La PSD se aude ? CE ne va sanctiona daca mai tineti la sertar dosarul Mihailescu
Raportul pe justiţie ce va fi publicat de Comisia Europeană în iulie sau septembrie va conţine aprecieri negative la capitolul "luptă împotriva corupţiei la nivel înalt", dacă Parlamentul nu dă undă verde anchetelor, a declarat marţi la Bruxelles ministrul justiţiei Cătălin Predoiu.
"Este limpede, cred, pentru toată lumea, că atât timp cât Parlamentul nu va rezolva toate problemele legate de acordarea unui drum liber investigaţiilor în toate dosarele de mare corupţie nu putem spera la o apreciere pozitivă pe obiectivul numărul 3 (combaterea corupţiei la nivel înalt)", a declarat Predoiu la ieşirea de la întâlnirea cu secretarul general al CE, Catherine Day, sub autoritatea căreia se redactează rapoartele din cadrul mecanismului de cooperare şi verificare a justiţiei din România şi Bulgaria, scrie Newsin.
Ministrul Justitiei s-a referit la dosarul de ridicare a imunitatii senatorului PSD Serban Mihailescu care este blocat in Senat de catre PSD, dl. Mircea Geoana refuzand sa il introduca pe ordinea de zi a Plenului, desi isi asuma constient faptul ca acest lucru va afecta raportul pe Justitie care vizeaza Romania, si acest lucru va duce la taierea fondurilor europene. PSD face campanie electorala pe principiul : dupa noi potopul.
--
Urban I. Iulian
Senator de Ilfov
Grupul Parlamentar al PDL din Senat
Vicepresedinte al Comisiei Juridice din Senatul Romaniei
member of American Lawyers Quarter
member of International Association of Commercial Collectors
member of Aca International
member of International Bar Association
Membru de onoare al UNMR
Presedintele Asociatiei www.AsistentaPentruConsumatori.ro
www.urbaniulian.ro
mobile : 0722.726.450
e-mail : iulian.urban@gmail.com
CABINET SENATOR : Preciziei Business Center
Bucharest, Blvd. Preciziei,
no.1, 6 district
BIROU SENATORIAL OTOPENI
Otopeni, Calea Bucurestilor, Nr. 16, Bloc B24, Et. 1, Ap. 14
Telefon 0314253465; 0314253466
Fax: 0314253467; 0314253468
BIROU SENATORIAL BALOTESTI
Soseaua Unirii, nr. 152, Balotesti, Ilfov
Telefon : 021 317 40 90
FAX : 021 317 40 90
BIROU SENATORIAL BUFTEA
tel: 0310222486
Adresa: Blvd. Mihai Eminescu, nr.11,Buftea, judet Ilfov
senior legal adviser Urban & Asociatii
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro






























