Proiectul de lege care vizeaza inlaturarea imunitatii parlamentarilor-ministri
Intrucat prin recent publicatul raport pe justitie s-a demonstrat, ca adoptarea Codurilor Civil si Penal, a fost lauda principala adusa de CE Romaniei.
In conditiile in care principalele critici au fost cele referitoare la faptul ca, la acest moment, procedurile legale prin care se poate incepe urmarirea penala impotriva unui parlamentar-ministru, si anume avizarea acesteia de catre Parlament, se constituie intr-un circ politic, care nu genereaza decat scandal,
Scandal in care, atat imaginea parlamentarilor-ministri, cat si a partidelor din care fac parte. Scandal care scade credibilitatea Guvernului si Parlamentului in fata cetatenilor transformand aceste proceduri, au ajuns sa fie adevarate scuturi de protectie in fata legii.
Apreciind ca aceasta imunitate a parlamentarilor-ministri trebuie eliminata ea fiind nejustificata,
In conditiile in care, in prezent există două tipuri de regim al imunităţii parlamentare: unul care priveşte membrii Parlamentului care nu au şi calitatea de membru al Guvernului şi unul care priveşte membrii Parlamentului care au şi calitatea de parlamentar, in primul caz se aplicăndu-se doar dispoziţiile articolului 72 din Constituţie, referitor la imunitatea parlamentară., iar in cel de-al doilea caz, fiind impusa o condiţie suplimentară: urmărirea penală este cerută de Camera Deputaţilor, Senat şi preşedintele Romaniei (art. 109, alin. 2), condiţie care a fost interpretată de Curtea Constituţională in sensul că nu este necesară doar cererea de urmărire penală adresată de preşedinte, ci este nevoie şi de incuviinţarea Camerei din care face parte membrul Guvernului vizat de urmărirea penală.
Raportat la faptul ca experti in domeniul dreptului constitional sustin că, astfel, miniştrii parlamentari beneficiază in prezent de o imunitate "exorbitantă" in raport cu rolul şi limitele instituţiei constituţionale a imunităţii parlamentare.
Prin urmare, impunerea incompatibilităţii intre funcţiile de membru al Guvernului şi cea de membru al Parlamentului ar face ca procedura descrisă de art. 109, alin. 2 să se aplice exclusiv membrilor Guvernului, iar cea descrisă de art. 72 doar membrilor Parlamentului.
Fata de cele de mai sus, apreciem ca ambele categorii de parlamentari trebuie sa poata fi deferite justitiei fara acordul Parlamentului, propunem prin prezenta modificare eliminarea imunitatii pentru parlamentarii ministri, astfel incat inceperea urmaririi penale impotriva acestora sa se poata face fara acordul Camerei din care fac parte, mentinand totusi, in scopul eliminarii abuzurilor prevederea privind acordul Parlamentului in cazul retinerii, arestarii si perchezitiei, in cadrul urmaririi penale.
In temeiul Art. 74 din Constitutia Romaniei si in conformitate cu prevederile art. 85 alin.[2] din Regulamentul Senatului republicat, inaintam prezentul proiect de lege.
INITIATOR
Senator URBAN IULIAN
Grupul Parlamentar al PDL din Senat
PARLAMENTUL ROMANIEI
CAMERA DEPUTATILOR SENAT
LEGE
Pentru modificarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministeriala, republicata in Monitorul Oficial nr. 200 din 23 Martie 2007 cu modificarile si completarile ulterioare
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege :
Articolul I : “Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministeriala se modifica si va avea urmatorul cuprins:
1. Art. 12, se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“Art. 12. (1) Pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sau procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie va instiinta Camera Deputatilor sau Senatul despre inceperea urmaririi penale a membrilor Guvernului, atunci cand acestia au si calitatea de parlamentar.
(2) In cazul in care membrul Guvernului asupra caruia s-a dispus inceperea urmaririi penale procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sau procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie va instiinta Presedintele Romaniei.
(3) Numai Camera Deputatilor sau Senatul in cazul in care este vorba de un membru al Guvernului ce indeplineste si calitatea de deputat sau senator si Prezedintele Romaniei in cazul in care membrul Guvernului nu indeplineste acesta calitate vor aviza perchezitia, retinerea sau arestarea.”
2. Art. 13, se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“Art. 13 (1) Dupa inceperea urmaririi penale membrul Guvernului care este si deputat sau senator poate fi perchezitionat, retinut ori arestat numai cu incuviintarea Camerei din care face parte, dupa ascultarea sa, cu respectarea prevederilor art. 72 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata si a regulilor de procedura cuprinse in regulamentul Camerei din care face parte.
(2) Dezbaterea propunerii de perchezitie, retinere sau arestare in Camera Deputatilor sau in Senat se face pe baza raportului intocmit de o comisie permanenta care, in cadrul competentei sale, a efectuat o ancheta privitoare la activitatea desfasurata de Guvern sau de un minister ori de o comisie speciala de ancheta constituita in acest scop.
(3) Raportul prevazut la alin. (2) se inscrie cu prioritate pe ordinea de zi a Camerei Deputatilor sau a Senatului, dupa caz. “
3.. Art. 14, se modifica si va avea urmatorul cuprins:
”Art. 14 (1) La dezbaterile din cele doua Camere ale Parlamentului prezenta celui in cauza este obligatorie. Lipsa nejustificata a membrului Guvernului nu impiedica desfasurarea lucrarilor.
(2) In situatia in care cel in cauza se afla in imposibilitate obiectiva de a se prezenta, Camera Deputatilor sau Senatul, cu prilejul dezbaterilor, va fixa un nou termen.
(3) Cel in cauza are dreptul sa isi expuna punctul de vedere cu privire la fapta ce constituie obiectul urmaririi penale, precum si asupra cererii de perchezitie, retinere sau arestare.”
4. Art. 15, se modifica si va avea urmatorul cuprins:
”Art. 15 Cererea de perchezitie, retinere sau arestare a membrilor Guvernului se adopta cu respectarea prevederilor din Constitutia Romaniei, republicata si a Regulamentelor fiecarei Camere.”
5. Art. 16, se modifica si va avea urmatorul cuprins:
”Art. 16 (1) In exercitarea dreptului de avizare a perchezitiei, retinerii sau arestarii a unui membru al Guvernului ce nu indeplineste calitatea de parlamentar, Presedintele Romaniei, la propunerea comisiei speciale instituite pentru analiza sesizarilor cu privire la savarsirea unei infractiuni in exercitiul functiei de catre membrii Guvernului, adreseaza ministrului justitiei o cerere in acest scop, pentru a proceda potrivit legii.
(2) Presedintele Romaniei este sesizat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sau de procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie.
(3) Orice cetatean care are cunostinta despre savarsirea unei fapte penale de catre membrii Guvernului in exercitiul functiei lor se poate adresa primului-ministru, procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sau procurorului sef al Directiei Nationale Anticoruptie, pentru a solicita sesizarea Presedintelui Romaniei.
(4) Comisia speciala prevazuta la alin. (1) este formata din 5 membri numiti pentru un mandat de 3 ani, care nu poate fi reinnoit, iar componenta acesteia se aproba prin decret al Presedintelui Romaniei, la propunerea ministrului justitiei si a ministrului administratiei si internelor.
(5) Pe baza analizei sesizarii, a probelor depuse in sustinerea acesteia, a declaratiilor si a probelor invocate de membrul Guvernului fata de care se solicita urmarirea penala, comisia speciala prevazuta la alin. (1) va prezenta Presedintelui Romaniei un raport cu propuneri privind urmarirea penala sau clasarea sesizarii. Sedintele comisiei nu sunt publice. Membrul Guvernului pentru care s-a facut sesizarea are dreptul de a fi audiat de comisie inaintea intocmirii raportului acesteia.
(6) Presedintele Romaniei hotaraste asupra raportului prezentat de comisia speciala prevazuta la alin. (5) si dispune comunicarea solutiei mijloacelor de informare in masa”.
6. Art. 17, se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“Art. 17 Presedintele Romaniei va fi instiintat despre inscrierea pe ordinea de zi a sedintei Camerei Deputatilor sau a Senatului a raportului prevazut la art. 13 alin. (2).”
INITIATOR
Senator URBAN IULIAN
proiect-de-lege-privind-modificarea-legii-nr-115-1999-privind-responsabilitatea-ministeriala
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































http://www.urbaniulian.ro/2009/07/23/imunitatea-parlamentarilor-ministri-va-fi-eliminata/ said
am July 23 2009 @ 2:33 pm
http://www.urbaniulian.ro/2009/07/23/imunitatea-parlamentarilor-ministri-va-fi-eliminata/
Ionut said
am July 23 2009 @ 10:44 pm
Bravo Domnule Iulian!
Se vede ca aveti ,,sange proaspat” in instalatie.
Felicitari si nu va lasati.
SAM said
am July 24 2009 @ 7:15 am
Vrajeala….
lt. col. Theodor Thobescu said
am July 24 2009 @ 8:55 am
Corect
balassy andras said
am July 24 2009 @ 2:46 pm
Cu 10-15 ani in urma ar fi trebuit sa se nasca o asemenea lege!
Ceva similar ar trebui si cu privire la judecatorii si procurorii care comit greseli grosolane, vizibile si din avion! Poate s-ar mai reduce din numarul mare de procese, intentate impotriva statului. Dealtfel, cred ca este incorect ca statul, adica cetatenii lui, sa plateasca pt. faptele unor neispraviti de judecatorii si procurorii corupti!