PSD vrea sa boicoteze sedinta de asumare a raspunderii Guvernului ? Raspund pe aceasta cale d-lui senator Grebla
Am luat act de o declaratie de presa facuta de colegul senator Toni Grebla care spune :
Decizia Premierului Emil Boc de a asuma răspunderea Guvernului pe trei proiecte de lege, succesiv, dar în aceeaşi zi, este NECONSTITUŢIONALĂ, GREŞITĂ POLITIC, cu consecinţe sociale grave şi cu urmări greu de anticipat pentru întreg sistemul legislativ românesc.
Expresia „un proiect de lege” din textul constituţional trebuie înţeleasă în sens restrâns, angajarea răspunderii neputându-se face cu privire la două sau mai multe proiecte de lege, în aceeaşi zi, chiar şi la câte o oră diferenţă. Este o forţare nepermisă a textului constituţional, situaţie care, practic, anulează rolul Parlamentului de unică autoritate legislativă a ţării.
Sigur, domnia sa se refera la doua aspecte, ambele inducand faptul ca PSD , prea las ca sa depuna o motiune de cenzura, va alege varianta iepureasca sa boicoteze sedinta Plenului reunit al celor doua Camere, si alaturi de PNL sa nu se prezinte la asumare, ca sa lipseasca cvorumul. Caz in care cred ca Primul-Ministru trebuie sa anunte imediata remaniere a tuturor ministrilor PSD.
Revenind la declaratia distinsului meu coleg.
Primul aspect critica este cel de " GRESEALA POLITICA", aspect asupra caruia prefer sa consider ca aceasta s-a facut odata cu Parteneriatul pentru Romania cand trebuia sa ne dam seama ca PSD nu actioneaza decat destructiv, fara intentia de a reforma Romania. Daca este o greseala politica aceasta asumare, invitam PSD sa intre in opozitie si sa mediteze de acolo asupra oportunitatilor politice oferite de exercitarea de catre Guvern a activitatii sale politice.
Al doilea aspect se refera la NECONSTITUTIONALITATEA acestui demers. Sigur, un jurist de talia d-lui senator Grebla, evita sa ne indice clar, care este textul de lege care se incalca, poate si pentru ca el nu exista . Diferenta insa de o ora intre asumarea celor trei legi, si invocarea acesteia in argumentatia domniei sale, este ciudata, intrucat, la precedenta asumare a raspunderii Guvernului pe tema Codurilor Civil si Penal, si aici am avut doua legi [ pentru ca sunt doua legi distincte ] si ele au fost asumate la o diferenta de tot cate o ora, iar atunci, intre observatiile de natura juridica ale PSD a lipsit teoria neconstitutionalitatii. O sa propun Guvernului ca asumarea sa se faca la un interval de cate '09 minute una de alta, pentru urmatoarele motive :
- suntem in 2009, deci trebuie sa respectam ultima decada a acestuia
- in 09 minute este suficient timp sa se fumeze o tigara
- daca PSD vor sa depuna motiune de cenzura, abia terminam mai repede ca sa aiba ragaz sa inceapa formularea acesteia, eventual alaturi de PNL.
Il salut cu stima si respect pe dl. senator Grebla si stiu ca vom continua colaborarea excelenta pe care am avut-o pana acum in Comisia Juridica a Senatului Romaniei. Cat despre asumarea raspunderii Guvernului, cred ca aceasta este si constitutionala dar si oportuna politic.
Comunicatul domniei sale poate fi vizualizat in atasament.
grebla
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































Gadea said
am September 14 2009 @ 4:11 pm
Este suparat ca la Gorj s-a rupt protocolul si toti deconcentratii numiti pe functii de PSD vor fi dati afara
Suza said
am September 14 2009 @ 4:30 pm
Grebla este pupilu’ lui Iliescu, asa ca, s-ar putea sa vedem maine surpriza si sa nu vina pesedeii la asumare..
Irina said
am September 14 2009 @ 4:52 pm
“O sa propun Guvernului ca asumarea sa se faca la un interval de cate ‘09 minute una de alta, pentru urmatoarele motive :
- suntem in 2009, deci trebuie sa respectam ultima decada a acestuia
- in 09 minute este suficient timp sa se fumeze o tigara
- daca PSD vor sa depuna motiune de cenzura, abia terminam mai repede ca sa aiba ragaz sa inceapa formularea acesteia, eventual alaturi de PNL.”
Foarte tare !
