Consilul Constitutional a decis : s-a ajuns prea departe cu legile antipiraterie de pe internet

Tweet this

Evident, interesul este de partea marilor case de productie si producatorilor, dar in niciun caz de partea artisitlor, care incaseaza doar mici procente din vanzari.
Cea mai inalta autoritate juridica din Franta, Consiliul Constitutional, a amendat un proiect de lege si a decis ca cei care sunt prinsi de trei ori ca au downloadat continut ilegal de pe net pot ramane fara conexiune doar daca justitia decide asta. Proiectul prevedea ca o autoritatea nou infiintata, numita Hadopi, poate dispune intreruperea conexiunii celor care descarca material piratat, dar acest lucru nu va fi posibil. Proiectul fusese aprobat atat de Adunarea Nationala, cat si de Senat.

Proiectul prevedea ca cei care descarca de pe internet muzica, filme si alte lucruri protejate de copyright vor fi supusi sistemului "celor trei lovituri". Acesta presupune un mail de atentionare, apoi o scrisoare, iar daca respectiva persoana continua sa descarce materiale ilegale i se poate intrerupe conexiunea de internet pana la un an.
O agentie de stat numita Hadopi va functiona ca interfata intre furnizorii de continut si cei de internet si ii va repera pe cei care descarca materiale piratate.
Daca Consiliul Constitutional a fost de acord cu 90% din continutul legii, insa nu si cu cea de-a treia lovitura, mai exact obiectia a fost ca autoritatea Hadopi nu are dreptul sa "taie" conexiunea celor care descarca material piratat, ci doar un judecator o poate face.
Ministrul francez al culturii, Christine Albanel - care a sustinut puternic legea - spune ca proiectul a fost acceptata in mare parte, autoritatea Hadopi s-a creat si adauga ca e extrem de important ca oamenii vor primi scrisorile de atentionare care au un scop educativ.
Autoritatile franceze discuta joi pentru a vedea ce modificari trebuie aduse legii pentru ca autoritatea Hadopi sa-i poata trimite in justitie pe cei prinsi ca descarca in mod repetat continut piratat.
Aplicata conform proiectului initial  legea ar fi una dintre cele mai dure din Europa pe domeniul pirateriei online si este sustinuta de industria muzicala din Franta. Totusi, opozitia socialista si grupurile care protejeaza consumatorii sunt impotriva aplicarii ei, pe motiv ca va fi dificil de pus in practica.
Decizia Consiliului a fost salutata de multe grupuri care apara drepturile consumatorilor, multi spun ca legea e ingropata iar acum dispare pericolul ca oameni nevinovati sa ramana fara internet.




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 1503

13 Comentarii pana acum»

  1. Mladin Dorian said

    am June 11 2009 @ 5:04 pm

    Vorbim de … un rau necesar Domnilor!
    1.Daca nici un individ in ultimii 12 ani (am cunoscut Windosul incepand cu 3.22) nu ar fi “incercat” SO decat cu licenta valida… Compania M-soft nu ar fi azi ceea ce este – poate am fi utilizat toti Mac-uri ;ESTE CEA MAI BUNA METODA DE PROMOVARE A UNUI SOFT
    2.Personal sunt pentru SO open source , dar de… daca trebuie sa recomnazi clientilor o solutie soft (din miile care coexista) trebuie sa o cunosti integral (nu in ver share sau demo) sa ii stii punctele bune / slabe , etc .

    Si….. uite asa, acest “rau necesar” devine de fapt cel mai mare ALIAT de Marketing pentru producatorii de software.
    Degeaba ai cea mai buna solutie soft daca nu esti cunoscut.
    Incercati sa scoateti din modul de a fi al utilizatorilor obisnuiti (nu vorbesc de profesionisti – admini , etc) peste 12 ani de Microsoft – nu cred ca veti reusi, chiar daca sunt alternative destul de viabile pentru producatorul mai sus mentionat

  2. xxx said

    am June 12 2009 @ 8:43 am

    Daca toti ar fi platit licenta pentru windows intr-adevar microsoft nu ar fi cine este acum, ci probabil ca ar fi putut cumpara globul si vreo alte trei planete. Tampenia cu open source poate merge pentru cei ahtiati de IT si care vor sa se simta “GOD” pentru cei din jurul lor ca au modificat si ei ceva. Toata problema se pune ca toti din firma sau daca vreti si colaboratorii mei sa poata folosi programe care sunt compatibile intre ele nu sa ma trezesc ca cel de la proiectare face ceva si cel de la executie primeste mesaj ca nu il poate deschide.

    Problema este ca nu am inteles de ce este pedepsit cel care descarca “ceva” de pe internet si nu cel care il posteaza acolo. Eu pot descarca de pe internet un fisier care se numeste Scufita rosie.avi si sa fie o orgie porno sau “MR and MRS Smith”. Si eu de unde stiu ca userul [xx][xxx] de pe hubul meu are sau n-are licenta….

    Si apoi internetul era lumea noastra, in care puteam face ce vrem …

  3. eu said

    am June 12 2009 @ 9:19 am

    Se pare ca cineva doreste control absolut asupra Internetului, si adopta politica pasilor marunti. Sunt impotriva tuturor metodelor si legilor care se pun de-a curmezisul accesului la informatie. Hai sa nu plangem de mila Microsoft si a altora care traiesc din suprataxarea produselor. Sunt probleme mai importante in Romania decat sa avem grija de companiile multinationale care ne jupoaie prin orice metoda posibila.

    Cind e vorba de firme… sa-si cumpere softuri si sa fie verificate.

    Pentru utilizatorii “casnici” totul sa fie free…atat timp cat nu obtii profit din asta..

    Cu stima,

  4. LastChance said

    am June 12 2009 @ 9:37 am

    internetul este zona libera, nimeni nu acorda securitate materialor postate sau transferate pe net, asa este declarat de la inceput. Materialele puse pe net se considera promotionale, infractiune se considera spargerea unui lacat (digital) si acela este furt nu piraterie, piraterie se cosidera interceptarea oricarui mesaj sau transfer care ca adresant pe altcineva decat pe cel care-l intercepteaza, (vezi toate agentiile care spioneaza date mesaje)

  5. Mladin Dorian said

    am June 12 2009 @ 10:43 am

    To “xxx” – you don’t get it!!!
    1.Daca nu ar fi fost “piratate” (daca vrei sa faci ceva imposibil de utilizat fara licenta valida se poate), nu ar fi fost cunoscute ; cumparatorii potentiali/utilizatorii nu ar mai fi cumparat ceva…. ce nu cunosc / nu sunt familiarizati cu….
    2.Vorbind de compatibilitate, daca acea persoana care se ocupa de dvs (care v-a facut analiza de sistem )/ firma dvs ar fi dorit, fiti sigur ca nu ati avea “fenomene de incompatibilitate” folosind solutii open source.
    3.BINE CA MAREA MAJORITATE DINTRE DVS. FOLOSESC SERVERE OPEN SOURCE – DE CE NU CUMPARATI DOMNILOR ALTE OS COMERCIALE?
    4.PIRATERIA ESTE MOTIVUL – SCOPUL ESTE MULT MAI PROFUND ! ANIHILAREA/CONTROLUL SINGUREI DEMOCRATII REALE FARA GUVERN
    5.BINE MACAR CA MAI EXISTAM NOI “GOD” CEI AHTIATI DE IT … PT DVS…
    5.Ar fi interesant daca nu ne-am mai ascunde in spatele unor porecle si am folosi nume reale ….

  6. politika said

    am June 12 2009 @ 10:58 am

    Fara sa existe vreo lege in acest sens, toti furnizorii de Internet ( denumiti ISP- Internet Service Provider = Astral , UPC, RDS, Romtelecom … etc.) aplica niste reguli simple.
    Daca un client descarca masic “continut” de pe Net (denumit “content”) acestuia i se ingusteaza banda de acces la net, astfel incit sa timpul necesar descarcarii sa devina din ce in ce mai mare … in unele cazuri timpii ajung atit de mari incit clientii renunta sa mai descarce. Noile tehologii de rutare permit un control foarte bun al “pachetelor” ce le tranziteaza ( voce , date … ce fel de date … :-) ) astfel incit filtrarea continutului se face destul de simplu, in mod automat functie de cantitatea de informatii descarcata.
    Sigur, ca va veti intreba de ce se face asta ?
    Filtrarea si ingustarea benzii (bandwitch) de conecatre la Internet se face deoarece conexiunile la Net sunt de cele mai multe ori de tip share (impartite intre mai multi utilizatori, iar in cadrul fiecarui grup, banda este impartita automat de catre toti cei care sunt conectati in acel moment …) Cert este ca cei care descarca foarte mult ocupa banda in defavoarea celorlalti iar ISP-istul rezolva aceasta problema prin reducerea largimii de banda …

    Legea poate spune multe , personal ma intreb daca descarcarea de continut trebuie descurajata sau incurajata, deoarece discutam de o cantitate de informatii care este trecuta in format digital imensa. A incerca sa descarci si sa stochezi este ca si cind ai vrea sa opresti timpul in loc.
    Problema care trebuie sa ne-o punem este sa acordam acces la citi mai multi oameni la Net, la “content” , iar ceea ce conteaza este sa stii si sa poti accesa informatia (care de cele mai multe ori este volatila … )
    Nu poate nimeni stoca toata informatia de pe net iar cei care-si fac biblioteci de filme, muzica … etc. vor vedea in cel mai scurt timp inutilitatea acestei actiuni ( pierdere de timp si bani) deoarece toti ISP-istii vor permite, evident pe baza de contract, accesul la o cantitate imensa de continut digital …

    Doar cei carora le place sa vada un film de 7 ori vor descarca si stoca …

    NU POTI OPRI TIMPUL IN LOC isr
    INFORMATIA DE AZI , MIINE NU MAI ESTE DE ACTUALITATE iar poimiine NU MAI ESTE VALABILA …

    Daca vrem sa facem ceva bun sa ne uitam la VIITOR si nu la TRECUT (asa cum fac legiuitorii francezi). Totodata nu trebuie sa repetam experienta INCHIZITIEI ( in care francezii au ocupat un loc fruntas … si se pare ca inca mai exista gene transmise peste secole). Sa se gandeasca la bastilia si la Inchizitie si apoi sa analizeze accesul la continut digitall in era digitala … singurul factor care a permis progresul exponential al omenirii …
    Daca CINEVA vrea sa stopeze sau sa frineze asta … trebuie sa ne intrebam mai intii CARE SUNT ADEVARATELE INTERESE …

  7. Mladin Dorian said

    am June 12 2009 @ 11:07 am

    Politika are mare dreptate 100%.
    Acum 10 ani ne bucuram de o conexiune de 32k azi aveti pana la 12M
    Acest lucru se cheama EVOLUTIE lucru de altfel inposibil fara “toate partile implicate”.
    Problema este … sa mentinem balanta in echilibru, sa nu ajungem ca renumita statuie – oarba si cu balanta in dezechilibru — oare ce o fi in talerul mai greu?-

  8. Vlad Lungu said

    am June 12 2009 @ 12:50 pm

    @xxx

    Exact tipul asta de gandire ii face si pe cei care detin drepturile intelectuale sa se abereze si sa spuna ca au pierderi de zeci de miliarde de dolari.

    Daca tu iti imaginezi ca numarul de clienti este egal indiferent de pret(gratuit sau 100 de dolari) imagineaza-ti si ca eu as fi acum milionar in dolari si hai pana la notar sa-ti cumpar casa cu banii mei imaginari.

    Daca Microsoft ar fi avut posibilitatea sa faca Windows-ul imposibil de spart de la inceput si oamenii ar fi fost obligati sa il cumpere, in momentul asta ar fi fost mult mai putini utilizatori de Windows si alte sisteme de operare (gen Linux) ar fi fost mult mai avansate.

    Eu fac si vand soft pentru iPhone. Diferenta de downloaduri intre acelasi soft gratuit sau platit (1 dolar) este 1 la 1000.
    Spun asta din proprie experienta.

    La 10 de dolari (ca in cazul albumelor de muzica) cred ca diferenta ar fi de 1 la 100 000.

    Apoi, sunt oameni care ar lua ceva gratis doar pentru ca e gratis fara sa aiba neaparat nevoie de acel produs (soft/muzica/filme).
    Daca ar fi obligati sa plateasca, multi pur si simplu nu ar mai downloada diverse lucruri si nu le-ar simti deloc lipsa.

    Daca e un film cu adevarat reusit eu unul prefer sa-l vad la cinematograf.
    Daca filmele ar fi disponibile la cinematograf in aceeasi zi in care se lanseaza si in SUA sunt convins ca foarte multi ar plati sa le vada.
    Dar daca ai de ales intre download acum si cinematograf peste 3 luni nici macar nu se mai pune problema pretului. Nu se pot compara cele doua produse.

    Cei de la Disney au recunoscut ca au avut nevoie de 5 ani sa inteleaga ca “pirateria” este un “business model” si nu o infractiune.

    Apple este prima firma care reuseste sa aduca filmele acasa pe bani prin Apple TV si iTunes. In curand se vor putea downloada (inchiria sau cumpara) si direct de pe iPhone si iPod touch.
    Si oamenii cumpara. Pirateria asta de care se tot vorbeste este doar un mod de a accesa continutul de care ai nevoie.
    Este un sistem de distributie functional si sustinut de comunitate.

    Sunt complet de acord cu faptul ca e bine sa platim si prin asta sa aratam respectul nostru fata de cei care produc filme, soft si muzica. Dar din nou, repet, componenta principala a “pirateriei” este distributia si nu actul de a fura.

    Incapacitatea producatorilor de a se adapta la noile modalitati de distributie este de-a dreptul legendara.
    Cand a aparut televiziunea au zis ca a venit sfarsitul cinematografului.
    Cand a aparut “pirateria” au zis ca e sfarsitul televiziunii si al cinematorgrafului la un loc.

