Banner

Rudele rromului ucis la Timisoara ameninta : vinovatii sa faca inchisoare pe viata sau mergem la Haga

Tweet this

Rudele barbatului ucis si transat intr-o camera a Caminului 2 Medicina din Timisoara au incercat, luni dimineata, sa vada locul in care s-a petrecut crima, declarand ca daca justitia din Romania nu ii va condamna la inchisoare pe viata pe cei doi studenti, sunt pregatite sa mearga pana la Tribunalul de la Haga, informeaza Mediafax.
"Daca era vorba de un roman, cei doi ar fi luat inchisoare pe viata. Asa, pentru ca un tigan a fost omorat, o sa le dea o pedeapsa mai usoara. Daca nu va face justitia din Romania dreptate, noi mergem pana la Haga, avem bani", a concluzionat cumnatul victimei, care a plecat apoi cu o masina de teren cu numere straine.
Cei doi studenti in varsta de 20 de ani de la Universitatea de Medicina si Farmacie din Timisoara care l-ar fi ucis pe barbatul al carui cadavru a fost gasit transat au primit, duminica seara, mandate de arestare preventiva pe 30 de zile.
Portarul nu le-a lasat pe rudele victimei sa intre in camin. Cumnatul barbatului ucis, Ion Constantin, a declarat ca daca portarul ar fi procedat la fel in noaptea de vineri spre sambata Trifu Schrottu ar fi fost inca in viata.
"Am venit aici ca sa vedem locul unde l-au ucis. Dar portarul nu ne-a lasat. Daca facea la fel acum cateva zile, cumnatul meu era inca in viata", a spus Constantin.
Intre timp ancheta in cazul celor doi studenti la medicina, suspectati in acest caz continua. Pe numele lor au fost emise mandate de arest preventiv pentru 30 de zile.
Cei doi suspecti au declarat recurs; studentul la medicina sustine ca este nevinovat
Pe baza probelor, procurorii au ajuns la concluzia ca baiatul retinut la Timisoara este cel care l-a ucis pe barbatul de 65 de ani iar fata este acuzata si ea de complicitate.
Studentii au declarat recurs la decizia magistratilor, tanarul sustinand ca este nevinovat.
Avocata fetei acuzate spune ca victima cazuse la intelegere cu studenta sa intretina raporturi sexuale pentru 500 de euro. Totul la initiativa prietenului acestuia.
Procurorii au mai stabilit ca barbatul gasit transat in portbagajul unei masini, a fost omorat de student cu 50 de lovituri de cutit.




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 1632

46 Comentarii pana acum»

  1. Gaby said

    am August 3 2009 @ 4:12 pm

    Da, sa stii ca desi suna incredibil, inclusiv portarul care l-a vazut si l-a lasat sa intre pe acest om se face vinovat de complicitate. Daca el nu il lasa pe tigan sa intre, crima poate nu avea loc si acum niste tineri nu ajungeau la puscarie. Chestii similare am vazut si in campusirile din Bucuresti. Daca tu, student fiind, vrei sa mergi in vizita la un coleg sau la prietena ta din provincie, esti luat la intrebari de portar sau de administratorul caminului de parca esti ultimul infractor. Iar altii, niste oarecare, care in nici un caz nu au treaba cu mediul universitar, plaseaza sutica in buzunarul vigilentului portar si merge mai departe, chipurile sa vanda parfumuri, creme, bijuterii sau mai stiu eu ce.
    Acum un an am patit asa, eram la camin in Leu. la o prietena, care avea doua colege de camera. La un moment dat a venit un tip pe motiv ca vinde parfurmuri. A intrat mai mult fortat in camera si dup-aia n-a mai vrut sa iasa pe motiv ca avea chef de petrecere, si mi-a si intins 10 ron ca sa ma duc sa iau o sticla de bautura. Pana nu m-am dus la niste baieti de la alte camere sa-l dam cu binisorul afara, nu s-a miscat de-acolo. Dar cine il lasase inauntru? Evident, vigilentul portar.

  2. roman sadea said

    am August 3 2009 @ 4:13 pm

    fapta celor doi nu este de iertat si sper ca justitia sa isi faca treaba in cazul lor …dar cu toate astea, ce cauta domnu’ tigan (nu rrom, tigan, va rog sa nu modificati mesajul) intr-un camin de medicina ? era cuma la varsta studentiei? avea restante? voia sa invete impreuna cu colegii? intentiona sa se faca medic? …nuu??? .. voia ‘pasarica’ ? pai daca tot au dansii atatia bani, de ce nu a dus ‘pasarica’ la un hotel, sa ii ia un suc sa fie hidratata (ca sa nu zic umeda).

    si da…sunt deacord sa fie cercetat si portarul de ce a permis intrarea unui TIGAN IN VARSTA in incinta caminului.

    si apropo…mai lasa-ti-ne cu tribunalu de la Haga si alte tampenii…cate crime/violuri/talharii au facut tiganii in tara asta si pe cati i-au cumparat sa taca, daca noi i-am da in judecata (la Strasbourg, nu la Haga) ar trebui sa le facem tara separat ca nu ne-ar ajunge inchisorile din romania.

    Alooo, domnu’ cumnatu’ lu’ tiganu’: de unde ai mata atatia bani incat sa-ti permiti sa platesti un proces la un tribunal international? ai cumva carte de munca care sa iti justifice veniturile? ai cumva o hartie de la Finante prin care sa dovedesti plata obligatiilor catre stat aferente acestor venituri? De ce oare Justitia Romana nu se autosesizeaza in astfel de cazuri?

    mi-e scarba …

  3. anton said

    am August 3 2009 @ 4:13 pm

    toti sunt vinovati…e un semnal de alarma asupra starii sistemului romanesc de invatamant in care studentele sunt obligate sa se prostitueze, portarului i se pare normal ca un “client” vine sa viziteze prostituata intr-un camin, iar studentii recurg la acte disperate cand nu sunt platiti…faptul ca el a incercat sa se sinucida e un semnal ca totul a fost facut din disperare, din lipsa de bani, etc…ar trebui declansata o ancheta in toate caminele din romania, nu numai la timisoara…

  4. vlad said

    am August 3 2009 @ 4:13 pm

    Daca situatia era inversa (asa cum e de obicei) si un tigan omora un roman mos libidinos si curvar, primea 7 ani si facea 3 sau maximum 5 dupa care era liber. Cunosc un asemenea caz, in care tiganul l-a talharit si omorat cu de 30 de lovituri de cutit pe un batran la el in casa si a facut doar 3 ani de puscarie, dupa care a fost eliberat conditionat. Probabil ca judecatorul a considerat circumstanta atenuanta tocmai faptul ca era un tigan analfabet. Sau poate ca a fost mituit de restul clanului tiganesc sa fie indulgent.
    Din partea mea, sa-i haleasca H1N1 pe toti mafiotii si manelistii astia cu etnia lor tiganeasca cu tot. Nu spun ca fara tigani era omenirea mai buna, dar Romania sigur era.

  5. florea said

    am August 3 2009 @ 4:14 pm

    probabil ati transat la randul vostru romani si de aia aveti bani acum. Dar fiind tigani nu ati fost prinsi, dar uite ca pe romani i-a prins imediat. Ce e drept conteaza si experienta in fapte din astea … nu te poti pune cu profesionistii, nu ?

  6. need2trip said

    am August 3 2009 @ 4:35 pm

    tiganul respectiv era f cunoscut in Timisoara, era un nenorocit ca se ocupa cu traficul de carne vie, si alte nelegiuiri.

  7. Neagu said

    am August 3 2009 @ 4:43 pm

    Adev?rul scrie în edi?ia de azi c? victima omorului era “?ef de stabor ?ig?nesc”

  8. solana said

    am August 3 2009 @ 4:43 pm

    Si Vanhhelie, este ?ef de stabor ?ig?nesc. De el cand scapam?

  9. gelat said

    am August 3 2009 @ 4:44 pm

    Victima, dupa nume, e tigan din cartierul Kuntz. Cei care instiga impotriva tiganilor au un demers foarte urat. mai inainte cititi despre ei sa vedeti cum ne-am purtat noi romanii cu ei sute de ani si nu numai romanii. Exact cum s-au comportat americanii albi cu populatia de culoare, ingradindu-i accesul la civilizatie! Tiganii au fost robi in timp ce negrii americani au fost sclavi! Tiganii au fost la periferia societatii intotdeauna. Am crescut in sat cu foarte multi tigani si stiu cum traiau si cum traiesc si acum. Foarte putini au facut scoala fiindca ei asa stiu ca scoala nu e ceva neaparat bun. Tiganii lucrau la romani pe putina mancare sau petrol pt lampa. Unii nu aveau nici lampa. Situatia s-a inrautatit cand autoritatile au mai adus tigani din Vechiul Regat, luand painea de la gura (aceea putina) a celor existenti deja s.a.m.d. Sunteti rai: nu tiganul a omorat un roman ci romanii au omorat un tigan, dar chiar nu conteaza acest lucru.

  10. ramses said

    am August 3 2009 @ 4:44 pm

    esti timpit Asta-i teza evreilor inoculata ca sa arate ca originea raului e omul alb Omul alb a creat CIVILIZATIA si nu a ingradit-o Dreptul roman , bach , galileo a fost dat de rasa alba Am scos-o celelalte rase din padure si le-am dat arta cultura si un dumnezeu Dupa ce vom disparea negrii si tiganii tot inpadure se vor intoarce Du-te in harlem si traieste printre negrii si vei vedea cata apetenta “naturala” au ptr civilizatie Tipi ca tine cu creierul spalat imi provoaca greata…De fapt gelat tu fiind nu ma asteptam la prea multe

  11. kalu said

    am August 3 2009 @ 4:44 pm

    i’auzi boratura tiganeasca, sef de stabor. Au ramas tiganii fara seful lor analfabet care sa le zica cum sa ciordeasca !!! Nici o paguba !!! O boratanie mai putin.

  12. umilinta said

    am August 3 2009 @ 4:45 pm

    ce umilinta ptr noi romanii o fata romanca nascuta in 1990 sa trebuiasca sa se prostitueze cu un tigan ptr a se intretine in facultate , invatind in draci ptr a ajunge medic cu un salar de cacao Si ptr cine ? ptr o zdreanta care nu valoreaza nici cat un fir de par al medicinistei plin de bani si analfabet Romanii mai este sange in voi ?Romanii au fost umiliti inca o data de aceasta rasa mizerabila..

  13. romanul said

    am August 3 2009 @ 4:45 pm

    Intr-un fel nu au avut de ales. probabil s-au certat cu cioara si acela i-a amenintat. a urmat ce a urmat. Greseala lor e ca s-au incurcat cu cine nu trebuia. Cunosc si eu fete sarace dar nu iau pt nimik in lume un tigan de 65 de ani in gura mai degraba muncesc pe 7 milioane. asta e cultura probabil voiau bani de mare =)). Curvaraia e mare foamea de bani e mare spiritul e mort . acum urmeaza puscaria si dedicatiile speciale trimise de afara de tiganii care vor razbunare. Tiganii nu trebuiesc omorati doar vizitati de fisc sa ii intrebe de unde atatia bani fara o zi de munca. sa vezi cum ar pleca din Romania

  14. timisean said

    am August 3 2009 @ 4:46 pm

    UN INCEPUT BUN……TIGANUL SI-A CAUTATO……CONSIDER CA FATA SI BAIATUL AU FOST IN LEGITIMA APARARE……TIGANII TE ATACA IN PROPRIA CASA SI LEGEA ROMANEASCA TINE CU TIGANII….EI SPAGUIESC POLITIA SI JUDECATORII CORUPTI…..HALAL JUSTITIE ROMANEASCA-TIGANEASCA….

  15. ancd said

    am August 3 2009 @ 4:46 pm

    mortii lui de bulibasa .Astia si mortii creeaza probleme Medicinista de 9.90 cu viata sicariera distrusa datorita unui t.igan nemernic care nu a vrut sa-si plateasca “consumatia”.Nici ea nu atrebuit sa ajunga acolo dar daca tinerii trebuie sa se intretina astfell in facultate ?cat pot sa urasc rasa asta infecta …

  16. 17nentori said

    am August 3 2009 @ 4:46 pm

    un tigan interlop plin de bani dar care in buna traditie tiganeasca nu plateste impozite la stat nu reprezinta o pierdere pentru nimeni

  17. anti-tigani said

    am August 3 2009 @ 4:49 pm

    În jur de 30 de romi din România ?i-au ridicat o tab?r? în localitatea Husinec, de lâng? Praga, anun?? o publica?ie ceh?.
    Foto (1)
    30 de romi din România ?i-au stabilit tab?ra în apropiere de Praga Vezi Galerie Articol

    Romii au sus?inut c? îl înso?esc pe fiul regelui lor, care este internat într-un spital din Praga. Romii se stabiliser? ini?ial într-un parc, pe care au fost nevoi?i s? îl p?r?seasc? deoarece avea statut de rezerva?ie natural?.

    Autorit??ile locale le-au oferit un loc de campare, dar romii au refuzat ?i ?i-au ales un teren abandonat situat lâng? o ap?. Ei au promis c? vor cur??a locul dup? ce vor pleaca. Poli?ia ceh? supravegheaz? grupul, iar primarul localit??ii a declarat c? deocamdat? nu au avut probleme cu locatarii taberei.

    Romii au ajuns în Cehia acum o s?pt?mân?, dup? ce fiul de 17 ani al regelui romilor aproape s-a înecat în apele râului Stara Boleslav. B?iatul este internat în stare critic? la spital.

  18. romavia said

    am August 3 2009 @ 4:49 pm

    ha ha ! se vede un mercedes in spate ! voi oameni cinstiti, platitori de taxe si impozite , cati aveti mercedes ? Trebuiesc masuri extreme pentru vremuri extreme ! atentie tiganii se inmultesc alarmant si ne vor depasi ca numar in viitorul apropiat !!!!

  19. need2trip said

    am August 3 2009 @ 7:02 pm

    a fost legitima aparare; tiganul se ocupa cu traficul de carne vie, si a profitat de faptul ca fata se mai prostitua cateodata pt a o santaja si a o lua cu japca sa o duca la “produs”; fata a trebuit sa se apere;
    intr-adevar, e umilitor ca a ajuns sa se prostitueze pt a se intretine in facultate, dar asta e tara numita Romania, asta e nivelul unde ne-au adus dragii nostri conducatori politici, mana in mana cu tiganii care ne sfideaza din mercedesuri, nu platesc snici o letcaie statului, pe cand noi ca fraierii platim constiincios la centima, si nu aduc nici o contributie societatii, culturii, etc;

  20. timisorean1 said

    am August 3 2009 @ 9:02 pm

    PRIMA DATA SA-I SCOATA IN FATA PT JUDECATA(ADEVARATA) PE TOTI CONFRATII TIGANI CARE AU INCALCAT LEGEA(99,5%) SI DUPA AIA SA MAI POMENEASCA DE HAGA. ZILNIC TIMISORENII AU PROBLEME CU TIGANII CARE AU PUS STAPANIRE(CU AJUTORUL AUTORITATILOR) PE ANUMITE STRAZI IAR DACA TRECI PE ACOLO CU MASINA(CA PE JOS…) APROAPE CA SE PUN IN DRUM(PIRANDELE IN SPECIAL) SI TE INJURA SI-TI FAC ANUMITE SEMNE ETC. SI SUNT STRAZI CENTRALE! IA INCERCATI SA INTRATI SEARA IN PARCUL ROZELOR PE LA O ANUMITA INTRARE!

    ORICUM, AR PUTEA FI INCEPUTUL SFARSITULUI!

  21. Dani said

    am August 3 2009 @ 10:21 pm

    Se pare ca lumea uraste tziganii rau de tot… e vorba de un rrom ucis, iar lumea continua sa huleasca rasa asta…

    Acuma ori s-au adunat aici cei anti-tzigani, ori situatia e lata rau… adica exista un puternic curent anti-tzigani… desi oficial ne consideram europeni tolranti…

    Miroase a razboi pe fatza… iar cand criza avanseaza, si politia nu isi mai ia salariul, razboiul rasial izbucneste…

  22. Eugen said

    am August 4 2009 @ 1:19 am

    Daca tot va duceti pana la Haga, vedeti poate mai sunt vreo cateva lebede, am auzit ca e sezon…

  23. Bondocel said

    am August 4 2009 @ 2:21 am

    Dar cati romani au fost ucisi de tigani si nu s-a facut atata caz cat se face acuma cand odata la 100 de ani se intampla invers. Ca sa vezi cat suntem de prosti noi romanii care nu facem caz de fiecare data cand un tigan omoara un roman. In ultimul an a tinut cineva evidenta numai cati batrani romani au fost ucisi in casele lor de tigani care au mers la furat ? Bravo lor bine fac ei stiu sa-si ceara drepturile, iar romanii asa merita sa fie macelariti la ei in tara fara drept de apel, ca doar nu mai este mult pana cand in Romania nu vor mai fi numai rromi.

  24. Il padrino said

    am August 4 2009 @ 3:08 am

    Hay guys, si eu sunt tigan dar diferenta este ca lucrez 12 ore pe zi si imi platesc datoriile catre stat asa sfinteste. Va spun sincer ca urasc tiganismele nu tiganii pentru ca si eu sunt unul dintre ei si desi nu par pentru ca am culoarea pielii destul de deschisa si ochi albastri a trebuit sa ascult tot felul de povesti de amenintare la adresa tiganilor. Mai fratilor voi confundati marfa cu ambalajul…Eu locuiesc in California Sacramento si cineva mai sus spunea ceva de genul ca negrii nu vor sa se integreze…depinde de persoana nu de rasa… faptul ca avem un presedinte negru asta spune mult.Intra-devar cei mai multi sun asa cum sunt si tiganii, dar va rog sa ma credeti ca am intalnit negri aici care sunt mult deasupra albilor ca attitudine si educatie…
    la un moment dat toti ne meritam soarta si mai devreme sau mai tarziu o sa ne gasim locul.
    Aia care au mertzane si case mari fara sa munceasca sa fie sanatosi si take advantage de sistemul din Romania pe care il urasc. Nu este vina lor ci a voastra ca acceptati coruptia… exista doua variante te lupti ( si acolo nu prea ai cu cine) ori pleci asa cum am facut si eu… Aici daca gresesti platesti frate si daca dai spaga mergi si la inchisoare…
    Mai ganditi-va ca “ziua ce vine depinde de tine” nu astepta la altii sa iti faca dreptate…
    O zi buna va doresc la toti…
    Jon.

  25. noua dreapta said

    am August 4 2009 @ 3:20 am

    mortii lui de tigan bine a patit
    tiganilor feriti-va! venim!

  26. dmc said

    am August 4 2009 @ 8:37 am

    Pun si eu o intrebare – daca se dovedeste ca cel omorat nu a platit taxe si impozite la stat, mai are dreptul la justitie? Adicatalea, dupa ce ca e si criza, romanii sunt dati afara pe capete de la servici, protectia sociala e cum e, vine un tigan care aproape sigur n-a platit in viata lui impozite si taxe si vrea sa beneficieze de servicile statului…
    Tot nu inteleg nici azi de ce fiscul da iama in firmele romanesti care supravietuiesc de pe o zi pe alta si nu-i intreaba de sanatate pe tiganii plin de bani si de mertzanuri, care mai si tin sa-si afiseze aurul la televizor. Isi pot justifica averea? Ia sa fie si ei solidari cu fratii lor, romanii, daca tot e criza.

  27. unul said

    am August 4 2009 @ 8:59 am

    din partea mea sa moara cat mai multe ciori, nu conteaza cum cand si unde, doar sa dispara.

  28. Radianu Mihai said

    am August 4 2009 @ 9:00 am

    poate vreti sa spuneti”rudele TIGANULUI”,ca de rrom nu a auzit nimeni!

  29. Nades said

    am August 4 2009 @ 9:26 am

    Poate asa mai scapam si noi de TIGANI ca este tara plina.

  30. Bogdan said

    am August 4 2009 @ 9:47 am

    PANA NU SE APROBA “LEGEA PROSTITUTIEI” SE VOR MAI INTAMPLA MULTE!!!
    ACESTA ESTE UN SEMNAL PUBLIC!
    DE CE ?
    FIINDCA NU SE DORESTE “ASANAREA SANATATII SOCIALE SI MORALE” A ROMANILOR SI…REGLEMENTAREA PIETII CERERE- OFERTA CARE LA NOI DEPASESTE LIMITA INIMAGINABILULUI!!!
    UNDE SARACIE E, NIMIC NU E !

  31. gopo said

    am August 4 2009 @ 10:04 am

    Suntem o natie de cacat noi, romanii, daca am ajuns ca fetele noastre sa suga la boraturi stafidite pline de bani si mertadesuri inmatriculate in Jarmania, dar care, aceste boraturi n-au platit un leu taxe statului roman mafiot.

  32. gopo said

    am August 4 2009 @ 10:05 am

    Si impozite.

  33. vasile ombun said

    am August 4 2009 @ 10:29 am

    Bun! a murit un om! ca era cioara sau nu, e mai putin important!
    Isi vor primi pedeapsa si cu asta basta!
    problema este alta!
    De cand au ajunc tchiorile (a se citi ciorile) astea sa ne ameninte cu razvratiri cu foc si alte obiceiuri de-ale lor! daca nu le convine, nu au decat sa plece!
    Legea e lege ptr toti!
    As vrea ca statul sa aplice legea si in cazul lor, privind evaziunea fiscala, macar. nu mai vorbesc de celelalte legi!
    ptr tciorile gurese, o intrebare!
    cine detine ponderea in inchisorile din europa?!
    cumva noi, romanii curati?! nuuuu!
    etnia voastra de cacao!
    Doamne! unde esti tu, maresale Antonescu?!?

  34. Ivan Garav said

    am August 4 2009 @ 11:31 am

    Bunicul meu nu a facut nici un fel de inchisoare pe viata cand a taiat porcul de craciun

  35. Damayanti said

    am August 4 2009 @ 12:47 pm

    Eu zic ca tiganul si-a cautat-o… mai mult, am asa un feeling ca ceea ce au realizat cei doi tineri de la Timisoara e un fel de justitie privata… ca doar nu pe munca cinstita a facut animalul ala transat banii… eu zic ca si el tot in puscarie isi avea locul…. numai ca victimele lui nu aveau bani ca sa mearga la Haga… ce or cauta insa la Haga, nu stiu…. ca doar nu or fi subiecti de drept international public, niste tigani lesinati de prin partile locului… Scuzati-mi lipsa de umanitate, dar cand 99% din populatia puscariilor e de etnie rroma, iar ei ca natie au comportament de primate, permiteti-mi si mie sa ma comport si sa ma simt ca la abator… cred ca acelasi lucru l-a simtit si studentul din Timisoara… trebuie sa fie tare nashpa sa muncesti pe branci ca sa iti faci un rost in viata si sa stai cu matzele goale in timp ce un burtos coclit iti flututa banii pe sub nas… cat despre nevoia de a se prostitua a tinerei, mai degraba mi-as pune intrebarea, stupida poate, decat sa o calareasca, de ce tiganului nu i s-a facut mila de ea sa o ajute cu bani? In fond ea avea varsta copiilor sau nepotilor lui… El, om batran cu mintea la cap s-a bucurat la amarata aia mica? Se pare ca DA! asa ca sa putrezeasca….si-a cautat-o si si-a gasit-o! PUNCT!

  36. Damayanti said

    am August 4 2009 @ 12:57 pm

    gelat said

    am August 3 2009 @ 4:44 pm

    Victima, dupa nume, e tigan din cartierul Kuntz. Cei care instiga impotriva tiganilor au un demers foarte urat. mai inainte cititi despre ei sa vedeti cum ne-am purtat noi romanii cu ei sute de ani si nu numai romanii. Exact cum s-au comportat americanii albi cu populatia de culoare, ingradindu-i accesul la civilizatie! Tiganii au fost robi in timp ce negrii americani au fost sclavi! Tiganii au fost la periferia societatii intotdeauna. Am crescut in sat cu foarte multi tigani si stiu cum traiau si cum traiesc si acum. Foarte putini au facut scoala fiindca ei asa stiu ca scoala nu e ceva neaparat bun. Tiganii lucrau la romani pe putina mancare sau petrol pt lampa. Unii nu aveau nici lampa. Situatia s-a inrautatit cand autoritatile au mai adus tigani din Vechiul Regat, luand painea de la gura (aceea putina) a celor existenti deja s.a.m.d. Sunteti rai: nu tiganul a omorat un roman ci romanii au omorat un tigan, dar chiar nu conteaza acest lucru.

    Bai, gulie, cine te-a mintit pe tine ca tiganii muncesc?????? CINE??????????

