Cum l-a zdrobit Udrea pe Robert Turcescu
Elena Udrea a învăţat ce este şi cu ce se mănâncă politica. E pregătită să facă faţă celor mai dure provocări. Dealtfel, un veritabil „examen de maturitate” a susţinut ministrul Turismului luni, în faţa celui care o umilise cu patru ani în urmă adica Robert turcescu. A fost o revanşă absolută, în care jurnalistul cu aere de procuror s-a văzut adus în postura în care o adusese el însuşi pe de-acum celebra sa interlocutoare. Demersul justiţiar al gazdei, prea puţin pregătită de această dată, s-a izbit violent de argumentele documentate. La fiecare întrebare – insinuare, doamnea Udrea răspundea cu „documentul”. În final, exasperat, reporterul a dorit să dea lovitura de graţie, cerând lista jurnaliştilor care au beneficiat de „atenţiile” ministerului călătorind în străinătate pe banii statului. Elena Udrea a reacţionat mai întâi perfid („vai domnu’, dar nu se face, sunt colegii dv!”) după care a dat lista. Jurnalistul a citit triumfător câteva nume, după care ceva i-a stat în gât: „Dar nu e adevărat, eu n-am fost...” – a replicat când şi-a regăsit propriul nume pe lista încriminatoare. „Ba aţi fost, la Stuttgart aţi fost, şi aţi primit şi diurnă” – a încheiat conturile, triumfătoare, doamna blondă, dar nu naivă...
Scris de Octavian Andronic http://www.zp.ro/Punctul_pe_Y_Revansa_lui_Udrea-5-2704
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































un bancher toxic said
am August 7 2009 @ 12:35 pm
cred ca e vorba de robert turcescu acolo….
admin@bancherul toxic said
am August 7 2009 @ 1:05 pm
corect, rectific
Cristi said
am August 7 2009 @ 1:19 pm
L-a avut la pielea goala, cum se zice.
vip said
am August 7 2009 @ 1:32 pm
O victorie mica.Razboiul d-nei Udrea e pierdut din start,prin cheltuirea aiurea a unor sume importante.Justificarile ca si altii au facut-o si ca altii o fac este puerila.PDL -ul trebuie sa-si asume greseala numirii atit a ei cit si a lui Ridzi,de fapt pentru crearea acestor ministere bugetofage.Pina nu e prea tirziu trebuie luate masuri radicale de austeritate.
mosu said
am August 7 2009 @ 2:01 pm
daca a fost “triumfatoare” incalca una dintre cele 10 porunci.nu ma indoiesc ca a incalcat mai multe madam cocs (il repect pe sotul sotiei sale desi consider ca e cam fraier daca pe nevasta-sa o cheama altfel. poane ne spune madam gaina asta de ce inainte de alegeri isi lasa Porsche-ul si schimba cu un jaf sa mearga la intalnirile cu alegatorii, de ce poarta traista si nu isi cara peste tot “geamantanul” ala de Vuiton de ce nu ne spune daca are interese in turism (hoteluri pensiuni ea sau atarnatorul) ca sa vedem daca este incompatibilitate cu functia, cu bonurile de vacanta si de ce a fost atat de tampa cu declaratia de avere sa o dea nesemnata si sa puna pe altcineva s-o semneze. de ce nu justifica dispozitia data (de semnare) pentru fals in inscrisuri oficiale, si de ce nu ne lasa dracului cu base al ei care pune curu pentru ea ca pentru o amanta (poate ca si este).oricum mi-e scarba de ea si de base o consider proasta pentru ca ne freaca la melodie cu presedintele Norvegiei cand orice elev de clasa a-VIII-a stie ca Norvegia e regat. Despre asta trtebuie spus ca a avut-o (i-a tras Turcescu una buna si i-a dovedit ce cultura are ca sa fie consilera prezidentiala a lu cheliosu cu dinti rari si care se uita sasiu).
in rest poate se duce dracului si ne lasa (adica s-o gaseasca asti cu ceva furtisaguri) si sa plece la mititica.
Lucia said
am August 7 2009 @ 3:46 pm
Nici o victorie! Toata discutia s-a desfasurat pe fondul cheltuirii banilor publici si a banilor mei si ai Dvs. care scrieti pe acest site. Nimic altceva. Restul este deturnarea atentiei opiniei publice de la realitatea cruda: se cheltuiesc banii publici cu nemiluita ( de toate ministerele nu numai al turismului ) si daca ne punem problema si intrebam pe ce si cum s-au cheltuit , apar astfel de discutii , imediat totul este legat de politica.
In loc ca Dna Udrea sa stea linistita si sa lase sa fie verificate toate cheltuielile publice asa cum este NORMAL in orice tara, dinsa comenteaza si comenteaza pina ne oboseste ca vezi este nevinovata. Ne mai spune si de altii vinovati , care au furat din banii publici( orice hot striga “hotii” ) Dar pentru Dumnezeu , de ce ne reprezentati in guvern nu ca sa ne dati socoteala oricind ( noua celor care v-am ales!) pentru ce faceti cu banii nostrii ?
Victor said
am August 7 2009 @ 10:47 pm
Important e ca litoralul nostru e mai scump si mai imputit ca cel din Bulgaria. Ca preturile sunt netimtit de mari, ca avem caini vagabonzi oriune te plimbi in tara asta, si la munte si la mare etc, ca plaajele sunt in paragina, cele candva amenajate, ca nu avem sosele pe care sa mergem sa facem turism, nici noi romanii nici eventualii interesati straini, ca cetatile, castelele sunt plne de rahati, cutii de bere etc…
Important e ca turismul nostru nu atrage straini si ii alunga pe romani oriunde vad cu ochii.
45 euro-camera dubla in centrul Vienei, 31 euro/pers in Bulgaria pe litorala cu all inclusiv.
Faptul ca Turcescu e papagal nu o ridica pe jurista blonda de la turism cu nimic.
jerry said
am August 8 2009 @ 1:58 pm
domnule Urban
v-as sfatui sa folositi acest site pentru opinii proprii sau ale vizitatorilor. Va faceti un rau luind partea unui politician din propriul partid sau al partidului. Aparati-va pentru propriul crez,nu cel al colegilor de partid. Daca doamna Udrea facea parte din alt partid, cu siguranta ca comentariul dvs. n-ar fi fost acelasi. De aceea abtinerea este mai sanatoasa
Imi amintesc de scarba care m-a cuprins cind l-am vazut pe domnul Prigoana dupa alegeri la o emisiune TV . De altfel , unul dintre oamenii in cate am crezut ( mi-am luat la revedere de la politicianul Prigoana). Il apara pe domnul Basescu, fiind o intrebare generala legata de spritul cu Becali . Prigoana a sarit imediat si a dat explicatii pentru domnul Basescu a la Hollywood ca poate “era apa colorata ,cum se vede si filme”.In loc sa se abtina si sa declara ca n-are treba cu viata particulara a presedintelui, venea cu astfelde scenarrii, care le-a mai continuat si in alte emisiuni ( dupa care nu i-am mai urmarit aparentele- scarbit). Un astfel de om n-are integritate personala, n-are ambitii pentru care s-apus in slujba alegatorilor ? Trebuie sa se degradeze la inventator de scenarii pentru oamenii din partid.
Tare as vrea sa cred in dvs. , tare as vrea sa va vad cu coloana vertebrala, sa va vad aparind alegatorii si crezul dvs.– si nu pe incompetentii din partidul dvs. Lasati partidul, aparati-l in senat,la alegeri, dar in rest convingeti-ne ca luptati pentru noi- nu pentru partid.
Calin said
am August 8 2009 @ 3:50 pm
Eu zic ca este o problema minora daca udrea a gasit raspuns la toate intrebarile lui turcescu sau nu, nu asta e important.
Este mai important sa existe transparenta cheltuirii banului public si vad ca udrea a sarit de cur in sus imediat ce a fost suspectata, cam mare tupeul pt. una care a ajuns in functie fara nici un merit intelectual.
Chiar daca nu a furat, desi sincer ma indoiesc, se vede clar ca nu are nici o preocupare pentru reducerea cheltuielilor pe timp de criza. Si cu conflictul de interesele din zona hoteliera cum ramane? Poate aici ar trebui cautat un pic. La fel si cu onorariile luate cu nemiluita de la stat pt. activitatea de avocat.
ildiko said
am August 9 2009 @ 8:33 am
Urbane, ai ajuns sa lauzi scursurile din partid care ne fura banii, vorba aia, cu acte in regula.