Banner

859.000 romani nu si-au mai putut plati ratele la banci

Tweet this

Aproape 600.000 de persoane aveau la finele lunii mai restanţe mai mari de 30 de zile la credite bancare, numărul acestora crescând cu aproape 200.000, sau 47,7%, faţă de mai 2008, iar restanţele de peste 90 de zile reprezintă 82,4% din totalul întârzierilor, de 1,726 miliarde lei, potrivit BNR.

Astfel, restanţele la împrumuturi cu întârzieri de peste 90 de zile însumau 1,422 miliarde de lei la finele lunii mai, în creştere cu 10,1% faţă de aprilie şi cu 25,7% faţă de martie. Faţă de mai 2008, suma a crescut de aproape trei ori.

Numărul persoanelor care nu au plătit ratele către bănci pentru o perioadă mai mare de 30 de zile a crescut la 584.836, de la 395.956 la finele lunii mai 2008 şi la 482.992 în ianuarie 2009. Totodată, numărul de restanţe la credite a crescut de la 733.357 în martie la 806.086 în aprilie, ajungând la 858.539 în mai.

În aceeaşi perioadă, numărul restanţierilor care au credite de cel puţin 20.000 lei a crescut cu 8,07% faţă de luna aprilie şi a depăşit pentru prima dată pragul de 200.000, nivel ce reprezintă aproape 20% din totalul debitorilor, persoane fizice şi firme.

Astfel, numărul restanţierilor s-a situat în mai la 200.191 de clienţi, persoane fizice şi juridice, aproape dublu faţă de cei 100.676 de debitori care aveau restanţe de peste o zi în aceeaşi perioadă din 2008 şi cu 44% mai mare comparativ cu finele anului trecut, potrivit datelor Centralei Riscurilor Bancare (CRB).




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 464

6 Comentarii pana acum»

  1. urbaNNews - debite credite bancare said

    am July 29 2009 @ 2:13 pm

  2. VIOREL URBAN said

    am July 29 2009 @ 2:13 pm

  3. asistentapentruconsumatori.ro said

    am July 29 2009 @ 2:14 pm

    Reclamati abuzurile la care sunteti supusi la office@asistentapentruconsumatori.ro

    Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
    Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
    Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.

    TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro

  4. ticut said

    am July 29 2009 @ 3:21 pm

    sfatul meu este ca cei care nu au bunuri sa nu mai plateasca in veci aceste credite!!! ca doar banca are asigurari de risc de neplata! asa ca nu va mai speriati ca da banca faliment!!! daca nu platiti, ganditi-va ca banii care nu ii mai dati inapoi vin din tepe date de banci altora ca voi(prin comisioane ascunse si alte mismasuri)!!! spor la treaba!

  5. Asociatia Clientilor Bancilor din Romania said

    am July 29 2009 @ 6:02 pm

    RISCUL DE CREDIT IL NUMESC BANCHERII, eu personal il numesc RISC DE MANAGEMENT, ptr ca pe langa situatia economica nefavorabila, la aceasta situatie a contribuit si abuzurile managerilor din banci.

    detalii pe blog http://acbdr.wordpress.com/2009/07/29/de-ce-ti-e-frica-nu-scapi-chiar-daca-te-numesti-bancher/

  6. Victor said

    am July 30 2009 @ 6:56 am

    E rezultatul blocajului creeat de actuala guvernare suprapus peste asa criza creata de marii magnati de banci.

    Vanzarie de utilaje de constructii in semestru 1 din aces an au scazut cu 80% (!!!) fata de sem 1 2008.
    Ciudat e ca desi importurile de utilaje si de autovehicule a scazut, deci nu mai ies din tara cateva miliarde de euro, balanta import/export e tot negativa.

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean