Ce e la modă pe timp de criză în evaziunea românească?

Tweet this

O formă de evaziune care e tot mai la modă acum este înfiinţarea de societăţi care intră rapid în insolvenţă. Numărul de societăţi care îşi declară insolvenţa a crescut foarte mult în ultima vreme. Ele se prevalează de prevederea legală că în accesat caz pot cumpăra şi vinde fără TVA. Fac comerţ la preţuri net inferioare celor de pe piaţă către diverse societăţi care dispar şi nu plătesc TVA-ul aferent acestor tranzacţii. E vorba, în special de produse energetice.
Noi am făcut deja o propunere de modificare a legislaţiei privind insolvenţa, în sensul reintroducerii plăţii TVA pentru societăţile aflate în această situaţie.
Se analizează la Ministerul Finanţelor şi la Guvern, unde chiar acum s-a constituit un comitet interministerial care analizează căile de reducere a evaziunii fiscale, prin măsuri legislative şi controale orientate.
Care e primul domeniu de evaziune la ora asta?

Achiziţiile intracomunitare. Altă dată erau altele, dar, de când am intrat în Uniunea Europeană, libera circulaţie a produselor, fără plata efectivă a TVA, a dus la apariţia unor evazionişti care speculează orice reglementare europeană.
Este vorba în principal de achiziţiile intracomunitare de legume-fructe, cereale şi carne, în special.

Explicaţia mecanismului fraudei.

Îşi înfiinţează o societate comercială pe numele unui cetăţean străin. Cumpără produse din comunitatea europeană. Le aduc în România, fără TVA. Le comercializează cu TVA către alte societăţi. O lună funcţionează perfect legal şi înregistrează aceste tranzacţii. Îşi depun declaraţii şi deconturi. Iar în momentul în care trebuie să plătească dispar sau cesionează firma către alţi cetăţeni străini care pleacă din România. Şi extracomunitari, dar mai ales cetăţeni comunitari care sunt greu de urmărit, pentru că nu se mai înregistrează intrarea şi ieşirea lor din ţară.
Există şi un loc 2?
Sustragerea de la plata TVA aferentă creşterii de preţ la produsele importate. În special bunuri de consum. Şi am să vă explic în câteva cuvinte. O societate din România importă anumite produse din China. Vin cu vaporul în portul Constanţa la o valoare declarată în vamă, de obicei foarte mică . Apoi plătesc taxele aferente acelei valori. După care, comercializează acele produse cu un adaos de câteva sute la sută, preţul lor real, către o altă societate. Produsele sunt vândute ca atare la alte societăţi. Iar în momentul în care ar trebui să-şi plătească TVA şi impozit pe profit, aferente acelui adaos foarte mare, firma dispare.
Oricum, fenomenul s-a diminuat. În parte, datorită acţiunilor noastre, iar pe de altă parte din cauza crizei, care a redus mult consumul şi implicit vânzările, care au scăzut la 30% din volumul de anul trecut.
Pe larg aici http://www.money.ro/lideri-analize/sorin-florea-seful-garzii-financiare-la-moda-in-evaziune-sunt-achizitiile-din-ue.html




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 1555

4 Comentarii pana acum»

  1. Dani said

    am August 18 2009 @ 8:26 am

    Exportul fictiv pentru a recupera TVA de la stat. Se poate exporta doar pe hartie, jud Satu Mare a exportat usturoi intr-o luna cat consumul intregii Europe pe 7 ani, de exemplu.

    Sau exportul fizic: umpli o cisterna cu apa, o vinzi firmei tale aflate la 15 km peste granita, proprietatea unui var de al tau. Pui o denumire pompoasa in acte si bagi un pret urias. Apoi recuperezi TVA de la statul roman.

  2. Victor said

    am August 19 2009 @ 7:17 am

    La 20 de ani de la Revolutie, dupa 20 de ani de economie de piata statul roman descopera evaziunea.
    Caraghios.
    Nu fac nimic pt a recupera tva de la fratii Micula, de la marii excroci ai tarii, de la regiile care sug bani de la buget. DE CE domnule Senator???

    Solutia guvernantilor e sa dea o lege care incalca alta lege (vezi art 4 din CODUL FISCAL) si care ia impozit pe niste vanituri inexistente.

    Cata intelepciune. Am amici angajati in 2 ministere care nu mai voteaza actuala putere. Suntem oripilati de actuala guvernare.

    Evaziunea e in floare, iar voi luati bani de la cei mici si cinstiti.

  3. ovidiu said

    am August 19 2009 @ 11:46 am

    Daca se vede fundul sacului,e firesc sa se ea asfel de masuri.EVAZIUNEA AR FI CONTINUAT daca nu se ajungea la fundul sacului.De ce se vede abia acum?Simplu,pentru ca au fost partasi la evaziune si oameni din structurile statului.

  4. elena said

    am August 26 2009 @ 8:26 pm

    Eu nu inteleg legatura care exista intre acest gen de tranzactii si insolventa. De ce solicitati “reintroducerea” TVA pentru societatile in insolventa?
    Taxarea inversa se aplica societatilor in insolventa numai pentru operatiunile desfasurate in interiorul tarii, exceptand comertul cu amanuntul. Acest lucru este prevazut in Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal.
    O asemenea solutie nu schimba nimic. Daca se aplica TVA la operatiunile desfasurate de societatile in insolventa, ele cumpara produse, platesc TVA-ul partenerului, iar daca respectivul partener dispare si nu il mai plateste la stat care-i castigul bugetului?
    O asemenea masura nu ar determina decat o iesire in plus de lichiditati de la societatile in insolventa, iar tocmai asta e cauza intrarii in insolventa: lipsa lichiditatilor. Taxarea inversa era o mica “gura de aer” pana reuseau sa se redreseze.

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean