Banner

Radu Mazare pe urmele lui Simirad ?

Tweet this

Toată floarea cea vestită a social-democraţiei autohtone s-a reunit, ieri, la Călineşti, în judeţul Argeş, la şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD.Deşi pe ordinea de zi a întrunirii principala temă era luarea unei decizii privind atitudinea PSD în cadrul coaliţiei guvernamentale, organizaţia judeţeană constănţeană n-a fost reprezentată. Surse din cadrul partidului au declarat că, la astfel de „discuţii cu uşile închise", trebuia să participe preşedintele filialei PSD Constanţa, Radu Mazăre, delegaţii nefiind acceptaţi. Nici prim-vicepreşedintele Nicuşor Constantinescu nu şi-a făcut apariţia la şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD.Pe lângă decizia privind atitudinea PSD în coaliţie, social-democraţii trebuiau să stabilească data convocării Congresului Extraordinar al partidului, eveniment precedat de şedinţa Consiliului Naţional, dar şi aspecte legate de campania premergătoare scrutinului prezidenţial din 22 noiembrie.
Se pare ca Radu Mazare, calca incet dar sigur pe urmele lui Simirad, doar ca el nu va sustine candidatura lui Basescu ci pur si simplu va proceda exact ca la alegerile europarlamentare, atunci cand, suparat ca nu a avut oameni pe lista, nu s-a implicat in campania electorala. Ar fi o lovitura extrem de dura incasata de PSD, care ar putea sa duca catre parlamentarii de C-ta ce ar putea incet dar sigur sa adopte o pozitie destul de "interesanta" in Parlament




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 948

12 Comentarii pana acum»

  1. frunze said

    am September 4 2009 @ 5:01 pm

    da, da , da asa vrem sa vedem ca in sfarsit dupa 1946 comunistii se autodistrug

  2. VIOREL URBAN said

    am September 4 2009 @ 5:54 pm

  3. Mica said

    am September 5 2009 @ 8:11 am

    Mazare merge pe mana lui Oprescu…

  4. Parmalat said

    am September 5 2009 @ 7:26 pm

    Lol, voi aveti impresia ca tot ce zboara se mananca :) )
    Simirad s-a certat din nu stiu ce motive cu Nechita si a bagat si el o petarda ca – vezi Doamne – l-ar sustine pe Basescu, dar evident ca nu l-a bagat nimeni in seama si nici el nu stie ce spune la suparare.
    Oricum pana luni dimineata ii trece :) )
    Cat despre Mazare… mie daca imi facea Basescu ce i-a facut lui Mazare ii faceam Voodoo si blesteme la biserica sa se imbolnaveasca de cele mai rele boli si voi aveti impresia ca trece Mazare de partea lui?! =))
    Oricum, e cantecul de lebada al PDL-ului pentru ca peste 78 de zile veti fi morti si ingropati din punct de vedere politic.
    O sa fac o coliva mare, o sa pun poza lui Basescu pe ea si v-o trimit in Aleea Alexandru 2 dupa alegeri =))

  5. Parmalat said

    am September 5 2009 @ 7:33 pm

    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-6113138-marian-vanghelie-datele-despre-mircea-basescu-vin-sri-unde-presedintele-este-butoane.htm

    Au descoperit si baietii de la SRI ca Eba se cam arde prin cluburi, poate in campanie ne arata si poze!

  6. lucifer said

    am September 5 2009 @ 8:04 pm

    nenea Parmalat ,daca imi aduc bine aminte ,primul conflict cu un om politic, Mazare l-a avut la C-ta acum ceva timp in urma cand parca era ziarist la Telegraf sau poate ma insel(aduceti-va aminte celebra melodie “mai animalule”) ei ce ziceti- va mai amintiti ?
    Dar chestia asta, cu Mazare pe urmele lui Simirad , nu o cred.
    Mi-as dori f.f. mult sa nu incercati sa politizati f. mult acest coltisor de discutii si aici vorbesc despre dl. Urban.Dezbaterile politice ar fi bine sa se desfasoare in parlament.

  7. Radianu Mihai said

    am September 5 2009 @ 8:16 pm

    pana cand o sa mai auzim de mazare,oprisan,nastase,geoana,hrebenciuc
    mitrea,iliescu si toti dinozauri din psd si din celelalte partide,ca ne-am saturat de ei ca de mere acre!

  8. Parmalat said

    am September 5 2009 @ 8:18 pm

    @lucifer: nu are pe ce urme sa se duca, Simirad a vorbit o prostie si atat, nici el n-a crezut ce spune.
    Drept dovada – nimeni din PSD nu l-a bagat in seama.

  9. titanul2008 said

    am September 6 2009 @ 8:36 am

    si uite asa ne furam “caciulili” unul de la altul,oare cand opinia publica isi va cristaliza opinia, oare cand fiecare dintre noi isi va da seama ca tot ce se intampla este despre NOI si cu NOI in cele mai multe cazuri in calitate de VICTIME.

  10. Jean said

    am September 6 2009 @ 1:20 pm

    Care este deosebirea dintre PSD si PDL, ca nu se vede?
    Nu a recunoscut chiar Basescu la alegerile trecute ca e comunist?
    Am fost condusi de comunisti inainte de “revolutie” suntem si acum, si cu siguranta vom fi condusi si dupa alegeri.
    Pana nu dispar toti dinozaurii comunisti si eventualii lor pui de la conducerea tarii, Romania nu se va face bine.
    Prin urmare, ce conteaza daca Mazare voteaza cu Basescu sau cu Geoana? Acum nu conduc tot comunistii impreuna?

  11. Dani said

    am September 6 2009 @ 8:31 pm

    Basescu simte ca sfarsitul e aproape. Si cumpara oameni de la PSD in scopul de a-si drege imaginea, tot mai shifonata. Geaba… Base e pe duca…

    Poate sa cumpere tot PSD-ul, ca Geaoana castiga. Si daca ar candida Vanghelie, tot ar castiga detasat…

    Lumea e disperata, e cu cutitul la os, si singura sansa a omului de rand de a nu muri de foame e un partid de stanga, care sa directioneze banii catre cei EXTREM DE SARACI SI DISPERATI.

    Iar astia sunt deja majoritari, si voteaza cu PSD, nu politic, ci la disperare.

    Iar Basescu s-a sinucis prin impozitul forfetar + amenintari cu disponibilizarile+somajul exploziv, contra caruia nu s-a luat nici o masura+lipsa oricarui program anti-criza… doar declaratii sforaitoare ca criza nu exista, apoi ca nu ne va afecta prea mult, apoi ca e mai mare decat credeam, dar ne redresam curand…

  12. Sanda said

    am September 7 2009 @ 10:11 am

    Si chiar ti-ai gasit, Dani, sa fie PSD-ul partidul ala de stanga care “sa directioneze banii catre cei extrem de saraci si disperati”….hai sa fim seriosi!!!
    Poate asa cate un oscior ros, din ciolanul lor cel urias…..Priveste la Mazare: cu ce crezi ca si-a “castigat” electoratul??? cu un pui, 1kg zahar + faina + ulei, pe care le da de cateva ori pe an bietilor pensionari cu venituri sub limita suportabilului. Pe care le platim tot noi toti, cei care platim impozitele la bugetul local al primariei.

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean