Cascavalul pasteurizat cu nitrit de sodiu – demn sa fie inscris in Codex Alimentarius
Caşcavalul del Family pare la prima vedere un produs obişnuit din această categorie, care nu poate pune în pericol sănătatea în cazul unui consum moderat.La o lectură atentă a etichetei, se remarcă un ingredient cu potenţial cancerigen, conservantul nitrit de sodiu E251. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, se arată nedumerit de prezenţa acestui aditiv alimentar, mai ales că prin procesul de fabricaţie se asigură un termen de valabilitate lung. Nitritul de sodiu se mai foloseşte şi pentru a da produselor culoarea roz, iar în acest caz nu era nevoie de un astfel de artificiu. Utilizarea lui E251 este cu atât mai curioasă, cu cât are o serie de efecte adverse, unul dintre cele mai periculoase fiind dezvoltarea de celule canceroase. Din această cauză, specialistul nostru spune că produsul analizat nu este recomandat în special copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, celor suferinzi de cancer, persoanelor cu maladii renale, hepatice, cardiovasculare. Din cauza cantităţii mari de lipide de origine animală, supraponderalii şi obezii trebuie să consume caşcavalul Del cu moderaţie. Persoanele care suferă de intoleranţă la lactoză trebuie să testeze reacţia organismului.
Ingrediente
Produs obţinut prin metoda opăririi caşului. Lapte de vacă pasteurizat, culturi lactice, cheag, agent de întărire clorură de calciu E509, conservant nitrit de sodiu E251. Gr/s.u. 40%.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-consum/cascaval-pasteurizat-cu-nitrit-de-sodiu-508180.html
ati-auzit-vreodata-de-codex-alimentarius
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































asistentapentruconsumatori.ro said
am May 20 2009 @ 3:56 pm
Reclamati abuzurile la care sunteti supusi la office@asistentapentruconsumatori.ro
Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro
Othelo said
am May 20 2009 @ 7:08 pm
Vor fi tot mai multe astfel de produse in perioada urmatoare. haideti sa nu le mai cumparam, si sa-i scoatem naibii de pe piata.
edut said
am May 20 2009 @ 7:37 pm
oricum vor fi cei care plimba carutul prin supermarket ca de…e la moda…asta atat timp cat mai merge prosteala.Pt OTHELO,te vad speriat de noua ordine mondiala,vad ca faci tot ce poti pt a preveni un eventual dezastru,dar daca imi permiti iti dau un exemplu demn de un gand sau o analiza;daca intri intro camera unde e cel mai dens intuneric cu o lumanare…tot intunericul dispare,daca ai o camera luminata cu o lumanare,nici cel mai dens intuneric nu poate sa o stinga…tot raul inspre bine…nu pot castiga mereu,pana la urma lumina va fi
Vasile Ombun said
am May 20 2009 @ 9:51 pm
am o propunere!
dle Urban, va rog, faceti in asa fel incat:
* producatorii de alimente sa tipareasca pe etichete cantitatea de aditiv folosit per 100g de produs,
** agentii economici sa detina un loc special amenajat, in care sa fie afisate listele cu aditivii alimenteri (cod, denumire, cantitate maxima admisa ptr consum zilnic) fiecare cu descrierea lui si efectele adverese pe care le cauzeaza.
asa, vom putea evita alimentele cu aditivi periculosi si veti vedea cum se va scimba politica producatorilor de alimente in sensul ca vor fi nevoiti sa scada termenul de valabilitate al produselor prin reducerea cantitatii de aditivi si conservanti si, in consecita, vom avea alimente mai sanatoase!
Daniel said
am May 21 2009 @ 8:30 am
@ ombun:
Si cine e tampit sa cheltui atat pe etichete? Vanzatorul/producatorul/comerciantul VOR PROFIT, nu cheltuiala. De aia te otravesc, ca sa faca bani.
Cu etichetele lor, isi fac deservicii.
Cine sa ii oblige? Si daca ii obliga, ce e? Parca stii tu, muncitor, intelectual sau director, ce e ala E321? Si cat e de toxic?
De aia lise spune E, ca sa nu spuna NITRIT, ETC., SA NU INTRE PROSTIMEA LA BANUIELI…
Asa ca prostimea, fie ei muncitori, senatori, politisti sau directori, isi UCID COPIII, isi distrug ficatii si rinichii, in beneficiul multinationalelor, cu complicitatea unor politicieni.
URBAN E PRINTRE EI, si doar avertizeaza, nu face nimic concret… nici nu poate.
Ar incalca politica partidului…
Asa e, Stimate Dl. Urban?
VIOREL URBAN said
am May 21 2009 @ 8:35 am
Daniele daca tot nu face nimic URBAN de ce nu te duci tu pe alt site ? Daca tot nu se face NIMIC du-te pe alt site, unde chiar fac aia CEVA si lasa-ne in pace
Sa criticam si sa acuzam e tare la moda in ultima vreme, cu toate ca unii dintre noi nu facem nimic cu adevarat in afara de astea
Catalina said
am May 21 2009 @ 2:13 pm
Dragi Cititori,
Va sfatuiesc sa cititi ce inseamna CODEX ALIMENTARIUS….care intra in vigoare la sfarsitul lunii Decembrie 2009. Te ingrozesti. Am incercat sa gasesc codexul in limba ramana si nu e de gasit.
La nivel In
ternational Dr Rima Laibow cu o echipa de avocati si medici a inceput campania Health Freedom din 2005.
vezi website:http://www.healthfreedomusa.org/?page_id=2002
vezi youtubelink:http://www.youtube.com/watch?v=A6-ccyvwgGY
CODEx ALimentarius protejeaza marile CORPORATII FARMACEUTICE si ilegalizeaza tot ce inseamna produs naturist. In Romania nu vorbeste nimeni de Codex care este o LEGE COMERCIALA…
O sa fim fericti cand vvom gasi o bucata de cascaval cu asa putine aditive.
Catalina said
am May 21 2009 @ 2:14 pm
rticol de de Violeta Bucur
CODEX ALIMENTARIUS: o adev?rat? batjocur? adus? terapiilor naturiste
La baza Codex-ului Alimentarius st? istoria prea pu?in cunoscut? a înfiin??rii Trustului Mondial al Chimiei Farmaceutice
A?i auzit vreodat? de Codex Alimentarius? Dac? nu, s? nu fi?i surprin?i. Este unul din cele mai bine p?strate „secrete deschise” ale guvernan?ilor din umbr?. Este planificat s? intre în vigoare la 31 decembrie 2009 ?i s-ar putea s? fie cel mai mare dezastru pentru s?n?tatea noastr?, a?a cum lumea nu a mai v?zut. Codex Alimentarius va seta standardele de siguran?? alimentar?, regulile ?i reglement?rile în vigoare în peste 160 de ??ri, adic? 97% din popula?ia lumii.
Denumirea Codex Alimentarius provine din limba latin? ?i se traduce prin legea produselor alimentare sau codul produselor alimentare. Comisia de comer? Codex Alimentarius este acum finan?at? ?i condus? de Organiza?ia Mondial? a S?n?t??ii (OMS, ce apar?ine Na?iunilor Unite, ONU) ?i FAO (Organiza?ia pentru Alimente ?i Agricultur? a SUA).
Codex Alimentarius este o colec?ie de standarde alimentare adoptate la nivel interna?ional, care au ca scop declarat protec?ia s?n?t??ii consumatorilor ?i asigurarea practicilor corecte în comer?ul alimentar. Codex Alimentarius cuprinde standarde pentru toate alimentele, fie ele preparate, semipreparate sau crude ?i pentru distribu?ia c?tre consumator, prevederi în ceea ce prive?te igiena alimentar?, aditivi alimentari, reziduuri de pesticide, factori de contaminare, etichetare ?i prezentare, metode de analiz? ?i prelevare. În realitate, Codex Alimentarius inten?ioneaz? s? pun? în afara legii orice metod? alternativ? în domeniul s?n?t??ii cum ar fi terapiile naturiste, folosirea suplimentelor alimentare ?i a vitaminelor ?i tot ceea ce ar putea constitui mai mult sau mai pu?in un poten?ial concurent pentru industria chimiei farmaceutice.
Originile chimiei farmaceutice
În jurul anului 1860, „b?trânul Bill” Rockefeller, comerciant de petrol cu specializarea în farmaceutic?, vindea ??ranilor naivi flacoane cu petrol brut, f?cându-i s? cread? c? era un leac eficient în tratarea cancerului. El a denumit acest produs (care de fapt era petrol brut ambalat în flacoane): Nujol (New Oil – un nou tip de ulei). Afacerea sa era prosper?, cump?ra o fiol? de petrol brut de 30 grame prin Standard Oil la un pre? de 21 cen?i ?i o vindea pentru 2 dolari. F?r? prea mult? cultur?, f?r? scrupule, f?r? cuno?tin?e sau studii în domeniul medical, cu pu?ine no?iuni de contabilitate ?i de o aviditate feroce, Rockefeller a reu?it s? se impun?. Noului produs Nujol i s-a atribuit „meritul” de „cur? împotriva constipa?iei” ?i a fost foarte comercializat la acea vreme. Între timp, medicii au descoperit c? Nujol era nociv ?i c? ducea în timp la maladii grave, eliminând vitaminele liposolubile din corp. Standard Oil s-a luptat s? evite pierderile prea mari care ar fi putut surveni din aceast? cauz? ?i a ad?ugat rapid petrolului brut caroten pentru a elimina aceste caren?e. Senatorul Rozal S. Coperland era pl?tit 75.000 dolari pe an pentru a promova acest produs.
Imperiul Rockefeller a fost construit gra?ie acestei formidabile ?mecherii care consista în a convinge oamenii s? ingereze un derivat de petrol brut îmbog??it cu caroten. A?a au fost puse bazele industriei chimiei farmaceutice. Suntem deci foarte departe de fundamentele medicinii chineze, tibetane vedice sau persane, care erau în mod tradi?ional bazate pe cuno?tin?e extrem de precise legate de corpul uman ?i erau centrate (ca preocupare) pe binele ?i s?n?tatea fiin?elor umane.
cititi continuarea pe:http://www.ecomagazin.ro/codex-alimentarius/
Catalina said
am May 21 2009 @ 2:20 pm
trebuie organizata o campanie de informare a populatiei…dar se pare ca in Romania nimeni nu are interesul sa informeze populatia. In USA, Marea Britanie,Australia,Canada sunt echipe de medici , avocati si voluntari care organizeaza asemenea campanii.
trebuie facut ceva…dar cu cine?
VIOREL URBAN said
am May 21 2009 @ 2:35 pm
http://urbanviorel.ro/2009/02/28/codex-alimentarius-interview-alex-jones-with-mrmrs-stubblebinelaibow/
http://urbanviorel.ro/2009/02/09/codex-alimentarius-how-the-global-elite-will-control-your-food-supply/
http://urbanviorel.ro/2008/09/25/codex-alimentarius-programul-pentru-depopularea-planetei-prin-infometare-si-malnutritie/
http://urbanviorel.ro/2008/07/30/ee-moarte-suntem-otraviti-zilnic-cu-aprobarea-noastra/
http://urbanviorel.ro/2009/04/19/population-reduction-2012/
Dies Irae said
am May 21 2009 @ 4:56 pm
” Daniel” el macar face ceva, nu-l aprob chiar intotdeauna, dar cel putin in acest domeniu se straduie mult. Nu poate da de unul singur o lege, si nu-si poate obliga nici colegii sa o faca. Ar fi totusi binevenita o initiativa legislativa care sa interzica complet tot ceea ce contine aditivi nesanatosi, cu toate protestele celor ce fac profituri grase pe sanatatea noastra, si chiar cu riscul unei perioade de criza de alimente. Imbolnavirea in masa a oamenilor va avea consecinte, inclusiv economice, mult mai grave!