Canionul “Şapte scări” din judeţul Braşov, o minune a naturii, este impracticabil din cauza incompetenţei autorităţilor. În anul 2000, Guvernul Statelor Unite a finanţat construirea şi montarea unor poduri şi scări de acces pe care turiştii puteau intra în corpul muntelui, prin tunelul săpat de ape. În 2009, o plăcuţă de metal prinsă în stâncă la intrarea în defileu avetizează că traseul este impracticabil. Acest avertisment este tot ceea ce au reuşit să facă autorităţile locale în faţa distrugerii traseului: scările metalice s-au degradat, şipcile de lemn au putrezit, barele de protecţie s-au rupt. Parafrazând o vorbă de duh intrată în mentalul colectiv după 1989, putem spune că românii nu sunt în stare nici măcar să sudeze ceea ce au construit americanii!

Un articol de Mihai Răzvan ROTARU - http://www.dezvaluiri.ro/reportaj/39336-la-canionul-apte-scri-romanii-nu-sunt-in-stare-nici-mcar-s-sudeze-ceea-ce-au-construit-americanii.html


Cei care se abat din drumul pe Valea Prahovei spre Braşov şi opresc la Dâmbul Morii pentru a parcurge traseul Canionul “Şapte scări” au parte de o experienţă pe care nu o vor uita niciodată.
Am mers şi noi pe acest drum, care începe de lângă o cabană abandonată, pe vremuri vestită pentru taberele de pionieri ce se organizau aici şi continuă pe un drum forestier, în valea largă, a Pârâului Şapte scări. E o imagine paradisiacă, precum cele din cărţile poştale. O imagine ameninţată însă de defrişările abuzive. “Eu te ajut să respiri. Ajută-mă să trăiesc!”, este lecţia predată trecătorilor de brazii care cresc pe marginea drumului. Sunt mesaje prinse de către iubitori ai naturii pe trunchiurile cu coajă groasă, ca solzii unor reptile preistorice. După vreo jumătate de oră, drumul marcat cu bandă galbenă îşi ia în serios rolul de traseu montan, intră în pădure şi începe când să urce pe coastă, când să coboare lângă apa ce şi-a căutat îndelung “poteca” printre picioarele de piatră ale munţilor. Pe alocuri sunt amenajate podeţe de lemn masiv lustruit de palmele turiştilor, dar şi crestat de bricegele unor poeţi îndoielnici.
Cu zece minute înainte de intrarea în defileu, refugiul turistic al Salvamontului nu mai poate adăposti pe nimeni. Nu are nici uşi şi nici ferstre, iar pereţii au fost măzgăliţi cu grafiti.
Drumul coteşte brusc la dreapta şi după un scurt urcuş ne trezim la intrarea în canion. Ne aflăm la o altitudine medie de 980 metri, în Masivul Piatra Mare, la poalele celor mai spectaculoase chei din România, căci sunt dezvoltate nu pe orizontală, ci pe verticală.
Un şuvoi de apă se prăbuşeşte cu putere din cochilia de piatră a unui melc uriaş. O scară de fier vopsit în roşu se caţără în măruntaiele muntelui.

Ţeapă: Canionul este închis!

Un panou montat chiar la intrare ne taie pofta de aventură: “Canionul este impracticabil. Folosiţi traseu de ocolire”. Este traseul care evită defileul şi urcă până la Cabana Piatra Mare. Ţeapă, s-ar putea spune, căci pentru turiştii care au venit special să vadă canionul este de-a dreptul frustrant să afle abia în faţa primei scări că au bătut drumul degeaba.
Ne-am luat inima-n dinţi şi am urcat. Suferinţa muntelui cu trupul perforat de apa necruţătoare ni s-a dezvăluit pe neaşteptate. Poduri şi scări de metal însoţesc cele şapte căderi succesive de apă, în drumul spre lumină. Huruit înfiorător şi o ploaie ce cade din toate părţile, suntem ca nişte peşti prinşi în capcana unui gigantic acvariu de piatră.
A doua scară este cu adevărat înfricoşătoare, 35 de metri de urcuş ameţitor, la verticală. Cât un bloc turn, pe o scară care scrâşneşte din toate încheieturile şi căreia (abia acum observăm) îi lipsesc trepte. Nici balustrada din dreapta nu mai e întreagă, iar cea din stânga s-a desprins din punctele de sudură. Apa a lucrat şi a corodat metalul, parcă într-o încercare de a-şi păstra taina ascunsă. E o adevărată aventură pentru cei care se încumetă să urce pe acestă pânză de păianjen, cu şuvoiul fierbând dedesubt.

Americanii au venit cu banii, Primăria Săcele cu... indolenţa

Poate vă întrebaţi cum e posibil ca un obiectiv turistic de o asemenea importanţă să fie abandonat. Nu e greu de înţeles, căci în timpul regimului comunist nu exista practic nicio cale de acces în canion. După 1990 a existat o improvizaţie care a fost utilizată doar vreo doi ani, iar în anul 2000... au venit în sfârşit americanii!
Un om de afaceri din zonă, Csaba Toth s-a ocupat de un proiect de finanţare în parteneriat cu Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). “Americanii au venit cu 30000 de dolari, iar Primăria Săcele cu terenul. S-au amenajat potecile de pe traseu, s-au refăcut scările şi podurile. După finalizarea lucrărilor, timp de şase ani, m-am ocupat de tot ce înseamnă întreţinere şi operaţiuni de salvare a turiştilor. Nu a fost o afacere, căci eu acolo am cheltuit bani, nu am câştigat. Am făcut-o din dragoste de munte”. În toţi aceşti ani, omul de afaceri a plătit o patrulă montană formată din alpinişti de profesie, care vegheau ca turiştii să nu distrugă amenajerile din canion şi făceau şi operaţiuni de salvare. “Din păcate am fost nevoit să mă retrag din acest proiect în momentul în care nu am mai găsit înţelegere din partea unor angajaţi ai Primăriei Săcele”.
Csaba Toth s-a arătat mâhnit de actuala stare a canionului (a aflat de la noi că una dintre scări a devenit impracticabilă) şi a promis că o să anunţe la Primărie. Am încercat şi noi să facem acest lucru, dar fără folos.

USAID a investit 600 milioane dolari în România

În anul 2007, Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), se retrăgea din România, după 17 ani de activitate, în cadrul unui eveniment la care a participat şi Preşedintele Traian Băsescu.
În tot acest timp, SUA a adus în România peste 600 de milioane de dolari, destinaţi programelor de asistenţă pentru dezvoltare. Fondurile au fost folosite mai ales pentru furnizarea urgentă de hrană şi pentru reabilitarea economiei româneşti, aflate în colaps după decembrie 1989. Din 1993 românii au folosit asistenţa americană pentru a implementa programe economice, democratice şi sociale.