Banner

Cei noua deputati care formeaza plutonul de executie al Elenei Udrea

Tweet this

Şeful comisiei de anchetă este liberalul Ludovic Orban. Prim-vicepreşedintele PNL nu ar putea fi suspectat de atitudine binevoitoare faţă de ministrul Turismului.

În martie 2006, Orban a provocat stupefacţie la o şedinţă a doamnelor liberale. "Vă recomand să nu urmaţi stilul de carieră politică al Ralucăi Turcan, Mioarei Mantale, Elenei Udrea. Nu trebuie să treceţi prin patul niciunui şef dacă vreţi să ajungeţi la funcţii publice importante", spunea Orban.

De la liberali, şi Adriana Săftoiu ar avea ocazia să-şi ia revanşa faţă de Elena Udrea. Cele două au fost colege la Cotroceni în mandatul preşedintelui Traian Băsescu. Relaţia tensionată dintre Elena Udrea, pe atunci şefa Cancelariei prezidenţiale, şi Adriana Săftoiu, care era purtătorul de cuvânt al preşedintelui, a fost de notorietate.

Social-democraţii şi-au desemnat deputaţii care au făcut o figură bună în precendenta comisie Ridzi: Nicu Bănicioiu, acum vicepreşedintele comisiei Udrea, Aura Vasile şi Robert Negoiţă. Acesta din urmă a fost la un pas să fie recuzat din comisie pe motiv de incompatibilitate. Democrat-liberalii au invocat faptul că Negoiţă este proprietarul unui hotel fără aviz de funcţionare.

UDMR şi-a desemnat, în comisia Udrea, reprezentul care a anchetat-o şi pe Monica Iacob Ridzi: deputatul Petru Lakatos.

Proaspeţi într-o comisie de anchetă sunt deputaţii Vasile Bleotu şi Dumitru Chiriţă, de la PSD, şi Claudiu Ţaga, de la PNL.

Astăzi, comisia parlamentară de anchetă se reuneşte pentru a stabili Regulamentul propriu de organizare şi funcţionare, lista celor care vor fi invitaţi la audieri, documentele care vor fi solicitate precum şi programul de lucru.




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 717

16 Comentarii pana acum»

  1. Liviu said

    am August 4 2009 @ 10:52 am

    Spectacol total, dupa Ana Pauker, Lina Ciobanu, uitati-va la creatura aia de linga Orban! Traim in plin cosmar, un personaj neales deputat (s-a clasat pe locul 3 in colegiul lui, alegatorii nu l-au vrut, e greu de priceput asta, a fost ales dintr-un artificiu al legii, dintr-o eroare, alegatorii au ales pe altcineva) este presedinte de comisie, iar singurul deputat din Bucuresti ales cu peste 50 la suta din voturi in colegiul lui, de asemenea ministru, este judecat de nimeni! Un personaj de reality show, Robert Negoita, deflorat la 22 de ani, dupa propriile marturisiri, exhibitionist notoriu, de vreme ce a participat la Inelul cu diamant, posesorul unui hotel gol, celebrul hotel RIN, care si-a inchis jumatate din camere, din cauza managementului dezastruos, judeca ministrul turismului! Pe ce lume traim?

  2. tica said

    am August 4 2009 @ 10:52 am

    Ma uit la Realitatea si privesc cu stupoare pe baiatul acela de la liberali, cantaretzul, care afirma ca el a fost un ministru responsabil si a avut grija de banii publici. Vorbeste o gramada despre ce spune mass media despre udrea neafirmand nimic concret. Ma intreb ce o mai spune despr fetitza pe care a lovit-o, despre infrctiunea de fuga de la locul accidentului, despre bautura care ii confera un curaj deosebit permanent etc. Nu sunt fan udrea, chiar ma enerveaza modul inc are intelege sa se prezinte dar unii oameni incalca orice limita a ipocriziei. Am indraznit sa vad ce activitate au in parlament comisarii si m-am ingrozit. Efectiv nu au facut aproape nimic in afara de depunerea juramantului. Eu am dreptul sa cer comisie ca sa mi se justifice pe ce cheltuie parlamentarii banii publici pe care ii primesc salariu si cheltuieli diverse?

  3. Marian said

    am August 4 2009 @ 10:53 am

    Pentru Udrea s-a f?cut repede o comisie, dar pentru cele semnalate de ea de la tribuna parlamentului, de ce nu se face nici o comisie?! Udreo, e?ti o fraier? dac? nu faci plângeri penale pentru toate cazurile care le-ai semnalat.

  4. roxana said

    am August 4 2009 @ 10:54 am

    PDL o sustine in continuare pe Elena Udrea, doar ca pedelistii nu vor sa se amestece in mascarada PSD. Daca un reprezentant al PDL era in comisie si spunea ceva in apararea doamnei ministru oricum nu era luat in considerare .

  5. Robert said

    am August 4 2009 @ 10:55 am

    Elena Udrea a dat clasa aseara in fata lui Turcescu pregatit sa o dea gata! Nauraletea,feminitatea si logica cu care a explicat pe intelesul tuturor mobilul comisiei,a dezumflat pe toti latratorii politici si forumistii de doua ban-lulele! Orban ramane cel mai gretos politician postdecembrist!
    Mi-a placut figura lui Turcescu cind si-a citit numele pe lista de sponsorizari. Nu puteti adruga clipul pe site?
    Nu se poate. Plus ca Turcescu clama independenta trustului. Robert, vorbeste in numele tau, nu baga mana-n foc pentru nimeni, nu se stie niciodata cine cu ce poate fi santajat, sau cat de sensibil poate fi la bani. E bine sa poti sa te uiti in oglinda, ajunge. Despre ceilalti, lasa ca se stiu ei.

  6. Elena said

    am August 4 2009 @ 11:09 am

    1. Cred ca viata privata a oricareia dintre doamnele intrate in politica nu ar trebui sa priveasca pe nimeni.
    2. In ceea ce o priveste pe d-na Udrea, din cate am inteles, comisia trebuie sa verifice modul in care a fost cheltuit banul public in ministerul pe care il conduce. Asadar, in opinia mea, ar trebui sa fie o comisie alcatuita din persoane care sa fi lucrat / sa lucreze / sa aiba idee despre ce este vorba in domeniul achizitiilor publice, respectiv finantisti (economisti) si juristi.
    Nu vreau sa insinuez nimic, poate asa si este, dar uitandu-ma la cei propusi in aceasta comisie, ma intreb cata experienta au dumnealor in acest domeniu si la ce rezultate ne putem astepta dupa finalizarea activitatii comisiei….

  7. SAM said

    am August 4 2009 @ 12:16 pm

    N-o mai plangeti atata pe blonda Udrea.A ajuns cam repede sus si nici prea multa scoala nu are…Noroc de Cocos…si de Basescu.Am vazut ce a facut la turism…S-a plimbat cu, calul…cu bicicleta…si-a etalat formele…saraca…Boc si Basescu trebuiau sa-si plateasca datoriile fata de Cocos…

  8. http://www.urbaniulian.ro/2009/08/04/transparenta-totala-deputatii-psd-pnl-care-o-ancheteaza-pe-udrea-vor-audia-jurnalistii-la-secret/ said

    am August 4 2009 @ 1:39 pm

  9. Robert said

    am August 4 2009 @ 1:40 pm

    pe pagina asta comenteaza doar agarici pdl-isti. Nu pot sa cred ca oamenii astia o apara pe udrea ca o haita. De ce nu se apara singura dc e nevinovata. Ar trebui sa existe comisii oricand exista suspiciuni de cheltuire nejustificata a banilor contributorilor.

    Poate guralivilor care freaca menta si tin rangul partidelor (in speranta ca vor ajunge si ei ceva odata si-o data, sau vor primi una, doua firmituri) nu le pasa de banii aia, pentru ca nu au muncit pentru ei, dar restul oamenilor au toata justificarea sa stie ce s-a intamplat cu banii lor, pentru ca sunt munciti de ei. Comisia pentru Udrea (care e o parvenita – motivele sunt evidente) trebuie sa mearga pana la capat. Cred ca ar trebui comisii pentru toti ministrii de dupa 90. Dar nu cred ca se va sti vreodata cat s-a furat in tara asta.

    Doamne in ce tara traiesc, ce oameni ne conduc.

  10. Robert said

    am August 4 2009 @ 1:47 pm

    @Elena

    nu fi stupida.. Sa zicem ca Elena Udrea face o intelegere cu cineva apropiat sa aranjeze o licitatie. Poti cataloga usor relatia cu respectivul ca facand parte din viata privata. In plus, distinsa doamna este in fruntea unui minister, gestioneaza niste bunuri publice. Avem dreptul sa stim orice poate sa pericliteze modul in care isi desfasoara activitatea (poate dna Udrea are un IQ sub 90, cred ca avem dreptul sa stim ca are IQ sub 90). Cat de privat o fi, dc influenteaza modul in care conduce ministerul respectiv (creat special pt dansa de Basescu) tb sa stim.

