Banner

Restantele firmelor de stat la buget – 5,47 mld. ron ! aici trebuie facut curatenie

Tweet this

Acestea sunt firmele de stat pentru care, tot sectorul privat romanesc, platesc ca orbetii taxe si impozite; aceste firme, inglobeaza circa maxim 400.000 de salariati , platiti in sistemul salarii pentru voturi [ adica "pace" sociala]; daca aceste firme ar urma drumul insolventei, la fel ca orice alta firma privata, economia privata romaneasca ar avea o mare sansa sa se redreseze.
Restanţele bugetare ale companiilor mari au crescut în trimestrul al doilea cu 7,6%, la 5,475 miliarde  de lei, în contextul în care cel mai mare datornic a rămas Compania Naţională a Huilei (CNH), iar aproape jumătate din primii zece datornici erau companii din cadrul CFR. Potrivit date-lor Ministerului Finanţelor Publice (MFP), CNH avea obligaţii restante la bugetul general consolidat de 3,389 miliarde de lei la fi-nele celui de-al doilea trimestru, în creştere cu 3,6% faţă de datoriile de 3,271 miliarde de lei raportate la sfârşitul lunii martie.
Suma de 5,475 miliarde de lei reprezintă datoriile cumulate ale societăţilor mari la cele patru componente principale ale bugetului general consolidat.
Cele mai ridicate datorii ale companiilor mari au fost raportate la bugetul asigurărilor sociale de stat, cu un total de 2,73 miliarde de lei, în urcare cu 7,5% de la 2,539 miliarde de lei la finele lui martie.
Concomitent, restanţele la bugetul de stat s-au ridicat la 2,111 miliarde de lei, în creştere cu 8% faţă de soldul din martie, de 1,954 miliarde de lei.
Pe locul al doilea în clasamentul datornicilor s-a menţinut Societatea Naţională a Cărbunelui, ale cărei obligaţii restante au crescut cu 3,2%, de la 367 la 379 de milioane de lei.
Pe poziţia a treia s-a situat Compania Naţională de Căi Ferate CFR, care a urcat două poziţii, în contextul în care datoriile au crescut cu 39,6%, de la 250 la 349 de milioane de lei.
Dintre primii zece mari debitori, patru sunt companii din cadrul CFR, cu una mai puţin comparativ cu nivelul din martie, deoarece CFR Călători a ieşit din topul primilor zece datornici.
Marii contribuabili sunt companiile care au o cifră de afaceri anuală de cel puţin 70 de milioane de lei. http://www.sfin.ro/articol_17200/datoriile_bugetare_ale_marilor_companii_54_miliarde_de_lei.html




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 369

2 Comentarii pana acum»

  1. andron said

    am August 10 2009 @ 5:09 pm

    super tare!
    Recomand ca aparatul de conducere :ministerele, agentii, etc sa primeasca salariiledin impozitele platite de companiile de stat. Pachetul social la fel:sanatate, pensii etc.
    sa vedeti atunci falimentul statului.
    Ce partid coordoneaza controlul fiscal?
    Daca se intampla asta la privat ce masuri aveau sa se ia?

    Niste gunoaie in politica romaneasca si trantori la stat

  2. goga said

    am August 10 2009 @ 6:44 pm

    NISTE GUNOAIE.
    SI EU AS FI DE ACORD SA-SI IA SALARIILE DIN ACESTE DATORII.

    NESIMITITI DRACULUI

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean