Consumatorul roman legat de glie…nu poti renunta la un serviciu pe care nu il mai folosesti
Simici Dalibor s-a adresat Senatorului Urban Iulian si Asociatiei www.asistentapentruconsumatori.ro cu urmatoarea sesizare:
From: simici dalibor
Date: 2009/10/8
Subject: doresc spijin în rezilierea unui contract, baza legală
To: office@asistentapentruconsumatori.ro
Bună ziua. Am o mare nelămurire: cum pot face să determin o societate de furnizare a internetului din Constanţa să îmi rezilieze contractul pe motiv că am plecat (m-am mutat) din localitate şi nu mai folosesc serviciul. Menţionez că perioada contractuală, obligativitatea, a fost de 1 an, iar eu folosesc serviciile lor de aproximativ 2 ani. M-am prezentat la oficiul de plăţi să solicit rezilierea dar mi s-a spus că acel contract a fost prelungit automat cu încă un an, astfel interzicându-mi să reziliez contractul şi oblicatoriu să plătesc abonamentul până în 2010, luna iulie.
Vă rog să mă sprijiniţi în evocarea temeiului legal prin care aceştia fac un abuz şi cum pot să-i determin, cu legile în mână, să închid acest contract. Adică eu ca şi client nu am dreptul să renunţ la un seviciu în momentul în care nu mai beneficiez de el? Acea prelungire automată de contract se face fără vreun acord al meu...(acord tacit, dacă nu solicit rezilierea în timpul desfăşurării contractului) acest lucru oferindu-mi posibilitatea , legală să reziliez în orice moment am nevoie, nu? Ce pot face..sau mai bine zis cum??
Vă multumesc şi astept răspunsul sumneavoastră.
---------- Forwarded message ----------
From: MARIANA BOTOGAN <mariana.botogan@asistentapentruconsumatori.ro>
Date: 2009/10/8
Subject: ASISTENTA PENTRU CONSUMATORI
Numar iesire: 12320/08.10.2009
Buna ziua,
Stimate Domn Simici Dalibor,
Pentru solutionarea problemei cu care va confruntati, aveti posibilitatea sa va adresati ANPC si ANCOM institutii in masura sa verifice care sunt cauzele neregulilor constatate si, daca este cazul, pot aplica sanctiuni.Daca raspunsurile primit va va nemultumi puteti sa inaintati actiune in instanta (nu inainte de a analiza toate implicatiile referitoare la pierderi de timp si de bani, raportat la prejudiciul in cauza).
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































Eimotto said
am October 9 2009 @ 11:23 am
PE care nu il mai foloseti …
www.vrajitorul.eu/ said
am October 9 2009 @ 11:39 am
INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ – Magia afacerii dvs.
informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html
asistentapentruconsumatori.ro said
am October 9 2009 @ 11:39 am
Reclamati abuzurile la care sunteti supusi la office@asistentapentruconsumatori.ro
Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro
metalshrine said
am October 10 2009 @ 11:59 pm
Mult mai rapid s-ar rezilia de la sine daca nu s-ar mai plati facturile respective. Atata vreme cat nu au un contract semnat nu va pot actiona in instanta.