    In concluzie, nu fi oaie te rog frumos.

  11. DZ said

    am August 4 2009 @ 1:53 pm

    Robita cerceteaza asta :

    http://www.urbaniulian.ro/2009/07/15/vaccinarea-fetitelor-pentru-cancerul-de-col-uterin-o-afacere-pe-traseul-bazac-geoana/

    mihaela geoana e si presedintele CRUCEA ROSIE ROMANIA , alti bani, alte interese si totul imbracat ca e pentru oameni neajutorati, copii si alte porcarii

    search pe google >> http://www.google.ro/search?hl=ro&q=mihaela+geoana+crucea+rosie&meta=&aq=f&oq=

    legat de competenta, profesionalism si alte postari pro mihaela , sunteti toti niste manipulatori; cine a zis ca asta e solutia cea mkai optima [calitate/pret ] ? ia spuneti-mi ati citit macar cate lucruri necunoscute sunt in legatura cu aceste vaccinuri ?

    FOARTE BINE CA PARINTII AU REFUZAT SI REFUZA ! NU SUNT COPIII LUI MIHAELA GEOANA SI NU I-AR PASA DE EI DACA AR MURI SAU AR RAMANE LEGUME PE VIATA

    by the way manipularea asta prin postarea de catre diverse persoane care scriu ca e bine , ce necesar si altele sunt niste incercari draconice de a manipula si indoctrina opiania publica

    Romani , si in special parinti VA ROG NU VA ARUNCATI ORBESTE DEOARECE VETI REGRETA MAI TARZIU SI VETI MERGE DIN SPITAL IN SPITAL , PRIN ACEST SISTEM MEDICAL BOLNAV SI PLIN DE CANCER ! AVETI MARE GRIJA CU CEI CARE VOR SA SE FOLOSEASCA DE NISTE INFORMATII DE CARE NU AVETI HABAR CA SA VA IA BANII SI LINISTEA + VIATA ! INFORMATI-VA SI NU VA MAI LASATI PROSTITI !

    —–

    Zolly said
    am July 16 2009 @ 2:13 pm · Edit

    http://www.ziare.com/articole/Mihaela+Geoana

    pute a jaf cu bani publici ! ridzi a cazut, urmeaza mihaela geoana, ilie sarbu, nemirschi

    hai sa vedem daca psd-ul se va ascunde iar in spatele unor “atacuri politice” ca tare mult le place termenul sau vor pleca si vor lasa banii publici …in pace ! au facut destul jaf sub comanda lui iliescu de foarte multi ani, sa le multumim pentru tara lasata in muci si bale

    ————-
    DZ said
    am July 16 2009 @ 2:20 pm · Edit

    Postat de ion la 9.02.2008 10:35

    Uite asa dispar banii care trebuie alocati sanatatii. Rusine guvernantilor. Nu sunt bani pentru aparatura medicala din spitale ! Nu sunt bani pentru materiale sanitare. Actul medical este subevaluat grav. Nu sunt bani pentru salarizarea medicilor care se doreste prin acest guvern liberal sa fie mentinuti cu satutul de spagari care le folosseste lor sa poata frauda mai bine banii sanatatii sub aceste forme mascate.Fundatiile trebuie sa se intretina singure ca de aceea se vor cu titulatura de umanitare. Fundatiile trebuie sa adune bani singure. Asta inseamna fundatie si umanitate. STOP hotiei din banul public de catre politicienii verosi. Stop afacerilor politicienilor pe banul public!
    Postat de Telly la 9.02.2008 12:16

    Ei na, i-a facut Tariceanu un cadou generos lui Geoana – prin fundatia lui nevasta-sa – Mihaela Geoana !
    Postat de klingonian la 10.02.2008 12:19

    bravos pentru mircica…..asta e capitalismul…hahalerelor….cine poate sute de mii de euroi roade..cine nu…plateste l ataxe si impozite de-i iese parul prin caciula…
    Postat de unul la 10.02.2008 16:25

    mircica, cind a-si va face si soacra, mama o fudatie ” umanitara ” de trecere de la socilaismul infloritor spre capitalismul mioritic , cei 322 asteapta , si se gindesc cu nostalgie si lacrimi la timpul petrecut in fundatia soimii patriei, pionieii, utc, pcr, si facultatea de renume mondial stefan gheorghiu!!!!! la care au ” invatat ” …….. pe cind puscarii????

    ———–

    Zolly said
    am July 16 2009 @ 2:23 pm · Edit

    alte lucruri interesante :

    Fundatia “Renasterea pentru Educatie, Sanatate si Cultura”, condusa de Mihaela Geoana, sotia liderului PSD, Mircea Geoana, a fost recunoscuta miercuri, de Guvern, ca fiind de utilitate publica, relateaza NewsIn. Acest statut faciliteaza obtinerea de fonduri publice si a unui sediu din patrimoniul statului.

    Propunerea a venit din partea Ministerului Sanatatii. Potrivit argumentelor din nota de fundamentare a Hotararii de Guvern, prin adoptarea statutului de utilitate publica, fundatia va putea sa-si imbunatateasca activitatea in domeniul educatiei, prevenirii si tratamentului cancerului de san.

    In nota de fundamentare se mai arata ca Centrul de Diagnostic „Renasterea” a acordat femeilor cu venituri mici, in regim de gratuitate, peste 10.000 consultatii, peste 8900 de mamografii, 1400 de ecografii, iar peste peste 1100 de persoane au fost trimise la investigatii suplimentare.

    Asociatia trebuie sa-si desfasoare activitatea intr-un sediu adecvat obiectului de activitate si sa dispuna de dotari destinate in exclusivitate realizarii activitatilor de interes general sau ale unor colectivitati.

    Presa a dezvaluit inca din 2006 ca Fundatia Renasterea, condusa de sotia presedintelui PSD, functioneaza in doua apartamente de protocol aflate in administrarea RAAPPS.

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-2318536-fundatia-sotiei-lui-geoana-primit-statut-utilitate-publica.htm

    pai ce facem >? ne luam numai de ridzi si tariceanu ?

    hai sa facem curatenie TOTALA mai baieti si fete

    Zolly said
    am July 16 2009 @ 2:27 pm · Edit

    + http://www.catavencu.ro/ong_isti_cu_lexus_azi_mihaela_geoana-8760.html

    pai de unde bani ? de la saracii ajutati de fundatia declarata de utilitate publica ?

    ce urat….

    romani mesaj pt voi : treziti-va fratilor si surorilor ! nu e campanie , e realitatea , ne rup astia d ebani si AU ACCES LA FONDURI PUBLICE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    dobre said
    am July 16 2009 @ 2:32 pm · Edit

    INCREDIBIL..23 DE MILIOANE PENTRU CEE???

    IN LOC SA AJUTATI OAMENII VOI CE FACETI??

    Ma bucur totusi ca a vazut cineva lucrul asta..si trebuie sa ii sustinem pe cei care lupta impotriva acestor oameni..!

    ——————–

    + altele

    Robita te-ai trezit ?

  12. Elena said

    am August 4 2009 @ 2:13 pm

    @ Robert
    Nu stiu ce ai inteles tu, dar
    1. cand am vorbit de viata privata, am avut in vedere paragraful de la inceputul articolului care, in opinia mea, e o chestie cam lipsita de bun simt din partea d-lui Orban.
    2. in ceea ce o priveste pe d-na Udrea, nu am votat-o (nici nu aveam cum), nu o simpatizez, nu-i cunosc IQ (oricum, nu ar avea nicio relevanta) si, mai mult, cred ca Ministerul pe care il conduce nici nu trebuia infiintat.
    3. consider ca cei care fac parte din comisia de ancheta trebuie sa atinga obietivele pentru care s-a cnstituit aceasta – sa investigheze modul de utilizare a banului public pus la dispozitia dnei ministru Udrea si nu altceva…. Intelegi, nu? De aceea trebuie sa fi avut tangenta cu domeniul “achizitii publice”, nu sa-si dea cu parerea. Poate m-am inselat eu…
    4. In ceea ce priveste aranjarea unei licitatii, oricat de “aranjata” ar fi aceasta, se poate depista. Dar, trebuie sa ai practica de foarte multi ani, experienta, o baza teoretica foarte puternica si… un al n-lea simt pe care il castigi nu in facultate, master sau postuniversitare, ci se formeaza de la sine, lucrand in acest domeniu extrem de lunecos. Crede-ma, nu spun povesti…

  13. Jean said

    am August 4 2009 @ 2:14 pm

    Pai asa zic toti “politicienii” prinsi cu mana in banul public pana la cot: ca toti cei care ii ancheteaza formeaza un pluton de executie. Ei ar vrea sa fure in continuare nestingheriti si sa nu-i intrebe nimeni de sanatate.
    Udrea e produsul lui Basescu, asta este evident. A vorbit aseara la Turcescu numai tampenii. Spera sa gaseasca destui prosti care sa puna botu la aberatiile ei lipsite de cea mai mica logica. Baga turismul la inaintare cand ea numai de turism pentru Romania nu se ocupa. O tot da in sus si-n jos cu propaganda pentru turism, cand ea habar nu are de turism, dar nu pentru competente in turism a fost pusa ea acolo. Care turist de afara este atat de cretin sa vina in Romania in concediu cand preturile sunt mai mari decat la hotelurile de 5* cu all inclusive de afara, iar serviciile sunt mai proaste decat in Somalia. Imi cer scuze la Somalia pentru comparatie. Macar acolo exista bunavointa si lipsa reala de posibilitati.
    In plus nu exista nici macar drumuri cat de cat bune. S-a gandit vreodata vreun aplaudac de-al lui Udrea cum poate ajunge un turist francez de ex. la Mamaia odata ajuns la Otopeni? Firesc este ca intai sa pui tara in ordine, sa o pregatesti pentru turisti, si abia apoi sa inviti turistii, adica sa cheltui banii publici pe publicitate. Asta ar face un om cu adevarat preocupat de turism. Nu este cazul lui Udrea, dar ma gandesc la aplaudacii ei, de fapt ai lui Basescu, cum pot fi asa de usor smintiti… Chiar nu realizeaza ca Udrea presteaza pentru Basescu si ea, nu pentru ei?!
    Daca guvernul Basescu ar vrea sa reduca cheltuielile, prima pe lista ar trebui sa fie Udrea.
    Asta apropo de bugetarii pe care Basescu vrea sa-i dea afara ca sa nu ramana Udrea fara bani.
    Acum pentru aplaudacii lui Basescu, si implicit a celei care presteaza pentru Basescu: NU, nu sunt cu PSD-ul sau cu liberalii, si cu absolut nici un partid politic. Scarba pentru Tariceanu, Geaona si Iliescu mi-a disparut odata cu venirea la putere a lui Basescu si a camarilei lui, in frunte cu Udrea, Ritzi si baseasca 2.
    Si cel mai mare regret al meu, pentru care imi cer scuze semenilor mei, este ca si eu l-am votat pe basescu. :(
    Dar acela a fost ultimul meu vot, ca nici sa nu mai aud de votare… Daca Ceausescu, Iliescu si Constantinescu nu au reusit sa distruga tara asta de tot, Basescu reuseste ce n-au reusit toti acestia la un loc. :(

  14. lucian said

    am August 4 2009 @ 3:49 pm

    Corect, Jeane. De acord 100%, subscriu.
    Elena, si tu ai dreptate; doar achizitiile publice se fac de oameni scoliti la Mamaia in perioada verii, specializati in a eluda legea chiar la limita ei; de aceea e bine ca si DNA sa mai ia urma la unele licitatii batatoare la ochi, ex> Loganul de 70000 Euro, adus mai nou la enorma suma de 30000 Euro…
    Despre Rizti-pizdi la fel s-a spus, ca era ca lacrima, si iata ce a iesit…din cauza ca a zis ca ea e sefa; nu s-a bazat pe specialistii in achizitii publice din minister, scoliti la Mamaia…care au ramas fara ciubucul-parte si au dat-o in gat…

  15. mosu said

    am August 4 2009 @ 5:57 pm

    Bai copii,
    N-am incredere in madam Cocos (udrea)nici cat negru sub unghie, cred ca a furat ca altfel nu se baga in politica cand are atatia bani. ar trebui direct la puscarie trimisa dar nu pentru furt ci pentru prostie pentru ca a fost consiliera lui Basitusi ne-a impuiat capul cu Presedintele Norvegiei. Nu-i asa ca e proasta? ca daca mai e si hoata ce mai conteaza.
    Base se strofoaca rau din cauza ei e ca la un serviciu unde seful un bosorog libidinos o data pe luna crede ca-i mai poate face ceva si atunci el se bucura de compania ei si ea de favorurile lui. cine se leaga de ea e dat afara din post, ea conduce, ea dicteaza. el face urat cand se leaga cineva de bucatica lui (pardon de tiganca lui imputita ca tot umbla ea cu cioara vopsita)

  16. lt. col. Theodor Thobescu said

    am August 7 2009 @ 10:50 am

    FOC

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean