Chiar suntem o tara de idioti, unde romanul haituieste alt roman

Tweet this

Cei care vând pepeni aproape de Lovrin, judeţul Timiş, au spus că după ce plătesc benzina şi locul în piaţă, nu mai rămân cu niciun ban. "Toate pieţele sunt pline de bişniţari. Nu poţi să te duci să îţi vinzi marfa. Nu e pe marginea drumului este pe holdă. Este vorba de o lună de zile. Dar dacă nu ne putem vinde produsul, noi nu mai putem trăi", a spus unul dintre localnici.Unii agricultori au susţinut că au fost agresaţi de oamenii legii. "A venit poliţia de la Lovrin. M-a târâit pe tot drumul", a spus una dintre vânzătoare. Jandarmii au spus că ţăranii au fost avertizaţi în urmă cu două săptămâni că nu au voie să vândă pepeni pe marginea şoselei, însă, în zadar. "Pun în pericol siguranţa circulaţiei rutiere din această zonă. Am luat măsura confiscării tuturor produselor", a explicat locotenent colonel de la Jandarmeria Sânnicolau Mare, Constantin Iagăr.

In vreme ce UE ne saboteaza taranii si vor sa ne interzica sa mai cultivam legume si fructe, ca sa le cumparam otravurile asa cum aratam aici http://www.urbaniulian.ro/2009/07/23/dovada-sabotajului-ordonat-de-ue-impotriva-legumelor-si-fructelor-romanesti/, se mai gasesc cativa agarici care in loc sa se duca sa faca controale in supermarketuri unde se vand alimente stricate , au gasit de cuviinta sa puna la zid taranii care vand pe marginea drumurilor.
Da' mai bine s-ar duce politistii acestia plini de energie in piete sa faca curatenie de bisnitari, nu la amaratii acestia de tarani care trudesc pana la epuizare si abia scot un ban de pe urma muncii lor. Halal de asemenea angajati la stat care sunt platiti din banii nostri si halal de asemenea reguli; daca asa intelegem sa ne omoram intre noi ...... asa incurajeaza Ministerul de Interne productia locala sau e si asta o masura "antic-criza" pesedista de stimulare a importurile de fructe si legume pline de chimicale?
Ar trebui si America sa ia exemplu pt. ca la ei mici producatori au voie sa-si vanda marfa pe marginea drumului si o multime de oameni opresc masinile si le cumpara marfa iar autoritatile nu au nimic cu ei!




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 1304

28 Comentarii pana acum»

  1. need2trip said

    am July 23 2009 @ 4:39 pm

    bravo urban iulian!
    pacat ca esti din alta zona a tarii, ca ti-as da votul meu la alegeri!
    eu nu am mai votat de multi ani, caci nu am pe cine; imi pari singurul din parlamentul ala , care chiar incearca sa schimbe ceva in tara asta .

  2. Buduru said

    am July 23 2009 @ 4:42 pm

    Guvernele statelor afectate de criza fac orice, absolut orice, pentru ca intreprinzatorii onesti sa-si poata desfasura, in cele mai bune conditii, activitatea! Orice om care, cu mintea si/sau mainile lui, lucrand cinstit, castiga un ban, este, in sine, un factor anticriza! La noi, astia sunt cei mai faultati! Si nu se-ntampla de-acum, ci dintotdeauna!

  3. DZ said

    am July 23 2009 @ 4:43 pm

    Nu e asa Buduru ! Citeste ce se intampla de exemplu in S.U.A. ! nu mai credeti ca aici e iadul ca nu e asa ! informeaza-te !!

  4. Buduru said

    am July 23 2009 @ 5:21 pm

    N-am de unde sa ma informez mai bine, decat din propria experienta! Da, poate-am facut si eu o extrapolare proasta, la fel ca Pogea, dar extrapolarea mea nu omoara pe nimeni!
    Am mai spus-o pe-aici! In Germania, nu toate localurile au compartimente fumatori/nefumatori! Le-nchide cineva? Nu cred! Legume si fructe se vand (si) in magazine de tip “boutique”, neetichetate, neambalate, “nenimic”! Le-nchide cineva? Nu cred!

    Si, sincer, ce se-ntampla in SUA? Habar n-am! Chiar s-au apucat sa-si haituiasca intreprinzatorii?

  5. DZ said

    am July 23 2009 @ 5:36 pm

  6. Petrica said

    am July 23 2009 @ 5:58 pm

    Jarmania….tara unde am halit io o lebadutza

  7. Buduru said

    am July 23 2009 @ 5:59 pm

    @DZ

    Ref.: food raid

    “The Ohio Department of Agriculture has apparently been chastised by the courts in previous cases for over-reach…”
    Se pare, totusi, ca justitia nu accepta porcariile celorlalte institutii!
    In Zeitgeist. dupa parerea mea, sunt si lucruri reale si aberatii!

  8. Daniela said

    am July 23 2009 @ 8:11 pm

    In orasele mari se fac piete mobile, duminica. Fructe fara eticheta, pui proaspeti neambalati, scoici si tot felul de mirodenii. Toate proaspete, toate de la oamenii care le produc, le culeg, le cresc. Toate aranjate frumos – oamenii vin si cu vitrine frigorifice de acasa si isi aranjeaza foarte artistic produsele, pentru a atrae clientii. Nimeni nu zice nimic, iar in momentul in care se inchid asa-nimitele tarabe, in urma ramane luna, iar luni dimineata nici nu iti mai dai seama ca a fost asa ceva acolo.

    Ma intreb de ce la noi nu se procedeaza asa…. de fapt de ce doamne iarta-ma?! Ati vazut pietele ambulante de miei facute in jurul Pastelui? ati vazut jegul si mirosul si haosul? Stiti cum produc mamaitele branza la tara? din ce lapte? Ati auzit de colastra? Si ce garantie am ca ouale luate de la tarani nu au mai mult de 20 de zile?

    In franta aratau puii aia neambalati mult mai apetisant decat cei din supermarketuri de la noi…

    Ah si ca mi-am adus minte de pietele mobile din franta… de ce in Paris – care nu e port – gasesti in toate pietele fructe de mare proaspete, creveti, homari si scoici proaspete, iar la noi nici macar in constanta nu exista piete sau magazine sau tarabe specializate cu minuni din astea?!

  9. Daniela said

    am July 23 2009 @ 8:12 pm

    Scuze: ‘ in orasele mari din franta’/

  10. iulian stefan said

    am July 23 2009 @ 8:27 pm

    Daniela stie.
    Valabil si in Spania. Deasemeni in Olanda poti sa te opresti la orice ferma(si slava domunului ca sunt ffff multe) si poti cumpara diverse.(preturile si calitatea sunt ceva de vis)

  11. Floarea Soarelui said

    am July 23 2009 @ 11:33 pm

    Valabil si pt Italia. La noi de ce nu se poate ??? Cine nu vrea ??? Asta-i intrebarea…

  12. DAN said

    am July 24 2009 @ 5:22 am

    DE LA PARIUL “CISTIGAT” DE PETRE ROMAN CU AGRICULTURA, NE TOT CHINUIM SA OMORIM CEVA CE HRANESTE 50% DIN POPULATIE, CEA OCUPATA CU PRODUCTIA AGRICOLA.IAR CEILALTI 50% MURIM MINCIND OTRAVURILE PRODUSELOR CULTIVATE IN SISTEM HIDROPONIC IN TURCIA SI ALTE TARI, CARE NU LE VIND PE PROPRIILE PIETE.EFECTELE SINT CATASTROFALE SI EFECTELE INCEP SA SA VADA:EXPLOZIE DE CANCER, ETC….

  13. apocas said

    am July 24 2009 @ 9:25 am

    si in belgia, bruxeles, chiar

    dar la paris, la ora 14 cand s-a inchis piata de pe trotuare, spalau cu periuta de dinti, chiar vanzatorii

  14. gilika said

    am July 24 2009 @ 9:37 am

    oameni buni … atita timp cit o armata de oameni incearca sa duca tara asta la ruine … sa reduca toate “strigatele” la soapte si sa fure din ea pina si caramizile de la temelie … un singur om nu se poate lupta cu ei … iau noi ceilalti sa vociferam pe internet ca aia e corect … aialalta nu … in primul rind toata problema pleaca de la mentalitatea si educatia romanului de rind … iar ca sa le rezolvam pe astea trebuie facuta o informare in masa pornita de jos de tot .. sa inteleaga toata prostimea de ce se face asa … sau invers … ne tot uitam in ograda vecinilor … lasati-i fratilor in pace ca au si ei problemele lor … si nu trebuie sa copiem pe nimeni … adica ce ? noi nu suntem in stare sa ne administram tara ? chiar avem nevoie de toate timpeniile inventate de oameni cu mintea odihnita din europa sau din lume ? decebal sau burebista s-ar rasucii in mormint daca ne-ar vedem in ce hal am ajuns … iar stefan cred ca ar fi in stare sa darima toate manastirile si sa construiasca moschei … ne facem de ris istoria si pe cei cre s-au jertfit ptr tara asta … sa ne fie rusine … mie cel putin deja imi este rusine ca sunt roman … ne batem joc de avutiile nationale dar nimeni nu face nimic … sunt prea putini cei care se zbat … si prea multi cei care se pun contra … ramin la parerea mea … CEA MAI MARE GRESEALA FACUTA VREODATA DE GUVERNANTII ROMANI ESTE INTRAREA IN UE … noi nu eram, nu suntem si nu vom fi mult timp pregatiti ptr asa ceva … toate traditiile si obiceiurile pamintului romanesc trebuiau respectate si invatat ala de trage cu coasa si cu sapa toata ziua in soare … ala trebuia invat in primul rind de ce e mai bine sa tragem un glont in cap la porc si nu sa-l injunghiem … noi am inceput de sus … sa-i invatam pe aia de au bani deja … cum se pot face si mai multi bani intrind in UE … si eventual ce portite noi se mai deschid ca sa poti fura si mai legal decit inainte … iar prostimea sta si se uita si se intreaba … “de ce imi confisca ala pepenii pe care ii vind in poarta?” … de ce toata lumea merge la supermarket si cumpara carne cind in obor in hala e mai ieftina cu 30% si vezi si mirosi carnea pe care o cumperi ? sau te opresti cu masina in poarta taranului si in 30 min iti taie porcu’ si til baga in portbagajul masinii ? de ce ? ptr ca asa am fost indoctrinati sa credem ca e mai bine … si ne intrebam apoi de ce pretul de pe raft nu corespunde cu cel de la casa … ptr ca noi permitem sa se intimple asa … ptr ca cei mici care vocifereaza nu au puterea sa se lupte cu magarii care ne maninca zilele … asa ca fratilor … haideti sa adunam citeva minti deschise si sa incercam sa facem ceva ptr tara asta … cit inca mai e timp … avem oameni capabili … dar pe care in loc sa-i pastram aici .. sa faca lucruri bune ptr noi .. ii trimtem afara sa faca acele lucruri bune ptr altii … sau daca ii tinem aici .. ii invatam sa fure .. ptr interesul altora … pina nu ne schimbam mentalitatea … nu o sa iasa nimic … poate ne trezim la realitate si nu o sa fie prea tirziu … atit ptr noi cit si ptr tara !!!

  15. Radianu Mihai said

    am July 24 2009 @ 10:14 am

    militianul tot militian ramane pana moare!

  16. eu said

    am July 24 2009 @ 11:39 am

    pai daca militienii isi iau partea de la bisnitari de ce va mai mirati? sau nu stiati ca sunt mana in mana???

  17. Csaba said

    am July 24 2009 @ 5:56 pm

    Corect ceea ce afirmati, insa e adevarat ca unii vanzatori mai zelosi se expun, si ne expun accidentelor rutiere. Eu sustin dreptul omului de a vinde ce produce, dar cu consideratie fata de ceilalti. Adica, nu de pe jos (un minim de standard de igiena ar fi un scaun, omasa, un palet de lemn) si nu incurcand alta persoana, in acest caz pe soferi.

  18. atotstiutorul said

    am July 24 2009 @ 7:11 pm

    Pentru cine nu stie(inclusiv autorul articolului)exista o lege in vigoare care interzice vinzarea de produse la marginea drumurilor publice Intrebarea este de ce nu se aplica si pe DN1 ?Nu discut motivatia legii(statul nu incaseaza, nu controleaza plus pericolul real de accidente)Asa ca baieti dupa ce aduceti vaca acasa mai puneti mina pe legislatie…

  19. donnie yen said

    am July 24 2009 @ 7:42 pm

    si in Norvegia poti sa te opresti la orice fermier si sa i-ti cumperi cartofi,ceapa,morcovi sau ce o vinde..calitatea este superioara si pretul chiar mai mic de jumate decat la magazin..va zic ca stiu ca am trait acolo..

  20. M4 said

    am July 25 2009 @ 1:50 pm

    In Romania nu te poti opri la fermieri sa cumperi produse? Cine te opreste?
    Problema este ca ne-am facut prea lenesi pentru a iesi din oras, nu ne preocupa sursa si calitatea alimentelor pentru ca nu suntem informati asupra pericolului ce reprezinta alimentele injectate cu tot felul de chimicale, produsele ce contin organisme modificate genetic, carnea cu hormoni. Toate efectele le vom simti peste cativa ani, dar o sa fie prea tarziu.

    In Romania sunt cateva ferme biodinamice. Sunt numai cateva si aproape ca supravietuiesc de pe o zi pe alta. De ce ? Pentru ca cei ce se ocupa de asa ceva nu au ajutor, nu sunt organizati, nu au finantari.
    In loc sa ne petrecem timpul citind etichete mincinoase pe produse execrabile din hipermarketuri, mai bine sa mergem catre fermele biodinamice, certificate sau nu, sa-i incurajam sa practice agricultura bio, sa nu fie nevoiti sa inchida fermele.
    Preturile produselor de la fermele biodinamice nu sunt mari.
    Atentie! preturile produselor bio din magazinele bio sunt de 2-3 ori mai mari.

    Aici puteti gasi produse naturale, in sistem bio:
    http://www.biocoop.ro dar sunt sigur ca si in alte zone puteti gasi produse naturale, direct de la producator.

  21. lucian said

    am July 25 2009 @ 2:47 pm

    am auzit-o si pe asta: “ferme biodinamice”…De la ce radacina vine “dinam”?
    Specialisti multi mai are tara asta…de aia o duce asa de grozav: presedintele o tine pe “sa traiti bineeeeee”, beeee, haaaahhaaahhaaaa, premierul coseste cu sarg…venitul oricarei categorii sociale…, ministrul agriculturii aloca milioane de euro pentru publicitate platita, iar euro-parlamentarii behaie si ei, pe banii contribuabililor.
    A ramas vreunul zdravan la cap pe aici?

  22. Roman said

    am July 26 2009 @ 11:01 am

    Lucian….daca nu iti place Biodinamic…inlocuieste cu NATURAL…adica fara ingrasaminte si alte chimicale…
    Adevarul e ca ar fi mai bine sa vorbim neaos…asa o sa inteleaga si cel cu sapa…
    Hai sa lasam termenii din dictionar la ei acolo…
    Alimentele sunt intradevar o noua arma chimica…inventata sa ne extermine fara razboi…ma rog…exista si asta …dar ascuns…

  23. M4 said

    am July 26 2009 @ 10:43 pm

    Ptr. Lucian: Pot sa te ajut eu, daca nu ai avut curiozitatea sa te uiti singur pe internet, sa cauti si sa afli. Nu eu am inventat termenul, este cunoscut din 1924. Oricum, orice roman intelege ce inseamna biodinamic. Tu nu?
    Sunt proiecte, carti, site-uri care folosesc acest termen.
    Daca nu intelegi ceva, sunt la dispozitia ta pentru a-ti raspunde la anumite nedumeriri. Si nu te supara numai pentru o denumire pe care probabil nu ai mai auzit-o.

