În capitolul II din Titlul preliminar, redactorii proiectului codului de procedură civilă enunţă "Pricipiile fundamentale ale procesului civil", care trebuie să guverneze desfăşurarea procesului civil în toate fazele şi etapele acestuia.

Necesitatea enunţării pricipiilor procesului civil şi a desfăşurării acestuia în concordanţă cu acestea a fost preconizată de noi, deoarece în reglementarea procesuală actuală "Principiile dreptului procesual civil sunt cercetate în mod distinct  ca principii ale procesului civil sau ca principii ale justiţiei, iar uneori ca principii ale dreptului procesual civil" (Gh.Dobrican, Drept procesual civil - principii şi instituţii generale - Editura CONTINENT XXI Bucureşti 2003, pag.58).

Atât în reglementarea actuală, cât şi în reglementarea care se preconizează în proiectul Codului de procedură civilă, principiile procesului civil sunt cele mai generale şi esenţiale reguli procesuale, obligatorii pentru judecători şi toţi participanţii la procesul civil, deoarece stabilesc cadrul procesului civil, modul şi mijloacele de realizare a justiţiei în procesele civile.

Obligativitatea principiilor fundamentale ale procesului civil este dată de faptul că acestea îşi au izvorul în cele mai importante documente internaţionale  dintre care menţionăm "Declaraţia Universală a Drepturilor Omului" adoptată de ONU la 10 decembrie 1948 şi "Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi  Libertăţilor Fundamentale" adoptată la 4 noiembrie 1950, Constituţia României adoptată la 21 noiembrie 1991, modificată şi completată prin Legea de Revizuire a Constituţiei nr.429/2003 şi din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară  (Republicată în 2005), care este o lege organică.

Izvorul principiilor fundamentale ale procesului civil demonstrează caracterul obiectiv, stabil şi de durată a acestora, care trebuie să se regăsească în reglementările cu adevărat democratice. De altfel, istoria ne-a demonstrat că schimbările economice şi politice nu au putut afecta, în totalitate, principiile şi normele care se creează şi se transmit din generaţie în generaţie prin investiţia de muncă şi de inteligenţă omenească în diferite domenii ale ştiinţei, inslusiv în ştiinţa dreptului, care reprezintă constantele dreptului.

Faţă de importanţa principiilor fundamentale care guvernează desfăşurarea procesului civil acestea trebuie să îndeplinească anumite cerinţe.

O primă cerinţă a principiilor fundamentale ale procesului civil o constituie obligativitatea concordanţei acestora cu izvoarele lor.

O a doua cerinţă a principiilor fundamentale ale procesului civil o constituie obligativitatea regăsirii acestora, în concret, în reglementările procesuale din întreaga desfăşurare a procesului civil.

Dacă principiile fundamentale ale procesului civil nu îndeplinesc cerinţele arătate mai sus, înseamnă că acestea sunt simple enunţuri de faţadă, care cu toate aparenţele de progres legislativ şi de reformă, constituie în realitate un regres legislativ şi o adevărată antireformă.

Pentru a demonstra temeinicia afirmaţiilor noastre ne vom referi, în ordinea enunţării în proiectul codului de procedură civilă, la principiile: "Dreptul la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil" (art.5); "Egalitatea"(art.7); "Dreptul la apărare" (art.12); "Publicitatea" (art.16); "Respectarea principiilor fundamentale" (art.19);

- "Dreptul la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil" (art.5).

Potrivit art.5 din proiect "Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege. În aces scop, instanţa este datoare să dispună toate măsurile permise de lege şi să asigure desfăşurarea cu celeritate a judecăţii".

Sintagma "termen optim previzibil" este contrară formulării din art.6, pct.1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omulului şi  Libertăţilor Fundamentale,  art.21, aln.3 din Constituţia României şi art.10 din Legea nr.304/2004 care folosesc sintagma "termen rezonabil".

În raport de textele enunţate, considerăm că formularea din proiect trebuie pusă în acord cu acestea fiind de neconceput şi de neacceptat în condiţiile unei ordini juridice interne şi internaţionale la care se tinde în orice societate civilizată şi bine organizată.

Este adevărat că în unele hotârâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, puţine la număr, se foloseşte termenul de "optim previzibil" în sensul de  "rezonabil", aceasta neînsemnând însă, nicidecum, că acest principiu poate folosi o altă formulare decît acea din Convenţie, din Constituţia României şi din Legea nr.304/2004, care au prioritate. De altfel, cu referire la Declaraţie ...... trebuie să observăm că potrivit art.20 din Constituţie "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu  Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(1) Dacă există neconcordanţă între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile"(2), deci reglementarea internă trebuie să fie în concordanţă cu acestea.

Culmea o constituie inadvertenţa dintre acest principiu şi alte norme de principiu din proiectul codului de procedură civilă, în care sens exemplificăm art.3, potrivit căruia "În cazul litigiilor în materie civilă normele dreptului comunitar sunt aplicabile cu prioritate". Este evident că legiuitorul are în vedere, în primul rând, Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi  Libertăţilor Fundamentale.

În ceea ce priveşte termenul "previzibil" din sintagmă, acesta vizează pe judecător şi nu procesul civil propriu zis. În aces sens sunt prevederile art.227, alin.1 din proiect potrivit căruia "La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, judecătorul, după ascultarea părţilor, va estima durata necesară pentru cercetarea procesului, ţinând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluţionat într-un termen optim previzibil. Durata astfel estimată va fi consemnată în încheiere". Aceasta demonstrează şi formalismul proiectului, ceea ce constituie, în ansamblu "o calitate" a acestuia, care va îngreuna în mod inutil întreaga desfăşurare a procesului civil cu consecinţe grave asupra calităţii şi celerităţii actului de justiţie.

Cu privire la "previzibilitatea" soluţionării unui proces, cei care au fost judecători, îşi dau seama că aceasta nu poate fi anticipată, faţă de natura procesului civil şi de împrejurările care pot interveni în desfăşurarea lui (moartea unei părţi, îmbolnăvirea, dispariţia, falimentul, etc.)

Sintagma "termen optim previzibil" presupune o grabă precipitată, ceea ce nu are nimic comun cu procesul civil, care trebuie soluţionat cu competenţă şi răbdare pentru că numai în acest fel se poate pronunţa o hotărâre temeinică şi legală.

Pentru motivele arătate în mod succint ni se pare mult mai potrivită sintagma "soluţionare într-un termen rezonabil" folosită în documentele internaţionale şi în legislaţia internă, ceea ce presupune o grijă deosebită în judecarea procesului civil cu respectarea normelor de drept material şi substanţial, ţinând seama de circumstanţele cauzei, complexitatea acesteia şi de împrejurările neprevăzute care pot apare în cursul desfăşurării lui.

Am militat şi milităm pentru introducerea în Codul de procedură civilă a principiului "Dreptul la un proces echitabil şi într-un termen rezonabil" şi nicidecum pentru restălmăcirea acestuia, aşa cum se preconizează în proiect. (Gh.Dobrican, Procesul civil. Urgentarea judecăţii. Editura Continent XXI Bucureşti 1996, p.7; Gh.Dobrican, Drept procesual civil - principii şi instituţii generale - Editura Continent, Bucureşti 2003, p.60-62).

Mai mult, cu privire la sintagma "soluţionare într-un termen rezonabil" avem o bogată jurisprudenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului care a statuat că aprecierea acesteia trebuie să se facă ţinându-se seama de circumstanţele cauzei, care presupun o evaluare de ansamblu a acesteia (Cazurile Francesco Lombardo contra Italiei, Cazurile Pizzetti, De Micheli, Salesi, Trevisan şi Billi contra Italiei).

- Principilul egalităţii (art.7).

Potrivit art.7 din proiect "În procesul civil părţilor le este garantată exercitarea, în mod egal şi fără discriminare a drepturilor lor procesuale". Acest principiu izvorăşte din documentele internaţionale, din Consituţia României şi din Legea nr. 304/2004.

În mod cu totul surprinzător acest principiu este înlăturat prin art.12 "Dreptul la apărare" aşa cum vom arăta la observaţiile pe care le vom face în continuare pe marginea acestui articol.

- Dreptul la apărare (art.12).

Prin art.12, alin.1 din proiect "Dreptul la apărare este garantat". Acest principiu este însă înlăturat prin modul cum se reglementează dreptul de apărare  prin alin.2 al acestui articol potrivit căruia "Părţile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condiţiile legii. În recurs, cererile şi concluziile părţilor nu pot fi formulate şi susţinute decât prin avocat sau, după caz, consilier juridic, cu excepţia situaţiei în care partea sau mandatarul acesteia, soţ ori rudă pîna la gradul al II-lea inclusiv este licenţiat în drept". Deci, partea care nu are avocat pentru că nu a avut posibilitatea să-l angajeze ori din alte motive, mandatarul soţ ori rudă pînă la gradul al II-lea inclusiv, licenţiat în drept, nu va avea cuvântul în recurs, deşi este prezent. Pe lângă ridicolul situaţiei ce s-ar crea, asemenea prevederi sunt în contradicţie flagrantă cu toate principiile democratice consacrate prin efortul de muncă şi gândire depus în societăţile organizate şi civilizate.

O asemenea prevedere este sfidătoare la adresa dreptului, deoarece în nici o legislaţie democratică nimeni nu poate fi obligat să fie reprezentat şi în acelaşi timp să nu se poată apăra singur, din moment ce documentele internaţionale, Consituţia României şi Legea nr.304/2004 garantează un asemenea drept. În acest sens, prin art.24 din Constituţie se stabileşte că "Dreptul la apărare este garantat (1) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu (2)". La fel prin art.15 din Legea nr.304/2004 se prevede că "Dreptul la apărare este garantat. În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie reprezentate sau, după caz, asistate de un apărător, ales sau numit din oficiu, potrivt legii".

Prin prevederile enunţate mai sus se îngrădeşte şi accesul liber la justiţie  prevăzut de art.8 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art.6.1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omulului şi  Libertăţilor Fundamentale, art.21, alin.1 din Constituţie şi art.6 din Legea nr.304/2004.

- Publicitatea (art.16).

În art.16 din proiectul Codului de Procedură Civilă se enunţă principiul publicităţii procesului civil, potrivit căruia "Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege".

Din păcate şi enunţarea principiului publicităţii este pur formală, deoarece prin modul cum se reglementează desfăşurarea procesului civil rezultă indubitabil că acesta este secret. Astfel, prin art.198, alin.1, unde se reglementează "Desfăşurarea procesului fără prezenţa publicului (sublinierea ns Gh.D.)" se prevede că "În faţa primei instanţe cercetarea procesului se desfăşoară în camera de consiliu, dacă legea nu prevede altfel". Ca urmare, desfăşurarea procesului în camera de consiliu se va face fără prezenţa părţilor, în şedinţă secretă.

Este de-a dreptul surprinzătoare reglementarea din proiectul Codului de procedură civilă privitoare la desfăşurarea procesului civil în şedinţă secretă în condiţiile în care prin art.10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată de O.N.U. la 10 decembrie 1948 şi art.6, pct.1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale adoptată la 4 noiembrie 1950 se consacră principiul publicităţii în judecarea proceselor indiferent de natura acestora, respectiv penale sau civile.

Mai mult, putem afirma cu satisfacţie că şi în această materie, reglementarea noastră tradiţională a precedat reglementările din convenţiile internaţionale, prevăzându-se prin art.86 din Codul de procedură civilă, promulgat la 11 septembrie 1865 că "Şedinţele vor fi publice, afară când legea ordonă altfel sau când discuţia publică poate aduce vătămarea liniştei publice sau prigonitoarelor părţi". Această reglementare a fost menţinută până în zilele noastre, deşi Codul de procedură civilă a suferit mai multe modificări dintre care le amintim pe cele aduse prin Legea din 15 martie 1900, Legea pentru accelerarea judecăţilor din 19 mai 1925 şi Legea nr.18/1948.

Culmea o constituie faptul că deşi Legea nr.18/1948 a fost adoptată în timp ce ministru al justiţiei era Lucreţiu Pătrăşcanu, cunoscut politician şi jurist comunist, totuşi acesta nu şi-a permis să abroge din Codul de procedură civilă prevederile care reglementau principiul publicităţii procesului civil.

În reglementarea actuală a art.121, alin.1, aşa cum a fost formulată prin modificările aduse codului prin Legea nr.18/1948 "Şedinţele vor fi publice, afară de cazurile când legea dispune altfel". Deci, se consacră regula publicităţii şedinţelor de judecată, excepţia constituind-o şedinţele secrete. În acest sens, prin alin.2 al art.121 se prevede că, "Instanţa poate să dispună ca dezbaterile să se facă în şedinţă secretă, dacă dezbaterea publică ar putea vătăma ordinea sau moralitatea publică sau pe părţi. În acest caz, părţile vor putea fi însoţite, în afară de apărătorii lor, de cel mult două persoane desemnate de ele."

În acord cu convenţiile internaţionale şi cu reglementările tradiţionale, prin art.127 din Constituţia României se prevede că "Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege". La fel se prevede şi prin art.12 din Legea nr.304/2004, republicată în 2005, că "Şedinţele de judecată sunt publice, în afară de cazurile prevăzute de lege...".

Reglementările din convenţiile internaţionale şi interne, cu privire la publicitatea procesului civil nu sunt întâmplătoare, deoarece o justiţie reală cu adevărat transparentă, nu se poate face în mod secret, fără accesul publicului şi a mass-media.

La puţin timp după adoptarea Codului de procedură civilă s-a arătat, cu deplin temei, că dezbaterea proceselor trebuie să fie publică şi transparentă pentru a preveni procesele injuste, fiindcă oricât de bine ar fi administrată o justiţie secretă, aceasta nu va fi reală, având o utilitate mărginită. (I.G.Săndulescu-Nănoveanu, Codul de procedură civilă Bucureşti 1879, p.247)

O justiţie secretă, ca aceea reglementată în proiectul Codului de procedură civilă, echivalează, în opinia noastră, cu o justiţie inchiziţională, care poate fi dirijată cu uşurinţă în scopul dorit.

În proiectul Codului de procedură civilă se impune completarea reglementării actuale a publicităţii procesului civil în sensul asigurării unei publicităţi reale pentru părţi şi pentru persoanele care doresc să participe la desfăşurarea procesului civil prin obligaţia instanţei de a stabili din timp sala unde se va desfăşura şedinţa de judecată, zilele şi orele când se va desfăşura, întocmirea listei cu procesele care se judecă în acea zi şi afişarea acesteia cu cel puţin 24 ore înainte de începerea şedinţei de judecată.

Publicitatea procesului civil este absolut necesară pentru a-i determina pe judecători să aibă o ţinută corespunzătoare în şedinţa de judecată, să aibă răbdare în ascultarea părţilor, a martorilor şi experţilor, să dea dovadă de nepărtinire, să folosească un limbaj adegvat, să-şi manifeste rolul activ în egală măsură pentru toate părţile din proces, să dea dovadă de tact, calm şi să cunoască actele dosarului.

De asemenea, prin publicitatea procesului părţile sunt obligate să aibă o ţinută corectă, iar avocaţii să se prezinte bine pregătiţi, într-o ţinută corespunzătoare pentru a-i ajuta pe judecători la stabilirea adevărului în procesul dedus judecăţii, în vederea pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Prin modul cum se reglementează publicitatea procesului civil în proiectul codului de procedură civilă nu se mai poate pune problema realizării dezideratelor arătate mai sus, aflându-ne în prezenţa unui regres legislativ evident care nu are nimic comun cu reforma în justiţie şi cu transparenţa actului de justiţie.

Dacă se adoptă reglementarea preconizată prin proiectul Codului de procedură civilă, în materia publicităţii procesului civil, hotărârile judecătoreşti ce se vor pronunţa cu respectarea acestei reglementări vor fi lovite de nulitate, deoarece reglementarea nu este în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

De asemenea, este de observat că reglementarea preconizată este neconstituţională faţă de prevederile art.127 din Constituţia României.

- Respectarea principiilor fundamentale (art.19).

Prin art.19 din proiect se enunţă principiul "Respectarea principiilor fundamentale", potrivit căruia "Judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea şi să respecte el însuşi principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancţiunile prevăzute de lege".

Principiul trebuie reformulat în sensul includerii în conţinutul acestuia şi a faptului că judecătorul este obligat să respecte şi normele de drept procesual, cît şi normele de drept substanţial.

Aplicarea în practică, de către judecători, a acestui principiu va crea reale dificultăţi, deoarece principiile la care am făcut referire sunt în contradicţie cu documentele internaţionale şi cu Constituţia României, situaţie în care hotărârile pronunţate vor putea fi atacate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar în cursul desfăşurării procesului civil părţile interesate vor putea ridica în faţa instanţelor judecătoreşti excepţia de neconstituţionalitate a acestora.

Prof.univ.dr.GHEORGHE DOBRICAN,

- fost judecător -