La 15 iulie 1998 se înregistra la Camera Deputaților proiectul Legii privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. După un parcurs sinuos de mai mult de un an, la 29 decembrie 1999 se adopta raportul comisiei de mediere iar proiectul, aprobat de Parlament, era depus în vederea exercitării dreptului de sesizare asupra constituționalității legii.

La data de 6 ianuarie 2000, fosta Curte Supremă de Justiție, în temeiul art.144 lit.a) din Constituţie şi al art.17 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată,  a solicitat Curţii Constituţionale să constate “neconstituţionalitatea Legii privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, adoptată de Parlamentul României la 29 decembrie 1999, în partea privind art.41 alin.(2) şi art.198, prin care a fost abrogat art.103 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească”.

Sesizarea Curţii Constituţionale s-a hotărât în şedinţa din data de 6 ianuarie 2000 a Secţiilor Unite ale Curţii Supreme de Justiţie prin votul unanim al celor 55 de membri prezenţi din totalul de 60 de membri ai Curţii, potrivit art.20 şi art.26 lit.d) din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr.56/1993, republicată.

Sesizarea de neconstituţionalitate a constituit obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr.5A/2000 și s-a finalizat prin Decizia nr. 20 din 2 februarie prin care s-a constatat neconstituționalitatea unor prevederi din proiectul de lege adoptat de Parlament.

Curtea Constituţională a decis că abrogarea art.103 din fosta Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, dispoziţii care instituiau o pensie specială pentru magistraţi, este neconstituţională.



Încercarea de abrogare a „pensiei speciale” a magistraţilor

Art.198 din legea supusă controlului de constituţionalitate exercitat de Curte dispunea abrogarea parţială sau totală a mai multor acte normative.

Dintre dispoziţiile cuprinse în art.198 critica de neconstituţionalitate formulată de Curtea Supremă de Justiţie viza numai textul care avea următorul conţinut: “art.103 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.259 din 30 septembrie 1997.”

Art.103, a cărui abrogare era dispusă în acest fel, avea următoarea redactare: “Magistraţii cu o vechime de cel puţin 25 de ani în magistratură beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din venitul net realizat din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă şi sporul de stabilitate în magistratură, avute la data pensionării.

Pentru fiecare an care depăşeşte vechimea în magistratură prevăzută la alin.1 se adaugă la cuantumul pensiei câte 1% din venitul net, fără a se putea depăşi 100% din venitul net stabilit conform alin.1, avut la data pensionării.

Partea din pensia de serviciu care depăşeşte nivelul pensiei din sistemul asigurărilor sociale de stat se suportă din bugetul de stat.

Pensia suplimentară se stabileşte în condiţiile Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială.

Pensiile magistraţilor se actualizează în raport cu nivelul salariilor de bază ale magistraţilor în activitate.

De aceste drepturi beneficiază şi magistraţii reîncadraţi după pensionare.”

O nouă încercare de abrogare a pensiei speciale a magistraţilor

Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească a fost înlocuită de Legea nr. 303/2004, republicată, iar în prezent fostele dispoziții ale art. 103 se regăsesc în cuprinsul art. 82  și 85, cu următoarea redactare:

“ Judecătorii şi procurorii cu o vechime de cel puţin 25 de ani în magistratură beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării.

Judecătorii şi procurorii sunt pensionaţi la cerere înainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege şi beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în aceste funcţii. La calcularea acestei vechimi se iau în considerare şi perioadele în care judecătorul sau procurorul a exercitat profesia de avocat, fără ca ponderea acestora să poată fi mai mare de 10 ani.

Pentru fiecare an care depăşeşte vechimea de 25 de ani în funcţia de judecător sau procuror, la cuantumul pensiei se adaugă câte 1%, fără a se putea depăşi venitul brut avut la data pensionării.

De pensia de serviciu beneficiază şi judecătorii şi procurorii cu o vechime în magistratură între 20 şi 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei prevăzut la alin. (1) fiind micşorat cu 1% pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală.

Partea din pensia de serviciu care depăşeşte nivelul pensiei din sistemul public al asigurărilor sociale se suportă din bugetul de stat.

Pensiile de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor, precum şi pensiile de urmaş prevăzute la art. 84 se actualizează anual în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni a judecătorilor şi procurorilor în activitate.

Dispoziţiile alin. (2) se aplică şi judecătorilor sau procurorilor pensionari, precum şi persoanelor care beneficiază de pensia de urmaş prevăzută la art. 84.”



Potrivit art 197 din proiectul Legii privind sistemul unitar de pensii publice, la data intrării în vigoare a legii se abrogă  art. 82, 83, 83¹, 84 şi 85 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005;

Argumentele Curţii Supreme de Justiţie.

1) Instituirea pensiei de serviciu pentru magistraţi a apărut ca o necesitate izvorâtă din statutul profesional al acestora, care impune anumite interdicţii relative, de exemplu la: exercitarea directă sau prin persoane interpuse a activităţilor de comerţ; participarea la administrarea ori la conducerea unor societăţi comerciale sau civile; îndeplinirea calităţii de expert sau de arbitru desemnat de părţi într-un proces; îndeplinirea oricărei alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice în învăţământul superior. De aceea, pentru magistraţi, practic, singura sursă de existenţă în timpul activităţii este salariul, iar după retragerea din activitate, pensia, fără posibilitatea acumulării unor rezerve materiale pentru perioada ulterioară pensionării.

2) În sensul că pensia de serviciu reprezintă în mod necesar şi legitim o formă de garantare a drepturilor magistraţilor sunt invocate şi prevederile cap.6 al Cartei europene privind statutul judecătorilor, intitulat “Remunerarea şi protecţia socială”, cu recomandări precise pentru statele europene de a le respecta şi de a le include în ordinea de drept internă. Potrivit art.4 din capitolul menţionat, magistraţii, atunci când “au împlinit vârsta legală pentru încetarea funcţiei”, au dreptul la “plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională”.

3) De asemenea, Curtea Supremă de Justiţie, argumentând necesitatea instituirii pensiei de serviciu pentru magistraţi, a invocat şi faptul că în statele europene cu un anumit grad de dezvoltare, inclusiv România, dreptul la pensie de serviciu îl au toate forţele de apărare a ordinii publice — armata, poliţia şi serviciile speciale, care, prin activitatea lor, îşi asumă un risc întru apărarea ordinii de drept, asigurând liniştea în societate. Or,  justiţia face parte şi ea din forţele publice chemate să menţină ordinea de drept, pentru aceasta pronunţând hotărâri prin care se ordonă încetarea încălcării unor drepturi în societate atunci când se reclamă încălcarea acestora, iar executarea hotărârilor judecătoreşti, atunci când este nevoie, este asigurată prin forţa coercitivă a statului de celelalte forţe de apărare a ordinii publice. Totodată, arătându-se că justiţia este în ultimă instanţă cea care asigură armonia juridică şi echilibrul în societate”, s-a arătat că “recunoaşterea dreptului la pensie de serviciu pentru magistraţi”, consacrată ca atare prin art.103 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, se încadrează “în organizarea politico-juridică a statului de drept”.

Carta europeană privind statutul judecătorilor

Curtea Constituţională a solicitat precizări din partea Ministerului Justiţiei, referitoare la obligaţiile ce revin statului român din prevederile Cartei europene privind statutul judecătorilor, document invocat în sesizarea formulată de Curtea Supremă de Justiţie.

În consideraţiile Ministerului Justiţiei, cuprinse în Adresa nr. 217 din 20 ianuarie 2000, se arată că: “Documentul în discuţie a fost adoptat în unanimitate de către participanţii la reuniunea multilaterală de la Lisabona, din 8—10 iulie 1999, magistraţi şi reprezentanţi ai ministerelor de justiţie din 25 de ţări membre ale Consiliului Europei.” Conform precizărilor Ministerului Justiţiei, “Carta, care conţine obiective şi principii elaborate în continuarea Recomandării nr.R(94) 12 a Comitetului Miniştrilor cu privire la independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor, reprezintă o nouă etapă în realizarea unui spaţiu judiciar comun în Europa. Ea are, aşadar, aceeaşi valoare ca recomandarea”. În ceea ce priveşte forţa juridică a recomandărilor date de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei, se precizează că “aceste documente sunt date în baza şi, uneori, chiar în completarea convenţiilor Consiliului Europei. De remarcat că toate convenţiile Consiliului Europei sunt adoptate de către Comitetul Miniştrilor al acestei importante organizaţii internaţionale guvernamentale”.

Argumentele Curţii Constituţionale pentru neconstituţionalitatea abrogarii pensiei speciale a magistraţilor

a) Pensia magistratilor nu constituie un privilegiu

Pensia de serviciu pentru magistraţi, introdusă în anul 1997 prin efectul modificării şi completării Legii nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, a fost instituită în vederea stimulării stabilităţii în serviciu şi a formării unei cariere în magistratură. Conform reglementărilor menţionate, pensia de serviciu se acordă la împlinirea vârstei de pensionare numai magistraţilor, care, în privinţa totalului vechimii lor în muncă, îndeplinesc condiţia de a fi lucrat un anumit număr de ani numai în magistratură. Caracterul stimulativ al pensiei de serviciu constă în modul de determinare a cuantumului pensiei în raport cu salariul.

Constatând că aceste elemente care diferenţiază regimul de pensionare al magistraţilor de regimul general al pensiilor asigură un tratament juridic specific, Curtea Constituţională a reținut că instituirea pensiei de serviciu pentru magistraţi nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului special căruia magistraţii trebuie să i se supună.

Astfel, acest statut special stabilit de Parlament prin legi este unul  sever și restrictiv, impunând magistraţilor obligaţii şi interdicţii pe care celelalte categorii de asiguraţi nu le au. Într-adevăr acestora le sunt interzise activităţi ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care să le asigure posibilitatea efectivă de a-şi crea o situaţie materială de natură să le ofere după pensionare menţinerea unui nivel de viaţă cât mai apropiat de cel avut în timpul activităţii. În cazul magistraţilor, Constituţia însăşi, prin art.124 alin.(2) şi prin art.131 alin.(2), prevede, ca o garanţie a imparţialităţii magistraţilor, că funcţia de judecător şi, respectiv, aceea de procuror “[...] este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior”. În acelaşi timp art.112 din Legea nr.92/1992, republicată, prevede că magistraţilor le este interzisă exercitarea, direct sau prin persoane interpuse, a activităţilor de comerţ, participarea la conducerea unor societăţi comerciale sau civile, precum şi participarea la administrarea unor asemenea societăţi.



b) Existenţa unui regim derogatoriu pentru pensia magistratilor nu constituie o încălcare a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii.

Curtea Constituţională a constatat că reglementarea în vigoare a pensiei de serviciu pentru magistraţi, cu diferenţele pe care această pensie le prezintă faţă de pensia comună de asigurări sociale, nu constituie o încălcare a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, principiu prevăzut de art.16 alin.(1) din Constituţia în vigoare. Această constatare se bazează pe specificul activităţii magistraţilor, care, astfel cum a rezultat din analiza anterioară a dispoziţiilor constituţionale şi legale aplicabile, impune acestei categorii profesionale obligaţii şi interdicţii severe, precum şi riscuri sporite, ceea ce justifică în mod obiectiv şi rezonabil o diferenţiere a regimului juridic de pensionare faţă de regimul stabilit pentru alţi asiguraţi care nu sunt supuşi aceloraşi exigenţe, restricţii şi riscuri.

c) Abrogarea prevederilor referitoare la pensia magistratilor încalcă garanţiile internaţionale privind independenţa justiţiei si statutul judecătorului.

Curtea Constituţională a observat că această abrogare a reglementării legale referitoare la pensia de serviciu pentru magistraţi este contrară exigenţelor actuale pe care importante documente internaţionale le exprimă în mod direct cu privire la drepturile magistraţilor, în considerarea importanţei rolului acestora în apărarea statului de drept.

Astfel, “Principiile fundamentale privind independenţa magistraturii”, adoptate de cel de-al VII-lea Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor (Milano, 26 august — 6 septembrie 1985) şi confirmate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin rezoluţiile nr.40/32 din 29 noiembrie 1985 şi nr.40/146 din 13 decembrie 1985, prevăd în mod expres prin art.11 că “durata mandatului judecătorilor, independenţa acestora, siguranţa lor, remuneraţia corespunzătoare, condiţiile de muncă, pensiile şi vârsta de pensionare sunt în mod adecvat garantate prin lege”.

În mod asemănător, “Recomandarea nr.R (94) 12 cu privire la independenţa, eficacitatea şi rolul judecătorilor”, adoptată la 13 octombrie 1994 de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei, subliniind importanţa independenţei judecătorilor în scopul întăririi preeminenţei dreptului în statele democratice şi în considerarea art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a “Principiilor fundamentale [ale Organizaţiei Naţiunilor Unite] privind independenţa magistraturii”, anterior menţionate, a stabilit, printre alte importante măsuri pe care statele membre urmează să le adopte, şi pe aceea “de a veghea ca statutul şi remuneraţia judecătorilor să fie pe măsura demnităţii profesiei lor şi a responsabilităţilor pe care şi le asumă”.

De asemenea, art.6.4 din “Carta europeană privind statutul judecătorilor”, adoptată în anul 1998, prevede că “În mod special, statutul garantează judecătorului sau judecătoarei care a împlinit vârsta legală pentru încetarea funcţiei, după ce a exercitat-o ca profesie o perioadă determinată, plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională”.

d) Documentele internaţionale privind independenţa justiţiei și statutul judecătorilor sunt obligatorii pentru România, potrivit Constituţiei.

Din examinarea documentelor internaţionale menţionate, Curtea Constituţională a reţinut preocuparea organismelor care le-au adoptat de a se promova independenţa şi imparţialitatea judecătorilor, ţinând seama că judecătorii se pronunţă asupra vieţii, libertăţilor, drepturilor, îndatoririlor şi bunurilor cetăţenilor. În acest context, o importanţă deosebită o au măsurile preconizate pentru asigurarea unui statut, a unei remuneraţii şi a pensiei adecvate pentru magistraţi, precum şi a garantării prin lege a acestora. De asemenea, Curtea Constituţională a constatat că în toate aceste documente principiile şi măsurile stabilite cu privire la statutul şi drepturile magistraţilor sunt puse în relaţie directă cu prevederile art.10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cu cele ale art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul fundamental al oricărei persoane de a fi judecată de un tribunal competent, independent şi imparţial, stabilit prin lege.

În aceste condiţii, Curtea Constituţională a constatat că, deşi unele dintre documentele internaţionale menţionate au valoare de recomandare prin prevederile pe care le conţin şi prin finalităţile pe care le urmăresc, fiecare dintre acestea vizează direct texte cuprinse în pacte şi în tratate la care România este parte şi, prin urmare, se înscriu în spiritul prevederilor art.11 şi 20 din Constituţie.

Totodată, Curtea Constituţională a reţinut că raţiunile pe care se întemeiază prevederile din actele internaţionale avute în vedere în considerentele anterioare ale acestei decizii se află în convergenţă cu dispoziţiile art.123 alin.(2) din Constituţie, conform cărora “Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”. Într-adevăr, aceste dispoziţii constituţionale nu au un caracter declarativ, ci constituie norme constituţionale obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzătoare de asigurare reală a independenţei judecătorilor, fără de care nu se poate concepe existenţa statului de drept, prevăzută prin art.1 alin.(3) din Constituţie.

Pentru aceste motive,  Curtea Constituţională a hotărât că abrogarea prevederilor legale care instituie un regim special pentru dreptul la pensie al judecătorilor și procurorilor este neconstituţională și contravine principiului stabilit prin art.123 alin.(2) din Constituţia din 1991, actualmente art. 124 alin (3), potrivit cu care judecătorii sunt independenţi și se supun numai legii. Sursa http://opinii.juridice.ro/86646/abrogarea-pensiilor-speciale-din-justitie-este-neconstitutionala-o-lectie-de-istorie.html