Lacomia bancilor risca sa saboteze programul Prima Casa; Daca nu ai venituri de minim 3000 ron nu esti eligibil
Intentiile bune ale programului Prima Casa risca sa fie sabotate de eterna lacomie a bancilor.
Peste 20 de banci au depus oferte indicative privind dobanda anuala efectiva (DAE) pe care ar putea sa o practice in cadrul programului "Prima Casa", ratele variind in plaje foarte mari, pana la aproape 14% la euro si 23% la lei, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale. La ofertele in euro, toate ratele sunt calculate in functie de Euribor la 3, 6 sau 12 luni, la care se adauga o marja fixa, iar dobanzile anuale efective pornesc de la aproximativ 5,5% pana la aproape 14%.
Aceeasi formula este urmata si la ofertele indicative pentru creditele in lei, respectiv ROBOR plus o marja fixa, astfel ca DAE variaza intre aproape 13% pana la sub 23%.Potrivit surselor citate, cele mai scazute costuri in euro au fost indicate de BRD si Alpha Bank, iar pentru lei cea mai buna oferta indicativa a fost propusa de CEC Bank. Executivul a anuntat, recent, un program prin care creditele contractate pentru cumpararea primei locuinte vor fi garantate de stat in limita maxima de 60.000 euro. Nepenalizarea rambursarii anticipate a creditului, procedurile de evaluare ale imobilului, un avans de maximum 5% din imprumut si perceperea de dobanzi cat mai scazute sunt criteriile anuntate anterior de premierul Emil Boc pentru selectia bancilor care doresc sa fie incluse in acest program..
Concret, limitarea este data de calculele facute in functie de dobanda / rata lunara, avansul dat insa si in functie de banca. La dobânzile actuale,rata la un credit ipotecar prin programul anunţat de Guvern variază în jurul valorii de 500 de euro pe lună. Ţinând cont că gradul de îndatorare acceptat de bănci este, de obicei, de 50%-60% din valoarea creditului, salariul necesar urcă astfel la cifra rotundă de 1.000 de euro pe lună, în condiţiile unui împrumut de 60.000 de euro pe o durată de 30 de ani.

1. "In conditiile actuale de creditare, pentru a putea lua un credit ipotecar de 60.000 de euro este nevoie de un salariul minim de 3.000 de lei in cazul persoanelor necasatorite si de 3.100 de lei in cazul celor casatorite. Salariul minim cerut de banci in conditiile actuale poate urca insa pana la 3.800 de lei, respectiv 4.000 de lei. Cel mai mic salariu minim este calculat la cel mai mare avans, respectiv la 35%. Aceste date sunt generale, bancile calculand gradul de risc, deci conditiile de acordare a creditului, pe baza unui set intreg de informatii, de la varsta la locul de munca si la salariul lunar." - Banknews
2. "...Chiar daca luam ofertele mai bune, putem constata usor ca la un credit de 60.000 de euro luat pe 25 de ani, rata lunara pe care trebuie sa o plateasca un client depaseste 500 de euro. Asta inseamna ca si clientul trebuie sa castige peste 1.000 de euro pe luna. In aceasta situatie, clientul ar fi avantajat daca ar plati un avans cat mai mare, pentru ca atunci ar avea nevoie de un credit mai mic. Insa avans mare nu pot avea decat tot cei cu venituri mari" ProTV
3. "pentru a accesa un credit de 60.000 de euro, solicitantul sau familia trebuie să aibă un venit de 5.300 de lei, adică patru salarii medii nete. „Pentru un credit ipotecar de 60.000 de euro pe 30 de ani, rata lunara este de 530 de euro, iar venitul minim necesar unei familii pentru a accesa acest credit este de 5.300 lei (trei salarii medii brute). Una dintre aceste bănci are următoarele condiţii: creditul ipotecar poate fi doar pe 30 de ani maxim, pentru a se încadra la 5% avans veniturile participanţilor la credit trebuie să fie de minimum 1.000 de euro şi toţi coplătitorii să fie interni" EVZ
4. "„Acceptarea unui avans minim de doar 5% si eliminarea comisionului de rambursare anticipata sunt masuri ce pot sprijini accesul la acest tip de finantare; din pacate nu sunt masuri suficiente, intrucat pentru creditele a caror valoare este de 60.000 de euro, veniturile aplicantului (daca este o singura persoana) trebuie sa se cifreze in jurul a 3.300-5.000 de lei, daca luam in calcul nivelul dobanzilor practicate in prezent. Acest venit este dificil de atins de majoritatea tinerilor cu o vechime in munca mai mica de cinci ani si care pot fi interesati de Programul «Prima casa». Revenind la calcule, urmarind aceiasi parametri considerati la estimarea venitului necesar, observam ca rata constituie aproape 50% din venitul lunar (400-500 de euro, pentru creditele contractate in moneda europeana)” BankNews
5. "Rata lunară este de circa 500 de euro, fiind nevoie de un salariu de 1.000 de euro pe lună pentru a putea lua creditul (la un avans de 5% din împrumutul de 60.000 de euro) Cele mai mari salarii medii din România sunt cele din intermediere financiară (fără asigurări şi fonduri de pensii), de circa 840 de euro pe lună, şi din transporturi aeriene, de aproape 790 de euro pe lună" Gandul
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































Eugen said
am June 3 2009 @ 3:59 pm
Bancile trebuie puse cu botul pe labe; au sabotat economia nationala, au furat de la romani, acum saboteaza si programul Guvernului; gata, rasi, trimisi pachet acasa in tarile lor, daca nu vor juca cum le cantam noi
Basescu avertizeaza bancherii said
am June 3 2009 @ 4:19 pm
‘Este timpul ca sistemul bancar sa raspunda pozitiv masurilor luate de Guvern avand in vedere ca sunt lichiditati si sunt firme care au nevoie de finantare in conditii rezonabile”, a declarat presedintele Traian Basescu, la cateva ore dupa intalnirea avuta cu guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu, si reprezentantii principalelor banci din Romania. ”Apelul meu catre banci a fost sa reanalizeze posibilitatea de cofinantare a administratiei publice si a IMM-urilor in conditii avantajoase”, a adaugat seful statului.
Codrut said
am June 3 2009 @ 4:21 pm
Observatie – nu stiu cati din cititorii acestui site au remarcat insa, senatorul Urban nu este prima oara cand anticipeaza un punct de vedere pe care apoi Basescu il emite ulterior.
POate ca senatorul Urban Iulian pare multora tanar si naiv, insa eu cred ca stie mult mai multe decat lasa impresia.
De exemplu aceasta analiza a fost facuta si postata cu vreo 30 minute inainte de discursul lui Basescu…!
politicianul said
am June 3 2009 @ 6:09 pm
De ce parlamentul si guvernul nu pot reglementa situatia creata de banci? Contemplarea situatiei este benefica intereselor acestora in detrimentul celor pe care-i “jumulesc”?Masuri urgente ,legi,ordonantze, pana nu este prea tarziu.Mi se pare LMPG!!!(la mintea puiului de gaina!)Asta daca …se vrea!!!
cbabeanu said
am June 3 2009 @ 6:10 pm
Sint curios daca Dl Urban ar imprumuta pe cineva cu 60 0000 euro daca respectivul nu ar avea in cont nici 3000
DZ said
am June 3 2009 @ 6:11 pm
http://www.gandul.info/economia/unele-banci-au-propus-finantelor-o-dobanda-de-aproape-14-la-prima-casa-adica-mai-mare-decat-cele-de-acum.html?3936;4481106
Buduru said
am June 3 2009 @ 6:53 pm
Cica, anul asta, sunt alegeri de guvernator! De guvernator BNR! Si, cica, realesu’ ar mai vrea un mandat!
Nu lacomia bancilor saboteaza “Prima Dobanda”…pardon “Prima Casa”! Realesu’ o saboteaza! Pe site-ul BNR, rata dobanzii la facilitatea de creditare este de 13.5% (la RON), iar dobanda de referinta 9.5%! Cum sa dea bancile credite in RON cu 10%?! Vi se pare o dobanda mica 15%, nu mai vorbim de 20%(in RON)? Mie nu mi se pare! Nici 10% nu-i o dobanda mica, dar mai treaca-mearga! Degeaba dam vina pe banci! Vinovatul principal e BNR-ul!
edut said
am June 3 2009 @ 7:09 pm
problema mare cu baancile astea….si Base stie doar sa dea sfaturi bancilor???ordonante de urgenta nu se pot da decat pt contribuabili?numai noi trebuie sa tinem cutitul de lama si bancile de maner…draq mai crede in o lume mai buna…..
politika said
am June 3 2009 @ 7:21 pm
CINE CASTIGA SI CINE PIERDE din programul “Prima Casa”
In primul rind se poate observa din start ca perioada de creditare este de 30 de ani iar masurile si calculele (dobanzi, taxe, EURIBOR, ROBOR …etc. ) sunt “spot” adica valabile acum.
Este inoportun sa invatam noi ACUM bancile cum sa mai puna vreo citeva taxe suplimentare “care nu se pun” in calculele aratate deoarece reprezinta :
- taxa de analiza dosar,
- taxa de aprobare credit
- taxa de administrare credit
- taxa de gestionare clienti
- taxa de dansat tanganika … etc.
D-l. Isarescu este super-doctor-docent in inventarea unor privilegii pentru bancile care sunt dispuse sa “joace acest joc”
) Cum poate crede cineva ca lupul este oaie ? Cum poate crede cineva ca BRD (care a avut si are de departe cele mai groase dobanzi si taxe peste taxe) ar putea concura la acest concurs. Este ca si cind am aduce niste curve dupa vreo 10-15 ani de meserie la concursul “Cea mai suava virgina”
) niste crapaturi grosolane in lista de cerinte si a raspuns pe masura. Ulterior va emite “Contractul cadru” si normele de aplicare care vor fi acceptate “la vreme de seara” tacit, in spatele usilor inchise de un numar restrins de “alesi” in frunte cu “delegatul BNR”
Personal cind van BRD printre mielusei, ma trec fiori pe sira spinarii si (deja) am tras fermoarele la buzunare (asta incluzind si raglanul din dulap
Ceea ce pot sa va spun din start, este ca BRD-SG a vazut deja (sau a fost invatata cum trebuiesc citite normele
Daca cineva ne crede fraieri (ca natiune) ii recomand sa nu ne considere pe toti la fel, ci sa specifice ca “valorile sunt media ponderata a rezultatelor” …
In conditii de criza economica crunta, cind si perspectivele sunt foarte sumbre, alocarea acestui contract (si altele care sunt “pe teava”) se va face dupa principii clare ;
DOMNILOR , sa nu uitam ca suntem intr-un an electoral ! in care “prima Casa” este la Cotroceni
… si este foarte ravnita de foarte multi …
Cum “opereaza” acest program ?
Amatorii de senzatii tari sunt informati ca “pot sa semneze chiar si legati la ochi acest contract” deoarece BNR-ul vegheaza !
Zen said
am June 3 2009 @ 11:43 pm
O secunda sa vad daca am inteles si eu bine… Conform celor de mai sus, adica : “Pentru un credit ipotecar de 60.000 de euro pe 30 de ani, rata lunara este de 530 de euro… ” inseamna – la un calcul sumar – ca pentru 60000 euro imprumutati de la banca, eu voi plati inapoi peste 300%. Asa business mai zic si eu. Si cand ma gandesc ca in momentul in care auzisem de acest proiect chiar picasem in plasa sa cred ca va fi o mana intinsa tinerilor fara casa… He he !
Apropo, are cineva idee in ce termeni functioneza proiectul pentru persoanele cu venituri din strainatate ? Banuiesc ca sunt excluse din start din moment ce se cer garanti “interni”. Pacat ca mi-au murit bunicii, ii puneam pe toti sa garanteze pentru mine. La urma urmei ce conteaza ca eu castig peste 7500 RON lunar in strainatate… Nimic nu va fi de ajuns pentru dragii nostrii bancheri.
Traiasca Romania !
Dani said
am June 4 2009 @ 8:14 am
@Zen:
Asa cum zici, daca iei credit in euro vei plati inapoi de 3-4 ori suma imprumutata, adica pe apart de 60.000 euro tu sa dai 240.000 euro, in conditiile in care preturile sunt in continua scadere…
Dar banca iti da euro doar daca ai venit in… euro… ca se recomanda sa iei imprumut in moneda in care ai si salariul… deci daca esti europarlamentar, iti poti permite sa platesti in euro.
Daca insa iei in lei, cu doar 13-23%, dai inapoi de 10 ori valoarea imprumutata… finzoom dot ro e un site care iti calculeaza instant chiar si suma totala de rambursat. Te sperii de conditiile oferite. Trebuie sa fii iresponsabil sa iei credit de consum in aceste conditii.
Sansa reala sa iti pastrezi posibilitatea de a plati rata timp de 25 de ani de acum inainte e de doar 4 %!!! Da, exact PATRU la o suta. Restul de 96% vor avea locuinta executata…
Apar: boili, incapacitate de munca, restrangerrea activitatii angajatorului, somaj, reduceri salariale, crize economice, inflatie, etc.
Chiar si Bill Gates reunoaste in artea lui ca Microsoft nu va fi etern leader, si ca e chestie de timp sa apara un competitor mai puternic… prin urmare, nici un angajator nu garanteaza stabilitatea salariului pe urmatorii 25 ani.
Cat despre statul roman, va intra in 1-2-3 ani in incapacitate de plata, si nu va mai putea rambursa datoriile pe care azi, in campanie, le face cu generozitate…
Uitasem un amanunt pt Dl. Urban… Partidul in care e (inca) membru si senator e azi la putere…
gabi said
am June 4 2009 @ 8:18 am
Oameni buni, voi nu vedeti ca bancile nu raspund pozitiv la nici o masura a guvernului. Trebuie amenintate cu nationalizarea fortata, confiscarea tuturor bunurilor detinute. trerbuie aplicate masuri dure, punitive, chiar si interzicerea de a mai desfasura relatii comerciale in Romania pe mii de ani. Indiferent ce va face guvernul actual si cel viitor, bancile vor trage in jos Romania si poporul. Voi nu vedeti ca in statele unde au sediile centrale, conditiile de creditare sunt total diferite de cele din Romania.
pdm said
am June 4 2009 @ 9:08 am
… de mult bancile nu se mai supun legilor statului… iata ce apare pe pagina BNR:
BNR stabile?te condi?iile si costurile de creditare, deschide ?i opereaz? conturi ale institu?iilor de credit, ale Trezoreriei Statului, ale caselor de compensare ?i ale altor entit??i, rezidente ?i nerezidente, stabilite prin reglement?ri ale B?ncii Na?ionale a României.
Conducerea BNR este asigurat? de un Consiliu de administra?ie, compus din nou? membri, iar conducerea executiv? a BNR se exercit? de c?tre guvernator, prim-viceguvernator ?i de cei doi viceguvernatori. Membrii Consiliului de administra?ie al BNR, cu nominalizarea conducerii executive, sunt numi?i de Parlament, pe o perioad? de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului. În cazul descomplet?rii Consiliului de administra?ie, completarea locurilor vacante se face pe func?ia respectiv? pe întreaga durat? a mandatului. Revocarea din func?ie a oric?rui membru al consiliului de administra?ie se face de c?tre Parlament, dac? acesta înceteaz? s? îndeplineasc? condi?iile necesare pentru exercitarea atribu?iilor sale sau dac? se face vinovat de abateri grave.
statul BNR http://www.bnro.ro/Statutul-BNR-2184.aspx
daca parlamentul numeste conducerea BNR iar aceasta institutie este aservita statului; asa cum s-a spus mai sus (politicile de creditare BNR), de ce BNR nu urmareste interesele acestui popor (caci statul reprezinta si apara interesele poporului)?? care este relatia BNR/trezorerie si comisioanele practicate? ce am putut gasi referitor la comisioane http://www.bnro.ro/apage.aspx?pid=404&actId=203092
Victor said
am June 4 2009 @ 9:16 am
ZEN nu as ase pune problema. Imparte tu 300% la 30 ani si rezulta 10%/an. Da-mi tu mie 1000 euro si iti dau 3000 in 30 ani. nu e bussines. problema e alta si revin intr-un alt mesaj
DZ said
am June 4 2009 @ 10:10 am
http://ziua.net/display.php?data=2009-06-04&id=254055
Victor said
am June 4 2009 @ 11:14 am
Am mai scris o explicatie in 8 puncte in care demonstram ca acest program nu trebuie sa existe.
Acum constat noi greseli, noi amatorisme.
Logica lucrurilor cerea ca un program sa fie pus la punct in cele mai mici detalii intr-un birou si apoi sa fie lansat “la cheie” intr-o conferinta de presa. Dar s-a preferat sa se anunte fiecare pas, zilnic, de la intentie pana la ultimele negocieri in derulare. Ceea ce e neprofesionist, Dar suntem in campania electorala si se risca nefinalizarea lui pana la alegeri.
1. Consider imoral si ilegal ca STATUL, cu bani proveniti din impozitele poporului, sa cumpere apartamente de la niste personae care din diverse motive nu-si platesc ratele la credite.
2. Intr-un moment de scadere a incasarilor la buget STATUL nu are un un buget pentru garantari (= despagubire=cumparare) ale unor apartamente. Si-a facut Pogea agentie imobiliara cu banii din taxe si impozite???
3. Ni se ofera sa cumparam apartamente de 50 mp cu 1000-1200 euro/mp pentru a-i imbogatii pe “dezvoltatorii imobiliari” care le-au construit cu 500 e/mp.
4. Ar trebui creat un sistem de girare pe stadii de lucrari. Astfel: o casa se construieste acum cu cca 400 euro/mp cu finisaje medii. O casa de 120 mp costa cca 48000 euro. Pot cumpara in tara destule terenuri cu 50 euro/mp. Deci o parcela de 500 mp costa 25000. In loc de avans pentru un credit de 60.000 pt un apartament de 50 mp cumpar acest teren, girez cu el la banca un imprumut de 20.000 E cu care construiesc casa la rosu. Girez cu casa construita un nou imprumut de inca 15.000 cu care finisez casa. Apoi cu casa finisata girez un imprumut de inca 10-15000 pentru gard, instalatia electrica, termica, etc. ACEST MECANISM IL POATE CREA STATUL!
5. se impune scaderea tarifelor notariale exagerate pentru ipoteci!!!
6. Dobanzile bancare nu au cum sa scada decat printr-o interventie a BNR. E singura care poate motive bancile. Acum bancile sunt niste camatari infometati, dar nu-i corect sa dati vina pe banci pentru insuccesul unui program care nu trebuia sa existe.
Intr-o economie libera, piata trebuie sa fuctioneze, iar statul trebuie sa-i creeze reguli, nu sa se implice cu bani in tranzactii imobiliare.
Am spus-o acum o saptamana, inainte sa se anunte nivelul dobanzii, se va ajunge la rate lunare de peste 500 euro/luna. Cine isi permite? Cine e acceptat sa primeasca?
Sustin ca e de preferat sa ai o casa de 120 mp decat un apartament de 50 mp.mai ales cand costa la fel.
Problema e ca statul sa ajute prin decizii si mecanisme la scaderea acestor adaosuri de 100-150% pt constuctii sis a functioneze mecanismul. (deduceri din impozite)
7. Dl Boc a stopat programul “casa verde” (subventionarea panourilor solare, eoliene, pompe geotermale etc). E spre binele economiei, al populatiei, al mediului ca acest program sa fie reluat. Ca si introducerea becurilor ecologice in locul celor “clasice” consumatoare de current si oxigen.
Acest program n-ar trebui sa existe.
DZ said
am June 4 2009 @ 11:42 am
http://www.baniinostri.ro/Imobiliare/Bancile-propun-dobanzi-de-13-23-la-lei-pentru-Prima-Casa–a1389.html
VIOREL URBAN said
am June 4 2009 @ 11:43 am
http://urbanviorel.ro/category/bancile-camatari-legali/
Victor said
am June 4 2009 @ 11:52 am
Asteptr un articol cu tema: “Pogea – agent imobiliar cu banii contribuabililor”
Piciu said
am June 4 2009 @ 12:01 pm
Daca nu ai venituri de minim 3000 ron nu esti eligibil.
Foarte corect . Este firesc sa fie asa .
Nu lacomia bancilor risca sa saboteze programul Prima Casa.
Faptul ca romani si-au dat seama ca serviciile si salariile nu sunt batute in cuie va face ca programul Prima Casa sa nu aiba efectul scontat de Guvern.
Aceasta masura este utila doar celor capabli sa plateasca in scurt timp creditul de 60000 Euro.
Socoteala este simpla.
Plecind de la informatiile de la punctul 5 , la o rata fixa de 500E pe luna in 30 de ani am achita suma de 500 x 12 x 30 = 180 000 Euro.
No comment !
Zen said
am June 4 2009 @ 12:44 pm
@ Victor
Poate ca acets program nu trebuia sa existe, dar exista.
Dupa cum expui situatia e un program sortit esecului din start, sau rezervat celor cu salarii f bune. Ce putem face?
Ce parere ai de ce zice Dani mai sus?
zzz said
am June 4 2009 @ 1:33 pm
Va propun sa va imaginati o sticla de pepsi…, pe care o agiti…ii scoti dopul si o lasi un timp… la fel sta treaba si cu actualul guvern, programele guvernamentale sunt k si bulele- dispar in timp…(land of choice, taloane de vacanta, prima casa,42 km de autostrada……)totul tine de un ranjet pe stikla tv-ului si de o expresie cat mai inteligenta posibil a mutrei, in rest fura tata, k tr sa furam mai mult decat au reusit predecesorii nostri..
Victor said
am June 4 2009 @ 1:38 pm
pe scurt eu sustin 2 lucruri:
- nu mi se pare normal ca statul sa se implice cu bani ca sa cumpere apartamente pe care cineva nu le poate plati. Nu din impozitele noastre, ale tuturor.
- anul trecut eu mi-am facut casa de 120 mp cu 500 euro/mp pt ca n-am avut bani sa cumpar apartament cu 1200 e/m. Deci vorbesc din experienta.
- pt asta am luat un credit de 60.000 euro si platesc 25 ani. nu e nici o diferenta intre creditul meu si un credit luat acum cu sprijinul guvernului. Doar dobanda e mai mare. Nu statul da creditul, ci o banca comerciala, un camatar cu acte.
- guvernul se gandeste cum sa vanda un produs! nu se gandeste cum sa fie cumparabil acel produs. De ex un apartament trebuie sa coste 7-800 euro/m, nu 1200.
- nu vad de ce sunt incurajati vanzatorii de apartamente, in locul constructorilor de case.
- consider programul asta o pura campanie electorala pt europarlamentare. de asta suntem bombardati zilnic cu stiri despre el, desi nu e finalizat in toate detaliile.
- am intrebat daca e normal sa se gireze (=cumpere) apartamente din banii statului, bani de la contribuabili. NU mi se raspunde. Cred ca decizia asta imorala si ilegala poate baga statul intr-o mareata criza de bani.
Vivelura said
am June 4 2009 @ 1:45 pm
Domnule Urban Iulian, intr-un articol anterior foloseati pentru a pune la punct un partener de discutii expresia “fac parte din tanara generatie si noi nu gandim ca un comunist”. Se pare ca daca sefii dumitale propun un proiect (dupa parerea mea facut pentru voi, oameni cu bani, sub plapuma unui slogan mincinos) care trebuie impus cu metode comuniste, nu este nici o problema ca voi generatia tanara sa treceti la comunism. Vedeti de ce s-a instaurat comunismul in Romania ? Fiindca mereu au existat, exista si vor exista oameni de teapa voastra.
edut said
am June 4 2009 @ 1:49 pm
Victor,iti spun eu de ce sant incurajati vanzatorii de apartamente…in buricul tarii au ramas dezvoltatorii nostri dragi(adica firme cu spate consolidat in forurile cele mai inalte)cu foarte multe apartamente nevandute,neterminate si blocati financiar.Uite asa au gandit alesii nostrii sa isi vanda produsele prin intermediul firmei mama,adica statul..GARANTUL SUPREM.ajunge doar un tur in Bucuresti si te lamuresti singur.
bodo said
am June 4 2009 @ 6:15 pm
Acest program Prima Casa o sa ajute tot pe cei care au bani. De ce? E simplu. Pai daca bancile impun sa ai un venit minim de 3000 RON, adica de 30 milioane lei vechi, pai cine are asa venituri bai nene. Tot ai vostrii, care sunt bine infipti, au joburi de top, fac parte din nomenclatura, din clica celor de la conducere sau au afaceri personale. Pai daca ai un venit de peste 3000 RONI, atunci inseamna ca oricum iti permiti o casa sau un apartament si fara sa te ajute statul.
INTREBARE????
Noi astilalti care avem venituri de 800, 1000, 1200 de RONi
– CE FACEM ???
O sa ramanem pe veci in afara oricaror programe de ajutorare guvernamentale sau de orice alta natura.
Ceva nu e in regula in tara asta:
-ori casele sau apartamentele sunt supraevaluate – au preturi colosale;
-ori salariul sau venitul minim are un nivel ILEGAL si total in afara limitei de subzistenta. Pentru ca toate celelate venituri se calculaza in functie de salarul minim;
-sau, ar mai fi o varianta posibila, statul nu doreste sa ajute tineretul in asi intemeia o familie si a-si cumpara un apartament, ci pur si simplu vrea sa le faca jocul unor antrepenori cu afaceri imobiliare, facilitandu-le acestora vanzarea unor locuinte la niste preturi inca destul de mari (inca prea mari pentru aceasta criza).
Asa ca, pentru noi cei care avem venituri absolut NORMALE, putem sa ne luam gandul si de la acest progam. Se pare ca nu o sa existe nici un guvern care sa ajute cat de cat in mod REAL clasa celor multi care au doar venituri NORMALE in aceasta tara.
ASA ca, DE CE SA MA DUC LA VOT ???
Lacomia bancilor, pusa la colt de Presedintele Basescu | Urban Iulian said
am June 5 2009 @ 10:01 am
[...] (31)Sondaj : cat de important este pentru voi ca politicianul sa nu aiba derapaje gramaticale ? (31)Lacomia bancilor risca sa saboteze programul Prima Casa; Daca nu ai venituri de minim 3000 ron nu es… (26)CTP : mi-e rusine ca sunt coleg cu mizeriile umane care se pretind ziaristi (25) var so = new [...]
VICTOR said
am June 8 2009 @ 2:14 pm
Citeam despre deputatul Negoita, patronul lui RIN HOTEL ca detine cateva sute de apartamente. Uite ca Boc ii intinde o mana sa le pota vinde.