    • “Conceptul de agricultur? biodinamic?
    introdus? de Rudolph Steiner în anul 1924: agricultura biodinamic? îmbr??i?eaz? în?elesuri holistice ?i spirituale ale naturii, cu ferma în interiorul acesteia, unde natura este un organism independent de dezvoltare, care ?ine la minimum intr?rile externe: se folose?te prepararea biodinamic?, iar cerin?ele includ, printre altele, armonia cu ritmurile cosmice (nn. tine cont de anotimpuri, nu poti avea rosii in decembrie, de ex.), comer? onest ?i promovarea rela?iilor economice asociative între produc?tori, procesatori, comercian?i ?i consumatori. (dup? Vasilica Stan, 2005)
    Agricultura biodinamic? se bazeaz? pe urm?toarele fundamente:
    • Ritmurile cosmice: ritmurile soarelui, lunii, plantelor ?i stelelor influen?eaz? cre?terea plantelor. Prin planificarea în timp a activit??ilor de arat, sem?nat ?i recoltat, fermierul poate influen?a recoltele în avantajul s?u.
    • Vitalitatea: pe lâng? caracteristicile fizice ?i chimice, materia are o calitate vital? care influen?eaz? organismele. Astfel, fermierii ?i gr?dinarii care practic? agricultura biodinamic? au ca scop ?i calitatea nu numai cantitatea.
    • Preparatele biodinamice: anumite plante care apar în mod natural ?i anumite materiale de la animale sunt combinate în preparate specifice ?i aplicate în forme foarte diluate peste gr?mezile de compost, pe sol sau direct pe plante. For?ele din aceste preparate vor organiza elementele din interiorul plantelor ?i animalelor.
    • Organismul fermei: ferma este considerat? ca un organism unitar care integreaz? plante, animale ?i oameni. Trebuie s? existe un num?r potrivit de animale care s? ofere suficiente dejec?ii pentru fertilizare, iar aceste animale trebuie hr?nite cu furaje din ferm?. (dup? Viorica Boboc, 2005)
    Agricultura biodinamic? este un sistem de produc?ie agricol? avansat care a câ?tigat o mare aten?ie datorit? accentelor pe care le pune asupra calit??ii alimentelor ?i asupra s?n?t??ii solului. S-a dezvoltat astfel o nou? abordare a acestei situa?ii, care conduce spre asocierea produc?torilor ?i consumatorilor pentru beneficiul lor reciproc.”

  24. M4 said

    am July 26 2009 @ 11:07 pm

  25. paul.a said

    am July 27 2009 @ 10:34 am

    Cred ca situatia din tara este rezultatul a 20 de ani de mimare a “tranzitiei” catre economia de piata. S-a furat la greu, s-a vandut pe nimic, s-a inselat, s-a mituit, s-a eludat legea etc. Vinovatii, simplu, puterile care au condus tara: Legislativa, Executiva si Judecatoreasca care nu si-au facut treaba.(sau au facuto ??) Rezultatul, s-a distrus tot, inclusiv agicultura (ce sa mai vorbim de bio sau de calitate). De ce se haituiesc si nu sunt solidari romanii intre ei? Pentru ca niciodata nu vor fi solidari saracii cu bogatii, cinstitii cu hotii, infometatii cu cei satui etc. Nu se intrevede nicio schimbare. E trist dar adevarat.

  26. Fara speranta politica said

    am July 27 2009 @ 6:09 pm

    Daca candidati la prezidentiale eu va aleg….sunteti anti urmarirea persoanei, adica sunteti pt. libertatea persoanei, ati votat anti chip, sunteti profamilie…Basescu daca ar fi destept ar propune un inlocuitor tanar si energic si care chiar se pare ca intelege problemele cu care se confrunta omul de rand (care reprezinta masa votantilor, nu cu mici si sprituri)…daca puneti in campanie electorala pe tapet toate aceste mici probleme pe care le prezentati ati castiga suta in mie..este ceea ce va doresc dar cand o sa ajungeti acolo sa nu uitati de unde ati pornit…

  27. Othelo said

    am July 29 2009 @ 9:50 pm

    Fermele biodinamice sunt o solutie deosebit de buna, atat pentru producatori cat si pentru consulmatori.
    legat de o posibila candidatura a d-lui Urban: Probabil ca daca va avea destula notorietate, dl. Urban ar putea candida si la presedentie. Dar spre deosebire de o candidatura independenta la Senat sau Camera, aici ar avea nevoie de un partid in spate, cu toata logistica. Dupa parerea mea, un candidat independent la presedentie nu are nici o sansa, decat daca are notorietate si o imagine extraordinar de buna, ori acest ultim aspect il pot strica altii prin “fumigene”, chiar daca acel candidat este de calitate.

  28. M4 said

    am July 30 2009 @ 9:28 pm

    Pe site-ul http://www.biocoop.ro puteti afla adresele unor ferme biodinamice. Sunt si alti producatori ce ofera bunatati naturale. Se poate si asa.
    Daca luati legatura cu acesti producatori, veti vedea ca preturile sunt jumatate decat in magazinele “BIO”.

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean