Senatorul Urban Iulian a fost numit vicepresedintele Comisiei Parlamentare Speciale privind Justitia
Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat joi, în unanimitate, o hotărâre privind constituirea unei comisii speciale pentru analiza crizei intervenite în funcţionarea Justiţiei, preşedintele acestei comisii urmând să fie deputatul PSD Florin Iordache.
Iniţiatorii constituirii unei asermenea comisii speciale au fost reprezentanţii PSD, PNL şi UDMR, dar în timpul dezbaterilor generale din Parlament toate grupurile parlamentare, inclusiv PDL, s-au pronunţat pentru înfiinţarea unei comisii speciale care să analizeze criza intervenită în funcţionarea Justiţiei.
Mircea Toader (PDL) a declarat că democrat-liberalii susţin înfiinţarea unei asemenea comisii care va trebuie să găsească soluţii "pentru evitarea unor astfel crize" în timp ce Aura Vasile (PSD) a apreciat că noua comisie ar putea să rezolve probleme importante pentru societate. Liberatul Puiu Haşotti i-a felicitat pe reprezentanţii PDL pentru că "s-au răzgândit" şi susţin constituirea unei comisii pe tema justiţiei.
"PDL a dat dovadă de aceeaşi consecvenţă cu care ne-a obişnuit: ieri nu au fost de acord (cu constituirea comisiei - n.r.), iar astăzi s-au răzgândit şi îi felicit că vom lucra împreună", a precizat Haşotti. Marton Arpad (UDMR) a precizat că şi UDMR susţine constituirea comisiei pentru că vor exista astfel şanse pentru a fi încheiat cât mai repede un pact pentru justiţie.
Comisia specială care va analiza criza intervenită în funcţionarea justiţiei este formată din 15 parlamentari, potrivit hotărârii adoptate de Parlament, preşedinte fiind Florin Iordache (PSD) iar vicepreşedinte Iulian Urban (PDL).
Astfel conform hotărârii adoptate de Parlament, din comisie vor face parte parlamentari ai PDL - Daniel Buda, Gheorghe Ialomiţeanu, Sever Voinescu, Iulian Urban şi Gabriel Andronache, cinci ai PSDĂPC - Florin Iordache, Victor Ponta, Sergiu Andon, Viorel Ştefan şi Dan Şova, trei liberali - Tudor Chiuariu, Eugen Nicolăescu, Teodor Meleşcanu şi câte un reprezentant al UDMR - Mate Andras Levente şi de la minorităţi naţionale - Ibram Iusein.
Sursa: mediafax.ro
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































VIOREL URBAN said
am September 24 2009 @ 10:18 am
http://www.urbanviorel.ro/category/votati-iulian-urban-senator-ilfov/
http://www.urbanviorel.ro/category/comisia-juridica-din-senat/
http://www.urbanviorel.ro/category/senatul-romaniei/
http://www.urbanviorel.ro/category/bravo/
Irina said
am September 24 2009 @ 10:56 am
TU erai cel mai potrivit pentru functia de presedinte.
asistentapentruconsumatori.ro said
am September 24 2009 @ 11:18 am
Reclamati abuzurile la care sunteti supusi la office@asistentapentruconsumatori.ro
Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro
oreste said
am September 24 2009 @ 11:32 pm
felicitari si luptati in continuare! noi va sustinem
politika said
am September 25 2009 @ 7:51 am
… stiam ca acesta este fagasul normal …
TOTUL ESTE DOAR O CHESTIUNE DE TIMP !
Pacat ca sunt prea putini tineri care sa se zbata si sa ajunga in Senat, Parlament … si sa-si puna amprenta prin ceea ce pot !
Cred ca acesta este singurul mod in care Romania ar putea sa intre pe DRUMUL CEL BUN , sa se alinieze la directiile de dezvoltare comunitara, sa produca plus-valoarea necesara unui trai decent pentru toti romanii.
Fiecare pas arata ca EXISTA POTENTIAL , si ca acesta POATE FI TRANSFORMAT in ceva pozitiv. In acest fel pot fi miscate (in bine) lucrurile si oamenii … Asta este ceea ce dorim (probabil , dar cel putin eu DA) de la parlamentari .