) Oare Grebla iti citeste blogul? Daca nu, iaca ne mobilizam si ii dam link-ul pe mail, sa citeasca maine inainte de sedinta de la comisie 
Serios vorbind, ai dreptate Iulian. Ca intotdeauna ai dreptate…
Catalin HN said
am September 14 2009 @ 5:42 pm
Care sunt cele 3 proiecte de lege ? E foarte important de stiut. In functie de care sunt acestea, dl. senator Toni Grebla poate avea sau nu dreptate. In fond, atat PDL cat si PSD au reprezentanti nu doar in guvern, dar si in parlament, motiv pt. care atunci cand e vorba de legi, acestea ar trebui supuse aprobarii parlamentului, ca “unic? autoritate legislativ? a ??rii” (cel putin teoretic). “Asumarea raspunderii guvernului” pt. anumite legi ar trebui realizata doiar in cazuri cu totul exceptionale. Din pacate, in ultimii ani, guvernul a emis SUTE de ordonante de urgenta si in plus si-a asumat raspunderea pe codurile civil / penal, lucru pe care eu personal il consider total ANORMAL si IMORAL. Asa ca spuneti-ne mai intai despre ce legi e vorba, apoi de ce anume acestea trebuie emise prin asumerea raspunderii guvernului si nu prin adoptarea lor de catre parlament si, daca motivele sunt suficient de solide, va voi da dreptate si il voi acuza pe dl. sen. Grebla. Pana atunci insa …
Elena said
am September 14 2009 @ 7:24 pm
@ Catalin HN
Vezi ca dl. senator Urban a postat legile saptamana trecuta – aia cu educatia, salarizarea unica si inca una kilometrica care ar viza multiple masuri de redresare pentru aceasta perioada.
Legile sunt postate si pe site-ul Guvernului.
Nu stiu ce vrea dl. senator Grebla, dar ideea e ca unele articole din aceste legi cred ca sunt facute iarasi, “pe genunchi”.Am citit doar un fragment din una din aceste legi si am constatat vreo 6 articole din Constitutie incalcate, vreo doua din tratatele internationale ratificate de Romania… si am inchis calculatorul!
asistentapentruconsumatori.ro said
am September 14 2009 @ 9:43 pm
Reclamati abuzurile la care sunteti supusi la office@asistentapentruconsumatori.ro
Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro
Catalin HN said
am September 14 2009 @ 9:59 pm
@ Elena:
(Legea Educa?iei Na?ionale), aceasta mi se pare mult prea importanta pt. a intra in vigoare doar prin simpla asumare a raspunderii guvernului. Dimpotriva, in opinia mea, proiectul legii ar trebui discutat mai intai cu sindicatele din invatamant (poate s-a facut acest lucru, nu cunosc) si apoi publicat pe site-ul Ministerului Invatamantului macar pt. 30 de zile, pt. ca fiecare cetatean din tara asta sa-si poata spune parerea (in definitiv cu totii am fost elevi la un nivel sau altul). Apoi, amendamentele formulate sa fie discutate in plenul parlamentului (ca de asta avem parlament) si sa rezulte o lege cat mai potrivita pt. invatamantul nostru, aflat acum la un pas de colaps. Nu mi se pare normal ca guvernul sa emita legi prin asumarea raspunderii, pur si simplu pt. ca acest rol ii revine parlamentului si nu executivului. In sprijinul acestei idei aduc ca argument faptul ca, daca guvernele de pana acum nu ar fi avut dreptul sa dea ordonante de urgenta, ar fi fost evitate o multime de legi contrare intereselor romanilor, ca de ex:
Intre timp, am aflat care sunt legile; totusi, in articol trebuia amintit titlul lor.
Referitor la legea “aia cu educatia”
- legea care interzice comercializarea sarii neiodate (un atentat la sanatatea celor care nu au voie sa consume iod);
- celebra afacere a petrolului din zona Insulei Serpilor, legiferat in secret de guvernul tariceanu, de care am aflat abia dupa pronuntarea sentintei Curtii de Justitie de la Haga.
Ambele legi au fost date “pe sest” de guvernul tariceanu aducand prejudicii grave romanilor. Si exemple ar mai fi multe. Asadar, lasati parlamentul sa-si faca treaba, ca de asta e parlament! In definitiv, si PSD si PDL au reprezentanti si in parlament, nu doar in guvern.
ildiko said
am September 15 2009 @ 9:58 am
Nu ma intereseaza Dl. Grebla, Sapa.. Harlet…, dar legile ar trebui votate de parlament, ei sunt reprezentantii cetatenilor. Guvernul ar trebui sa guverneze, dar din pacate nu este in stare.
Inca o data spun, PDL-ul trebuie sa renunte la basescu si sleahta lui ca sa scape de tendintele totalitare. PDL incepe sa semene tot mai mult cu un partid unic de trista amintire chiar daca incearca sa ia masuri mai de dreapta.
Incepe sa-mi fie dor de guvernarea liberala, asa proasta si risipitoare cum a fost.