Biscuiţii Saltza = vitamine sintetice şi grăsimi chimice

Tweet this

Biscuiţii crocanţi cu susan Saltza au ca ingredient principal făina albă de grâu mineralizată şi vitaminizată. Aceste calităţi ar fi fost foarte utile organismului, dacă nu ar fi fost de sinteză şi dacă, pe lângă ele, nu s-ar fi adăugat şi grăsime vegetală hidrogenată. Biscuiţii crocanţi cu susan Saltza sunt fabricaţi dintr-un amestec de făină, grăsimi chimice şi zaharuri rafinate care le imprimă o valoare energetică foarte ridicată


Grăsimea vegetală modificată chimic prin procesul de hidrogenare este folosită într-o cantitate mare, după cum reiese din lista de ingrediente. România este una dintre puţinele ţări care nu restricţionează utilizarea acesteia. În alte state ale UE şi în SUA s-a stabilit o limită maximă sau s-a interzis folosirea grăsimilor vegetale hidrogenate din cauza efectelor nocive asupra sănătăţii. Numeroase studii realizate de instituţii prestigioase din lume au arătat că, în urma consumului frecvent, acest tip de grăsimi modificate chimic afectează funcţionarea ficatului şi a inimii, ducând la apariţia unor maladii grave.

În compoziţia produsului intră şi o cantitate mare de zaharuri cu index glicemic ridicat şi absorbţie rapidă. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, ne spune că, din cauza acestui amestec de grăsimi hidrogenate şi zaharuri rafinate, produsul analizat are un profil nutriţional dezechilibrat. În urma analizei informaţiilor de pe etichetă, specialistul ne spune că biscuiţii crocanţi cu susan Saltza nu sunt recomandaţi copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii hepatice, cardiovasculare, renale, hipertensivilor, celor cu dislipidemii, alergicilor, celor cu boli dermatologice, persoanelor cu afecţiuni ale tractusului digestiv, celor cu cancer. Diabeticii vor ţine cont de aportul de glucide şi de sfatul medicului curant.


Mai multe aici: http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-consum/vitamine-sintetice-si-grasimi-chimice-521540.html




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 352

2 Comentarii pana acum»

  1. VIOREL URBAN said

    am September 22 2009 @ 12:38 pm

  2. asistentapentruconsumatori.ro said

    am September 22 2009 @ 1:54 pm

    Reclamati abuzurile la care sunteti supusi la office@asistentapentruconsumatori.ro

    Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
    Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
    Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.

    TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean