Banner

Dedicatie pentru Madonna – trei turisti austrieci jefuiti in Romania, de un grup de minoritari discriminati de populatia majoritara caucaziana

Tweet this

Pe lângă amintirile despre peisajele frumoase din ţara noastră, trei turişti austrieci se vor mai întoarce şi cu altceva în ţara lor. Amintiri despre cum au fost jefuiţi în România. Au fost "uşuraţi" de o geantă cu bani chiar în timp ce făceau câteva fotografii, marţi seară, într-o comună din Argeş.Turiştii povestesc că la scurt timp după ce au coborât din maşină, un grup de romi le-a înconjurat autoturismul, iar unul dintre ei a apucat să tragă geanta de pe bancheta din spate.Turiştii au oprit în comuna Merişani pentru a face poze. În acel moment mai mulţi romi le-au sustras din maşină o borsetă cu 2.000 de lei. Când au observat că le lipsesc banii, străinii au apelat la autorităţi care în scurt timp au reţinut câţiva suspecţi.Romii susţin că ar fi vorba de o confuzie. Niciunul dintre ai lor nu s-ar fi aflat marţi seară în zona despre care vorbesc turişii străini.Vinovaţi sau nu de furt, rămâne de stabilit. Banii furaţi, însă, sunt de negăsit. Dintre cei şase suspecţi reţinuţi de poliţişti, trei sunt minori cu vârste între 10 şi 15 ani. Pentru cei trei minori vor răspunde în faţa legii părinţii lor. Ceilalţi trei adulţi au fost reţinuţi şi sunt cercetaţi penal pentru furt.




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 701

6 Comentarii pana acum»

  1. ivan_1 said

    am September 2 2009 @ 3:21 pm

    Nu-i am la inima pe minoritari, insa bine le-au facut austriecilor. Sa se duca ei la madona si sa-i spuna cat de mult ii iubesc pe minoritari…

  2. Parmalat said

    am September 2 2009 @ 6:02 pm

    Interesant e ca fraierii de straini inca mai cred in “inocenta” tiganilor si inca mai considera ca trebuie tratati nediscriminant.
    Din partea mea n-au decat sa-i ia acasa si sa se spele cu ei pe cap. Europenii au inceput sa se mai prinda, americanii sunt incuiati rau!

  3. wasabi said

    am September 2 2009 @ 8:13 pm

    Ce este mai rau din toata povestea asta:
    faptul ca acei turisti austrieci vor ramane cu impresia ca au fost furati de romani nu de TIGANI.
    Si vor povesti la toti cunoscuti si oriunde acest fapt.
    De asta imi este teama mie.
    De ce nu se propune,domnule senator, ca TIGANUL sa fie numit TIGAN …si in Roamnia ,la fel cum sunt numiti in alte state (German?: Zigeuner, în Englez?: Gypsy, în Francez?: Gitan, în Spaniol?: Gitano, în Ungar?: Cigány, în Bulgar?: ??????, în Rus?: ??????)

  4. iulia said

    am September 3 2009 @ 9:50 am

    Important este ca s-a intamplat in Romania si nu in Tiganiada si ca politia Romana nu va putea (ca de obicei) rezolva acest caz. Deci nu se vor intoarce in RO si nici nu vor recomanda RO ca destinatie turistica altcuiva.

  5. nedumeritu said

    am September 3 2009 @ 11:00 am

    hodoronc-tronc! ce legatura are povestea asta cu Madonna? te pomenesti ca in tara asta nici unul mai alb la piele nu a furat si nu a dat in cap niciodata! sau te pomenesti ca daca erau cu adevarat discriminati le-ar fi fost mai jena sa ciordeasca? de fapt, m-am prins, intamplarea asta dovedeste ca, intr-o deplina egalitate si echitate, in tara asta toti, romani, maghiari, tigani si alte nationalitati pot sa fure oricand pe oricine.

  6. Constanta said

    am September 3 2009 @ 6:04 pm

    Si mie mi-au spart masina in Constanta, la 100 de metri de sediul politiei judetene, pe bulevardul Mamaia, in plina zi. Taximetristii au vazut LIVE totul dar n-au zis nimic, n-au intervenit, n-au sunat la politie. Probabil sperau sa ia la pretz de mizilic marfa furata.

    Erau 2 tigani, dupa descrierile taximetristilor care au colaborat cu politia. Am fost in piata Chiliei dupa ei, banuiau politistii cam cine sunt aia dupa descrieri. Am oprit la poarta unei case de tigani si in mai putin de 2 minute eram inconjurati de peste 100 de tigani , puradei si tiganci galagioase. N-am putut sa intram la aia in curte ca politailor li s-a facut frica si au urcat inapoi in masina. Le-au zis doar sa returneze actele la Politie.

    Dupa 3 saptamani am primit actele in plic.

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean