Prima Casa este un succes – 1000 de locuinte cumparate in doar o luna de zile

Tweet this

Prima Casa este exact dovada faptului ca, trebuie sa punem planurile anti-criza in aplicare si sa le derulam fara sa ne uitam in stanga sau dreapta. Il mai tineti mine pe Geoana cand urla ca acest program o sa fie un esec, iar majoritatea presei tinea isonul ca deh, se vinde ziarul daca scoti critica in evidenta, chiar daca aceasta nu are vreun substrat sau logica ? Ei bine, iata ca acest program Prima Casa este un succes, si este de asteptat ca pana la finele acestui an, sa fie vandute alte 4-5000 de locuinte. Daca la cele 1000 de locuinte deja vandute, luam in consideratie un pret mediu de 60000 de euro, ne dam seama ca au fost deblocati peste 60 milioane de euro prin aceste prime 1000 de locuinte vandute. Ne trebuie mai multa munca, seriozitate si mai putin scandal. Numai asa iesim din criza.

Premierul Emil Boc a anunţat că 1000 de locuinţe au fost cumpărate "în mai puţin practic de o lună" de când programul "Prima Casă" a devenit operaţional.
"În privinţa programului Prima Casă, ieri am aflat că programul Prima Casă s-a transformat în primele 1000 de case care au fost deja vândute, în mai puţin practic de o lună de când a devenit programul operaţional", a anunţat premierul.
"După ce s-au elaborat normele metodologice de către bănci după aprobarea actelor de către Guvern, în mai puţin de o lună, douăzeci şi ceva de zile practic, 1000 de case au fost deja cumpărate prin programul guvernamental despre care am vorbit", a subliniat Emil Boc. Premierul a explicat că, în acest mod, se creează premizele deblocării unui alt sector, anume cel al contrucţiilor
.




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 514

5 Comentarii pana acum»

  1. atotstiutorul said

    am August 24 2009 @ 4:03 am

    Deoarece legea pemite si cumpararea de case vechi (mai ales de case vechi care sunt mai aproape de pretul garantat)nu vad cum se deblocheaza sectorul constructiilor.Dar in principiu e bine ca se mai misca banii !!

  2. Gopo said

    am August 24 2009 @ 9:16 am

    Cum sa se vanda 1000 de case intr-o luna, cand trebuie sa astepti confirmarea definitiva de creditare de la banca aproape 2 luni.

  3. apocas said

    am August 24 2009 @ 10:02 am

    vandute, poate dar construite cate?
    ca asa se relanseaza comertul de case nu sectorul constructiilor!

    poate o solutie ar fi …a doua casa

  4. Dani said

    am August 24 2009 @ 11:11 am

    AU FOST SEMNATE 1.000 DE CONTRACTE, S-A DAT AVANS… DAR CINE STIE DACA INTRA SAU NU BANII?

    La cat de labil e guvernul asta, nu m-as mira ca maine sa dea o noua ordonanta prin care sa stopeze brusc si fara motiv PRIMA CASA, SI CEI 1.000 DE FRAIERI SA RAMANA CU OCHII IN SOARE… si cu avansul pierdut.

    Grabiti-va sa luati banii, pana nu se razgandeste Bouc-ul…(asa pronunta ardelenii de origine maghiara), sau pana nu e schimbat cu altul, care anuleaza programul…

  5. Buduru said

    am August 25 2009 @ 7:11 am

    Simtisem eu o adiere de revigorare economica, dar nu puteam s-o explic!
    Acum, m-am lamurit!

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean