euro care se vor duce spre cre?terea pensiilor ?i ajutarea celor afecta?i de criz?. Vom reduce corup?ia, pentru c? mai pu?ini parlamentari înseamn? mai pu?in? corup?ie.

    2. Referendumul înseamn? cheltuieli majore, în condi?iile în care România nu are ace?ti bani

    * Costurile referendumului ar trebui asumate de clasa politic? care a refuzat ?i a blocat orice m?sur? prin care privilegiile lor ar fi fost reduse. Oricum, costul referendumului este infinit mai mic fa?? de cât pl?tesc românii în fiecare an pentru privilegiile clasei politice.

    3. PNL a depus în Parlament o ini?iativ? legislativ? de reducere a num?rului de parlamentari – deci referendumul nu mai are rost

    * Este curios cum PNL încearc? s? copie ini?iativa Pre?edintelui. În definitiv, ei au blocat în ultimii 5 ani orice ini?iativ? de a reduce num?rul de parlamentari ?i de aceea Pre?edintele a organizat referendumul.
    * Am mai v?zut filmul ?i în 2007, la referendumul pentru votul uninominal, asta de prea multe ori pentru a ne l?sa du?i de nas.
    * F?r? referendum, f?r? ca românii s? î?i exprime voin?a, parlamentarii vor putea oricând s? modifice legea. Dac? românii vor spune Da la referendum, atunci parlamentarii vor fi obliga?i s? le respecte voin?a.
    * Proiectul arat? cât de fric? le este parlamentarilor c? li se vor t?ia privilegiile. Ar face orice s? blocheze referendumul pentru Parlamentul unicameral ?i pentru a reduce num?rul de parlamentari de la 471 la 300.

    4. Traian B?sescu vrea un Parlament pe care s? îl controleze – democra?ia este pus? în pericol

    * Vreau s? v? întreb: Finlanda, Suedia, Grecia, Portugalia, Ungaria, nu sunt state democratice? Sunt ??ri cu Parlamente unicamerale, unde democra?ia este puternic?. Mai mult, 14 din 27 de state europene au Parlamente unicamerale.
    * ?ti?i câ?i membri are Senatul din SUA? 100. Noi avem 137 de senatori. Este mai pu?in? democra?ie în Statele Unite decât în România?
    * Atacul la democra?ie despre care vorbesc PSD si PNL este egal cu t?ierea privilegiilor.
    * În definitiv, nu Traian B?sescu va decide dac? România va avea Parlament unicameral ?i mai pu?ini parlamentari. Românii vor decide, la referendum. Esen?a democra?iei este ca politicienii s? asculte vocea poporului.

    5. Uniunea European? ar solicita parlamente bicamerale (parlamentul unicameral ar fi în contradic?ie cu reglement?rile UE)

    * 14 din 27 state europene au Parlamente unicamerale. Peste 50% din statele europene au parlamente unicamerale. Vre?i s? spune?i c? aceste state sunt în afara reglement?rilor europene?
    * Spune?i mai bine c? v? teme?i c? v? vor fi t?iate privilegiile.
    * România are deja acum o camer? suplimentar? la Bruxelles – Parlamentul European. În plus, prin Tratatul de la Lisabona se confer? responsabilit??i suplimentare Parlamentelor na?ionale. V? închipui?i dac? acum legile sunt blocate între cele dou? Camere, ce ar înseamn? ?i responsabilit??i suplimentare?

    6. Referendumul are un caracter consultativ, deci oricum parlamentarii nu sunt obliga?i s? se conformeze referendumului

    * Articolul 2, punctul 1 din Constitu?ia României spune cât se poate de clar: „Suveranitatea na?ional? apar?ine poporului român, care o exercit? prin organele sale reprezentative ?i prin referendum”.
    * Deci dac? românii vor spune „Da” la referendum, parlamentarii sunt obliga?i prin Constitu?ie s? respecte aceast? decizie.
    * Vre?i s? îmi spune?i, domnul deputat/senator X, c? dac? românii vor spune la referendum c? vor Parlament unicameral ?i reducerea num?rului de parlamentari la maxim 300, nu ve?i respecta voin?a lor?

  6. COMENTATOR . said

    am October 23 2009 @ 2:52 pm

    O PORCARIE , CA TOATE PORCARIILE , FAPTUITE IN , SARMANA ROMANIE .
    OARE CAND S-E VA CANTA DIN NOU , DESTEAPTA-TE ROMANE ………

  7. Jean said

    am October 23 2009 @ 3:46 pm

    Pai ?turlubaticul Baselu, prin lacheul Boc si sublacheul Pogea, mi-au luat mie cu japca peste 20 milioane cu ocazia pogeritului. La performanta asta nu a ajuns nici macar Ceausescu.

    Astazi, vazand impertinenta lui Baselu, am realizat cu grozavie ceea ce nu-mi inchipuiam vreodata nici in cele mai negre vise, anume ca as fi nevoit sa votez chiar si cu Geoana ca sa scap de Basescu.

    Intial am votat cu Basescu ca sa scap de clica PSD in frunte cu Nastase, acum situatia mi se pare mult mai disperata si as vota pana si cu Becali ca sa scap de Basescu. Omul asta mi se pare din ce in ce mai malefic, pe zi ce trece… :(

  8. Cecilia said

    am October 23 2009 @ 3:50 pm

    Bre mai scutiti-ma cu cei 65% majoritate.
    Cred ca ati fost repetenti la matematica probabil.
    Aia au fost 252, atat e majoritatea aia.
    Se socoteste asa: 252/476*100 =52.94%
    Atat e majoritatea aia.
    opriti pitzigaiala asta cu 65-u. Nu uitati cati au schimbat barcutza.

  9. Radu said

    am October 23 2009 @ 3:51 pm

    stiu eu un sistem mult mai bun decat democratia. Se numeste meritocratie. In romania democratie=poporul dobitoc conduce. Cand o sa avem populatie educata, atunci o sa putem zice ca democratia e aplicabila in tara noastra.

  10. Doina said

    am October 23 2009 @ 3:51 pm

    daca nu valideaza parlamentul un guvern format din profesionisti vom “valida” noi parlamentul la refrendum . Adica vom vota DA.

  11. Silviu said

    am October 23 2009 @ 3:52 pm

    Jocuri politice , ieftine sau nu, conteaza sa fie votat , sa avem un program serios si FMI sa gaseasca temele facute, finantarea sa mearga !
    Cine nu voteaza niste meseriasi fara culoare politica evidenta iese in evidenta si orice manevre politice subtiri se vor vedea intens !
    La fel de bine se va vedea cu ce atitudine vor iesi acum “majoritatea” parlamentara !!!!
    In numele carui interes nu vor acorda votul Croitorasului ?!! Explicati domnu Geoana , Antonescu , Bela si altii !

  12. Alexis said

    am October 23 2009 @ 3:53 pm

    Guvernarea din ultimele 10 luni cu prim-ministru PDL e singura guvernare PE CRIZA ECONOMICA MONDIALA pe care a gestionat-o vreun partid romanesc. Deci nu se poate compara cu nicio guvernare anterioara.

    Niciun alt partid nu si-a mai luat in ultimii 20 de ani asupra lui o sarcina atat de grea vreodata. Ce a facut PDL se mai poate compara doar cu ce-a facut PNTCD intre 1996-2000, cand a gestionat o criza economica creata de data asta *din interior*, chiar de propria noastra nomenclatura comunista (ca si acum, cand crizei economice mondiale partidele PSD/PNL care-au guvernat in 20076-2008 i-au adaugat o criza proprie, creata de PSD/PNL in 2008 prin devalizarea BUGETULUI de Stat).

    Insa, dupa ce-au gestionat criza si tara a inceput sa se redreseze, ambelor partide li s-a aplicat de catre “majoritatea” PSD/PNL acelasi tratament: excluderea de la putere si de la guvernare (si din viata politica, in cazul PNTCD).

  13. Jean said

    am October 23 2009 @ 4:02 pm

    Silviule draga,
    intrebi asa:
    “In numele carui interes nu vor acorda votul Croitorasului ?!! Explicati domnu Geoana , Antonescu , Bela si altii !”
    Intrebarea asta i-a fost pusa initial lui Basescu:” In numele carui interes nu l-a desemnat pe Johanis ala prim ministru?” Mai ales ca tipul avea o larga sustinere politica si era apreciat pana si de Baselu?
    Evident ca Basescu nu a raspuns si nimeni de la PSD nu a putut da nici un raspuns, probabil ca nu le-a spus Basescu ce sa spuna.
    Oricum e evident de ce nu l-a pus Basescu pe Johanis – pentru simplul si banalul motiv ca a fost propus de Geoana si Antonescu.
    Daca era propus de Boc, alta era povestea.

    Prin urmare, si Basescu si cei din opozitie (care culmea acum fac o majoritate) joaca ping-pong pe spinarea poporului.
    E ridicol ca sa ii lauzi pe vreunii in atare situatie, cand e clar ca toti urmaresc doar interese proprii si de grup, nicidecum legat de Romania. :(

  14. Radianu Mihai said

    am October 23 2009 @ 6:39 pm

    am intuit si chiar presimtit nesimtirea si reaua credinta a rebelu-
    lui antonescu!
    ca este presul pe care patriciu isi sterge picioarele si mainile de
    hot este de notorietate publica!
    toata lumea stie ca patriciu nu vrea sa iasa in fata,dar ca dupa stolojan el este cel care,din umbra conduce pnl-ul!
    si-a gasit in preacinstitul si saracul “crin” un mediu propice si
    gata sa-l slugareasca!
    nu-l votati pe patriciu cel hulpav si nesimtit!

  15. ildiko said

    am October 24 2009 @ 9:13 am

    Ce nu este interzis de lege este permis.
    Donatia nu este schimb comercial.
    Am donat si eu o suma mica pentru Crucea Rosie si am primit un calendar in schimb, care dintre legi a fost incalcata?

  16. real iulia said

    am October 27 2009 @ 12:28 pm

    Cei care ati scris primele mesaje sunteti o singura persoana?

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean