Romania ramane fara buget pentru 2010, dupa lovitura de stat a PSD-PNL

Guvernul se află în imposibilitatea de a aproba proiectul Legii bugetului pe anul 2010, având în vedere că un Guvern interimar - statutul actual al Executivului, după adoptarea moţiunii de cenzură - nu poate iniţia proiecte de lege.



Potrivit Legii finanţelor publice, proiectul Legii bugetului pentru anul următor trebuie depus în Parlament până în data de 15 octombrie.
Legea privind organizarea şi funcţionarea Guvernului prevede că, "în cazul încetării mandatului său, în condiţiile prevăzute de Constituţie, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern, Guvernul continuă să îndeplinească numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi".

Actul normativ invocat prevede că, în această perioadă, Guvernul nu poate emite ordonanţe şi nu poate iniţia proiecte de lege.

Moţiunea de cenzură "11 împotriva României" a fost adoptată marţi cu 254 de voturi pentru [ PSD-PNL-UDMR]  si 176 impotriva [ PDL] . În urma adoptării moţiunii de cenzură, Guvernul a fost demis.




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 399

10 Comentarii pana acum»

  1. Lear said

    am October 13 2009 @ 5:43 pm

    In primul rand, tot guvernul Boc va organiza alegerile, pentru ca Basescu nu este nebun sau tampit sa cada in capcana cardasiei PSD/PNL si sa accepte porcaria cu un guvern de tehnocrati (guvern de tehnocrati pentru 45 de zile, pe cine vreti voi sa pacaliti?). In schimb, declansarea unei crize politice peste cea economica va duce tara la colaps si intreaga vina va cadea pe cardasia PSD/PNL. Sa nu aveti impresia ca romanii sunt idioti si nu pricep ce se intampla.

  2. silviu said

    am October 13 2009 @ 5:57 pm

    Boc are toata admiratia mea. Guvernul lui este cel care a lovit pe neo-securisti acolo unde ii doare cel mai tare, la buzunar. Sper (probabil in van) ca PSD si cateii lor sa fie pedepsiti la urna de vot.
    Este timpul ca Romanii sa iasa in strada si sa rastoatne acest parlament nesimtit, unde ticalosi si hoti precum Iliescu, Geoana si Nastase prospera pe spinarea contribuabililor. JOS PARLAMENTUL!

  3. Mihai said

    am October 13 2009 @ 6:00 pm

    Jefuitorii si tradatorii pot fi fericiti. Au reusit inca o data sa-i invinga pe romani. Ce le pasa? Ei au bani multi pentru ca tot fura de 20 de ani si nu simt criza. Mai greu va fi pentru noi, cand toate se vor scumpi cu 20-30%, cand nu vor mai fi bani pentru pensii si salariile bugetarilor. Dar, ce sa-i faci, asta-i soarta nostra. Cand niste romani vor sa faca bine tarii lor, sar altii si le dau in cap. Ne meritam soarta. Nu vreau sa am satisfactii meschine, dar nici lacheilor acestora nu le va fi mai bine, pentru ca si ei sunt tot amarasteni ca si noi, doar putin mai saraci cu duhul, pentru ca se bucura la un mic si o bere.

  4. bmc said

    am October 13 2009 @ 7:55 pm

    D-le Urban, imi permit sa va dau un sfat. Renuntati la chestia cu lovitura de stat. Sunt convins ca stiti ce inseamna lovitura de stat, iar aplaudacii de pe forum cred ca-si dau si ei seama ca nu a fost nici o lovitura de stat. Mobilizati-i altfel. Treceti pe placa aia cu parlamentul = dusmanul poporului. Nu ati fost la training?

  5. cristi said

    am October 13 2009 @ 8:05 pm

    si in doua zile ei faceau bugetul pentru 2010? pana acum ce au facut?

  6. ghitza007 said

    am October 13 2009 @ 11:15 pm

    PDL-ul va intra in istorie cu guvernul lui de incompetenti. Matrozul isi stie sfarsitul si de aceea e disperat. Pierderea alegerilor din noiembrie inseamna terminarea procesului flotei, oprit la mustata inaintea verdictului. Sunteti niste ageamii ce ati distrus tara, profitand de credulitatea romanilor

  7. Buduru said

    am October 14 2009 @ 8:27 am

    Sa dam crezare PDL-ului!
    Sa presupunem ca legea pensiilor era gata, legea bugetului era gata, “n” alte legi utile poporului erau gata!
    Pornind de la aceasta ipoteza, concluzia e una singura: incompetenta crasa!
    De ce nu a mai asteptat PDL-ul doua saptamani, trecea legile prin asumare in parlament, apoi scotea PSD-ul de la guvernare! De ce?

    In realitate, dupa umila mea parere, PDL-ul s-a hotarat sa piarda intentionat! Altfel nu-mi pot explica aceste erori fundamentale!

  8. Gh Buta said

    am October 14 2009 @ 10:00 am

    Guvernul Boc-Pogea si-a primit pedeapsa. Cum credeau ca vor reforma sistemul bugetar dupa ce l-au distrus pe cel privat, cu tampenia impozitului pe pierdere? Ca PSD sunt niste fatarnici, fiindca si ei au sustinut tampenia, e de asemeni adevarat !

  9. vrajitorul.eu/ said

    am October 14 2009 @ 10:36 am

    INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ – Magia afacerii dvs.
    informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html

  10. AsistentaPentruConsumatori.ro said

    am October 14 2009 @ 10:36 am

    Reclamati abuzurile la care sunteti supusi la office@asistentapentruconsumatori.ro

    Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
    Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
    Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.

    TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean