Zece companii mari care se indreapta spre faliment

Tweet this

În pofida unei guri de aer proaspat luate de economia de piaţă şi a unei burse de valori aflate in crestere, multe companii mari se luptă în continuare pentru a evita falimentul.
Un nou raport al Audit Integrity identifică unele nume mari ", care au cea mai mare probabilitate de a declara falimentul, dintre cele cotate la bursă."
Ce companii apar ca avand cea mai rea situatie? Am luat lista şi am eliminat orice societate cu valoare de piaţă sub 3 miliarde dolari. Apoi am clasificat numele ramase în continuare, prin o măsurare simplă a riscului de piaţă de faliment perceput - Market Cap (MC), împărţit la Enterprise Value (VE) [valoarea de piata impartita la valoarea firmei]. Cu cat mai mic raportul MC vs EV, cu atat mai mica valoarea reziduală a acţionarilor (in afara a ceea ce titularii de creanţă pot pretinde), iar piata va stabili un pret mai scazut pentru companie. Astfel, un raport inferior MC / VE indica faptul ca piaţa considera că societatea are mai multe şanse de a intra în faliment.

1. Hertz



Când aveţi  tone de datorii dvs. finanţand flota de masini, doare sa nu mai poti face fata cererii.
În timp ce compania a facut o infuzie de capital nou pentru a respira mai usor, Fitch şi Moody's isi reduc ratingurile  pentru companie în luna Iulie.



Ignorand retrogradarea, acţiunile au continuat redresarea şi sunt acum au atins o valoare de peste cinci ori mai mare decat pragul din Martie de 2$. Mult noroc!
(MC) / (VE) = 32%




2. Textron




E un moment greu pentru a pune in vânzare avioane de afaceri.


Textron a renuntat la 2300 miliarde $ in acest an dupa ce a anulat un nou concept de avion şi cererea pentru aeronavele sale a scăzut drastic.


Deţinătorii de acţiuni pot fi linistiti de abilitatea companiei de a împinge mai departe unele scadenţe la datorii in ultima vreme, dar deteriorarea calităţii creditarii ramurii de leasing a companiei face ca perspectivele sa fie incerte în cel mai bun caz.


MC / VE = 39%




3. Sprint Nextel




Sprint Nextel sângereaza clienţi, şi ar putea pierde mai mult de 4.4 milioane de abonaţi in regim post-pay, în acest an.


Aceasta este o problemă uriaşă când aveţi un numar mare de datorii scadente în următorii câţiva ani.


Un zon recent privind achizitia de catre Deutsche Telekom,  a oferit putina speranţă, dar care pare să se fi stins. Ii asteapta un drum anevoios pe cont propriu, astfel incat compania ar face bine sa-si tina avocatii pe aproape.


MC / VE = 41%




4. Macy's




Chiar mai cumpara cineva de la magazinele mari, de la centrele comerciale?
Este foarte probabil ca vânzare sa continue sa scada la Macy’s in tot anul 2009. Cu 2.4 miliarde dolari in datorii scadente în următorii cinci ani, compania încearca sa reduca costurile, şi-a redus deja  dividende sale.



Sperăm că  consumatorul SUA isi va reveni în curând, şi isi va dori sa mai cumpere de la Macy's.
MC / VE = 47%




5. MYLAN




Într-un caz clasic de manageriere a unei constructii gigantic, MYLAN a platit un spra-pret cand a cumparat afacerea Merck în 2007 şi acum a ramas cu 5 miliarde $ datorii pe termen lung, ca rezultat.


Din 2007 - 2008, compania a pierdut peste 1.3 miliarde $, foarte mult din cauza deprecierii  fondului comercial.


În timp ce societatea ar putea câştiga 300 milioane $in acest an, ei vor trebui să câştige mult mai mult decât atat în viitor, pentru a putea gestiona datoria.


MC / VE = 51%




6. Goodyear




Cererea de anvelope Goodyear s-a diminuat considerabil, iar compania este inglodata in datorii masive şi are mari obligaţii la plata pensiilor.



Aceasta nu ajută faptul că Uniunea lucratorilor in otel împiedică societatea sa-si controleze costurile in mod corespunzătoar, forţând fabricile să rămână deschise.
Deţinătorii de acţiuni trebuie să se întrebe cât de mare va fi valoarea ramasa companiei, după ce detinatorii de obligatiuni, precum şi membrii de sindicat isi vor fi facut numarul cu ea.


MC / VE = 53%




7. CBS




Publicitatea slaba şiscaderea  taxelor de licenţă au impins câştigurile CBS in prapastie, în 2009.
În cazul în care acestea rămân scazute pentru prea mult timp, compania ar putea avea probleme cu refinanţarea a 3.2 miliarde $ in datorii scadente, pe parcursul următorilor cinci ani.



Ca blog de afaceri, nu putem sa nu ne simtim parţial vinovati in situatia aceasta.
MC / VE = 55%




8. Advanced Micro Devices




Când va mai face AMD bani din nou? Întrebarea este ce în ce mai importantă pe zi ce trece, deoarece poarta suma de 5 miliarde $ în datorii pe termen lung.
Dupa ce a pierdut aproape 3 miliarde $ in 2007-2008, analiştii se aşteaptă ca societatea să-şi piardă mai mulţi bani în 2009 şi 2010.


În timp ce acţiunile au manifestat o redresare din Februarie, cand atinsesera cea mai scazuta cota, de 2$, ei încă mai par prinsi intr-o tendinta de cadere pe termen lung, de la maximul de 40 $ în 2006.


MC / VE = 55%




9. Las Vegas Sands




Las Vegas Sands s-a supra-extins în ultimii ani, iar acum are peste 10 miliarde $ în datorii .
În ciuda cresterii de 13 ori  fata de scaderea lor din Martie, Las Vegas Sands încă se confruntă cu probleme.


Condiţiile în Las Vegas sunt oribile, expansiunea asiatica nu este de ajuns, iar dacă acest lucru durează prea mult timp, atunci LVS va ajunge în instanţa la faliment aratand ca a ajuns intr-o situatie pe care nu o mai poate gestiona.


MC / VE = 60%




10. Interpublic Group




Fiind unul dintre cele mai mari companii de publicitate şi de marketing din lume, IPG a fost lovit de recesiune la nivel mondial.


Asa cum a declarat CEO-ul companiei în timpul recentei prezentari a rezultatelor trimestrului al doilea, încetinirea creşterii "se dovedeşte mai abruptă şi mai durabil decât ne-am aşteptat".



Veniturile au scăzut cu 2 cifre si expunerea companiei, ca urmare a caderii General Motors, în calitatea sa de cel mai mare client, a contribuit la cadere.
MC / VE = 80%




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 460

1 Comentariu pana acum»

  1. asistentapentruconsumatori.ro said

    am September 25 2009 @ 2:57 pm

    Reclamati abuzurile la care sunteti supusi la office@asistentapentruconsumatori.ro

    Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
    Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
    Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.

    TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean