Masura trimiterii bugetarilor in concediu fara plata, propusa de oamenii de afaceri
Masura trimiterii bugetarilor in concediu fara plata, a fost avansata de catre oamenii de afaceri reuniti in Guvernul Privat, initiativa Business Standard. Potrivit memorandumului semnat cu Comisia Europeană, cheltuielile cu salariile trebuie să scadă, în 2009, nominal, cu 4%. Deşi s-au vehiculat mai multe variante, un calcul simplu arată că, din cele 52 de săptămâni de lucru plătite, 4% înseamnă zece zile lucrătoare neplătite. Prin această măsură, economia calculată la bugetul de salarii ar fi de aproximativ 350 milioane de euro, la un câştig mediu lunar de 2.300 de lei. În sistemul public există aproape 1,4 milioane de angajaţi. Măsura prin care angajaţii de la stat pot fi trimişi în concediu fără plată timp de zece zile, pentru a se reduce cheltuielile cu salariile bugetarilor, va trebui introdusă printr-o ordonanţă de urgenţă, deoarece legislaţia în vigoare nu prevede această situaţie. “Este nevoie de un act normativ în acest sens, pe care, cel mai probabil, Guvernul îl va adopta în perioada următoare, sub forma unei ordonanţe de urgenţă, cu efect temporar. Se va proceda ca în cazul scutirii de la plata contribuţiilor sociale pentru patronii care trimit angajaţii în şomaj tehnic”, a explicat pentru Business Standard vicepreşedintele Cartel Alfa, Petru Dandea. Liderul sindical a precizat însă că este foarte important ca noul act normativ să prevadă ca trimiterea în concediu fără plată să se facă cu menţinerea contractelor individuale de muncă în vigoare. “Este imperios necesar să se facă această menţiune în ordonanţă, pentru ca angajaţii să fie siguri că mai au un loc de muncă la sfârşitul vacanţei forţate. În acest sens, aşteptăm din partea Guvernului să se consulte cu sindicatele reprezentative”, a spus Dandea. Secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Cristian Pârvan, consideră însă că trimiterea bugetarilor în concediu fără plată nu va aduce mari economii la buget şi este o măsură premergătoare concedierilor. “Nu se va face o reducere substanţială, dar este singura soluţie găsită înainte de alegeri, pentru a mai salva puţin situaţia şi pentru a nu fi nevoit Guvernul să iasă cu decizii radicale într-un an electoral. În opinia mea, după alegeri vor urma şi concedieri în sectorul bugetar şi micşorări de salarii, pentru că trebuie tăiat masiv din cheltuielile cu angajaţii de la stat”, a explicat Pârvan. Şeful ING Bank, Mişu Negriţoiu, a declarat, la finele săptămânii trecute, pentru The Money Channel, că această măsură este aplicată de subsidiarele grupului olandez din lunile februarie-martie. “Mi-a plăcut ideea cu două săptămâni de vacanţă neplătită, avansată de Business Standard şi The Money Channel. Noi am implementat deja o astfel de măsură şi inclusiv eu mi-am luat o vacanţă neplătită de zece zile, în aprilie”, a precizat Negriţoiu. Bancherul a argumentat decizia adoptată la nivelul subsidiarelor ING prin faptul că, în această perioadă, singurul lucru care poate fi controlat sunt cheltuielile. “Politica băncii a fost să controlăm foarte serios cheltuielile. Aveam nevoie de o restructurare şi, pentru a nu da oamenii afară sau a tăia din salarii, am făcut apel la solidaritatea angajaţilor ING. Trebuia să facem nişte reduceri suplimentare, iar angajaţii noştri s-au oferit voluntar şi în totalitate să-şi ia două săptămâni de vacanţă fără plată. Asta pentru că veniturile noastre nu mai sunt ca anul trecut”, a explicat şeful ING.
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































Parmalat said
am August 11 2009 @ 5:41 pm
Da, o masura foarte buna!
Din partea mea puteti sa dati 5 zile de concediu in fiecare luna!
anca said
am August 11 2009 @ 5:55 pm
Este o masura cu efecte imediate, dar pe termen mediu ea trebuie acomodata si cu alte masuri. O alta masura pe care ar putea administratia sa o aplice este flexibilizarea muncii, sa se organizeze acolo unde este posibil biroul virtual(lucru on line). Si mai cred ca pe termen lung aceste masuri trebuie sa fie insotite si actiuni de perfectionare a pregatirii continue. Masuri asemanatoare au fost luate in multe tari , atat din Europa cat si din America.
victoria said
am August 11 2009 @ 5:56 pm
Nu mi se pare corect ca bugetarii sa stea acasa 10 zile fara plata pe luna, iar pensionarilor sa li se mareasca pensia cu 2% (fie ca e vorba sau nu de punctul de pensii). Daca e criza….sa fie pentru toti. Oricum 2% inseamna NIMIC pentru pensionarii de rand. Dar inseamna ceva pentru viitoarele alegeri….Poate acesta va fi si procentul celor care merg la vot.
Rachel said
am August 11 2009 @ 5:56 pm
Am o idee. Cum trustul Realitatea TV prin Money Channel asta se impauneaza cu idee emanata de Business Standard, ce-ar fi ca toti bugetarii sa-i dea in judecata pentru recuperarea prejudiciului? Eu asa voi face. Am cumparat deja ziarul si am inregistrat emisiunile in care isi asuma patternitatea ideii. Ma intreb daca comentariul meu va fi postat.
Eva said
am August 11 2009 @ 5:57 pm
Sa inceapa sa-i dea afara pe cei angajati numai pe criterii de rudenie sau aliante…Daca s-ar interzice ca in aceeasi institutie bugetara sa lucreze impreuna sot/sotie, parinti/copii, unchi/matusi/nepoti, cumatri, cuscri (sa nu mai vorbim de amanti/amante)etc, s-ar rezolva mult mai repede decat credeti problema reducerii cheltuielilor bugetare! Ca sa nu mai spun ca vor ramane prea multe locuri libere prin birouri! Dar nu va faceti probleme, deoarece primii care vor pleca vor fi femeile de serviciu, magazinerii, profesionistii fara pile, cei care nu apartin nici unui partid politic samd.
ex said
am August 11 2009 @ 5:57 pm
Draga,conteaza alte criterii-in primul rand-competenta fiecaruia,performanta,seriozitatea,mai putin gradul de rudenie!Iti fac un ex – o ruda de-a mea si-a cunoscut actualul sot la locul de munca,intr-un minister, departamente diferite,in opinia ta, ce trebuie sa faca?Sa-si schimbe locul de munca?Nu mai generaliza cu tampeniile astea! Desi cred ca constituie,, un fix,,!
Bugetarul said
am August 11 2009 @ 5:58 pm
La mine,va fii drama familiara! Marea majoritate a rudelor, gr.I si gr.II, lucreaza in sectorul public.Toti sunt deja epuizati nervos,plini de incertitudini si preocupare pentru viitorul lor,cu copii si credite bancare!Indiferent de motivatii,nu-i ,,placut,,sa te joci cu destinele unor oameni! Presupun ca in acest moment, solidaritatea este un punct de sprijin important pentru depasirea situatiei!
Avocatul said
am August 11 2009 @ 5:58 pm
mai lasati naibii lupta bugetar/ angajat la privat!!! le suflati in goarna guvernantilor in felul asta, le faceti jocul murdar de invrajbire intre categorii profesionale si sociale! si intr-un sector, si -n celalalt exista putregaiuri si nesimtiti. spuneti mai bine care este baza legala prin care o persoana angajata poate fi obligata sa-si scrie cererea de concediu fara plata?
Gimi said
am August 11 2009 @ 5:59 pm
Ca de obicei se gasesc tot felul de “importanti” sa-si dea cu parerea despre unele si altele. Spune cineva de numarul de dosare de care esti raspunzator si pentru care trebuie sa face toate diligentele si sa rezolvi mai mult decat poti pentru ca de obicei privatii suna la diversi sefi si astfel nu cumva sa superi contribuabilul. Ste cineva ca intr-0 administratie financiara salariile sunt in jur de 1.000 lei, in cel mai bun caz? Stie cineva ca nu putem sa ne angajam par time sau sa desfasuram alte activitati dupa program pentru ca suntem functionari publici, si in acest fel ne este ingradit dreptul la munca? Bineinteles ca nu, toate discutiile si parerile exprimate de cunoscatori sunt exact pe langa drum.
Comisarul Moldovan said
am August 11 2009 @ 5:59 pm
Pana acuma a fost criza numai in sistemul privat ar fi cazul sa simta si marele sistem bugetar.
Matilda said
am August 11 2009 @ 6:00 pm
Cum sa comentam? , …pai, bugeratriii, adica “sugetariii” vor reflecta adanc pe banii mei privatzi, pe efortul creierului meu, cum s-o mai scalde pana in primavara…. Dupa aceea, vin la poarta mea sa le dau de lucru, ca guvernul este pregatit sa le faca “mansarda”, iar Preshedintele Romaniei le-o face demult! ..
…. Love!
Profesor said
am August 11 2009 @ 6:00 pm
Colega, nu vei avea intrerupere in carnetul de munca, nici contractul de munca nu se suspenda, doar daca vei intra in CIC. Se considera vechime si cele 10 zile. Succes!
Emil said
am August 11 2009 @ 6:01 pm
Daca iti ia foc casa si suni la pompieri ti-ar conveni sa ti se raspunda ca sunt in concediu fara plata??
Masura buna said
am August 11 2009 @ 6:01 pm
Huzuresc destui pe banii statului. Daca jumatate de an stau jumatate din bugetari acasa si a doua jumatate de an ceilalti jumatate munca va merge tot atat de bine sau tot atat de prost, deci concediu neplatit pana la rentabilizarea muncii. 10 zile = timpul petrecut la tigara si cafea intr-un an la servici.
Carmen said
am August 11 2009 @ 6:01 pm
Esti fericita ca ai si salariul asta. Sa vezi cum este la patron 10 ore pe zi, 700 Ron, si oricand poate sa te dea afara ca asa am ajuns, noi niste sclavi, patronii-STAPANII! La stat nu-ti spune nimeni FRAZA “daca nu-ti convine, esti liber!!!!!!!!!”
Profesor said
am August 11 2009 @ 6:02 pm
Sunt de acord sa fac acest sacrificiu, daca tara o cere. Dar ma tem ca nu ma vor lasa sa STAU ACASA 10 zile… Ma vor obliga sa vin la scoala, sa-mi tin orele fara plata. Cu asta nu mai sunt de acord!
CAP-istul said
am August 11 2009 @ 6:02 pm
Propunere irealizabila. CUm sa munceasca mai putin trantorii de prin trezorerii, administratii fiscale, primarii, ministere, agentii ? Pai ei ACUM nu muncesc. Cum ar putea munci mai putin decat zero ? Rariti-i ca-s prea multi. Cei care va plangeti ca veti ramane fara bani de intretinere si rate bancare incercati o solutie revolutionara…… incercati sa munciti in mediul privat…. dar acolo chiar trebuie sa fiti in stare sa faceti ceva util firmei.
Ocnasul said
am August 11 2009 @ 6:02 pm
eu imi doresc sa stau acasa 10 zile, sa-mi trag putin sufletul, dar ticalosii astia ne vor obliga sa venim la serviciu fara sa ne plateasca! Asa se va duce naibii “CONCEDIUL fara plata”, va ramane doar partea cu “fara plata”… p.s. Sa nu-mi spuna cineva ca sunt in vacanta, ca nu-i adevarat, am muncit ca un ocnas toata vara si in fiecare vacanta!
Costi said
am August 11 2009 @ 6:03 pm
sa intre in fara plata cei care cumuleaza pensie si salariu la stat; ce economii se faceau daca se vota legea de la inceputul anului pentru ca se angajau la privat si crestea si economia datorita muncii lor
Leana said
am August 11 2009 @ 6:04 pm
le a casunat pe bugetari ! in privat e un dezmat la cap venituri ! una e in cartea de munca a,alta e b ani in mina ! ca sa nu mai zic de ev aziunea fiscala care se practica in stil mare ! toti smecherii au ajuns patroni si de la volanul limuzinei de ultimul tip se pling ca nu au bani atit de multi cit vad ei prin filme ! iar guvernul nostru se bucura la amaritii aia de 1-1500 pe care ii au bugetarii ! rusine sa le fie ! ii joaca televiziunile si ziarele cum vor ele !
ATX said
am August 11 2009 @ 6:04 pm
Dar este legal ? Contractele colective de munca la nivel national sau de ramura permit ca angajatorul sa trimita salariatii in concediu fara plata (eu stiu ca ii pot trimite in somaj tehnic daca nu au de lucru sau nu au bani de salarii) ? Sau dupa 1 luna se va intampla precum cu cumulul pensiei cu salaiul de la stat, adica trebuie modificata legea etc ?
Parmalat said
am August 11 2009 @ 6:06 pm
Intr-adevar, pe patroni as pune eu jugul nu pe angajati!
Radianu Mihai said
am August 11 2009 @ 6:16 pm
trebuie trimisi in somj,nu in concediu fara plata!
pentru “activitatea “depusa,pentru calitatea si volumul ei se impune
reducerea angajatilor bugetari nu mentinerea lor in sistem in mod artificial!
economia romaneasca nu-si mai permite politici economice populiste!
trebuie ca toti salariatii sa inteleaga ca daca te faci ca muncesti
si angajatorul trebuie sa se faca ca te plateste!
gata cu pomenile electorale!
symo said
am August 11 2009 @ 6:31 pm
Nu am nimic impotriva economiei la vreme de criza (’solidaritate’!!!) dar masurile acestea mi se par rizibile, gandindu-ma la haosul care se va crea in sanatate, invatamant,magistratura etc. cu aceste concedii fara plataPe de alta parte,ramane gustul amar al risipei banului public, care continua oricum,al ciupelii, tunurilor, furtisagurilor care nu mai pot fi oprite…
lolo said
am August 11 2009 @ 6:32 pm
fara indoiala ca se aplica formula lui Orwell “Toate animalele sunt egale dar altele sunt mai egale decat unele” si vor intra in concediul neplatit doar muritorii de rand fara pile la PSD sau PNL ca doar ei i-au numit pe incompetenti acolo, cu salarii minore iar sefimea se va lafai in continuare pe salarii mare. Si iata ce mare economie se va face la buget …
Maria said
am August 11 2009 @ 6:32 pm
Acum, cand incompetenta si impostura reprezinta cartea de vizita a oricarui guvernamental care se respecta, vreti sa-i dea”jos oameniii de certa valoare profesionala si morala, dupa ce ei au facut spume, pe margine, dupa putere ( si bani)!!! Deja e prea mult!!
Mircea said
am August 11 2009 @ 6:33 pm
Ca doar si ei sunt bugetari…sau la ei nu are importanta, oricum nu sunt cu adevarat la munca niciodata iar cand sunt, fac numai tampenii
In alte tari se merge pe solidaritatea guvernantilor cu poporul, acestia isi doneaza un salariu sau mai multe pentru buget, pe cand si la noi?
Tot in alte tari se promoveaza idea voluntariatului gratuit pentru treburi care nu necesita specializari, pe cand si la noi?
In alte tari criza a determinat regandirea sistemelor sociale, pe cand si la noi?
Anda said
am August 11 2009 @ 6:33 pm
Eu as propune desfitarea senatul!
De ce e nevoie de doua camere?Cata economie s-ar face!
Si inca ceva !Ar terbui desfintatta institutia prezidentiala cu toate corpurile de control si functia de presedinte!!!!!
Pana acum nu am inteles ce rol au in afara de circ! Cam scump platim acest divetisment nu cedeti?
Aveti si alte propuneri?
Avocatul said
am August 11 2009 @ 6:34 pm
ART. 94 (1) Raportul de serviciu se suspenda de drept atunci cand functionarul public se afla in una dintre urmatoarele situatii:
a) este numit sau ales intr-o functie de demnitate publica, pentru perioada respectiva, cu exceptiile prevazute la art. 34;
b) este incadrat la cabinetul unui demnitar;
c) este desemnat de catre autoritatea sau institutia publica sa desfasoare activitati in cadrul unor misiuni diplomatice ale Romaniei ori in cadrul unor organisme sau institutii internationale, pentru perioada respectiva;
d) desfasoara activitate sindicala pentru care este prevazuta suspendarea in conditiile legii;
e) efectueaza stagiul militar*), serviciul militar alternativ, este concentrat sau mobilizat;
f) este arestat preventiv;
g) efectueaza tratament medical in strainatate, daca functionarul public nu se afla in concediu medical pentru incapacitate temporara de munca, precum si pentru insotirea sotului sau, dupa caz, a sotiei ori a unei rude pana la gradul I inclusiv, in conditiile legii;
h) se afla in concediu pentru incapacitate temporara de munca, pe o perioada mai mare de o luna, in conditiile legii;
i) carantina, in conditiile legii;
j) concediu de maternitate, in conditiile legii;
k) este disparut, iar disparitia a fost constatata prin hotarare judecatoreasca irevocabila;
l) forta majora;
m) in cazul in care s-a dispus trimiterea in judecata pentru savarsirea unei infractiuni de natura celor prevazute la art. 54 lit. h);
n) pe perioada cercetarii administrative, in situatia in care functionarul public care a savarsit o abatere disciplinara poate influenta cercetarea administrativa, la propunerea motivata a comisiei de dis
Sporin said
am August 11 2009 @ 6:34 pm
conform carei legii, pleaca functionarii publici in co fara plata? legea 188/199p spune ca doar la cererea functionarului public poate sta in concediu fara plata
astia chiar sunt pe dinafara; astfel de metode aplica doar patronii hrapareti
de fapt Guvernul asta nu poate fi numit decat, un hot care face legi pe care chiar el nu le respecta
T. VIorel said
am August 11 2009 @ 6:35 pm
De ?omaj tehnic ai auzit?
În Ungaria s-au redus ?i pensiile, deci se poate…
Se încearc? trimiterea în ?omaj a câtor mai pu?ine persoane, cred eu.
Desigur, ar trebui ?i mare aten?ie la cheltuirea banului public.CARE ÎNC? SE RISIPE?TE! Sorin Oprescu, “independentul”, pune alte borduri în Bucure?ti. Nu pentru c? ar fi proaste, ci pentru c? nu sunt din materialul potrivit. Edilul ?ef vrea s? schimbe betonul ?i astfaltul cu piatr? natural? pentru a crea o armonie cu fa?adele imobilelor istorice. C? tot e criz? ?i ar trebui s? facem noi economii… Deocamdat? nu se ?tie cât va costa refacerea trotuarelor. Este cert îns? c? municipalitatea va pl?ti doar pentru studiul de fezabilitate circa 200.000 de euro. Studiul acesta de fezabilitate pentru borduri îl poate face ?i un elev…
Administra?ia Lacurilor cheltuie trei milioane de lei pentru ca bucure?tenii s? ?tie ora exact?. Banii vor fi folosi?i pentru cump?rarea a 20 de orologii, care vor fi amplasate în cele mai importante zone ale Capitalei. Ceasurile vor fi clasice, iar cadranele vor avea încrustate cu litere aurite locul în care se afl?. Pe lâng? or?, în caz c? suntem a?a, mai ame?i?i, ne vor ar?ta data ?i anul.
Filip said
am August 11 2009 @ 6:35 pm
Intr-adevar legea romaneasca nu permite, dar exista portite. Angajatorul privat a zis asa: reducem la toata lumea cu 10% sau concediem 20%? Si angajatul a preferat mai putini bani dar sa aiba loc de munca. Modificarea s-a facut cu act aditional la contractul de munca, modificarea salariului in cartea de munca, samd. Deci…
Itsi said
am August 11 2009 @ 6:36 pm
ete pix! ecuatia e simpla: 10 zile concediu neplatit pt. 1,4 milioane bugetari = + 2% in pensii pt. 6 milioane de pensionari.
Astia targeteaza piata mai ceva ca analistii de marketing. Nu bugetarii reprezinta grosul alegatorilor ci, citez de la alegerile parlamentare: “persoane de 50 de ani +, studii medii, din rural” adica pensionarii.
Voturile pe care le pierd de la bugetari < voturile pe care le castiga de la pensionari caci: “maica, ne-au marit pensia astia. este guvernanti buni!”
Darius said
am August 11 2009 @ 6:36 pm
adica pensionarii s au ‘dedulcit’,fac mofturi la un mic s o bere ?sau poate ‘intelectualii’ fini fac otita de la telefoanele lui vanghel’e
cred ca iliescu daca citeste postarea ta este tare multumit,lupta de clasa n a murit,s a ascutit, si el este tare fericit
daca in ‘90 am avut ‘meciul’,intelectuali vs ceicemuncescnu gandesc,astazi avem confruntarea ,bugetar vs privat,daca bugetaru’ aplica vechea tactica mioritica-noi ne facem ca muncim,ei se fac ca ne platesc-,’privatul’ a facut avere practicand evaziunea pe scara larga si contracte cat mai oneroase cu ’statul’
un singur lucru este cert,privat,bugetar ,’contribuim’ cu avant revolutionar la prabusirea Ro ,suntem prea ocupati cu mistocareala balcanica pt a vedea prapastia in care cu cinism suntem impinsi de o clasa politica prea corupta si o societate civila vegetala
Razvan said
am August 11 2009 @ 6:36 pm
Guvernul actual a redus deja cu 10-20% cheltuielile fata de anul trecut, din pacate asta este insuficient. Trebuie facute reduceri de cheltuieli in continuare, in principal la pensiile speciale si la salariile mari de la stat (sau acolo unde pensia subventionata se cumuleaza cu salariul sau unde exista si salariu si functie in consiliu de administratie la o companie de stat).
Problema pe care o avem cu acest curs valutar tinut in frau este ca apasa greu asupra companiilor care produc ceva. Cele mai avantajate de un curs tinut sub control strict sunt companiile importatoare, care apoi revand. BNR si statul roman folosesc ca parghii pt. tinerea cursului sub control dobanda mare de politica monetara si extragerea leilor din piata, ceea ce face ca piata sa se afle intr-o criza mare de lichiditate. Pe termen scurt, aceasta criza n-ar fi ridicat probleme atat de grave, dar deja intram in al doilea an de criza de lichiditate si companiile care asteapta toamna pt. a-si reveni s-ar putea sa aiba o surpriza neplacuta.
Problema cu cresterea euro ar fi ca se vor accelera defaulturile celor care au credite in aceasta valuta. Din pacate, asta-i viata: statul, adica noi toti, nu putem acoperi riscurile pe care si le-au asumat numerosi concetateni.
Ce ma nemultumeste foarte tare este impresia ca guvernul asta nu face nimic. Cred ca are o mare problema de comunicare, deoarece stiu sigur ca reduceri mari de cheltuieli s-au facut deja la bugetari.
Ok said
am August 11 2009 @ 6:37 pm
Bine ca au gasit unde sa faca reduceri de cheltuieli din salarii.
Dar cheltuirea frauduloasa a banului public prin licitatii trucate, achizitii fara licitatii, spagi si comisioane luate din costul umflat al lucrarilor si serviciilor achizitionate de catre ordonatorii de credite, nu o vede nimeni.
Avem o gramada de institutii unde se incaseaza salarii colosale (curte de conturi, autoritate de audit, garda financiara, corpuri de control pe la diverse ministere, DNA, etc.) care ar trebui sa verifice cheltuirea banului public de catre autoritatile centrale sau locale. Aici se irosesc sume uriase pe care nimeni nu vrea sa le controleze.
Luci said
am August 11 2009 @ 6:37 pm
nu sunt bugetar si sunt de acord cu masura luata, daca se aplica la toti bugetarii, indiferent de functie…
dar problema este alta, acesti bani se recupereaza prin al 13 lea salariu? sau prin prima de vacanta? am vazut lideri de sindicat, de la bugetari, care solicita in mod expres aceste lucruri, ca pe niste drepturi garantate prin lege…, in mediul privat se tine cont de situatia unitatii, daca nu-si permite, nu se acorda, la stat nu se tine cont de acest lucru?
sau faptul ca ei nu produc, doar consuma, nu au niste indicatori de realizat…
o alta problema o constituie numarul mare de salariati din sectorul bugetar, numarul mare de agentii, care de cele mai multe ori au fost infiintate la solicitarea UE, fara sa se tina cont ca la noi existau deja unitati care se ocupau deja de acele probleme…., dar este mai frumos sa avem protecita mediului, garda de mediu, protectia animalelor, politia animalelor, directii sanitar-veterinare, protectia consumatorului, etc…., partea proasta este ca nici nu stii cui sa te adresezi cu o problema si mai grav, ele insele nu stiu care ar trebui sa rezolve problema…
nu ar fi mai usor sa se uneasca aceste agentii, unitati sau ce or fi ele, se reduc cheltuielile numai prin reducerea posturilor maharilor, dar de, clientela politica….la fel se intampla si la protectie sociala, fel de fel de unitati: protectia copilului, asistenta sociala, pentru batrani, pentru handicapati, etc., nu este mai bine sa se faca o singura directie?
la final as vrea sa inteb guvernul, cine si cum se vor rezolva problemele cetatenilor, ale tarii in general pe perioada celor 10 zile de concediu fara plata…. sau daca nu sunt probleme de genul acesta, personalul fiind supradimensionat, de ce nu se fac reduceri mai repede din randul clientelismului politic….?
edut said
am August 11 2009 @ 6:43 pm
pai am inteles ca au fost angajati la stat in 4 ani,700000 mii de bugetari.pe care motiv?legile sant tot acelea,copii sant mai putini,armata nu mai avem…unde draq a fost nevoie de ei?in ultimii patru ani au plecat afara la munca cca 4 milioane,deci implicit treaba mai putina..cine poate explica ca acesti 700000 au de treaba si nu trebuie dati afara?angajat la stat nu inseamna alceva decat un loc de MUNCA…care e munca???
Ovidiu said
am August 11 2009 @ 8:20 pm
Bugetarul said : “La mine,va fii drama familiara!”
Hal de bugetar: “va fi” se scrie cu un singur “i”
iar familiar inseamna obisnuit, cunoscut.
Poate drama familiala, AGRAMATULE !
Si astia mai au si pretentii sa fie platiti gras, din impozitele noastre !?!
metalshrine said
am August 11 2009 @ 8:52 pm
Avand in vedere ca unu ca vanghelie are diploma de facultate ce te mai miri?…
Parmalat said
am August 11 2009 @ 11:02 pm
@Razvan: auzi tu esti ofticat ca te-au respins aia la SRI?
)
Stai linistit ca din pensiile speciale nu se misca nimic.
mustaciosu said
am August 12 2009 @ 8:18 am
Domnilor! mai intai reduceti salariile nesimtite care depasesc 5000 lei. Vedeti ce economie faceti prin aceasta masura de bun simt. Aceia care au telefoane platite de popor, masini, soferi, secretare, platite tot de contribuabil.In al doile rand faceti o lege prin care sa reduceti acele pensii enorme de peste 100000 de pensionari, care prin legile slabe pe care le faceti au reusit sa pacaleasca statul si sa dobandeasca niste pensii enorme.
Nu avem nevoie de atatia Parlamentari, Senatori si alti …..
dan said
am August 12 2009 @ 9:32 am
sunteti prea prosti ca sa schimbati ceva,romanilor,va meritati soarta lasilor,daca v-ar interesa cu adevarat a-ti iesi in strada,cum va laudati ca a-ti facut-o in 1989,dar se confirma ca nici atunci nu voi a-ti schimbat regimul ci cei cu interese.LASI asta e cuvantul care vi se potriveste.deci nu va mai plangeti ca va merge rau iesiti in strada si faceti ceva,prea putin intereseaza pe cineva ca va plangeti ca nu va merge bine, nu asteptati sa faca cineva pt voi ceva, faceti voi
mihai said
am August 12 2009 @ 10:08 am
Referitor la acest subiect vrea sa va spun ca “salariul mediu de la care s-a facut aceasta minunat analiza e putintel umflat – 2300 lei.”
Vreau sa va arat asa ca fapt divers grila de salarizare pe anul 2009 stabilita prin OG nr. 10/2008 de la Ministerul Finantelor.
Totodata vreau sa va aduc la cunostinta faptul ca o institutie de stat nu este formata numai din functionari de conducere 100% ci din functionari publici cu de executie in proportie de peste 80% in care salariul mediu nici macar nu ajunge la 2300 lei.
III. Func?ii specifice unor ministere
1. MINISTERUL ECONOMIEI ?I FINAN?ELOR
a) Func?ii specifice din aparatul propriu ?i din unit??ile teritoriale
Garda Financiar? – personal militarizat
lei
________________________________________________________________________________
Nr. Func?ia Nivelul Salariul Salariul
crt. studiilor de baz? de baz?
______________________
aprilie octombrie
________________________________________________________________________________
1. Comisar general S 3.025 3.192
________________________________________________________________________________
lei
________________________________________________________________________________
Nr. Func?ia Nivelul Salariul Salariul
crt. studiilor de baz? de baz?
__________________________
aprilie octombrie
__________________________
minim maxim minim maxim
________________________________________________________________________________
Func?ii de execu?ie
a) Func?ii de execu?ie pe grade profesionale
1. Comisar principal IA S 725 1.648 765 1.739
2. Comisar principal I S 660 1.443 697 1.523
3. Comisar principal II S 608 1.308 642 1.380
4. Comisar principal III S 587 1.173 620 1.238
5. Comisar principal IV S 576 1.139 608 1.202
6. Comisar debutant S 547 – 578 -
7. Comisar principal I SSD 587 1.308 620 1.380
8. Comisar principal II SSD 576 1.173 608 1.238
9. Comisar principal III SSD 565 1.052 597 1.110
10. Comisar debutant SSD 540 – 563 -
b) Func?ii de execu?ie pe trepte profesionale
11. Comisar IA M 597 884 630 933
12. Comisar I M 576 784 608 828
13. Comisar II M 565 715 597 755
14. Comisar III M 555 647 586 683
15. Comisar debutant M 540 – 563 -
________________________________________________________________________________
Audit intern
lei
________________________________________________________________________________
Nr. Func?ia Nivelul Salariul Salariul
crt. studiilor de baz? de baz?
__________________________
aprilie octombrie
__________________________
minim maxim minim maxim
________________________________________________________________________________
1. Auditor – ofi?er S 1.677 2.364 1.770 2.495
2. Auditor – expert S 1.169 1.855 1.234 1.958
3. Auditor – inspector S 829 1.516 875 1.600
4. Auditor – asistent S 660 1.349 697 1.424
________________________________________________________________________________
b) Func?ii specifice din serviciile publice deconcentrate
Func?ii de execu?ie pe trepte profesionale specifice unit??ilor subordonate Ministerului Economiei ?i Finan?elor
lei
________________________________________________________________________________
Nr. Func?ia Nivelul Salariul Salariul
crt. studiilor de baz? de baz?
__________________________
aprilie octombrie
__________________________
minim maxim minim maxim
________________________________________________________________________________
1. Casier trezorier I M 565 682 597 720
2. Casier trezorier II; agent fiscal,
operator rol, num?r?tor bani; I M; G 555 598 586 631
3. Casier trezorier, agent fiscal,
operator rol, num?r?tor bani;
debutant M; G 540 – 563 -
________________________________________________________________________________
IN REST NO COMMENT!
Piciu said
am August 12 2009 @ 11:40 am
Cea mai idioata masura posibila .
Sper sa nu accepte nici un angajat sa semneze cererea de concediu fara plata .
Mai bine reducere de salariu decit intreruprea activitatii .
De fapt mai bine reducere de sporuri ca astea sunt cea mai mare belea la bugetari.
Tiara said
am August 14 2009 @ 8:29 am
Bugetarii si mai ales putorile de la stat sa zica mersi ca nu sunt dati afara … inca!
Bravo guvernului Boc, ca macar incearca sa curete mizeria lasata in urma guvernelor dezastruase anterioare!
pascaru said
am August 29 2009 @ 8:23 am
daca ar sta in 30 de zile de concediu fara plata ei , ticalosii de parlamentari, ar fi mult mai eficient pentru tara!