Nu am transmis (inca) nici o felicitare, deoarece numai NUMIREA nu este suficienta (este doar necesara). Dupa obtinerea unor realizari, dupa ce Justitia Romana va incepe sa aiba calificative pozitive din partea UE … atunci voi putea sa transmit si felicitarile.
ada dinescu said
am September 25 2009 @ 8:18 am
M? îndoiesc de faptul c? domnul senator Urban era cel mai potrivit pentru func?ia de pre?edinte, eu cred c? trebuia s? se ab?in? ?i pentru func?ia de mumbru, in conditiile in care a facut numeroase afirmatii contra magistratilor, inclusiv pe acest site. Trebuia sa aplice politica doamnei Udrea deoarece se afla intr-o situatie similara cu cea a membrilor comisiei de ancheta a doamnei turismului romanesc si a adrelutelor si sa declare ca nu poate face parte din comisie, supunandu-se politicii PDL.
politika said
am September 25 2009 @ 3:54 pm
@ Ada
Tocmai asta imi place : faptul ca isi exprima deschis parerea.
Pe de alta parte , atunci cind are puncte de vedere diferite, dicuta constructiv , incercind sa foloseasca argumente pentru demolarea parerilor celorlalti si argumente pentru propria parere. … dar f. important : stie sa cedeze atunci cind argumentele celuilalt demoleaza punctul lui de vedere !
A fi flexibil este o mare calitate !
A fi rigid, supus doar parerilor tale … ESTE UN MARE DEFECT !
Senatorul Urban Iulian a fost numit vicepresedintele Comisiei Parlamentare Speciale privind Justitia | Pe net! said
am September 25 2009 @ 9:15 pm
[...] Sursa: mediafax.ro Copyright © 2008 This feed is for personal, non-commercial use only. The use of this feed on other websites breaches copyright. If this content is not in your news reader, it makes the page you are viewing an infringement of the copyright. (Digital Fingerprint: ) Go to Source [...]
Dorin Eugen said
am September 26 2009 @ 7:01 am
daca vrei sa “ingropi” o problema – infiinteaza o comisie.
Zolly said
am September 26 2009 @ 11:14 am
ia cititi sa vedeti opusul domnului Iulian Urban :
Cum fug parlamentarii de proprii alegatori
Alegatorii bat in van la usile cabinetelor parlamentarilor din teritoriuPetre Badica
Joi, 27 August 2009
In timpul vacantei de vara, parlamentarii ar trebui sa desfasoare o activitate intensa in birourile din teritoriu pe care sunt obligati sa le deschida in circumscriptiile unde au fost alesi. Pentru a evita insa intalnirile cu alegatorii, parlamentarii au inventat tot felul de strategii. Una dintre cele mai sigure o reprezinta amplasarea cabinetului de parlamentar la zeci de kilometri distanta de circumscriptia unde au candidat. Alesi in Ilfov, fostul selectioner Anghel Iordanescu, Gabriel Oprea si Calin Popescu Tariceanu au cabinete
parlamentare deschise in Bucuresti. Nicolae Paun si-a castigat mandatul in Galati, dar trebuie cautat la sediul Partidei Romilor din Bucuresti. Altii isi invata secretara un text din care sa reiasa ca parlamentarul este plecat pe teren, cu treburi importante. Deschiderea cabinetului in sediul organizatiei locale de partid le poate oferi multor parlamentari posibilitatea de a pretexta ca sunt in sedinta.
Exista mostre chiar mai mari de indiferenta fata de alegatori: unii dintre alesi nici macar nu isi posteaza pe pagina de la Camera Deputatilor adresa si numarul de telefon unde pot fi gasiti. Altii pun, pur si simplu, lacatul pe cabinet.
Desi din iulie nu mai au treaba in Parlamentul Romaniei, alesii neamului sunt de negasit in teritoriu, acolo unde au birouri parlamentare. Fuga de alegatori se face in mai multe moduri: secretara de la cabinet invata un text din care reiese ca parlamentarul este plecat pe teren cu treburi importante. Alta varianta: deschiderea cabinetului in sediul organizatiei de partid sau intr-o locatie din afara circumscriptiei in care au fost alesi. Cei mai “impertinenti” fie nu isi posteaza pe pagina de la Camera Deputatilor adresa sau numarul de telefon unde pot fi gasiti, fie, pur si simplu, pun lacatul pe cabinet.
La PSD se zugraveste, Madalin vorbeste prin parcuri
Judetul Giurgiu are aproximativ 300.000 de locuitori care si-au trimis in Parlament sase reprezentanti. Dintre acestia, patru si-au deschis sau aveau in intentie sa isi deschida birouri parlamentare in orasul Giurgiu, care are o populatie de patru ori mai mica decat cea a judetului. Altfel spus, o proportie absurda. Un altul a optat corect pentru Bolintin, localitate din circumscriptia in care a fost ales, iar ultimul – pentru caminul cultural al unei localitati pana la care e dificil sa ajungi chiar si cu o masina de teren. Dintre cei sase, numai reprezentantul PDL, Victor Boiangiu, era la munca intr-un hotel din Giurgiu, unde si-a amenjat doua camere.
Asta, in conditiile in care, potrivit Legii 96/2006 privind Statul deputatilor si senatorilor, “parlamentarii primesc lunar o suma forfetara din bugetul Camerei Deputatilor si, respectiv, al Senatului, echivalenta cu o indemnizatie si jumatate bruta. In limitele acestei sume, deputatii si senatorii pot organiza, separat sau prin asociere, birouri parlamentare, ca regula, in circumscriptiile electorale in care au fost alesi”.
La sediul PSD Giurgiu se lucra de zor la refacerea fatadei. Un membru de partid, imbracat cu un tricou rosu inscriptionat cu trandafiri, ne-a lamurit ca Madalin Voicu nu are cabinet in oras si nici nu a fost vreodata la sediul local al partidului. Voicu se afla, in acele zile, la un festival muzical la malul marii si ne-a precizat ca nu isi deschide un cabinet in oras atat timp cat structura organizatiei de partid a fost desfiintata de Vanghelie. “Nu am unde sa functionez. La sediul municipal mai sunt doi oameni care raspund la telefon. Fac audiente, in sensul ca stau de vorba cu oamenii in parc, pe strada.”
“Nu e un cabinet propriu-zis”
Deputatul PNL Dan Pasat spune ca are biroul in nordul judetului, la Bolintin Vale, si ca, daca nu il gasim in persoana, putem vorbi cu secretara. Ca sa nu fie deranjat de alegatori, liberalul Daniel Chitoiu si-a deschis cabinet in incinta caminului cultural din Izvoarele. Comuna la care ajungi din Giurgiu dupa ce parcurgi 26 kilometri de drum fie plin de gropi, fie neasfaltat. Oficialitatile locale ne-au informat ca deputatul a fost vazut in comuna, ultima oara, cu trei saptamani in urma si nu pot spune cand va reveni. De altfel, nu exista afisat nici un program, iar secretara este plecata prin sat cu treburi. Deci totusi are activitate? “Mai degraba aici are un fel de sediu, nu e un cabinet propriu-zis pentru audiente.” Declaratia data de Chitoiu la Camera Deputatilor il contrazice pe interlocutor. Deputatul liberal a avut cele doua telefoane inchise, astfel incat nu a putut fi contactat.
Oferta 2 in 1: cabinet in sediul partidului
Senatorii au cabinetele in Giurgiu la numai o strada distanta unul de celalalt. “Domnul senator vine in fiecare zi la birou, doar ca azi este la Bucuresti cu o problema ivita in ultima clipa. El nu are un program fix”, zice secretara senatorului Mircea Magureanu.
Celalalt senator, liberalul Vasile Mustatea, e in concediu si nu a venit toata luna. Iar secretara ar urma sa se intoarca pe 1 septembrie, ne-a zis o femeie care pazea sediul PNL Giurgiu. Mustatea nu este singurul caruia i-a venit ideea de a-si deschide birou parlamentar in sediul propriului partid. Aceasta “inovatie” pre-zinta un avantaj incontestabil daca nu ai nici un chef sa te intalnesti cu alegatorii. Tras la raspundere, “alesul” poate pretexta ca nu a fost la cabinet pentru ca tocmai iesise sa participe la o sedinta de partid. Acest lucru l-a inteles democrat-liberalul de Ilfov Marin Mircea, despre care un proprietar de magazin din vecinatate ne-a asigurat ca vine des la sediul partidului din Pantelimon. “si la cabinet?” “Asta nu mai stiu.” Desi, in fond, ele se contopesc. Calin Popescu Tariceanu are cabinet in sediul PNL din Capitala, desi el a fost ales in Ilfov. Nici deputatului PSD Gabriel Oprea sau senatorului Anghel Iordanescu nu le prieste aerul de Ilfov, astfel incat si-au deschis cabinete intr-un bloc de langa Marriott, atat de bine ascunse, incat sunt greu de gasit in cele doua ore pe care cei doi le-au alocat saptamanal pentru audiente. si senatorii de Galati Paul Ichim (PNL) si Marius Necula (PDL) au cabinetele la sediile partidelor. Deputata PSD Lucretia Rosca nu are birou in colegiul din cartierul Dunarea, in care a fost aleasa.
PDL se simte bine cu Murfatlar
Deputatul PC Bogdan Ciuca le-a oferit pensionarilor din circumscriptia in care a candidat banci si mese de sah drept multumire fiindca l-au ales. Cabinetul sau functioneaza in virtutea inertiei la sediul conservatorilor. Bogdan Ciuca a cheltuit la cabinetul sau 23.310 lei pentru materialele de intretinere si 38.724 lei pentru salariile personalului. Parlamentarii constanteni au preferat sa-si deschida birouri in sediile de partid, motivand costul chiriei prea ridicat. La sediul filialei judetene a PDL Constanta se afla cabinetele senatorului Mircea Banias si deputatului Constantin Chirila, cel din urma avand unul deschis si in sediul Murfatlar. Aici, spun locuitorii, Chirila nu a fost vazut, audiente nu se tin, ar exista un program, “dar trebuie sa ziceti in ce problema”. Locul este folosit pentru jocuri de table si rummy.
Deputatul PSD de Galati Florin Paslaru si-a deschis cabinet in sediul organizatiei municipale a partidului. Conform informatiilor de pe site-ul Camerei Deputatilor, alegatorii se puteau programa formand si un numar de telefon la care raspundea… vanzatoarea de la “Alimentara” din campusul studentesc unde Paslaru mai are deschis un cabinet.
Bani pentru un cabinet care nu exista
Deputatul PSD Viorel Stefan, presedintele Comisiei de Buget-Finante, a fost ales in Colegiul 4, format din comunele din nordul Galatiului. Dar nu are cabinet nici macar la Galati, pe unde trece doar ca sa mai verifice cum e cu “bugetul” si cu “finantele” noului hotel, pe care l-a amenajat in ceea ce pe vremuri era “Caminul Marinarilor” din Portul Galati. Ca deputat poate fi gasit la sediul PSD.
Reprezentantul minoritatilor, Nicolae Paun, a fost ales in Circumscriptia Electorala numarul 18 Galati, dar biroul si l-a deschis in sediul central al Partidei Romilor din Bucuresti. Ne-a promis ca ne va contacta pentru a explica aceasta “mutare”, dar nu a mai facut-o.
Datele de contact, la secret
Am incercat, ca simpli cetateni, sa ne programam pentru o audienta la alti parlamentari. Secretara democrat-liberalului Ioan Olteanu ne-a spus ca seful este prin judet, iar a doua zi este conferinta de presa la partid, deci sa revenim. La colegul sau de partid Marius Neculai nu raspundea nimeni. Nici la Gabriel Oprea sau la deputatul liberal de Ialomita Cristina-Ancuta Pocora. Zanfir Iorgus are biroul in Mangalia, iar in celelalte localitati a montat cutii postale unde colecteaza dolenatele alegatorilor. Foarte multi parlamentari nu si-au postat adresele birourilor din teritoriu unde pot fi gasiti si nici un numar de contact. Cu alte cuvinte, misiune imposibila sa te intalnesti cu ei.
» Deputatii tulceni irosesc bani publici
Parlamentari din judetul Tulcea toaca, in fiecare luna, sume foarte mari din bani publici pentru activitatea pe care pretind ca o desfasoara in teritoriu. Cu exceptia senatorului Trifon Belacurencu (PSD) si a deputatului liberal Octavian Popa, despre care alegatorii spun ca au fost vazuti frecvent in aceasta vara in Colegiul Electoral Macin, ceilalti parlamentari din judetul Tulcea nu au fost vazuti aproape deloc de localnici. Deputatul PSD Horia Teodorescu nu are cabinet parlamentar in Colegiul Babadag, dar incaseaza lunar, din bugetul Camerei Deputatilor, 1.680 lei diurna pentru deplasare in colegiul respectiv si plateste salarii de 6.744 lei/luna pentru angajatii unui cabinet parlamentar care nu exista.
Deputatul PDL Marian Avram are cabinet parlamentar in Tulcea, dar acesta este situat intr-o cladire atat de darapanata, incat tulcenilor le este teama sa intre in respectivul imobil. Pentru acest birou, Avram plateste unei firme, care este administrata de un coleg de partid, 860 lei chirie in fiecare luna. Respectivul deputat mai plateste 4.799 lei/luna salarii pentru angajatii biroului sau si a mai cheltuit, in ultimele luni, cate 4.820 lei pe materiale de intretinere la acest birou. Marian Avram incaseaza lunar 1.820 lei diurna pentru deplasare in colegiul in care a fost ales, desi acest colegiu este in municipiul Tulcea, iar deputatul are domiciliul in acest oras. Deputatii Marian Avram si Horia Teodorescu au refuzat sa raspunda intrebarilor privind aceste cheltuieli din bani publici.
La realizarea materialului au contribuit: Ticu Ciubotaru, Neculai Amihulesei, Anca Popescu
http://www.romanialibera.ro/a163445/cum-fug-parlamentarii-de-proprii-alegatori.html