Mai bine te face tampit un dusman decat sa te faca prostanac toti colegii!
Soluţii, nu discuţii: înjuraţi copios de aliaţii lor, pedeliştii au decis să nu le dea replica pesediştilor, ci să le schimbe, în linişte, oamenii din funcţii. Ministrul Berceanu demite patru directori propuşi de PSD, doi chiar de Liviu Dragnea
„E de preferat să-ţi spună tâmpit un duşman decât să-ţi spună prostănac toţi colegii” (Radu Berceanu, ieri, la Interviurile Gândul, mesaj către PSD)
Social-democraţii şi-au văzut visul împlinit: au fost daţi ieri afară de la guvernare. Deocamdată doar de la Ministerul Transporturilor, acolo unde Radu Berceanu a pus pe făraş patru directori ai PSD. Primele demiteri le-a anunţat de dimineaţă, la Interviurile Gândul: Sorinel Ciobanu, care a stat numai cinci zile la şefia Aeroportului Otopeni, şi Alexandru Dumitrescu, director adjunct la CFR. Berceanu a motivat că i-a dat pe Ciobanu şi pe Dumitrescu afară deoarece, deşi a insistat să afle, „PSD nu vrea să spună dacă îi iubeşte”. Pe lista lui Berceanu se mai află doi pesedişti, după cum ne-au precizat ieri seara surse din minister. Primul vizat este directorul general adjunct al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Cristian Duică, iar al doilea, revizorul general pentru siguranţa circulaţiei şi control, Valentin Cârstea. Ambii au fost propuşi pentru aceste funcţii de Liviu Dragnea, care, în ultimele înregistrări de la şedinţele PSD, poate fi auzit cum îl numeşte pe Berceanu „un tâmpit“.
Pe larg la sursa :
http://www.gandul.info/actualitatea/tampitul-berceanu-rade-patru-pesedisti-mititei-dintr-o-lovitura.html?3927;4592159
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































escu said
am June 24 2009 @ 5:21 pm
seful sindicatului din aviatia civila cercetat pentru delapidare!? oare cand se va schimba si legea privind plata sefilor de sindicate, care iau o groaza de bani de la noi fara sa faca nimic?! stie cineva cat de bine platiti sunt ei? stie cineva ca sefii de sindicat care nu sunt scosi din productie dar cumuleaza 18 zile libere platite pentru activitati sindicale sunt angajati ca si ingineri, tehnicieni etc. fara sa lucreze nimic pentru aceste posturi si mai iau in plus si bani din cotizatiile noastre si sporuri si bani de delegatii fara sa faca absolut nimic?! si sefii de sindicate sunt o mafie fara nici un interes fata de cei care ii platesc. ne mai miram ca unii oamenii au inceput sa faca greve spontane, atata timp cit sindicatele nu ii reprezinta deloc?! acuzat ca a decontat de doua ori mai multi bani dupa o deplasare in elvetia, directia transporturi din politia romana il cerceteaza pe liderul sindicatului din autoritatea aeronautica civila romana (aacr), adrian ioan, dupa ce acesta a decontat 2.600 de euro pe cazare in elvetia, in loc de 1.200 de euro, care ar fi fost valoarea reala. ioan sustine ca este “lucratura“ fostului sef al autoritatii, celebrul florea geica. parchetul de pe langa judecatoria sectorului 1 a confirmat pentru “financiarul“ ca impotriva liderului sindical adrian ioan s-a declansat urmarirea penala pentru delapidare. dosarul este instrumentat de politia transporturi, sub supravegherea parchetului judecatoriei sectorului 1. adrian ioan a stat, in iunie 2007, mai bine de doua saptamani la geneva, elvetia, unde a participat, din partea aacr, la lucrarile celei de-a 96-a sesiuni a conferintei organizatiei internationale a muncii. la intoarcere, liderul de sindicat a cerut ca autoritatea aeronautica sa-i deconteze cazarea la hotel pentru perioada in care a fost plecat, 29 mai-16 iunie 2007. potrivit parchetului judecatoriei sectorului 1, el a prezentat un decont in valoare de 2.623,5 euro, care i-a fost aprobat la vremea respectiva. potrivit actelor prezentate, o noapte de cazare la hotel in geneva ar fi costat 147,75 euro. ulterior, aacr a verificat aceste sume. autoritatea a cerut de la compania hoteliera informatii despre sederea lui adrian ioan si a primit urmatorul raspuns: liderul de sindicat a fost intr-adevar cazat la hotelul respectiv, in perioada 30 mai-16 iunie 2007, dar a platit 1.185,75 euro, inclusiv tva, nu 2.623, cat a declarat el. mai exact, 69 de euro pe noapte, plus o taxa de sedere de 0,75 euro. raportat la valoarea declarata de ioan, cazarea reala ar fi fost de peste doua ori mai ieftina.autoritatea aeronautica a depus plangere penala impotriva lui adrian ioan in septembrie 2008, iar parchetul a intocmit dosarul nr.12438/ p/2008.
Buduru said
am June 24 2009 @ 5:36 pm
E de preferat ca, atat prietenii, cat si dusmanii sa spuna: “Ba, ce baiat destept e asta!”.