Prof. Dr. Mihai Coman a realizat o analiza incitanta si provocatoare pe aceasta tema :

Cazul Monica Ridzi si revelatiile care au urmat, cu privire la cazul Mazare si la cazul Tarom, au deschis o cutie a Pandorei pe care o credeam inchisa dupa angajamentele post-electorale ale anului 2004 – este vorba despre publicitatea de stat.
Potrivit dezvaluirilor din acea perioada, intre 2001 si 2004 guvernarea Nastase folosise 64,7 milioane de euro din fondurile publice pentru a cumpara publicitate pentru institutii de stat in diverse media; intre marii cumparatori se aflau Petrom (1.5 millioane), Autoritatea Nationala de Privatizare (926,000), Guvernul (922,000), Posta Romana, (858,000) si Romtelecom (802,000); iar intre marii beneficiari din presa scrisa se numarau (conform AlfaCont Mediawatch citata de Capital, nr. 33, 2004 - si numai pentru primul semestru al anului 2004), Adevarul (contracte de 479.000 euro), Ziua (360.000), Jurnalul National (310.000), Curentul (115.500).
Din punctul de vedere al tuturor teoriilor despre rolul mass media in sustinerea democratiei, precum si din punctul de vedere al deontologiei profesionale, un asemenea tip de publicitate reprezinta un instrument de subordonare a presei in raport cu puterea politica, deci de diminuare a rolului de ”caine de paza” al democratiei, de observator critic al politicienilor, de investigator al actiunilor guvernantilor si de demascator al abuzurilor acestora.
Dar, si in 2004, si acum, acum au fost voci care au sustinut rolul pozitiv al publicitatii de stat; mi-aduc aminite ca un lider de presa acuza atunci regimul Basescu pentru faptul ca a scos de pe piata 60 de milioane de euro, subrezind astfel stabilitatea economica a presei.

Un palier superior al "cumpararii" presei - nu se mai vand spatiul si timpul, ci si constiintele

Nu stim care este amploarea investitiilor din bani publici facute  de ministere, agentii guvernamentale, prefecturi, primarii etc pentru a achizitiona spatiu si timp de publicitate; ceea ce iese insa  la iveala este trecerea la un palier superior al ”cumpararii” presei – nu se vand numai spatiul si timpul, ci si constiintele.
Din declaratiile recente transpare faptul ca se achizitionau ”stiri bune”, chiar emisiuni intregi, de preferinta talk-showuri, transformindu-se discursul jurnalistic in discurs propagandastic.
Ceea ce naste noi intrebari: cine efectua tranzactia?, care era relatia dintre patronat si jurnalistii cu functii de conducere?, ce rol sau ce reactie aveau moderatorii si vedetele implicate?, dar reporterii? Chiar daca nu cunoastem mecanismele prin care tranzactia de la varf era implementata, chiar daca nu stim daca au existat sau nu forme de refuz ale intinarii constiintei jurnalistice, ceea ce se vede deja este efectul devastator al acestor afaceri, aranjamente si compromisuri asupra prestigiului profesiei.
In luna iunie a anului 2009, Barometrul Global al Coruptiei realizat annual de Transparency International (TI) aducea o informatie socanta: mass-media a ajuns, pentru prima data, in topul celor mai corupte institutii din Romania. Astfel, intre toate institutiile, mass-media a inregistrat cea mai spectaculoasa urcare in acest clasament, obtinand 3,4 puncte la capitolul coruptie, din maximum 5.
Primele doua locuri sunt ocupate de Parlament si de Partidele politice, urmate de Justitie si de sectorul privat; doar 3% din cei chestionati credeau ca mass media nu este corupta, iar 43% afirmau ca este foarte si extrem de corupta (sursa: www.transparency.org.ro). Atunci cand cineva afirma ca Parlamentul sau Justitia sunt corupte, la baza opiniei sale pot sta unele experiente personale, dar predominante vor fi informatiile primite din mass media. Dar cand sustine ca presa este corupta, pe ce se bazeaza?
Cum mass-media din Romania nu a prezentat aproape niciodata cazuri de coruptie in care sa fie implicati jurnalistii, cum redactiile sunt organizatii semi-inchise, in care publicul nu are acces si nu poate avea informatii despre jocurile de interese interne, este evident ca acest curent de opinie s-a format impotriva discursului mass mediei despre activitatile jurnalistice. Si atunci pe ce se intemeiaza opinia comuna referitoare la coruptia presei?

"Elita" uita ca publicul nu e pasiv

De-a lungul anilor, presa romana s-a scindat in doua grupuri: o masa de jurnalisti invizibili, care efectueaza sarcinile zilnice in mod rutinier si fara glorie si un grup restrans, o elita, care controleaza redactiile avand functii de conducere, care controleaza deciziile, avand fie pozitii de actionari, fie acces direct la grupul patronal si care controleaza gloria si vizibilitatea, fiind stapanii editorialelor si vedete ale talk-show-urilor politice.
Acestia se considera ”lideri de opinie”, adica stapani ai opiniei publice si voturilor (cum le place sa se iluzioneze si sa-i amageasca pe politicieni).
Ceea ce uita este ca publicul nu e pasiv: el gandeste, comenteaza, evalueaza si, mai presus de orice, nu uita niciodata. Iar publicul a putut asista la transformarea acelorasi jurnalisti-vedeta din acuzatori in promotori (si invers) ai aceleiasi figuri politice; nimic nu este mai revoltator decat partizanatul lor afisat, corelat cu o lipsa de consecventa asumata adeseori cinic.
Publicul a inteles repede jocul si s-a aliat vocilor unor lideri politici sau unor intelectuali (putini) care au condamnat asemenea atitudini. De aici s-a nascut imaginea presei corupte – in fapt, imaginea liderilor ”spirituali” din presa (deci a exponentilor ideii de presa) ca persoane corupte si versatile.

Pe larg in Hotnews http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-6063448-cati-arginti-trebuie-pentru-jurnalistul-tonomat-cante-struna.htm