Situaţia sărăciei în România

şi măsuri de prevenire şi combatere a riscului de excluziune socială



1. Sărăcia – concepte, indicatori, evoluţie



În scopul monitorizării într-o manieră comparativă a progresului statelor membre în ceea ce priveşte obiectivele Uniunii Europene în lupta împotriva sărăciei şi excluziunii sociale, în anul 2001 Consiliul European a aprobat o metodologie de calcul al indicatorilor sărăciei relative. În perioada 2003-2004 în România a fost preluat şi adaptat un set de indicatori de măsurare a incluziunii sociale stabilit de Consiliul European de la Laeken şi a fost elaborat un set naţional specific, legiferat prin Hotărârea de Guvern 488/2005. Dintre indicatorii primari menţionaţi fac parte:


* rata sărăciei, la pragul de 60% din mediana veniturilor disponibile - denumită şi „sărăcie relativă” sau „risc de sărăcie”;
* raportul dintre chintila superioară şi cea inferioară a populaţiei (cei mai bogaţi 20% raportaţi la cei mai săraci 20%).



Indicatorii sărăciei absolute se bazează pe o metodologie naţională, elaborată în anul 2002 de o echipă alcătuită din experţi ai Institutului Naţional de Statistică şi experţi guvernamentali, cercetători şi specialişti ai Băncii Mondiale. Analiza acestor indicatori s-a realizat pentru prima dată într-un raport publicat de Banca Mondială în luna septembrie 2003.


În prezent, setul de indicatori de monitorizare a integrării sociale şi sărăciei este în curs de revizuire.
Indicatorii privind sărăcia


În România, indicatorii privind sărăcia se calculează în prezent pe baza Anchetei bugetelor de familie, realizată de Institutul Naţional de Statistică (INS), şi anume:


o Sărăcia “absolută”, calculată prin metodologia oficială (elaborată de Guvern/INS/Banca Mondială);
o Sărăcia relativă, ca parte a setului comun european de indicatori de incluziune socială, calculaţi de INS conform obligaţiei ce decurge din calitatea de stat membru. Sărăcia relativă reprezintă ponderea persoanelor din gospodăriile cu un venit disponibil mai mic decât pragul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult echivalent în populaţia totală;
o Sărăcia la pragul de 2 USD per capita pe zi, ca indicator de monitorizare a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului.



În scopul analizei sărăciei se calculează linii/praguri de sărăcie, respectiv un coş de produse şi servicii considerate să acopere nevoile de bază ale unui individ sau gospodării. Pentru comparabilitatea în timp a indicatorilor, pragurile de sărăcie absolută prezentate în acest raport au fost calculate având la bază consumul din anul 2002.

Pragul total al sărăciei este calculat prin însumarea costului unui coş minim alimentar cu un minim de consum de bunuri nealimentare şi de servicii, egal cu cheltuielile efectuate de persoanele al căror consum alimentar este egal cu costul coşului alimentar. Costul coşului alimentar a fost estimat pentru a asigura necesarul de 2.550 de calorii zilnic în funcţie de consumul populaţiei din decilele 2 şi 3 ale distribuţiei populaţiei după cheltuielile de consum. Rata sărăciei totale reprezintă ponderea persoanelor din gospodăriile ale căror cheltuieli de consum pe adult echivalent sunt mai mici decât pragul de sărăcie (pragul superior) în populaţia totală.

Pragul sărăciei severe (extreme) este calculat prin însumarea costului unui coş minim alimentar cu un minim de consum de bunuri nealimentare şi de servicii egal cu cheltuielile efectuate de persoanele al căror consum total este egal cu costul coşului alimentar. Rata sărăciei severe (extreme) reprezintă ponderea persoanelor din gospodăriile ale căror cheltuieli de consum pe adult echivalent sunt mai mici decât pragul de sărăcie severă (pragul inferior) în populaţia totală.


Praguri de sărăcie absolută, în funcţie de componenţa familiei

o preţuri ale lunii decembrie 2007–


Prag

sărăcie

absolută
Prag

sărăcie

extremă
Prag

sărăcie  alimentară
- un adult     232,5     160,6     132,0
- un adult cu un copil     334,9     231,4     190,2
- un adult şi doi copii     433,9     299,7     246,4
- 2 adulţi     433,9     299,7     246,4
- 2 adulţi cu un copil     530,4     366,4     301,2
- 2 adulţi cu doi copii     624,9     431,7     354,9
Dinamica sărăciei în perioada 2000-2007


Politicile economico-sociale din perioada 2000-2007, favorabile creşterii economice şi a nivelului de trai al populaţiei, au determinat o reducere substanţială a sărăciei absolute, de la 35,9% în anul 2000 la 9,8% în 2007, în ultimul an înregistrându-se cel mai scăzut nivel după anul 1995 (primul an în care există date de anchetă comparabile). În acelaşi timp, indicatorul sărăciei relative arată o creştere a inegalităţii între anul 2000 şi 2006 şi o reducere nesemnificativă (de 0,1%) în 2007 faţă de 2006.
Sărăcia absolută şi relativă, 2000-2007 (în %)

Your browser may not support display of this image.


Aşa cum se poate observa în tabelul de mai jos, evoluţia ratei de sărăcie este diferită pe medii de rezidenţă: în timp ce rata sărăciei absolute a scăzut pentru ambele medii de rezidenţă în anul 2007 comparativ cu anul anterior, rata sărăciei relative pare să fi scăzut în mediul urban şi să fi crescut în mediul rural.
Ratele sărăciei pe medii de rezidenţă în intervalul 2000-2007, în %
Mediu de rezidenţă     2000     2001     2002     2003     2004     2005     2006     2007
Sărăcia relativă
Naţional     17,1     17,0     18,1     17,3     17,9     18,2     18,6     18,5
Urban     11,5     10,1     10,1     8,8     10,7     10,2     9,6     9,2
Rural     23,9     25,2     27,6     26,9     26,3     28,0     29,6     29,9
Sărăcia absolută
Naţional     35,9     30,6     28,9     25,1     18,8     15,1     13,8     9,8
Urban     25,9     18,8     17,6     13,8     11,6     8,1     6,8     4,9
Rural     47,8     44,7     42,4     38,0     27,3     23,6     22,3     15,8
Profilul sărăciei relative


Prin prisma indicatorului de sărăcie relativă, (proporţia persoanelor cu un venit disponibil pe adult echivalent sub pragul de sărăcie, stabilit la 60% din mediana venitului echivalent disponibil după transferurile sociale), România a menţinut un nivel moderat al inegalităţii comparativ cu statele membre.

Conform datelor Eurostat, în anul 2006, nivelul sărăciei relative din România (de aproximativ 19%), era mai mic decât cel din Letonia (23%), Grecia (21%), Italia, Spania, Lituania (20%), egal cu cel din Polonia şi Regatul Unit şi mai mare cu trei puncte procentuale decât media UE-25 şi UE-15.

În perioada 2000-2007, evoluţia ratei sărăciei relative în România a fost una sinusoidală, cu o tendinţă ascendentă în intervalul 2003-2006, atingând un maxim pentru întreg intervalul considerat în 2006 (18,6%). În 2007, nivelul ratei sărăciei a cunoscut o scădere nesemnificativă faţă de 2006.

Utilizând indicatorul de măsurare a sărăciei relative, au fost identificate următoarele grupuri ca fiind expuse unui risc de sărăcie ridicat în anul 2007:

* copiii (între 0-15 ani) cu 24,7%;
* populaţia din zonele rurale (29,9%);
* lucrătorii pe cont propriu (inclusiv agricultorii) cu 39,9% şi şomerii, cu 37,9%;
* gospodăriile cu doi adulţi şi 3 sau mai mulţi copii (40%).




Rata riscului de sărăcie relativă în funcţie de caracteristici socio-demografice

(incluzând consumul din resurse proprii)

2000     2001     2002     2003     2004     2005     2006     2007
TOTAL     17,1     17,0     18,1     17,3     17,9     18,2     18,6     18,5
Masculin     16,7     16,7     18,0     16,8     17,7     18,0     18,3     18,3
Feminin     17,6     17,3     18,1     17,7     18,0     18,4     18,9     18,8
0 -15 ani     22,5     22,1     23,8     22,4     24,7     24,9     25,4     24,7
16 – 24 ani     20,5     19,9     21,5     19,6     21,2     22,2     21,2     20,5
25 – 49 ani     15,3     14,8     15,7     15,1     16,0     16,3     16,5     16,5
50 – 64 ani     11,7     11,8     12,9     12,5     13,0     13,2     14,5     14,9
65 ani şi peste     16,9     18,8     19,1     19,6     16,7     17,2     18,7     19,4
Urban     11,5     10,1     10,1     8,8     10,7     10,2     9,6     9,2
Rural     23,9     25,2     27,6     26,9     26,3     28,0     29,6     29,9
Angajaţi     5,0     3,8     3,7     3,3     4,2     4,4     3,9     3,3
Lucrători pe cont propriu     29,8     32,8     34,4     33,7     32,7     33,4     37,4     39,9
Şomeri     29,8     27,6     32,6     30,4     33,8     34,8     36,9     37,9
Pensionari     13,1     13,7     14,2     14,7     13,7     14,2     15,1     15,7
Alte categorii     20,2     19,6     21,5     19,6     22,4     23,3     22,6     22,5


Datele statistice privind sărăcia relativă, care fac parte din setul naţional de indicatori de incluziune socială, corespunzători anului 2007, sunt prezentate în Anexa 3 a Raportului.
Indicatori privind sărăcia absolută
Evoluţia consumului mediu lunar în perioada 2003-2007
(lei/persoană, în preţuri comparabile)

Your browser may not support display of this image.


Se observă că s-a schimbat structura consumului, în sensul că s-a redus ponderea consumului alimentar şi a autoconsumului alimentar şi a crescut ponderea consumului nealimentar şi a serviciilor, evoluţie ce indică o creştere a nivelului de trai al populaţiei.
Evoluţia ratei de sărăcie absolută în intervalul 2000-2007
Indicator     2003     2004     2005     2006     2007
Sărăcie totală     25,1     18,8     15,1     13,8     9,8
Sărăcie extremă     8,6     5,9     4,6     4,1     2,4
Sărăcie alimentară     4,1     2,7     2,1     1,8     0,9


România a adoptat numeroase strategii pentru combaterea sărăciei şi excluderii sociale în ultimii ani, inclusiv Planul naţional împotriva sărăciei şi pentru integrare socială (2004) şi Memorandumul comun de integrare (2005). În ciuda acestor iniţiative şi a progreselor impresionante făcute pentru stabilitate şi o creştere economică susţinută în ultimii ani, România continuă să se confrunte cu o agendă socială în mare parte nefinalizată. Din punct de vedere geografic, pot fi observate diferenţe semnificative referitor la rata angajării forţei de muncă şi productivitatea muncii, care au creat focare ale sărăciei şi excluderii sociale. Pe baza datelor unui sondaj efectuat în rândul gospodăriilor, se observă diferenţe semnificative, ale nivelului de trai între regiuni şi între categorii demografice. Astfel, regiunea Nord Est şi regiunile sudice înregistrează rate de sărăcie mai mari decât procentul la nivel naţional. Deşi ponderea regiunilor amintite în populaţia totală era de 56,5%, acestea însumau 73,6% din populaţia săracă.


Sărăcia din România este extrem de mare în zonele rurale şi sensibilă la schimbările din cadrul politicilor agricole. Productivitatea agricolă este scăzută: sectorul include 36% din forţa de muncă şi contribuie cu doar 14% la PIB. Peste 70% dintre săraci trăiesc în zone rurale iar riscul sărăciei pentru populaţia rurală (15,8%) este de trei ori mai mare decât cel pentru populaţia urbană(4,9%).


În afară de diferenţele regionale şi statutul ocupaţional, un alt aspect al sărăciei din România îl constituie dimensiunea etnică. Nu există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul mediu de bunăstare între maghiari sau germani şi majoritatea populaţiei. Totuşi, sunt mari discrepanţe între nivelul de bunăstare al romilor şi cel al celorlalte grupuri. În 2007, în rândul populaţiei rome existau de cinci ori mai multe persoane care se puteau afla printre cei săraci faţă de restul populaţiei. Populaţia romă este afectată de rate de şomaj peste medie, condiţii improprii de locuit, un nivel scăzut al sănătăţii şi o rată relativ mare a analfabetismului. Se constată totuşi o reducere substanţială a proporţiei săracilor în rândul romilor: dacă în anul 2003 circa 76,8% dintre romi erau săraci, această pondere a scăzut la 48,5% în anul 2007.


În România distorsiunile de pe piaţa muncii şi munca la negru cresc riscul de sărăcie. Cum munca este cel mai important bun al săracilor, accesul îmbunătăţit la piaţa forţei de muncă poate reduce în mod semnificativ sărăcia şi excluderea socială. Studiile din domeniu arată că există o strânsă asociere între sărăcie şi situaţia pieţei forţei de muncă. Şomerii şi persoanele inactive se confruntă cu cel mai înalt risc de sărăcie. În România există o relaţie similară între şomaj şi sărăcie, dar şomajul luat individual nu este un factor sigur de anticipare a sărăciei. Există de asemenea o relaţie între munca în sectorul informal, în mod special în agricultură, şi sărăcie. Datele din Ancheta bugetelor de familie (ABF) 2006 arată că 27% dintre şomeri sunt săraci, comparativ cu o medie naţională de 14%.


În perioada 2003-2007, rata sărăciei pensionarilor s-a înjumătăţit iar ponderea lor în rândul numărului total al săracilor s-a diminuat. Dacă în 2003 unul din cinci săraci era pensionar, în 2007 această categorie reprezintă doar a şasea parte din numărul total al săracilor. Nu în mod surprinzător, oamenii în vârstă, o categorie care era relativ vulnerabilă în anii 90, a înregistrat, de asemenea, o mai mare reducere a riscului de sărăcie în ultimii ani (o reducere de 50% faţă de 2003), probabil ca o consecinţă a creşterii pensiilor fermierilor şi a recorelării periodice a pensiilor. Totuşi, există o mare diferenţă în comparaţie cu salariaţii, iar gospodăriile de pensionari reprezintă aproximativ o treime din numărul total al săracilor.


Pe de altă parte, copiii (între 0-14 ani) şi tinerii (între 15-24 ani) sunt expuşi celui mai ridicat risc de sărăcie. În comparaţie cu 2003, rata de sărăcie în rândul acestora s-a micşorat cu peste 30%, dar riscul de sărăcie relativă continuă să crească. Aproximativ 75% dintre copiii săraci aparţin zonelor rurale, unde riscul de sărăcie al unui copil este de trei ori mai mare în comparaţie cu cel al unui copil care locuieşte într-o zonă urbană. Mai mult de o treime dintre copiii săraci locuiesc în gospodăriile deţinute de fermieri, cu un grad de sărăcie de şapte ori mai ridicat decât cel al copilului unui angajat. Rata de sărăcie, în anul 2007 a fost de 12,3%, pentru copiii (între 0-14 ani) şi 14,0% pentru tinerii (între 15-24 ani).


În ultimii ani educaţia este unul dintre factorii cel mai strâns corelaţi cu nivelul de bunăstare. Riscul de sărăcie scade în mod substanţial odată cu creşterea nivelului de educaţie, fiind aproape de zero pentru adulţii cu educaţie superioară. În rândul absolvenţilor şcolilor profesionale, incidenţa sărăciei este mai mare decât în rândul absolvenţilor de licee. Cei fără studii sau cu mai puţin de 8 clase au înregistrat în anul 2007 rate de sărăcie de peste 12%. Totuşi, dintre toate categoriile educaţionale, rata de sărăcie în cazul acestora s-a redus cel mai mult.



Impactul creşterii economice asupra sărăciei


Cea mai mare parte a declinului sărăciei este atribuibilă unui efect intrasectorial în cadrul activităţilor majore, regiunilor şi mediilor de rezidenţă (rural/urban), în timp ce efectul de migraţie a populaţiei între sectoare a fost neglijabil. Creşterea economică robustă din perioada 2000-2007 a condus la un decline semnificativ de aproximativ 62% al nivelului total al sărăciei şi de aproximativ 70% al nivelului de sărăcie severă. Angajaţii şi pensionarii au înregistrat cel mai mare declin în cadrul nivelului sărăciei totale, în timp ce pensionarii şi cei angajaţi pe cont propriu în agricultură au fost categoriile aflate în stare de sărăcie severă care au beneficiat cel mai mult de pe urma expansiunii creşterii.



Totuşi, în pofida acestui tablou general de succes, continuă să rămână focare de sărăcie adânc înrădăcinate. În zonele rurale, regiunea de nord-est a României, în rândul populaţiei de etnie romă, al tineretului, al celor cu un nivel de educaţie scăzut, al şomerilor şl al angajaţilor pe cont propriu, sărăcia are o incidenţă mult mai mare decât în rest.



E posibil ca, în ansamblu, creşterea economică să rămână în continuare motorul principal de reducere a sărăciei absolute din România în viitorul apropiat, însă va trebui acordată o atenţie sporită focarelor de sărăcie, pentru a continua în ritm alert reducerea ratelor de sărăcie. Simulările pentru perioada 2007-2010 (pe baza analizei datelor din perioada 1995-2006), presupunând o inegalitate constantă, arată că sărăcia poate fi redusă la jumătate, de la 13,8% în 2006 la aproximativ 6,6% în 2010 dacă PIB-ul anual pe cap de locuitor atinge o medie de 5-6% pe an. Chiar dacă creşterea economică s-ar reduce la 2% până la sfârşitul acestei perioade, sărăcia s-ar reduce la 8,9% până în 2010.


Relaţia strânsă dintre nivelul activităţii economice şi reducerea sărăciei sugerează că, presupunând o inegalitate constantă, continuarea unei creşteri economice robuste pe termen mediu ar putea reduce ai departe, în mod semnificativ, numărul persoanelor sărace din România. Cu toate acestea, pentru a se reduce sărăcia absolută este nevoie de politici care să vizeze anumite zone şi grupuri vulnerabile.



II. Programe de asistenţă socială destinate prevenirii şi combaterii sărăciei


În realizarea obiectivelor propuse, având drept scop diminuarea stării de sărăcie a populaţiei, susţinerea familiilor cu copii, sprijinirea persoanelor aflate în situaţii de dificultate, precum şi creşterea calităţii vieţii cetăţenilor, în anul 2008 activitatea Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, în domeniul asistenţei sociale,  a vizat:


* Asigurarea venitului minim garantat



Reducerea sărăciei a fost şi este un obiectiv major al Guvernului cuprins în Programul de Guvernare pentru perioada 2005-2008, fiind puse în practică mai multe măsuri care să conducă la prevenirea marginalizării sociale.


o Ajutorul social

Un program important de promovare a politicilor de incluziune socială şi de combatere a sărăciei, şi care, totodată, răspunde obligaţiilor asumate de România prin ratificarea Cartei Sociale Europene revizuite(Legea 74 / 1999), respectiv prevederilor art.13 privind dreptul la asistenţă socială şi medicală, este Venitul Minim Garantat (VMG).

Încă de la data intrării în vigoare, august 1995, această prestaţie a contribuit la ameliorarea sărăciei severe atât în mediul urban cât şi în cel rural.

Actul normativ care, în prezent, reglementează acordarea de asistenţă oricărei persoane care nu dispune de resurse suficiente,care nu este în măsură să şi le procure prin propriile mijloace sau să le primească dintr-o altă sursă, este Legea nr. 416/2001, privind venitul minim garantat, modificată şi completată prin Legea nr. 115/2006.

Modificarea adusă legii anterioare se referea, printre altele, şi la aplicarea în mod unitar, la nivel naţional, a criteriilor privind limitele minime şi maxime ale veniturilor potenţiale provenite din valorificarea bunurilor ce depăşesc cantitativ categoriile de bunuri de strictă necesitate pentru nevoile familiale. Totodată, consiliile locale, în funcţie de condiţiile specifice pot aproba şi alte criterii proprii de evaluare a veniturilor potenţiale.



Evoluţia cuantumului ajutorului social pe structura familială


Your browser may not support display of this image.



Evoluţia numărului de ajutoare sociale în plată pe perioada 2004-2008


Anul     2004     2005     2006     2007     2008
Număr ajutoare sociale în plată     422.157     383.442     337.246     289.535     281.056


Acordarea venitului minim garantat este condiţionată de anumite limite de venit ale persoanei singure sau familiei, de imposibilitatea de a găsi un loc de muncă, certificată de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă, precum şi de prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. Totodată, venitul minim garantat reprezintă o măsură complementară altor tipuri de de prestaţii  sociale  sau forme de protecţie socială, cum ar fi: asigurarea medicală, ajutorul de urgenţă, ajutorul pentru încălzirea locuinţei, burse sociale, acordarea de locuinţe sociale, etc.



Evoluţia plăţilor efectuate  pentru ajutoarele sociale


Your browser may not support display of this image.



o Ajutoarele pentru încălzirea locuinţei

Pentru ajutorarea familiilor cu venituri mici şi medii pe parcursul perioadei de iarnă au fost aprobate ajutoare pentru încălzirea locuinţei. Sumele acordate privesc toate sistemele de încălzire, respectiv: energie termică în sistem centralizat, gaze naturale, lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri. În perioada 2005 – 2008 programul a fost în permanenţă îmbunătăţit majorându-se atât nivelul ajutorului cât şi limitele de venituri per familie luate în calcul pentru acordarea acestei prestaţie.




Limitele de venituri

Your browser may not support display of this image.


Realizări

Your browser may not support display of this image.

Plăţile efectuate

Your browser may not support display of this image.


o Ajutoare financiare şi de urgenţă



Pentru sprijinirea familiilor aflate în situaţii de necesitate datorate calamităţilor naturale, incendiilor şi accidentelor, în anul 2005 au fost acordate un număr de 8.160 ajutoare de urgenţă cu 7,21 milioane lei. În anul 2006, au fost acordate 15.376 ajutoare de urgenţă pentru sprijinirea familiilor şi persoanelor afectate de gravele inundaţii prin aprobarea de către Guvern a sumei totale de 4.240.140 lei. În anul 2007 cu titlu de ajutoare de urgenţă s-a acordat suma de 7.004.300 lei pentru un număr de 17.628 familii şi persoane. În anul 2008 s-au acordat 25.385 ajutoare de urgenţă familiilor şi persoanelor aflate în situaţii de necesitate pentru care s-a plătit suma de 12.786.820 lei, cea mai mare parte fiind acordată pentru sprijinirea persoanelor care au avut locuinţele afectate ori distruse în urma inundaţiilor din judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Maramureş, Vaslui, Iaşi.

Au fost acordate ajutoare financiare, în anul 2005, pentru un număr de 4.730 familii şi persoane care s-au confruntat cu dificultăţi datorate sărăciei sau stării de boală, în sumă totală de 4.747.089 lei. În anul 2006 s-au acordat 6.400 ajutoare financiare, în sumă totală de 5.791.604 lei. În anul 2007 au fost acordate 4.820 ajutoare financiare în sumă de 6.629.116 lei, iar în anul 2008 au beneficiat de aceste ajutoare 7.478 familii şi persoane singure cu suma totală de 9.494.822 lei.

Pentru tratamente medicale efectuate în străinătate pentru persoanele cu afecţiuni deosebit de grave care nu pot fi tratate în ţară, în anul 2005 au fost acordate 12 ajutoare, în sumă de 1.548.603 lei, iar în anul 2006 au fost acordate 5 ajutoare în suma de 797.130 lei, în anul 2007 au fost acordate 14 ajutoare în sumă totală de 3.060.947 lei, iar în anul 2008 15 ajutoare în sumă totală de 3.877.295 lei.


Îmbunătăţirea echilibrului socio-economic al familiei

Cu toate că alocaţiile familiale sunt destinate susţinerii familiei pentru creşterea şi educarea copiilor, precum şi pentru creşterea calităţii vieţii, această categorie de prestaţii sociale reprezintă şi o măsură de sprijin important pentru combaterea sărăciei şi a riscului de excluziune socială.


+   Alocaţia complementară şi alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală

Având în vedere nevoile familiilor cu mulţi copii , sau a familiilor cu un singur părinte,  precum şi riscul de sărăcie mai accentuat,  a continuat programul de acordare a alocaţiei complementare şi alocaţiei de susţinere pentru familia monoparentală, instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.105/2003. Potrivit prevederilor actului normativ menţionat, de alocaţia familială complementară, precum şi de alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală beneficiază toate familiile cu copii care au venituri lunare pe membru de familie de până la un nivel reglementat de lege.


Ambele prestaţii se acordă diferenţiat, în funcţie de numărul copiilor din familie precum şi în funcţie de veniturile pe membru de familie, stabilit la nivelul salariului minim net pe economie.
Evoluţia cuantumului alocaţiei familiale complementare şi alocaţiei de susţinere pentru familia monoparentală, 2005-2007
Tipul familiei     Cuantum alocaţie familială complementară

(lei)
Cuantum alocaţie de susţinere pentru familia monoparentală. (lei)
2005     2006     2007     2005     2006     2007
- pentru familia cu un copil     32     34     36     48     50     52
- pentru familia cu 2 copii     38     40     42     56     59     62
- pentru familia cu 3 copii     43     45     47     64     67     70
- pentru familia cu 4 sau mai mulţi copii     48     50     52     72     76     79


Numărul mediu lunar de beneficiari ai alocaţiei familiale complementare în anul 2005 a fost de 708.480 de familii, diminuându-se în anul 2006 la 651.666 familii, iar în 2007 la 576.844 familii. Pentru anul 2008 numărul de familii beneficiare a fost de 506.096, cu 14% mai puţin decât în anul 2007 şi cu 40%  mai puţin decât în anul 2005. Plăţile efectuate în anul 2005 au fost de 335.203.819 lei, în 2006 au fost de 316.730.482 lei, în 2007 au fost de 297.426.778 lei iar sumele acordate din bugetul de stat pentru plata acestei alocaţii în anul 2008 au fost de 288.685.481 lei.


De asemenea, numărul mediu lunar de beneficiari ai alocaţiei de susţinere pentru familia monoparentală, în anul 2005 a fost de 247.373 de familii, în anul  2006 de 244.845 familii, iar în  anul 2007 a scăzut la 221.194 familii. Pentru anul 2008 numărul de familii beneficiare a fost de 189.768, cu 16% mai puţin decât în anul 2007 şi cu 30%  mai puţin decât în anul 2005. Plăţile efectuate în anul 2005 au fost de 161.649.371 lei, în anul 2006 de 165.108.064 lei, în anul 2007 de 155.733.316 lei, iar în anul 2008 de 145.442.793 lei.


Scăderea continuă a numărului de beneficiari se datorează menţinerii la un nivel destul de redus al limitei de venituri până la care se acordă aceste alocaţii, dar şi scăderii natalităţii. Prin adoptarea Legii nr.236/2008 se prognozează că în cursul anului 2009 numărul de beneficiari va creşte.

Pe lângă aceste alocaţii se asigură şi alte transferuri financiare înscrise în aceeaşi categorie de prestaţii sociale, cum ar fi: alocaţia şi trusoul pentru copilul nou-născut, alocaţia de stat pentru copii, alocaţia de plasament, indemnizaţia pentru creşterea copilului până la vârsta de 2 (3) ani, indemnizaţia lunară acordată părintelui pentru creşterea şi îngrijirea copilului cu handicap în vârstă de 3 până la 7 ani.

În completarea transferurilor financiare, categoriile de persoane vulnerabile beneficiază de o gamă diversificată de servicii sociale dezvoltate la nivel comunitar. Statul intervine pentru susţinerea financiară a acestora prin programe de interes naţional, programul de subvenţionare a furnizorilor privaţi, precum şi prin cofinanţarea unor obiective de investiţii destinate înfiinţării şi construirii centrelor de zi şi rezidenţiale care asigură asistarea şi îngrijirea persoanelor îm nevoie. Totodată, au fost şi se află în curs de derulare programme cu finanţare internaţională rambursabilă şi nerambursabilă.


III. Măsuri asumate în vederea prevenirii şi combaterii sărăciei, în conformitate cu obiectivele Programului de Guvernare 2009-2012


În conformitate cu Programul de Guvernare, au fost stabilite o serie de obiective prioritare ce se regăsesc în Raportul Naţional Strategic privind protecţia Socială şi Incluziunea Socială 2008 – 2010.


Obiectivul prioritar 1 – Creşterea gradului de ocupare a persoanelor defavorizate


Politicile de incluziune sociale au la bază două principii importante şi anume „asigurarea unui venit suficient” şi „activarea” persoanelor expuse riscului de excluziune socială.

Pentru a se putea realiza priorităţile menţionate anterior, propunem o serie de acţiuni complexe şi multidisciplinare, şi anume:


1. Promovarea economiei sociale:

* Dezvoltarea unui cadru legislativ coerent, adecvat specificităţilor naţionale dar armonizat cu legislaţia europeană, care să asigure bazele necesare creării sectorului „economie socială în România”;
* Realizarea de proiecte pilot de economie socială, care ulterior pot fi replicate la nivel naţional, în zone identificate ca fiind cu probleme sociale;
* Formarea în domeniul economiei sociale atât a profesioniştilor din sistemul social cât şi a managerilor de întreprinderi sociale, şi a persoanelor din grupurile dezavantajate;
* Promovarea unei campanii naţionale de informare şi promovare a Economiei Sociale în România, precum şi de conştientizare a societăţilor comerciale cu privire la responsabilităţile sociale ce le revin;
* Dezvoltarea unui Centru Naţional de Resurse care va oferi consultanţă şi sprijin noilor iniţiative de economie socială;



2. integrarea pe piaţa muncii a persoanelor cu handicap:

* Dezvoltarea de instrumente de evaluare vocaţională a persoanelor cu handicap;

* Susţinerea dezvoltării şi diversificării serviciilor sociale orientate spre integrarea persoanelor pe piaţa muncii;
* Înfiinţarea atelierelor de lucru asistate vor contribui în mod direct la angajarea în muncă a persoanelor cu handicap care îşi caută un loc de muncă;
* Implementarea de programe de formare profesională pentru profesioniştii din domeniu, astfel încât să poată organiza serviciile nou create.



Obiectivul prioritar 2 – Promovarea politicilor familiale integrate prin implementarea unui pachet de măsuri eficiente de prestaţii şi servicii sociale


Pentru perioada 2008-2010, dezvoltarea politicilor familiale se va concentra pe promovarea de măsuri care să încurajeze participarea femeilor pe piaţa muncii, prin dezvoltarea facilităţilor de îngrijire a copiilor şi dezvoltarea centrelor de zi care să faciliteze reîntoarcerea mamelor la locul de muncă.

În paralel cu serviciile de îngrijire a copiilor şi cu sistemul de prestaţii sociale, acţiunile ce se vor realiza vor avea în vedere şi alte acţiuni care să contribuie la creşterea calităţii vieţii familiilor:

* continuarea dezvoltării programelor de servicii sociale integrate şi de calitate ca principal mijloc de combatere a excluziunii sociale;
* creşterea investiţiilor pentru asigurarea educaţiei pre-şcolare de calitate şi accesibile;
* facilitarea accesului la o locuinţă decentă, inclusiv la locuinţe sociale; acordarea de subvenţii pentru familii tinere cu venituri mici.
* susţinerea familiilor cu persoane dependente (persoane vârstnice, persoane cu handicap): ajutor la domiciliu, servicii de zi, încurajarea participării persoanelor dependente la activităţi intelectuale, culturale şi sociale, programe de consiliere şi susţinere a familiei pentru a acorda îngrijire; crearea de rezidenţe comunitare şi de centre de îngrijire;
* activităţile extraşcolare organizate în şcoli, în afara timpului de studiu, în perioada programului de lucru al părinţilor (culturale, sportive, etc.);
* susţinerea familiilor cu copii printr-un pachet de prestaţii sociale adecvat;
* dezvoltarea de programe de sănătate care să faciliteze protecţia maternală şi infantilă ce se adresează familiilor, femeilor gravide şi copiilor în vârstă de sub 6 ani în cadrul cărora se permit intervenţii pluridisciplinare (medic, puericultor, psiholog, asistent social, etc.).



Obiectivul prioritar 3 – Continuarea eforturilor pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor de etnie romă


Promovarea politicilor naţionale ţintite pe creşterea calităţii vieţii persoanelor de etnie roma nu se poate face decât dacă există informaţii disponibile cu privire la situaţia socio-economică a acestei categorii.


Având la bază rezultatele cercetărilor realizate, precum şi a rezultatelor implementării strategiei naţionale privind îmbunătăţirea situaţiei populaţiei de etnie romă, trebuie realizate o serie de măsuri care să conducă la incluziunea socială a acestei categorii:

* favorizarea accesului la serviciile de sănătate primară, prin creşterea numărului de persoane de etnie romă înscrise pe listele medicilor de familie;
* continuarea programelor de formare şi pregătirea a mediatorilor sanitari şi mediatorilor şcolari;
* îmbunătăţirea participării şcolare a persoanelor de etnie romă, reducerea analfabetismului şi a abandonului şcolar;
* dezvoltarea programelor naţionale destinate încadrării în economia formală prin dezvoltarea de locuri de muncă plătite şi creşterea abilităţilor profesionale;
* promovarea politicilor anti-discriminatorii, prin realizarea de campanii naţionale de conştientizare;
* implementarea sistemului de monitorizare şi evaluare pentru a se putea măsura impactul implementării programelor şi strategiilor din domeniu, astfel încât politicile sociale ţintite pe acest grup vulnerabil să fie bazate pe situaţia reală şi să ţină cont de problemele identificate.

ss.Mariana Nedelcu