Se intampla cu cativa ani in urma…

Am militat alaturi de multi alti judecatori si procurori pentru infiintarea unui organism independent care sa aiba ca scop principal managementul carierei magistratilor.

Am considerat atunci ca si acum ca aceia pe care ii alegem vor fi liderii care ne vor ajuta sa inlaturam multe din nedreptatile cu care se confrunta bastionul dreptatii. Ca oamenii aceia vor rezona cu noi si cu numeroasele noastre probleme.

Am avut ocazia ca, odata, sa particip, in onorabila calitate de invitat, la o intalnire cu membrii ravnitului si alesului nostru CSM.

Inca din primul moment mi-a fost transmisa o atitudine de raceala caretrebuia inevitabil sa-mi creeze un comportament rezervat, chiar defensiv. Cireasa de pe tort a fost atunci cand unei colege i-a sunat telefonul mobil.  Emotionata, stingherita si putin priceputa la tehnica de a-si opri telefonul, colega mea a trait deplin spaima unui fapt care tocmai atunci nu trebuia sa i se intample… Si daca propria angoasa nu-i era suficienta, una dintre doamnele acolo prezente, membra CSM, cu un aer de adevarata matroana, a apostrofat-o astfel incat pacatul soneriei telefonului sa i se para catastrofal, numai potrivit pentru a o trimite in fundul iadului.

Am inteles atunci ca acela nu era CSM-ul nostru, al celor care am dorit infiintarea lui. A mai trecut o vreme… Din intamplare ma aflam din nou pe holurile CSM. Am vazut atunci multi judecatori si judecatoare frumos imbracati, pregatiti cu grija si respect pentru a trece de usa in spatele careia, urma sa li se desavarseasca un moment mult asteptat din cariera de magistrat.

Nu pot sa nu imi aduc aminte ca emotia de care erau coplesiti toti acei oameni, le facea pe doamnele judecatoare sa nu simta cum picioarele lor erau umflate din pricina pantofilor cu tocuri sau ca domnii judecatori aprindeau alta tigara  fara a o fi stins pe cea dinainte.

Mi-am dat seama ca se risipea in van o energie care ar fi servit cu succes in alta parte.

Daca oamenii aceia aveau reprezentare clara ca in spatele usii pe care urmau a o deschide se aflau oameni la fel ca ei si ca acei oameni le puteau intelege pe deplin emotia, empatizau cu ei, cele de mai sus nu se intamplau.

Ceva mai tarziu, dar mai aproape de aceste timpuri, mi-am luat inima in dinti si m-am hotarat sa particip la un concurs de promovare intr-o functie de conducere a instantei.

Nu vreti sa stiti momentele prin care am trecut si pe care nu doresc sa le retraiesc nici in visele cele mai rele.

Numai despre concurs as putea scrie un roman intreg daca as fi convinsa ca ajuta la ceva.

Pe buna dreptate va veti intreba… dar ce legatura are CSM-ul cu concursul ?

Legatura este mai stransa si mai puternica decat va puteti imagina. Am avut impresia ca CSM-ul este Vaticanul Justitiei.

Scopul marturisirilor mele nu este gratuit. Deunazi am asistat pentru prima data in istoria CSM la o reactie a acestuia care m-a facut sa ma simt vinovata de multe din relele care le-am pus pe seama acestei entitati. Am simtit CSM ca fiind alcatuit din oameni ca noi toti, din judecatori si procurori ca cei din randul carora fac parte. In cele din urma am realizat ca, in sfarsit, CSM este pe calea cea buna.

Cu siguranta stiti la ce ma refer si care este chestiunea asupra careia pozitia CSM s-a remarcat. In momentele dificile o farama de ajutor si intelegere conteaza mai mult decat o gramada imensa din aceleasi valori oferite in vremuri normale. Deci inca odata CSM este pe calea cea buna si sper ca aceasta apreciere sa o pot face si maine si cu atat mai mult in zilele ce vor urma.

In caz contrar aceste randuri nu vor fi decat o oda nereusita, iar autorul un jalnic naiv dus de val intr-o duminica din iulie…

jud. Petronela Nasaudean http://opinii.juridice.ro/65282/csm-pe-calea-cea-buna.html