Scandalul Ridzi pus la cale in cele mai mici detalii din ograda lui SOV ?

Tweet this

George Roncea publica un nou material in Curentul pe tema dedesupturilor afacerii Ridzi :
Adunătura aceasta de kaghebişti şi securişti de omenie strânşi ca potârnichile sub pulpana lui Vîntu avea nevoie de un ofiţer de PR, iar cel mai potrivit pentru această misiune a fost tocmai Horia Mihălcescu, despre care Vîntu a afirmat cåndva că nu-l cunoaşte. Probabil că nici Liviu Luca, şeful direct al lui Horia Mihălcescu, nu-l cunoaşte, de fapt este posibil să nu-l cunoască nimeni pe acest Horia Mihălcescu, de vreme ce nici propria sa soţie nu-l menţionează. Pe de altă parte, amnezia lui Sorin Ovidiu Vîntu are, poate, şi alte semnificaţii dacă avem în vedere că acum chiar el le dă în cap, prin circul mediatic regizat şi de Realitatea Tv, celor cu care a colaborat, implicit familiei Vârsta-Mihălcescu, Monicăi Iacob-Ridzi şi Elenei Udrea, cea care a fost lansată public de Red Apple a lui Mihălcescu...
Redactorii „Curentul“ au reuşit însă să dea de acest Mihălcescu enigmatic - şi vom cita pentru delectarea cititorilor noştri câteva fraze publicistice memorabile, prin ipocrizie, dacă nu de-a dreptul nesimţire, ale soţului necunoscut al doamnei Vârsta
.

Pe larg aici :
http://www.curentul.ro/2009/index.php/2009072931804/Politic/Ioana-Varsta-si-a-conspirat-sotul-om-de-paie-al-lui-Vintu-in-declaratiile-de-avere.html




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 574

11 Comentarii pana acum»

  1. Kiska said

    am July 29 2009 @ 1:24 pm

    Setea de putere si de foloase nemeritate ii determina pe fostii comunisti sa tina cu incrancenare de rolurile cheie in stat.Credeti ca vechii comunisti in frunte cu ILICDI KGB-elu au invatat ceva din lectia data de electoratul roman cu ocazia manevrelor de supendare din functie a Presedintelui.Daca ar fi invatat ceva acum nu ar mai lupta din rasputeri sa refaca Coalitia toxica 322 impreuna cu PeNaLii supusi lui Dino Benzinarul.Sa fiu eu sanatosi si sa am bani in buzunar cat numaruidiotilor care vorbeau de alianta de la guvernare ca despre refacerea vechiului FSN.Uite ca acum se dovedeste ca se voteaza in veselie pentru cercetarea ministrilor PD-L si pentru scaparea lui Bombonel dar si a lui Nemirschi de catre leprele PSD si cele PNL
    Sau astia sunt de fapt vechiul FSN?!

  2. SAM said

    am July 29 2009 @ 2:29 pm

    CE RAU E CAND AJUNGI MARE FARA SA FI FOST MIC….Nu-i asa doamna MONICA?

  3. politika said

    am July 29 2009 @ 2:38 pm

    Analiza grupurilor de interese conduce intotdeauna catre rezultat.
    La fel cum spuneam si in cazul anchetei lui Urban Iulian, PSD-ul are oameni infiltrati in toate partidele prin care incearca sa-i controleze pe cie care nu se lasa racolati …
    Porcaria este atit de mare incit nici legaturile conjugale nu mai au baza de alta data ci doar incrincenarea pentru bani si pentru putere.
    Constat incet-incet ca Kafka a fost doar un mic copil fata de incringaturile de oameni, relatii si interese din Romania de astazi. Toti, dar absolut toti stau cu ochii bulbucati pe PIB, pe modul in care se face repartizarea, bugetarea si apoi urmaresc fondurile … pina le adjudeca, indiferent citi ministri sunt spaguiti sau inselati, indiferent daca se incalca legi, ordonante, norme … etc.
    Traim intr-un stat in care legile sunt facute pentru prostimea care produce banii. Cei de la putere nu cunosc rigorile legii, nu sunt interesati ce este dreptatea si sunt interesati doar de modalitatile prin care pot sa-si insuseasca ORICIT DE MULTI BANI POT.

    Ce este de inteles din acest caz, cit si din cazurile Sirbu, Nemirschi … etc. este ca dupa ce au fost bugetate sume considerabile pe pozitii de buget “volatile” – asa cum sunt banii de reclama ai ministerelor- ministrii ncalca orice lege si orice regula pentru incredintarea contractelor catre clientela politica … sau prieteni !
    De fapt “bataia” pentru ocuparea posturilor de ministri si secretari de stat incepe prin studierea bugetului ministerului, din care se scad costurile fixe si cele operationale . Ceea ce ramane este analizat cu mare atentie, se folosesc scenarii, juristi, specialisti care concep adevarate metode de insusire a unei parti cit mai mari din suma ramasa.
    Aici “sunt invitati” la masa tratativelor oamenii de incredere, carora urmeaza sa li se incredinteze contractele, si de aici incepe SPALAREA DE BANI.
    Daca analizam ceva ai atent, mai marii partidului (cei cu experienta, notorietate, “spate” si sprijin politic) sunt impinsi de partid catre ministerele mai “apetisante” d.p.d.v. al banilor “liberi” , adica sumele ramase dupa scaderea costurilor fixe si operationale …

    De aici INCEPE SHOWUL !

  4. politika said

    am July 29 2009 @ 3:00 pm

    Revazind “lista lui SOV” impreuna cu faptele care sau intimplat dupa 1989 atit in Romania cit si in tara vecina si “pretena” Rusia … dar sa revedem o mica secventa din ceea ce s-a intimplat la rusi :
    Dupa punerea bazelor pentru fabricarea de catre BRCE a miliardarilor de carton ai regimului Iliescu, pentru finantarea celor catorva zeci de firme capuse conduse de vechile cadre ale erei ceausiste si pentru arhitectura marilor credite neperformante, prin care banii statului intrau in buzunarele catorva mafioti, deturnati prompt in conturile secrete ale acestora din diverse paradisuri financiare (Insulele Cayman, Bahamas, Antigua etc.).
    Pentru cei care inca nu au uitat , doar vreau sa le reamintesc de ” BANCOREX, VALEOLOGIA, ASTRAL, “S. A. N. C. A.” , MEGAPOWER, TEMESAN, ELVILA-POOLCEG, BANKCOOP, DINULESCU, TRALIDA, VITROM, CREDIT-BANK (cu “episoadele” : MARCEL IVAN, STERIU POPESCU, ILIE ALEXANDRU, GIGI KENT, AERO SPECIAL SERVICE … si altele…), COLUMNA BANK – Virgil Magureanu, DACIA FELIX (Sever Muresan, in complicitate cu vicepresedintele Daciei Felix, Mircea Horia Hossu), “S. V. INTERNATIONAL TRANZACTION” ( tot cu tandemul Muresan-Hossu care a mai supt 17,5 miliarde lei, precum si alte 160 milioane USD de la Dacia Felix in 1990 , …etc. “

  5. politika said

    am July 29 2009 @ 3:04 pm

    Ce s-a intimplat in tara vecina si prietena URSS ?

    Un scenariu absolut similar se derula -nu intamplator -in Rusia post comunista, dar la propotii, evident, mult mai mari. Scenariul fusese elaborat inca din ‘88-’89, in fosta URSS, si aplicat apoi in toate statele foste comuniste. Prin cooperativa Big Brother & Sons se urmarea sa se deturneze banii statului si averea deficitului partid comunist in mainile a 250 de ofiteri KGB, insarcinati sa conduca -exact ca omologii Romani – structura financiara invizibita la care urma sa aiba acces doar un cerc foarte restrans de persoane. Richard Palmer, fost sef de antena (rezidenta) a CIA la Moscova intre 1992 si 1994 -devenit ulterior vanator bancar de credite, cu firma sa “Cachet Intarnational Inc” -mentiona intr-un raport secret urmatoarele: “In octombrie 1990, cei 250 de ofiteri ai Primului Directorat al KGB au fost transferati la Directia Proprietatilor din Comitetul Central, in prezent condusa de Pavel Borodin. Ei trebuiau sa organizeze o structura capabila sa coordoneze noua activitate economica. De la conducerea KGB, asa cum o demonstreaza alte documente, au venit instructiuni pentru a se capta “prieteni” credinciosi, aflati mai demult in relatii sub “acoperire” cu KGB, intrucat acestia urmau sa-si asume responsabilitatea managementului noilor societati. Aceste societati au fost apoi alimentate de “Politbirou”, prin rezolutia din 11 iunie 1991, semnata de Mihail Gorbaciov, care a conferit “noilor banci” si “noilor firme” (unele in strainatate) 600 milioane dolari”
    Ca si in Romania post decembrista, si in Rusia prietenii KGB-ului au facut o treaba minunata si de anvergura, sub raportul transferurilor clandestine de fonduri ori insusirii unor halci intregi din patrimoniul national. Doriti cateva cifre?, intreba retoric Palmer, referindu-se strict la Rusia. “Ei bine: au transferat imediat in strainatate 8 tone metrice de platina, 60 de tone metrice de aur si o cantitate practic incalculabila de diamante. Precum si o suma valutara estimata la circa cincizeci miliarde de dolari. Bogatia Rusiei a disparut intr-o gaura neagra, si singuri directorli KGB-ului au avut cheile in mana.”
    Cum vedem, pastrand proportiile, nu altfel au mers lucrurile in Romania postdecembrista, inca din primele luni ale lui Illiescu, cand s-au pus bazele crimei organizate financiar-bancare. Am vazut cum au disparut intr-o gaura neagra, cu ajutorul BRCE, Rezerva de Stat Valutata a Romaniei, precurn si Fondul Valutar Centralizat al Statului. Cine anume au fost “Kaghebistii” nostri, insarcinati cu organizarea structurii financiare invizibile din Romania, la care urma sa aiba acces doar un cerc foarte restrans si cine sunt acei “prieteni ai KGB-ului” de la noi, care aveau relatii acoperite cu Securitatea cu mult inainte de ‘89, ori cei care urmau dupa ‘90 sa managerieze noile banci si noile firme -toate acestea va la sam pe Dvs. sa le ghiciti. Sa ghiciti, si, altfel spus, cine ar putea fi echivalentii lui Berezovski, Hodorcovski, Smirnov, Potanin si altii ca ci, in Romania post-decembrista. Sa ghiciti bancherii flamboianti si afaceristii regimului Iliescu ? … citeva exemple sunt prezentate in comentariul de mai sus

  6. Impartialul Tolontan said

    am July 29 2009 @ 4:11 pm

  7. Realitatea TV linseaza mediatic pedelisti...pe datorie said

    am July 29 2009 @ 5:43 pm

  8. cbabeanu said

    am July 29 2009 @ 6:17 pm

    Tot ce-i doresc lui Ridzi este puscarie placuta

  9. Victor said

    am July 30 2009 @ 7:16 am

    Deci delapidarea si stergerea datelor au fost facute de Vantu…?
    Iulian, daca il urasti pe Vantul atat de tare (ca toata tara dealtfel) de ce nu faci nimic pt a se termina intr-un fel procesul FNI? Sa se dea banii inapoi de la CEC (contractul ala a fost dovedit legal) si sa fie condamnati toti cei vinovati. Nici aici Pdl-ul nu face nimic pt a rezolva excrocheria aia.

  10. mosu said

    am July 30 2009 @ 9:19 am

    bai baieti,
    in viata toti am fost provocati si am dat curs provocarii sau nu. monica (nu Lewinski) nu cred ca a fost provocata ci a fost pusa acolo cu dedicatie de para-n-darat, dar si daca a fost provocata a fost proasta nu s-a prins si a muscat tare. stati linistiti ca nu va pati nimic, face parte din clanul basitu cu ochi sasii, chelie si dinti rari, dar a trebuit sa fie schimbata sa inchida gura presei nu a poporului ca pe membrii acestui clan nu-i intereseaza poporul.

  11. DZ said

    am July 30 2009 @ 1:42 pm

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean