Stimaţi colegi,

Sunt nevoit să mă adresez dumneavoastră din nou, ca urmare a situaţiei create  prin recentele declaraţii publice şi acţiuni ale ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti, care au fost examinate şi de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în şedinţa din 21 mai 2009.

După cum cunoaşteţi, dată fiind situaţia deosebit de dificilă cu care se confruntă în prezent sistemul judiciar – în special, din cauza subfinanţării, a consecinţelor tolerării unor situaţii discriminatorii de natură salarială şi a atacurilor publice fără precedent împotriva statutului judecătorilor şi procurorilor – Consiliul Superior al Magistraturii, în aplicarea Rezoluţiei aprobate în unanimitate de către adunările generale ale judecătorilor şi ale procurorilor, desfăşurate în perioada 24-29 aprilie 2009, precum şi în baza consultărilor prealabile cu reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale, a promovat un proiect legislativ privind efectuarea unor ajustări corespunzătoare ale celor trei legi fundamentale pentru organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar (Legea nr.303/2004, Legea nr.304/2004 şi Legea nr.317/2004).

În acest context, profitând de faptul că legea nu conferă drept de iniţiativă legislativă Consiliului Superior al Magistraturii şi sub pretextul propunerilor transmise de către Consiliu, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, într-o manieră complet lipsită de transparenţă, intenţionează să promoveze modificări de substanţă ale celor 3 legi, fără a găsi necesar să consulte asupra conţinutului acestora tocmai pe cei ce vor fi primii chemaţi să le respecte şi să le aplice.

Această atitudine a organului specializat al Executivului în domeniul judiciar încalcă grav principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, care, în accepţiunea sa modernă presupune tocmai consultarea reciprocă şi cooperarea acestora, în cadrul atribuţiilor prevăzute de legea fundamentală, în vederea realizării intereselor generale ale societăţii.

Situaţia este cu atât mai periculoasă cu cât unele dintre modificările promovate de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti vin în contradicţie flagrantă cu principiile adoptate prin Rezoluţia supusă aprobării tuturor adunărilor generale ale judecătorilor, precum , spre exemplu, acela privind trecerea atribuţiilor administrării bugetului instanţelor judecătoreşti la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (transfer de atribuţii de altfel prevăzut de Legea nr.304/2004, dar mereu amânat, succesiv, prin acte normative ale puterii executive).

Astfel de iniţiative ale Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, promovate într-o manieră ocultă, fără consultarea principalelor instituţii pe care se întemeiază buna funcţionare a sistemului judiciar – instanţele şi parchetele, reflectă, din păcate, atitudinea tot mai accentuată a reprezentanţilor acestei instituţii de a colabora cu autoritatea judecătorească doar la nivel declarativ, în timp ce acţiunile concrete reflectă derapaje serioase de la scopurile clamate, privind eficientizarea sistemului judiciar şi garantarea independenţei justiţiei.

Doresc să vă reamintesc în acest context misiunile de audit declanşate de Minister la mai multe instanţe din ţară, anumite obiective ale acestora aducând o atingere gravă independenţei justiţiei, statutului judecătorilor şi procurorilor şi competenţei exclusive a Inspecţiei Judiciare de a verifica conduita profesională a acestora. De asemenea, trebuie amintită aici nerespectarea gravă şi repetată a obligaţiei de a supune avizării Consiliului Superior al Magistraturii acte normative cu influenţă directă asupra funcţionării sistemului judiciar, chiar şi în cazuri când caracterul acestui aviz este conform.

În acelaşi context, subliniez atitudinea de pasivitate (la nivelul faptelor, nu al vorbelor) cu privire la promovarea unor acţiuni eficiente în vederea eliminării discriminărilor şi discrepanţelor existente la nivelul salarizării judecătorilor, precum şi poziţiile publice, uneori lipsite de fermitate, uneori de-a dreptul inadmisibile privind legitimitatea drepturilor câştigate în instanţă de un număr important de judecători şi procurori. Doresc doar să reamintesc, dincolo de faptul că acţiunea în justiţie este singurul demers legal pentru a obţine executarea unei obligaţii pe care debitorul refuză în mod nejustificat să o recunoască, că inadvertenţele existente, deja de mulţi ani, în sistemul de salarizare al judecătorilor şi procurorilor au fost constatate şi de organisme total autonome faţă de sistemul judiciar, precum Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, până când aceasta posibilitate i-a fost luată în mod expres. De asemenea, chiar Ordinul ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti nr.768/C/2009, ulterior revocat chiar înainte de a fi pus în aplicare, constituie o recunoaştere a legitimităţii plăţii acestor drepturi.

Aceeaşi atitudine de pasivitate a caracterizat poziţia Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti faţă de trecerea veniturilor din taxele judiciare de timbru la bugetele locale, situaţie care a făcut ca nici măcar o parte din aceste sume să nu fie folosite pentru finanţarea sistemului judiciar. Cred că nu sunt necesare comentarii asupra declaraţiei celui mai înalt reprezentant al acestuia în sensul că instanţele ar trebui să se adreseze primăriilor pentru a solicita aceste sume.

Consider în continuare că perpetuarea acestei situaţii, precum şi starea de subfinanţare cronică a sistemului judiciar constituie doar o expresie a incapacităţii Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti de a asigura reformarea şi eficientizarea sistemului judiciar sub aspect financiar, deşi refuză să cedeze calitatea de ordonator principal de credite pentru instanţele judecătoreşti, iar nu o modalitate de a dezbina şi de a slăbi atât instituţiile autorităţii judecătoreşti, cât şi unitatea corpului magistraţilor. În acest context, rămâne de neînţeles culpabilizarea instituţiilor sistemului judiciar care au înţeles să respecte legea şi caracterul obligatoriu al hotărârilor judecătoreşti sub aceste aspecte.

În altă ordine de idei, în contextul viitorului Raport de ţară întocmit de către Comisia Europeană în contextul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a adoptat o atitudine „concurenţială”, preocupându-se de a se prezenta public ca unicul organ activ şi reformator al sistemului judiciar, prin opoziţie cu caracterul ultraconservator şi ineficient al tuturor celorlalte. Or, o astfel de poziţie nu poate fi decât în dauna identificării şi implementării rapide a reformelor de fond de care justiţia are nevoie.

Problemele justiţiei nu constituie obiectiv de întrecere între instituţii, iar caracterul lor profund şi cronic – supraîncărcarea, subfinanţarea etc. – presupun pentru rezolvare tocmai o atitudine de cooperare.

Evidenţierea, cu orice preţ, a Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti ca unic promotor al reformelor are probabil unele conotaţii pe plan politic, de care autoritatea judecătorească alege să rămână complet străină. Este însă evident că o astfel de atitudine nu este în interesul garantării patrimoniului comun de valori a Statelor Membre ale Uniunii Europene şi nu aduce nici un efect pozitiv, de substanţă, pentru milioanele de cetăţeni români care apelează în fiecare an la serviciul public al justiţiei.

În calitatea sa constituţională, de garant al independenţei justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii consideră inadmisibil ca situaţii precum criza economică şi financiară, problemele de finanţare a sistemului judiciar sau discriminările de natură salariale să fie folosite ca pretext pentru a justifica o extindere a influenţei Executivului asupra Autorităţii judecătoreşti sau pentru limitarea independenţei justiţiei, bazată la rândul său pe statutul magistratului şi gestionarea carierei acestuia exclusiv de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Un astfel de rezultat ar reprezenta o destructurare a statului de drept, aflat la baza democraţiei constituţionale, şi o încălcare a înseşi fundamentelor juridice pe care se bazează construcţia comună europeană.

În limitele atribuţiilor sale, Consiliul Superior al Magistraturii va respinge cu fermitate orice tentativă de această natură.

Este însă evident că dezamorsarea situaţiei actuale nu se poate întemeia decât pe solidaritatea judecătorilor şi procurorilor şi pe implicarea cât mai importantă a acestora în procesul decizional privind aspectele fundamentale ale funcţionării justiţiei. Sunt sigur că această premisă va fi realizată, prin natura profesiei lor, magistraţii, fie judecători, fie procurori,  fiind obişnuiţi să distingă adevărul din spatele vorbelor.

Consiliul Superior al Magistraturii încurajează instanţele ţi parchetele de toate gradele să-i semnaleze problemele specifice cu care se confruntă, în special în contextul actual marcat de lipsa acută a resurselor, precum şi orice împrejurare care poate fi de natură să pericliteze buna lor funcţionare sau respectarea independenţei şi misiunii lor.

În final, doresc să mulţumesc, atât în nume personal, cât şi al colegilor mei, membri ai Consiliului, tuturor judecătorilor şi procurorilor care, în ciuda contextului economico-financiar, al atacurilor aduse statutului lor şi a altor dificultăţi cu care se confruntă, continuă să-şi facă datoria, să-şi respecte misiunea şi roba şi să contribuie la înfăptuirea actului de justiţie.

Preşedintele

Consiliului Superior al Magistraturii,