    Eu propun sa-i spuna “terorism cibernetic”. Ar fi mai usor sa ne bage pe toti la inchisoare fara dovezi ca am fi downloadat ceva.
    Dovezile cu care o persoana poate fi incriminata sunt exterioare computerului celui acuzat. Sunt niste fisiere de logging cu ip-ul fiecarui participant in sistemul de sharing/piraterie.
    Aceste IP-uri se coreleaza cu o baza de date si hop au gasit hotii.

    Acum intrebarea mea naturala e daca nu cumva aceste fisiere nu pot fi modificate in cazul in care niste baieti vor sa faca rau cuiva.
    Si stiu si raspunsul. Pot fi modificate foarte usor.

    Deci acceptand aceasta lege, puterea de a reduce pe cineva la tacere pe internet se muta in niste fisiere de pe un server.
    Cine are acces la ele e seful sefilor. Un mic iDumnezeu.

    Urmatorul pas este scrierea unui virus care sa exploateze aceasta aberatie legislativa. Acest virus se va conecta la site-urile de sharing simuland downloadul fisierelor protejate de copyright.
    Atunci baietii vor avea de trimis milioane de scrisori de atentionare si apoi milioane de cereri pentru intreruperea internetului.

    Daca reteaua mea wireless este deschisa si cineva se conecteaza la net prin ea, eu voi primi scrisoarea.
    Deci aceasta lege ma obliga sa tin internetul meu pentru mine. E complet impotriva firii. Eu vreau sa las vecinii sa se conecteze la net pe banii mei. Ce fac ei e treaba lor.

  9. iGuvernoiu said

    am June 12 2009 @ 1:52 pm

    Pana la urma am dedus ca articolul respectiv se refera la Franta, nu inteleg ce treaba avem noi ”colonistii bananieri”cu chestia asta.
    Romtelecom prin reclama tv la clicknet incurajeaza descarcarea de pe net si implicit pirateria, de unde sa stie un putoi care sta toata ziua pe hi5 ca descarcand de pe net devine infractor, din moment ce el se uita la reclamele tv si vede exact contrariul.
    In Spania spre exemplu, nimeni nu are treaba cine si cat descarca, in plus in Madrid sunt blocuri intregi conectate wireless la internet; cine poate identifica in ce apartament locuieste piratul internaut.
    Noi romanii suntem vai de capul nostru, in principal si pentru ca ne pierdem vremea cu gainarii, punand pe plan secund adevaratele cauze care ne fac SA TRAIM BINE. hai SICTIR!!!!!

  10. Ilie Marian said

    am June 12 2009 @ 2:04 pm

    Bai nene toata lumea pirateaza Windows si totusi Microsoft n-a murit. Toata lumea pirateaza jocuri si totusi firmele producatoare ating an de an noi standarde. Antivirus, alte softuri etc…
    Nu inteleg de ce atata panica pentru aceste firme. Ele nu au nevoie sa opreasca pirateria, trebuie doar sa-i controleze nivelul astfel incat sa ramana doar un mic procent din activitatea firmelor.
    Deci nu este necesar sa intervina asupra utilizatorilor de software piratat, este de-ajuns pentru ei daca intervin asupra distribuitorilor. Sunt prosti daca nu-si dau seama de asta!

  11. HIM said

    am June 12 2009 @ 4:09 pm

    Raspunsul domnului Vlad Lungu este genial.

    Deci alte comentarii sunt inutile.

    Asa ca sa ne bucuram de libertatea virtuala, atita timp cit exista.

    Stima.

  12. online said

    am June 12 2009 @ 7:32 pm

    pirateria asta e ilegala… dar nu trebuie sa se taie netu la vre-un sarantoc asa ca mine ca vrea sa vada un film bun… trebuie stopata sursa dfe descarcare… acest lucru e cam imposibil avand in vedere ca fiecare tara are legea ei, iar sistemul cu torentele face cam dificila aplicarea… acei 472 biti descarcati de la X-ulescu pot fi orice… si nu il poti considera continut ilegal… whatever

  13. georgian said

    am June 12 2009 @ 9:38 pm

    Dar pentru asta, guvernul va investi in iulie noi autoritati de urmarire a activitatii romanilor pe internet. Sub “umbrela” asa numitei intentii de urmarire a pornografiei infantile.
    Romanii nici acum nu protesteaza impotriva acestei legi care incalca dreptul la intimitatea cetateanului.
    Pentru un blog ca al d-lui Urban e simplu. Omul vede pentru fiecare vizitator IP-ul, sistem de operare, rezolutie, browser,etc.
    Asta nu este violare a intimitatii. Este statistica si protectie.
    Dar oamenii sa stea pasivi cand li se pregateste o lege care sa-i urmareasca pas cu pas pe internet inseamna inconstienta.

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean