Reguli mai stricte privind introducerea pe piata a produselor derivate din foca
Parlamentul European a adoptat, în primă lectură, un regulament care interzice introducerea pe piaţă a produselor derivate din focă. Noile reglementări vizează produse prelucrate sau neprelucrate, precum carnea, uleiul, grăsimea, organele, pielea sau articole fabricate din piele de focă. Diverse produse farmaceutice conţinând acizi graşi omega-3 sunt de asemenea vizate de noua legislaţie.
În fiecare an, circa 900 000 de foci sunt omorâte în cadrul vânătorilor masive practicate în scopuri comerciale. 60% din acestea sunt omorâte în Canada, Groenlanda şi Namibia. În UE, vânătoarea de foci se practică în Suedia, Finlanda şi Marea Britanie (Scoţia), în special pentru gestionarea rezervelor de peşte şi pentru controlarea anumitor boli. Danemarca şi Italia sunt cele mai mari importatoare de piele de focă.
De mai mulţi ani, produsele derivate din focă sunt prelucrate sau importate pe piaţa Uniunii Europene. Mai multe state membre au adoptat deja instrumente juridice specifice care interzic fie producerea, fie importul acestora. Scopul noului regulament al Parlamentului European şi al Consiliului este de a înlocui diferitele prevederi naţionale şi a crea un cadru armonizat în acest domeniu. Acesta răspunde de asemenea preocupărilor vizând protecţia şi bunăstarea animalelor, precum şi necesităţii de a restabili încrederea consumatorilor.
În cadrul dezbaterii parlamentare, raportoarea PE a declarat: "Sper să respectăm dorinţele acelor Membri ai Parlamentului European care au semnat declaraţia scrisă aferentă (din 26 septembrie 2006) şi a multor cetăţeni UE care ne spun că nu le place ceea ce văd cu privire la vânătoarea comercială a focilor şi nu doresc să aibă de-a face comerţul ce rezultă din vânătoare. Noi ne-am ocupat doar cu ceea ce ne permite piaţa internă: circulaţia bunurilor. Datorită acestei legislaţii consumatorii pot fi siguri că nu nimic de pe urma vânătorii comerciale nu va fi vândut în Europa."
Aplicabilitatea noii legislaţii
Noua legislaţie europeană va interzice astfel introducerea pe piaţă, dar şi importul produselor care rezultă din vânătoarea şi uciderea focilor. În practică, aceasta înseamnă interzicerea comercializării mai multor produse, precum cele vândute în farmacii ca suplimente cu acizi graşi Omega-3 sau poşete, pălării, cizme şi mănuşi pentru motociclişti, schiori sau boxeuri.
"Prin această legislaţie nou nu am reglementat vânătoarea. Dacă unele persoane din statele membre doresc să vâneze foci, acestea o pot face. Ceea ce nu pot face este insă să obţină un profit economic de pe urma acestei activităţi", este de părere raportoarea PE, Diana Wallis.
Derogări de la aplicarea regulamentului
Excepţii sunt totuşi acordate pentru comunităţile inuite (comunităţi din regiunile arctice şi subarctice, care includ următoarele grupuri: inupiat, yupik (Alaska), inuit, inuvialuit (Canada), kalaallit (Groenlanda) şi yupik (Rusia))- deoarece acestea practică vânătoarea de foci ca mijloc de asigurare a subzistenţei.
În ceea ce priveşte importul produselor derivate de focă, acestea sunt permise, dacă sunt ocazionale şi constau exclusiv din bunuri destinate uzului personal al călătorilor sau al familiilor lor dar nu în scopuri comerciale.
Alte excepţii sunt acordate pentru introducerea pe piaţă a produselor derivate de focă şi care sunt rezultatul vânătorilor de foci reglementate la nivel naţional, pentru gestiunea durabilă a resurselor marine. Astfel de vânători de foci sunt organizate în Suedia, Finlanda, Marea Britanie (Scoţia).
Intrarea în vigoare şi aplicarea regulamentului
Regulamentul va intra în vigoare la 20 de zile de la publicare. Articolul 3, privind interzicerea introducerii pe piaţă a acestor produse, va fi aplicabil la 9 luni de la intrarea în vigoare a regulamentului.
Rezoluţia legislativă a fost adoptată cu 550 voturi pentru, 49 împotrivă şi 41 abţineri.
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro






























