Aveti grija pe cine alegeti drept curator
Doamna Victoria Pastor s-a adresat Senatorului Urban Iulian si Asociatiei www.AsistentaPentruConsumatori.ro cu urmatoarea sesizare:
From: Victoria Pastor
Date: 2009/8/4
Subject: sfaturi restituire pensie, va rog
Domnule Urban Iulian,
Am nevoie de un sfat competent si sper sa gasiti timp sa-mi raspundeti.
In anul 2005 tatal meu a decedat, urmand ca eu sa primesc pensie de urmas, deoarece eram eleva in clasa a 10-a de liceu. Fiind minora, un anumit domn s-a oferit sa fie curator, urmand sa ma ajute cu mostenirea si sa semneze pentru primirea pensiei. Am terminat liceul in anul 2006, in iunie, insa din pacate nu imi amintesc data la care s-a sistat pensia, dar am aflat recent ca trebuie restituita pensia pe o luna in valoare de 134 ron. Nu este o suma mare, intentionez sa o restitui, dar problema este ca eu nu am primit nici o scrisoare oficiala sau somatie de plata din partea celor de la Pensii, la apelurile mele telefonice acestia raspunzand ca trebuie sa astept o somatie inainte de a ma alarma. De asemenea, domnul curator mi-a transmis doar prin viu grai ca trebuie sa platesc anumite sume, ba 200 ron, ba 410 ron, ba 487, intotdeauna variabile.
Deoarece eu am domiciliu stabil in alta tara, curatorul a gasit de cuviinta doar sa ii ceara bunicii mele sa ii dea acesti bani dumnealui, fara a incerca sa ma contacteze personal. In urma cu cateva zile, bunica mea, femeie in varsta si foarte usor influentabila, ma suna disperata ca are poprire pe pensie, urmand sa-i fie retinuti la urmatoarea pensie acesti 134 ron. Or, asa ceva nu mi se pare normal, tinand cont ca pensia e un drept personal si bunica nu a fost mentionata in nici un fel in dosarul de pensie.
Am sunat din nou la Pensii, unde mi s-a spus sa revin cu nr. dosarului dupa ce primesc somatia de restituire. Am sunat apoi la oficiul postal din comuna, unde am cerut informatii despre poprire si nr. deciziei care le permite aceasta poprire, urmand sa aflu ca, de fapt, poprirea nu este instituita de Casa de Pensii, citez: \\\" stii, domnului curator i s-au oprit de catre cei de la Pensii 134 ron din pensia personala si el a venit si ne-a spus sa o anuntam pe bunica ta ca trebuie sa plateasca si apoi i-am spus bunicii tale ca ii oprim din pensie\\\" ( factorul postal). Trec peste modul de adresare la pers. a II-a sg., dar nu pot intelege cum isi aroga acesti oameni drepturi la popriri si faptul ca bunicii nu i s-a explicat situatia, ci doar a fost anuntata de \\\"poprire\\\", urmarindu-se intimidarea ei folosind numele institutiei.
Astept ca dl. curator sa ma contacteze pe nr. personal de mobil, urmand sa discut modul de restituire al acestora, pentru ca asa este etic si legal, dar ma supara ca o situatie ca aceasta, care se putea rezolva de la inceput doar cu un telefon din partea domnului curator, in cateva minute, constituie prilej de umilinte pentru mine, deoarece dl. curator a simtit imperioasa nevoie de a ma desfiinta public in cadrul fostului meu loc de munca, si pentru bunica mea, amenintata cu tot felul de masuri nelegale de catre postas.
Stiu ca sunteti ocupat cu probleme mai mari decat a mea, dar va rog sa imi spuneti parerea dvs. despre ce ar trebui sa fac in continuare, deoarece m-am saturat de umilinte din partea unor oameni care cred ca nimic nu ii poate atinge.
Inchei salutand demersul pe care il faceti in ajutorarea oamenilor si va rog sa imi protejati identitatea in cazul publicarii acestui mesaj.
Cu multumiri,
Victoria Pastor
---------- Mesaj redirecţionat ----------
De la: Irina Statie <irina.statie@asistentapentruconsumatori.ro>
Data: 4 august 2009, 16:29
Subiect:
Către:
Numar iesire: 1273/ 04.08.2009
Buna ziua!
Stimata doamna,
Cu privire la solicitarea dumneavoastra va aducem la cunostinta faptul ca, potrivit dispozitiilor legale referitoare la dreptul si plata pensiei de urmas, sumele platite necuvenit se recupereaza de la beneficiari.( in ce cont au fost virate sumele in speta ? In contul dvs sau al curatorului ?)
Sumele platite necuvenit prin intermediul caselor teritoriale de pensii se recupereaza de la beneficiari in baza deciziei casei respective, care constituie titlu executoriu.
Totusi, puteti formula o notificare scrisa adresata Casei de Pensii solicitand sa va demonstreze dreptul de a pretinde suma de bani in speta si care este motivul pentru care bunica dvs. este amenintata . Daca raspunsul primit va va nemultumi puteti sa inaintati actiune in instanta .
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































edut said
am August 5 2009 @ 11:48 am
aveti grija pe cine alegi…..