Ministrul Bazac vrea puscarie pentru cei care gresesc formularele sanitare legate de gripa porcina. Poate nu strica sa intrebe juristii inainte sa emita asemenea aiureli
Gripa porcina incinge mintile unor politicieni mai rau decat se incinge cotletul sarmanului animal care a ajuns subiect de dezbatere mondiala, pe gratarul patriotic pesedist.
Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a declarat, luni, că persoanele care nu completează, în avion, formularul privind starea de sănătate sau îl completează greşit vor răspunde penal.Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a anunţat că persoanele care nu vor completa corect formularele sau care nu le vor completa deloc intră sub incidenţa Codului penal, fiind vorba de încălcarea dispoziţiilor articolelor 308, 180 - 184 şi 179.
Ne uitam la aceste texte si observam ca trimiterea ministrului sanatatii este cel putin nefericita. Hai sa vedem.
Potrivit articolului 308, privind zădărnicirea combaterii bolilor, "nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor molipsitoare, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă". Numai ca infractiunea se poate savarsi doar de catre personalul abilitat in acest sens, si mai mult de atat, se savarseste cu vinovatie in forma intentiei. Greseala este asimilata culpei si niciodata nu va putea sa duca la condamnarea unei persoane care , sub imperiul unei emotii a completat gresit, fara intentie, formularul buclucas.
Articolele 180 - 184 se referă la incriminările în caz de vătămare corporală, iar art.179, la determinarea sau înlesnirea sinuciderii.Ce legatura are sinuciderea cu visele ministrului sanatatii ? Ramane sa ne explice in episodul II ca in acesta nu am inteles! Sigur ca, atata timp cat panica vinde ziarele, nu putea sa rateze nici ministrul psd ocazia sa apara la gazeta; Ce daca spune o prostie ? lasa, important este ca a aparut la gazeta si vede alegatoru' >. Sper sa nu emita acum vreo aberatie de genul " vom da o lege ca sa vaccinam obligatoriu toata populatia"....Nu de alta insa sunt multi romani carora li s-ar alimenta teoria conspiratiei si anume faptul ca vor deveni carne de tun pentru salvarea de la faliment a producatorilor de medicamente. Vaccinul cu apa tot in Romania a fost brevetat nu este asa ?
Urban I. Iulian
Senator de Ilfov
Grupul Parlamentar al PDL din Senat
Vicepresedinte al Comisiei Juridice din Senatul Romaniei
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































G said
am June 1 2009 @ 3:34 pm
http://www.realitatea.net/ion-bazac–totii-contactii-femeii-de-28-de-ani-infectate-cu-virusul-h1n1-vor-fi-izolati-la-domiciliu-7-zile_528717.html
Puzul said
am June 1 2009 @ 3:45 pm
Incepe programul de reducere si control a populatiei; stati sa vedeti
Sorin said
am June 1 2009 @ 5:12 pm
Androneasca e pe langa ideea de ministru, Bazac(onia) e si el aerian. Si sunt multi tampiti in fruntea tarii.
Ceea ce nu inteleg eu este de ce la fiecare motiune ati votat impotriva motiunii si in sprijinul acestui guvern de tacaniti…?
Horia said
am June 1 2009 @ 9:35 pm
Nu stiu daca e chiar asa o aiureala. Necompletarea cu rea intentie a unui formular medical, in conditiile in care virusul se raspandeste destul de rapid si inca nu exista un vaccin pentru el, chiar cred ca intra sub incidenta art. 308 Cod Penal. Mai bine sa ia unul o amenda pentru neglijenta sau nepasare decat sa se imbolnaveasca 1000, nu credeti?
timisorean1 said
am June 2 2009 @ 9:16 am
ministru habarnist
Radianu Mihai said
am June 2 2009 @ 1:50 pm
ce va asteptati de la asa specialisti?
vai de mama noastra pe mana cui a ajuns tara asta sa fie guvernata!
in vremurile astea de criza avem :
-un prim ministru-jurist,
-un ministru al finantelor-inginer,
-un ministru al turismului-jurist,
si restul il stim cu totii si rezultatele le simtim din plin!
este plina tara de specialisti,in toate domeniile de activitate,nu-
mai idiotii de la putere nu ii gasesc de 20 de ani incoace!
au ei altele mai importante de facut!
dz said
am August 15 2009 @ 11:29 am
http://www.cotidianul.ro/vizita_lui_bazac_la_spitalul_judetean_sibiu_a_lasat_la_poarta_rudele_a_zeci_de_pacienti-95347.html