  37. Damayanti said

    am August 4 2009 @ 1:09 pm

    OMFG, am trait sa o aud si pe asta: TIGANII MUNCESC!!!!! PWAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHA…..ASTA E SCOALA TIGANEASCA, OR WHAT? CA DE TIGANISME DE GENUL: TE MINTIM IN FATA, CE PLN, SUNTEM SATULI!!!!! BINE CA NU NE SPUNETI CA TIGANII NU SUNT TIGANI…SUNT ASA O NATIE SUAVA CU BACKGROUND RAFINAT …ARISTOCRAT DE-A DREPTUL….VOI CARE “ESTETI”…. BA, VA E RUSINE SA VA SI SPUNETI DENUMIREA NATIEI…ATI INVENTAT “RROM”-UL… SUNTETI RUSINE PENTRU RASA UMANA…SI NU UITATI CA SIMPLUL VOSTRU COMPORTAMENT GENERALIZAT IN RANDUL RASEI VOASTRE IMPUTITE V-AU FACUT PARIA SOCIETATII IN TOATE STATELE LUMII….DE CE CREDETI CA VA URASTE ABSOLUT TOATA LUMEA??? DE FRUMOSI SI DEVREME ACASA CE SUNTETI VOI, NU? ATAT VA SCREMETI SA NE DEMONSTRATI TUTURO CA CE RASA PURA SI CURATA SUNTETI, DE NE IA CU SILA SI CU GREATZA… MIROSITI A JEG, MA…TOTI! SI A FURT! PENTRU CA NU MUNCITI! DA, AVETI DREPTATE, NU TREBUIE SA FITI TRANSATI CA COCALARUL VOSTRU DE LA TIMISOARA…. AR TREBUI SA FITI PUSI LA MUNCA….V-ATI SINUCIDE SINGURI…..SI SIGUR! LA MUNCA!!!!

  38. Damayanti said

    am August 4 2009 @ 1:13 pm

    URBANE, STERGE ODATA ARTICOLUL ASTA CA MI-E CA IES CU BAZUKA PE NET… DECI MA IA CU NERVI SA VAD ATAT TUPEU…..AUZI LA EI….LA HAGA! PWAHAHAHAHAHAHAHAHAHHAHAHAHAHAHAHA LA SCOALA CU VOI, ANIMALELOR….NU LA HAGA….

  39. Damayanti said

    am August 4 2009 @ 1:15 pm

    LA HAGA OR UMBLA AIA CU LEBEDE IN COADA???? PROSTII NAIBII! ASTIA UNDE SE CRED, MA? AU SPATIUL AERIAN NEINGRADIT SI SE DUC PE FORTE PROPRII ACOLO? DECI CUM SPUNEAM, IES LA VANATOARE DE MIGRATOARE….

  40. Damayanti said

    am August 4 2009 @ 1:17 pm

    Ivan Garav said

    am August 4 2009 @ 11:31 am

    Bunicul meu nu a facut nici un fel de inchisoare pe viata cand a taiat porcul de craciun

    IVANE…. SI RETINE UN ASPECT… PORCUL ALA VALORA MAI MULT CA TRANSATUL DE LA TIMISOARA… ERA MUUUUULT MAI UTIL SOCIETATII DECAT RAPOSATUL…

  41. Maldin Dorian said

    am August 4 2009 @ 2:14 pm

    sa mearga la Haga …. Toti… Definitiv

  42. eu said

    am August 4 2009 @ 2:54 pm

    bAAA ala a platit ca sa fie macelarit, era sadic. rudele lui de ce nu accepta asta??

  43. timisorean1 said

    am August 4 2009 @ 4:39 pm

  44. http://www.urbaniulian.ro/2009/08/04/tiganii-din-timisoara-ameninta-ca-trec-orasul-prin-foc-si-sabie-daca-studentii-nu-sunt-pedepsiti-pe-placul-lor/ said

    am August 4 2009 @ 4:45 pm

  45. Damayanti said

    am August 5 2009 @ 1:18 am

    Vba lui Badea… “Atunci… BINE!”
    Pana trec ei Timisoara prin foc si sabie, putem sa ii trecem si noi….strada prin loc nepermis? Poate vine unul din etnia lor…. jemeker, cu mertzan… si ii calca…. ce ziceti? nu e mai bine sa ii vedem cum se omoara intre ei? De fpat, cred ca putem sa ii trecem strada si pe trecerea de pietoni….sigur nu ar face soferul “rrom”(pwahahahahahahahahaha, diferenta….

  46. Damayanti said

    am August 5 2009 @ 1:32 am

    Cu deznadejde in glas, va intreb cu naduf… de ce nu avem pastile de Raid anti-zingara?

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean