• Educaţia - o prioritate pentru România. Educaţia pe întreg parcursul vieţii, imperativ european, constituie o responsabilitate a persoanelor şi instituţiilor şi este ilustrat prin acordarea unei finanţări substanţiale de 7% din PIB.


• Educaţia nu este o simplă modalitate de a colecţiona titluri şcolare; nu se rezumă la cele 10 clase obligatorii, nici la o diplomă de bacalaureat sau la obţinerea unei diplome de licenţă.


• Nevoia unui proiect corent de reformă în domeniul educaţional, axat pe competenţe dezvoltate în instituţiile şcolare performante, cât şi în alte contexte (informale şi non formale), care să dea şcolii româneşti o imagine modernă, adaptată nevoilor timpului nostru.


• O lege a educaţiei permanente, o lege cadru, face posibilă certificarea unor competenţele zilnice de care mulţi cetăţeni dispun. Proiectul permite inginerilor, profesorilor, economiştilor etc. care nu au practicat meseria pentru care s-au pregătit, ci alte meserii, să li să recunoacă cunoştinţele şi deprinderile dobândite de-a lungul timpului.


• Recunoaşterea competenţelor este dublată de un sprijin activ pentru perfecţionare a tuturor angajaţilor. Măsurile de încurajare a educaţiei pe întreg parcursul vieţii, precum înfiinţarea Centrelor Comunitare de Învăţare Permanentă, scutirea de impozite pentru cursuri de pregătire în mediul privat sau alocarea unor sume speciale în bugetele instituţiilor publice în acest scop, vizează pregătirea unei forţe de muncă competitivă.


• Educaţia permanentă o preocupare care începe din primii ani de viaţă. Înfiinţarea unui cont bancar în valoare de 500 Euro pentru fiecare nou-născut din România, la care părinţii/reprezentanţii legali pot depune în contul de educaţie permanentă o sumă de până la 500 Euro pe an, neimpozitată, arată implicarea în consolidarea acestor valori pe termen mediu şi lung.

• Bazele cunoaşterii şi formării noastre sunt puse în primii ani de şcoală. Slaba finanţare a sistemului, centralizarea şi imobilismul său excesiv, amendarea constantă a Legii educaţiei în funcţie de interese punctuale sunt astăzi reflectate în slabele rezultate ale elevilor la testările internaţionale.

• Învăţământul preuniversitar trebuie să devină un bun public, care să beneficieze de un important angajament financiar de minim de 6% din PIB.

• Crearea unui sistem educaţional centrat pe beneficiar, al cărui obiectiv principal este formarea unor competenţe cheie, moderne şi conforme cu principiul subsidiarităţii este o prioritate ce nu mai poate suferi amânare.


• Pentru prima oară învăţământul preuniversitar este privit sistemic, educaţia devine o responsabilitate comună: părinţi-şcoală-comunităţi locale cooperează în asigurarea unui cadru optim pentru învăţare şi în vederea realizării unui dialog veritabil cu privire la traiectoriile elevilor.


• Ca răspuns al crizei de autoritate a instituţiilor de învăţământ, şcoala se deschide astăzi spre familie. Părinţii devin parteneri constanţi ai şcolii pe baza unui contract, informaţi cu privire la rezultatele copiilor lor, consultaţi în funcţionarea instituţiei, cooptaţi în Consiliul de Administraţie al şcolii, dar şi co-responsabili pentru parcursul formativ al copiilor lor.


• Slaba performanţă a elevilor la testărilor internaţionale - expresie a unui imobilism. Nu este doar o problemă a calităţii resursei umane din învăţământ, ci şi o ilustrare a efectelor reţetelor învechite, absenţa flexibilităţii în individualizarea parcursurilor şcolare. Descentralizarea curriculei permite ca libertatea pedagogică a profesorilor să devină realitate.


• Parcursul şcolar adaptat realităţilor şi diversităţii sociale se bazează pe o triplă descentralizare : a resursei umane, a curriculei şi a finanţării în învăţământul preuniversitar.

Prevederi specifice cu privire la învăţământul preuniversitar:

• Proiectul prevede o nouă structură a învăţământului preuniversitar şi noi forme de evaluare, în concordanţă cu o pregătire temeinică a elevilor.


• Reorganizarea nivelurilor de învăţământ: transformarea clasei pregătitoare, esenţială pentru dezvoltarea ulterioară a elevilor, într-o formă de învăţământ obligatorie; liceul (clasele X-XII ) este generalizat şi gratuit tocmai pentru încurajarea unei pregătiri temeinice a elevilor.


• Nu doar o nouă arhitectură a învăţământului preuniversitar ci şi o transformare a modului în care ne raportăm la evaluare. Scopul evaluării nu este acela de a „tria” elevii, de a-i pedepsi împărţindu-i în categorii „buni” sau „răi”, „premianţi” sau „repetenţi”, ci de a stabili în ce măsură elevii au dobândit o serie de competenţe şi care sunt posibilele intervenţii remediale sau planuri individualizate de învăţare pentru a-i ajuta.

• Performanţa  şcolii, a elevilor, depinde în mare măsură de performanţa resursei umane. Proiectul permite redarea redarea demnităţii meseriei de profesor şi valorizarea activităţii acestora desfăşurată adeseori în condiţii dificile.


• Directori preocupaţi de şcoala lor, profesori gata să se implice în formarea elevilor mobilizându-şi cunoştinţele şi creativitatea pedagogică în vederea asigurării reuşitei şcolare sunt condiţii de bază ale eficientizării învăţământului preuniversitar.


• Organizarea concursurilor de angajare a cadrelor didactice la nivelul şcolii, procesul de evaluare a acestora creează premisele unei responsabilizări a personalului didactic şi a şcolii.


• Directorii sunt selecţionaţi prin concurs şi încheie contracte de performanţă cu autorităţile locale şi contracte de management cu Consiliile de administraţie pe care dacă nu le respectă, pot fi demişi.


• Profesorii sunt responsabili pentru reuşitele sau eşecul elevilor lor. Performanţele profesorilor sunt evaluate anual, iar salarizarea se stabileşte în primul rând în funcţie de rezultatele pe care aceştia le obţin la clasă.

• Performanţa elevilor, dobândirea competenţelor de bază, corelate cu realităţile şcolilor europene, dar şi cu exigenţele comunităţii locale din care elevii provin, necesită şi o transformare a conţinuturilor învăţării.


• Şcoala nu trebuie să producă „reportofoane” capabile să reproducă fidel o serie de informaţii, ci elevi deschişi spre lume, deţinători de competenţe care să le permită inserarea în societate şi pe piaţa muncii.

• România are nevoie de un nou proiect educativ, de transmitere de valori, competenţe şi cunoştinţe în acord cu societatea în care trăim. Constituirea unui curriculum naţional adaptat la nevoile specifice dezvoltarii personale, la nevoile pieţei forţei de muncă, este imperios necesar.


• Flexibilizaea procesului educaţional, prin descentralizarea curriculei astfel încât să răspundă la nevoile comunităţii, permite şcolii să aibă un cuvânt important de spus în formarea elevilor.


• În proiectul propus, materiile care se predau în 20% din orele alocate învăţământului obligatoriu şi 30% din orele alocate la nivel de liceu sunt decise la nivelul şcolii de către Consiliul de administraţie şi comitetele de părinţi.


• Profesorii sunt evaluaţi temeinic, dar dispun de mai multă libertate. Fiecare profesor are la dispoziţie 25% din orele alocate disciplinei proprii pentru a adapta predarea la caracteristicile elevilor, răspunzând astfel nevoii de dezvoltare a unor proiecte educaţionale specifice.

• Trebuie acceptat faptul că tabla, buretele şi creta nu mai ajung în formarea unor noi generaţii Avem nevoie de apariţia unei „generaţii digitale”.


• Elevii au dreptul să înveţe în şcoli adaptate la nevoile anului 2009, la acces la reţeaua de calculatoare conectate la internet şi la conţinuturile digitale de învăţare.


• Învăţarea pe calculator, competenţele IT sunt condiţii esenţiale astăzi în găsirea unui loc de muncă. Disciplina Tehnologia informaţiei şi comunicării va constitui o disciplină opţională pentru elevii din clasele I-IV şi disciplină obligatorie în clasele V-XII.


• Constituirea Platformei Şcolare de e-learning, astfel încât lecţiile celor mai buni profesori să existe şi în format digital, accesibil oricărui elev, din orice şcoală permite un acces egal la o educaţie de înalt nivel.

• Prea adesea şcolile s-au bazat pe principiul proximităţii, conform căruia părinţii îşi dădeau copiii la şcoală pe baza unui criteriu geografic, indiferent de nivelul de performanţă al acesteia, de calitatea cadrelor didactice şi de seriozitatea acestora.


• Proiectul de lege permite creşterea calitătii în învăţământului preuniversitar, ajutându-i pe părinţi să stabilească dacă „şcoala de la colţul străzii” este o şcoală suficient de bună pentru copiii lor şi responsabilizându-i în alegerea lor.


• Finanţarea descentralizată din învăţământului preuniversitar, în funcţie de performanţa unităţilor de învăţământ cf principiului finantarea urmează elevul.


• Se permite competiţia transparentă în sistem şi se premiază câştigătorii (ţinându-se însă cont şi de realităţile sociale ale comunităţii în care şcolile îţi desfăşoară activitatea).

• În ciuda unor insule de excelenţă şi a unor rezultate importante, dar mai degrabă izolate în domeniul cercetării, nu putem nega faptul că sistemul educaţional superior românesc se confruntă cu o gravă absenţă de performanţă.

• Devalorizarea diplomelor urmare a inflaţiei acestora sau a unor cazuri de falsificare a lor, slaba clasare a universităţilor româneşti în ierarhiile internaţionale, scandalurile de plagiat constituie deja lucruri binecunoscute atunci când vorbim de învăţământul superior românesc.

• Reforma învăţământului superior = instituirea unor mecanisme care să permit evaluarea constantă a performanţei instituţiilor de învăţământ şi a studenţilor, şi pe de altă parte, diferenţierea şi reorganizarea învăţământului superior în vederea eficientizării acestuia şi a corelării acestuia cu Spaţiul european al Învăţământului Superior.

Prevederi specifice cu privire la învăţământul universitar:

• Universitatea trebuie să devină un creuzet al progresului în cunoaştere, dar şi în pregătirea unor generaţii competitive. Succesul universităţilor româneşti se fondează pe principiul încrederii în capacitatea acestor instituţii de a se moderniza, de a decide, însă trebuie înţeles că autonomia implică responsabilitate publică.


• Unversităţilor li se întăreşte capacitatea de administrate a programelor de studii, a structurii şi funcţionării lor interne, doar cu condiţia asigurării unui control continuu asupra calităţii  actului educaţional


• Evaluarea universităţilor în funcţie de asumarea unei misiuni de cercetare sau dimpotrivă de formare profesională, în funcţie de concordanţa dintre programul de studii şi calificarea propusă constituie surse ale modernizării învăţământului superior românesc


• Evitarea unor situaţii precum cele mediatizate cu privire la diplomele false sau slaba pregătire a studenţilor se poate realiza pentru prima dată, prin stipularea unor penalizări clare severe pentru ineficienţă managerială, deficienţe de etică universitară şi de calitate, care merg de la suspendarea rectorului până la nerecunoaşterea diplomelor de către stat şi fuzionarea universităţilor sau desfiinţarea lor.

• Principiul centrării sistemului educaţional pe beneficiar : studenţii nu sunt maşini de luat notiţe ci parteneri care dispun de o serie de drepturi clar definite.


• Universităţile adoptă un cod al îndatoririlor, drepturilor şi libertăţilor studenţilor.


• În deciziile universităţii studenţii vor avea un cuvânt important de spus atât prin intermediul funcţiei care se creează de cancelar al studenţilor (la nivelul facultăţii) şi de cancelar general al studenţilor (la nivelul universităţii), cu atribuţii executive şi de control, cât şi prin procesul de evaluare a prestaţiei cadrelor didactice de către studenţi care devine obligatorie.


• Se deschide accesul la imprumuturi garantate de stat pentru acoperirea costurilor de studii, iar absolvenţii care practică profesia timp de minimum 5 ani în mediul rural sunt scutiţi de plata a 75% din împrumut.

• Strategia de a uniformiza învăţământul superior s-a dovedit păguboasă, atât pentru studenţi cât şi la nivelul performanţei învăţământului superior.


• Universităţile şi programele de studii sunt diferite şi asumă, şi la ora actuală, într-un mod neexplicit, misiuni diferite. O diferenţierea universităţilor şi ierarhizarea programelor de studii reprezintă o necesitate.


• Programele de studii performante trebuie premiate prin finanţare suplimentară; programele neperformante nu mai pot fi finanţate din fondurile publice, iar diplomele rezultate din acestea nu mai sunt recunoscute.


• Se creează astfel premisele unei evaluări continuue a instituţiilor de învăţământ superior de stat sau private, dublată în acelaşi timp de o transparentizare a performanţei în învăţământul superior, ceea ce permite o alegere conştientă a studenţilor şi a părinţilor


• Flexibilizarea programelor de studii, centrate pe rezultatele învăţării face posibilă o alegere clară cu privire la traiectoria studentului şi îi asigură acestuia pregătirea de care are nevoie: mai multe tipuri de masterat (în ştiinţe, în inginerie, în arte şi vocaţional) şi de doctorat (ştiinţific şi profesional).

• 
  
  
  
  • Succesul reformei învăţământului superior românesc, succesul cercetării din universităţi depind de dezvoltarea unei culturi antreprenoriale la nivelul acestor instituţii. Cooperarea cu mediul privat în vederea atragerii de fonduri, dezvoltarea de parteneriate internaţionale sunt condiţii esenţiale în asigurarea resurselor financiare.
  
  
  • Universitatea de tip managerial şi antreprenorial implică noi stiluri decizionale la nivel de instituţie (prea adesea conservatoare), cât şi o reorganizare a structurii interne a acestora prin sporirea puterii executive a conducerii universitare, ceea ce le permite o serie de intiative, tendinţă  dublată de o întărire a capacităţii de control a Senatului şi consiliile profesorale.
  
  
  
  

• Dinamizarea învăţământului superior, modelul managerial se sprijină pe o nouă filosofie de finanţare flexibilă şi pe baza de merit.


• Finanţarea de bază se acordă multianual, pe toată durata unui ciclu de studii, sub formă de granturi de studii, bazate pe echivalentul costului mediu per student pentru fiecare domeniu şi ciclu de studii, permiţând angrenarea în proiecte de cercetare sau colaborări internaţionale.


• Prin finanţarea suplimentară, care premiază excelenţa, se oferă celui care o produce (pe programe şi instituţii) indiferent dacă este furnizor public sau privat de învăţământ

• 
  
  
  
  • Multe dintre tarele învăţământului superior românesc, semnalate de-a lungul timpului, au fost rezultatul multiplicării unor comportamente individuale neadecvate. Mica corupţie, capilaritatea reţelelor de interese nelegitime trebuie îngrădite
  
  
  
  


• Transparenţă şi corectitudinea sunt sprijinite prin incriminarea explicită a plagiatului, respingerea nepotismului (rudele de gradul II inclusiv să dea concurs în aceeaşi catedră sau să ocupe concomitent funcţii de conducere în interiorul universităţii) şi înfiinţarea unui registru Matricol unic pentru monitorizarea parcursului academic al studenţilor şi accesului la diplome