Marea vanatoare a restantierilor la banci

5 May, 2009  Colectori

26 Comentarii pana acum»

1. asistentapentruconsumatori.ro said

   am May 5 2009 @ 12:59 pm

   Reclamati abuzurile la care sunteti supusi la office@asistentapentruconsumatori.ro

   Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
   Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
   Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.

   TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro

2. romania inedit said

   am May 5 2009 @ 2:51 pm

   Eu cred ca bancile o sa o cam ia in mana .
   Foarte multe rate au fost majorate in mod nejustificat , asa ca nu este de mirare ca oamenii nu mai pot sa plateasca .

3. ildiko said

   am May 5 2009 @ 2:58 pm

   Ar trebui taiat apetitul imobiliar al bancilor. Daca ti-au dat credit pentru aparate electrocasnice nu au decat sa le ia si sa le valorifice. Nu este corect ca pentru o datorie mica sa-ti ia casa si s-o vanda la pret de nimic unor speculanti.
   Ar trebui legiferata treaba asta.
   Mentionez ca nu am imprumut la nicio banca si nici nu am intentia sa fac asa ceva.

4. ticut said

   am May 5 2009 @ 3:45 pm

   cand o sa vina banca sa le ia casele oamenilor…o sa ia foc niste sedii de banci, niste case de bancheri, niste bancheri etc!

5. ticut said

   am May 5 2009 @ 3:47 pm

   si acum revin la vechea vorba…daca statul nu te apara…te aperi singur! chiar daca apoi statul te va urmari sau vei avea de suferit…macar se va da o lectie acestor hoti cu acte!

6. Marea vanatoare a restantierilor la banci | Pe net! said

   am May 5 2009 @ 6:21 pm

   [...] Go to Source [...]

7. nati said

   am May 5 2009 @ 8:38 pm

   Dle. Urban,
   am credite la cateva banci, un total de vreo 850 ron/luna. din cauza unor probleme cauzate de angajator mi-am dat demisia. de doua luni imi caut de lucru, pana acum insa nu am reusit sa-mi gasesc un job serios. nu am masina, iar casa este trecuta pe numele meu si al sotului meu. specific, ca toate creditele facute sunt de nevoi personale! nimic extravagant!
   pana acum am reusit sa-mi platesc creditele desi nu am lucrat, de luna aceasta insa nu mai pot plati nici macar unul.
   spuneti-mi va rog ce pot sa patesc?!? mentionez ca intodeauna am fost un cetatean corect si nu am avut probleme de acest fel.
   sigur, ca in momentul in care imi voi gasi de lucru, voi plati in continuare.
   multumesc anticipat!

8. nati said

   am May 5 2009 @ 8:41 pm

   am uitat sa va spun ca doar la una din banci suma e de vreo 4000 ron, si ar mai fi de platit cu dobanda aferenta pana in martie 2011, in rest creditele ramase la plata sunt mai mici de 3000 ron. unul este de doar 700 ron.

9. Daniel said

   am May 5 2009 @ 10:09 pm

   @nati

   Rezolva simplu situatia: ia de la camatari si achita ratele. Apoi au ei grija sa rezolve recuperarea… O sa preferi sa muncesti in loc sa te lamentezi pe forumuri…

   Sa nu imi spui ca nu gasesti loc de munca. Exista o groaza. Murdare sau prost platite. Dar exista. Va trebui sa le accepti.

10. barosanu said

    am May 5 2009 @ 10:14 pm

    Daniel…iti dorim cu totii sa ajungi pe mana camatarilor si sa te angajeze sa le faci pantofii! pentru astfel de opinii…

11. guardia said

    am May 5 2009 @ 10:46 pm

    @nati

    parerea mea e sa stai linistita; eventual cauta sa platesti creditul mai mare; pt credite mici, banca nu se deranjeaza sa faca cheltuieli cu executarea, caci nu merita efortul.
    iar la creditul mai mare, cere o perioada de gratie; sau platsti cu taraita.

12. izabela said

    am May 6 2009 @ 9:52 am

    cum sa mai plateasca ratele, cand bancile le-au marit cu pana la 200 ron, pe motivul diferentei de curs valutar? mama mea are credit la otp in franci si de la 340 ron rata pe luna, s-a ajuns la 470 ron, chipurile a crescut francul.

13. cristi said

    am May 6 2009 @ 12:15 pm

    Din cate stiu in biroul de credit este radiat dupa 4 ani, nu dupa 7.

14. online said

    am May 6 2009 @ 12:24 pm

    porcaria e ca ne-am lasat fraieriti… si statul nu a facut nimic

15. IoanaS said

    am May 6 2009 @ 1:43 pm

    Daniel, unde sunt locurile alea de munca ? Concret…

16. guardia said

    am May 6 2009 @ 1:48 pm

    @Daniel

    Daniel, esti un dobitoc.

17. securistu de scarbici said

    am May 6 2009 @ 8:49 pm

    TOATE BANCILE TREBUIE EXECUTATE SILIT ! RAMAN LA PAREREA PRINCEPS SA L DAM FOC

18. prada said

    am May 7 2009 @ 8:22 am

    Avocati precum Dl. Urban sa ajute oamenii in dificulate de a mai platii rate si sa dea in judecata Bancile pe motiv ca au dat bani imprumut VIRTUALI , CARE NU EXISTA . Trebuie sa ne unim si sa demonstram ca nu este corect cum au procedat si mai ales Guvernantii ns. sa-si dea demisia deoarece sunt incababili sa apere drepturile oamenilor ori sa-i apere pt. ca asta este datoria lor. Doamna Nati va inteleg pt. ca si eu daca as fi fost in situatia dvs. as fi fost debusolata. Dl. Urban are destul material ca sa demonstreze ca bancile private nu au dreptul sa imprime bani , banii trebuie sa apartina poporului si nu catorva persoane. Noi avem banca de stat care face acelasi lucru ca si bancile private IMPRIMA BANI, de ce dracului ne imprumutam noi de la alte bani private nu stiu , dar poate ENONOMISTI care nu sunt indoctrinati cu material “iluminist” ne va explica si noua.
    Trebuie sa rezistati sa nu cedati nervos pt. ca lucrurile se vor aseza , bancherii trebuie sa inteleaga ca trebuie sa ne lase in pace sa ne traim viata onorabil , altfel nu sim ce se va intampla cand un tata nu mai are bani sa-i dea medicamente copilului sau o mama nu mai are bani sa faca o mancare. Important este ca trebuie sa va aduceti aminte ca la revolutie tot oameni inocenti au murit si acum o sa fie la fel in caz de revolta tot inocentii vor murii pt. ca nu sti cu cine sa te lupti , ce vrei sa faci sa-l iei de guler pe functionarul de la ghiseul banii tale , pai ala are mai multe credite decat tine , este si el tot o victima a sistemului el a luat mai multe credite pt. ca avea conditii ” mai avantajoase”
    Noi trebuie sa ne educam, sa citim mult , sa intelegem de unde ni se trage si mai ales sa intelegem daca sistemul in care traim este corect . Asa cum v-am mai spus nici COMUNISMUL nu era bun dar nici CAPITALISMUL nu este corect , trebuie sa gasim o forma mai blanda de a traii toti in pace . Nu este adevarat ca nu exista resurse pt. toata lumea , exista foarte multe forme de energii alternative si chiar si mancarea este aruncata cand este produsa in exces ca sa nu scada pretul ( in loc sa fie data la amaratii aia de Africani) . Sunt savanti care au descopeerit Fuziuni la frig , care ne-ar putea de energie sa traim sute de ani linistiti , dar cei care au puterea in mana acum si au energii precum Petrolul, gazul, electricitatea nu vor sa lase puterea din mana . Noi suntem multi numai ca suntem indobitociti zilni c ca sa nu vedem realitatea , trebuie sa va treziti si sa cititi o sa vedeti ca traim un fel de MATRIX.

19. DANI said

    am May 7 2009 @ 10:13 am

    ORICUM FAZA CU POPRIRE PE SALARII ESTE IN VAN …
    PRIMESC SCRISORI DE POPRIRE ZILNIC SI NU AM RETINUT SI NICI NU O SA RETIN VREODATA LA VRE-UN ANGAJAT VRE-UN LEU PENTRU A DA LA BANCI.

    FARA HOTARARE JUDECATOREASCA ORICE POPRIRE PE SALARIU FARA ACORDUL ANGAJATULUI INCALCA CODUL MUNCII !!!

    ASA CA TOATE SCRISORILE VENITE DE LA BANCI AJUNG LA “ARHIVA” (SE VA CITI “COSU DE GUNOI”)

    SUCCES VA DORESC !

20. Ion Eduard said

    am November 2 2009 @ 3:20 pm

    Intrebarea este urmatoarea: In cazul in care din diverse motive nu mai poti plati ratele la un credit de nevoi personale(fara garantii sau ipoteca) POATE banca sa-ti vanda un imobil (teren sau casa) aflat in proprietate chiar daca ai un salariu constant? Sau iti pune numai poprire pe salariu?

21. radu said

    am April 7 2011 @ 6:55 pm

    nenorocitul de sistem bancar aproape ca te-a tras de mana cu oferte. am avut servicii bune si a venit criza, m-am trezit cu ipoteca sa acopar datoriile dar nu au ajuns banii,,am facut inca doua sa platesc ipoteca .curiozitate ,desi eram cu ipoteca in crb mi-au dat. ramas sotul fara servici din motive lesne de inteles ne-am trezit ca banca cu ipoteca ne-a pasat la o societate suport colect care ne obliga sa dam in cel mult doua luni toti bani.ratele platite corect doi ani si ceva s-au pierdut in spatiu si acum ne-am trezit ca suma e mai mare decat am luat. vor veni si ceilalti care nu am avut cum sa-i mai platim. admite cazul ca se face executare silita se bat intre ei, cum impart intre ei deoarece nu vor scoate nici macar banii de ipoteca,oare chiar trebuie sa murim?ei nu au nici o vina?

22. radu said

    am April 7 2011 @ 6:59 pm

    care este articolul de lege din codul civil si codul muncii care reglementeaza ce procent din salariu poate fii supus popririi indiferent cate bancii te urmaresc?

23. john said

    am September 1 2011 @ 6:47 pm

    Bani din nimic
    Iniţiaţii şi fruntaşii Frăţiei Babiloniene conduc la ora actuală politica mondială, sistemul bancar global, afacerile, serviciile secrete, forţele de poliţie, armata, sistemul educaţional şi mas-media. Din perspectiva controlului global, cel mai important sistem din toate acestea este cel bancar, care permite crearea şi manipularea banilor.
    Schema financiară a Frăţiei este cât se poate de simplă, fiind aplicată cu aceeaşi eficienţă din perioada Sumerului şi a Babilonului până în zilele noastre. Ea constă în crearea de bani care nu există şi împrumutarea lor către populaţie şi către firme în schimbul unei dobânzi. Sistemul permite îndatorarea masivă a guvernelor, firmelor şi populaţiei, şi implicit controlul lor. Pentru ca sistemul să poată funcţiona, cel mai important lucru este ca bancherii să obţină permisiunea de a împrumuta altora bani pe care nu-i au. Iată cum funcţionează acest sistem: dacă eu sau dumneavoastră avem un milion de lire sterline, putem împrumuta altcuiva aceşti bani. Este cât se poate de simplu. În schimb, dacă o bancă are un milion de lire sterline, ea poate împrumuta altora o sumă de zece ori mai mare (ba chiar mai mult), percepând dobânzi la sumele împrumutate. Dacă doar o parte din oamenii care au bani depozitaţi în bănci s-ar repezi simultan să şi-i retragă, băncile ar fi nevoite să îşi închidă porţile, căci nu ar avea de unde să le înapoieze aceşti bani. Banii din bănci sunt un mit, un fel de sugestie colectivă. Atunci când intri într-o bancă şi ceri un împrumut, banca nu tipăreşte nici măcar o singură bancnotă şi nu bate nici măcar o singură monedă nouă. Tot ce face ea este să introducă o sumă de bani în contul tău. Începând din acel moment, ea începe să îţi perceapă însă o dobândă, la o sumă care nu există decât într-un registru sau pe monitorul unui calculator. Dacă nu îţi plăteşti o singură rată din acest împrumut inexistent, banca îţi poate lua însă averea, casa, maşina, terenul şi alte posesiuni cât se poate de reale, până la valoarea estimată a cifrei introduse pe ecranul calculatorului. Mai mult decât atât, dat fiind că nu guvernele controlează circulaţia banilor pe piaţă, ci băncile private, prin împrumuturile pe care le acordă, ele sunt cele care controlează de fapt câţi bani există în circulaţie. Cu cât fac mai multe împrumuturi, cu atât mai mulţi bani circulă pe piaţă. Care credeţi că este diferenţa dintre o perioadă de boom economic (prosperitate) şi una de recesiune (sărăcie)? Nu există decât o singură diferenţă: cantitatea de bani aflată în circulaţie. Atât. Prin acest sistem, băncile private, controlate de aceiaşi oameni, decid câţi bani trebuie să fie în circulaţie. Ele pot crea perioade de avânt economic sau de recesiune la comandă. La fel se petrec lucrurile pe pieţele bursiere, unde aceşti oameni pun în mişcare trilioane de dolari pe zi pe pieţele financiare şi bancare, decizând aşa cum doresc care acţiuni vor urca şi care vor coborî, ce companii se vor extinde şi care vor da faliment. Crahurile bursiere nu se petrec întâmplător, ci intenţionat.
    Cea mai mare parte a „banilor” aflaţi în circulaţie nu sunt bani fizici, adică monede şi bancnote, ci simple cifre care trec dintr-un cont în altul, pe cale electronică, în sistemul de calculatoare, prin intermediul transferurilor de bani, al cardurilor de credit şi al cecurilor. Cu cât în circulaţie există mai mulţi bani (electronici sau fizici), cu atât mai intensă este activitatea economică, cu atât mai multe bunuri şi servicii pot fi cumpărate şi vândute, cu atât mai mari sunt salariile oamenilor şi cu atât mai multe sunt locurile de muncă. Una din schemele operaţionale preferate ale elitei financiare a reptilo-arienilor a fost însă dintotdeauna crearea unui boom economic prin acordarea unui număr foarte mare de împrumuturi, urmată de dezumflarea balonului. Economiştii plătiţi cu salarii exorbitante şi corespondenţii economici ai diferitelor mijloace mas-media vă vor spune (marea majoritate neavând habar ce se întâmplă în realitate) că perioadele de avânt urmate de cele de recesiune fac parte dintr-un „ciclu economic” natural. Vorbe în vânt. Întregul sistem este o manipulare sistematică aplicată de Frăţie cu scopul de a fura bogăţia reală a acestei lumi. În timpul perioadelor de avânt economic foarte mulţi oameni se îndatorează masiv. Un mediu economic dinamic înseamnă că firmele împrumută mai mulţi bani pentru a-şi cumpăra tehnologie, cu scopul de a produce mai mult, răspunzând astfel cererii din ce în ce mai mari. La rândul ei, populaţia se împrumută mai mult de la bănci pentru a-şi cumpăra case mai mari, maşini mai puternice şi mai scumpe, etc., pentru că au încredere în viitorul lor economic. La momentul oportun, principalii bancheri, coordonaţi de societăţile secrete, ridică ratele dobânzilor pentru a suprima cererea pentru noi împrumuturi. Efectul acestor măsuri restrictive echivalează cu reducerea banilor aflaţi în circulaţie pe piaţă. În acest fel, cererea pentru produse scade, la fel ca şi numărul locurilor de muncă, întrucât nu mai există suficienţi bani pe piaţă pentru a genera un mediu economic dinamic. Oamenii şi firmele nu mai câştigă suficienţi bani pentru a-şi plăti creditele contractate anterior şi intră în faliment. Băncile le iau averea reală, afacerile, casele, terenurile, maşinile şi celelalte posesiuni, pentru că nu şi-au plătit împrumuturile care nu au fost de la bun început altceva decât nişte cifre tipărite pe un ecran. Aceste cicluri continuă de mii de ani, dar s-au accentuat mult în ultimele secole, aspirând întreaga avere a populaţiei şi plasând-o în mâna celor care controlează sistemul bancar – liniile genealogice reptiliene. Principiul se aplică inclusiv guvernelor şi ţărilor. În loc să îşi creeze propriii lor bani, fără să plătească dobânzi pentru ei, guvernele îi împrumută de la băncile private şi îşi plătesc ratele şi dobânzile aferente prin impozitarea populaţiei. Sumele uriaşe pe care le plătiţi ca taxe şi impozite se întorc la băncile private pentru a plăti nişte credite pe care guvernul le-a făcut în condiţiile în care îşi putea tipări propriii bani, fără dobânzi! De ce nu face acest lucru? Pentru că Frăţia controlează în egală măsură guvernele şi băncile.
    Ceea ce numim astăzi „privatizare” înseamnă vânzarea activelor statului pentru a preîntâmpina falimentul acestuia din cauza ratelor şi dobânzilor neplătite. Îndeosebi ţările din lumea a treia cedează marilor bănci controlul asupra terenurilor şi resurselor lor, căci nu şi pot plăti creditele imense pe care le-au făcut de multe ori la presiunile aceloraşi bănci şi instituţii internaţionale. Sărăcia şi conflictele continue nu trebuie neapărat să fie o caracteristică a lumii în care trăim; ele sunt manipulate de Frăţie pentru că servesc Agendei sale. Cavalerii templieri au folosit exact acest mecanism atunci când au pus bazele sistemului bancar modern prin secolele XII-XIII. La fel a operat înaintea lor sistemul pus la cale de Nobilimea Neagră din Veneţia. La ora actuală, manipularea financiară a lumii este coordonată de „băncile centrale” din fiecare ţară, care par să lucreze independent, dar de fapt colaborează între ele pentru atingerea scopului comun. Păianjenul aflat în centrul acestei imense reţele financiare mondiale a fost Banca Angliei, înfiinţată cu acordul regelui impus de Nobilimea Neagră, Wilhelm de Orania. Mai recent, de prin anii 1930, acest rol a fost preluat de Banca pentru Reglementări Internaţionale cu sediul la Geneva, în Elveţia. La fel ca şi în cazul Băncii Angliei, băncile centrale ale diferitelor state au fost înfiinţate cu acordul descendenţilor familiilor bancare reptiliene din Genova şi Veneţia.

    Rothschild-zii
    Una din liniile genealogice reptilo-ariene provenite din imperiul khazar (în Munţii Caucaz) este cea a familiei Rothschild. Membrii de frunte ai acesteia sunt reptilieni cu sânge pur, care ocupă în mod deliberat forme fizice umane. Este imposibil să analizezi manipularea financiară globală fără să faci referire la clanul Rothschild. Aceştia şi-au schimbat numele din Bauer în Rothschild şi s-au aflat în centrul operaţiunilor de manipulare globală din secolul XVIII şi până în prezent, din sediul lor de la Frankfurt. Dinastia bancară a Rothschild-zilor a fost creată de Mayer Amschel Bauer. Familiile reptiliene îşi schimbă tot timpul numele pentru a-şi ascunde originile, scop în care îi ajută foarte mult primirea sau inventarea de noi titluri. Astfel, Bauer şi-a schimbat numele în Rothschild, care provine de la scutul roşu (rotes schild în limba germană) care atârna deasupra porţii casei sale din Frankfurt. Încă din cele mai vechi timpuri ale Frăţiei, roşul a fost culoarea care a simbolizat revoluţia, motiv pentru care revoluţionarii ruşi au fost numiţi Roşii. Pe scutul lui Rothschild se afla o hexagramă, Steaua lui David sau Sigiliul lui Solomon, simbol care se regăseşte astăzi pe steagul Israelului. Oamenii cred că acesta este un simbol evreu, datorită numelui său şi celor care îl folosesc, dar nici vorbă de aşa ceva. Un astfel de simbol al fost descoperit pe podeaua veche de 1200 de ani a unei moschei musulmane din Tel Aviv. În lucrarea sa, Steaua cu şase colţuri, scriitorul evreu O.J. Graham afirmă:
    „… steaua cu şase colţuri a apărut în ritualurile păgâne egiptene, fiind preluată apoi de cultul zeiţei Ashteroth şi al zeului Moloh… A fost preluată apoi de artele magice, a fost folosită de vrăjitoare [inclusiv de magicienii arabi, druizii şi sataniştii]… până când a fost introdusă în Cabala de Isaac Luria, un cabalist din secolul XVI, de unde a preluat-o Mayer Amschel Bauer, care şi-a schimbat numele în funcţie de acest simbol, apoi de sionişti, de Knesset-ul [parlamentul] noului stat Israel, a fost pusă pe steagul Israelului şi a fost adoptată de organizaţia medicală a acestui stat, echivalentă cu Crucea Roşie”.
    Aşadar, însuşi sumele lui Rothschild provine dintr-un simbol ezoteric antic asociat cu zeul egiptean Moloh (Nimrod), „zeul” sacrificiului. Hexagrama nu a început să fie folosită de ierarhia evreilor ca simbol naţional decât după apariţia Rothschild-zilor şi nu are nimic de-a face cu „Regele David”, lucru cunoscut foarte bine de liderii evrei. Ea a fost pusă pe steagul Israelului pentru că acest stat nu este pământul evreilor, ci al Rothschild-zilor şi al celor care le dictează acestora de pe nivele încă şi mai înalte ale ierarhiei piramidale a Frăţiei. Aceştia sunt cei care au creat statul Israel şi care îl controlează. Apropo, scutul roşu folosit ca emblemă de Armata Salvării a fost inspirat după cel al lui Rothschild.
    Frankfurt, oraşul în care a apărut dinastia Rothschild, a fost locul în care banii de hârtie au devenit populari şi în care este situată astăzi Banca Centrală Europeană. Banca permite câtorva bancheri nealeşi de cineva să stabilească ratele dobânzilor pentru toate ţările Uniunii Europene care folosesc moneda unică europeană. Există un citat celebru atribuit lui Mayer Amschel Rothschild, care spune: „Daţi-mi controlul asupra monedei unei naţiuni şi nu-mi pasă cine face legile”. Mayer Rothschild s-a însurat cu Gutele Schnaper (care avea 16 ani la acea dată). Cei doi au avut zece copii, cinci băieţi şi cinci fete, care au fost trimişi să creeze filiale ale dinastiei la Londra, Paris, Viena, Berlin şi Napoli. Copiii Rothschild au făcut căsătorii din interes, infiltrându-se astfel în nobilimea europeană, dar s-au căsătorit şi între ei, la nivel de veri primari, pentru a nu-şi dilua prea mult sângele reptilian şi puterea casei Rothschild. Testamentul lui Mayer indica expres acest lucru, inclusiv faptul că afacerile trebuiau conduse de membrii de sex masculin ai familiei, iar conturile trebuie păstrate în cel mai strict secret. Testamentul le-a exclus complet pe fiicele Rothschild, inclusiv pe soţii şi copiii acestora, de la dreptul de a participa la afacerea familiei sau de a şti ceva despre ea. De aceea, simplul fapt că cineva se numeşte Rothschild nu înseamnă automat că este satanist sau că ştie ce se întâmplă. Eu vorbesc strict de cei aflaţi la vârful imperiului, lucru valabil şi pentru celelalte familii pe care le-am pomenit în această carte. Marea majoritate a membrilor acestor familii ar fi şocaţi dacă ar afla ce se întâmplă în jurul lor. Nu îmi propun să dezlănţui în nici un caz o vânătoare de vrăjitoare împotriva tuturor celor care poartă aceste nume de familie, şi nici măcar împotriva rasei reptiliene în general. Nu doresc să îi expun decât pe cei care poartă în mod responsabil vina pentru ceea ce fac, nu şi marionetele inocente care se întâmplă să fie în familiile lor sau să poarte acelaşi nume.
    Mayer Rothschild a devenit bancher şi om de încredere al prinţului William IX de Hesse-Hanau, un alt membru cu sânge reptilian al Nobilimii Negre. Cei doi mergeau la şedinţele francmasone împreună. Potrivit cărţii Evreii şi francmasonii din Europa (1723-1939), fratele mai mic al lui William, Karl, a fost acceptat ca şef al francmasoneriei germane, iar membrii dinastiei Hesse s-au implicat activ într-un grup de elită numit Stricta Respectare. Mai târziu, grupul şi-a schimbat denumirea în Cavalerii Benefici ai Oraşului Sfânt, fiind cunoscuţi în Germania şi sub numele de Frăţia Sfântului Ioan Botezătorul (un cod pentru Nimrod). În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Casa de Hesse a fost de partea lui Hitler, iar prinţul Philip von Hesse a fost unul din mesagerii dintre Hitler şi Mussolini. După ce au preluat tronul britanic, William şi Rothschild au făcut avere închiriind trupele lui Hesse germanilor din Hanovra. Mulţi din soldaţii care au luptat de partea „Angliei” în Războiul American pentru Independenţă au fost mercenari germani ai lui William. Acesta era nepotul regelui englez George II, fiind deci un strămoş al reginei Elisabeta a II-a. Pe o altă linie genealogică, el este înrudit cu prinţul consort (soţul reginei) Philip. Numai Dumnezeu ştie câţi reptilieni din linia genealogică Hesse există la ora actuală, căci se crede că William singur a fost tatăl a cel puţin 70 (da, 70) de copii, făcuţi cu diferite partenere. Când o fi avut timp? Acesta este un alt aspect important: moştenitorii oficiali ai liniilor genealogice sunt cei născuţi din căsătoriile aranjate ale acestora, dar în afara lor mai există mii de bastarzi, care nu poartă numele familiei, dar a căror linie genealogică este urmărită cu aceeaşi atenţie ca şi cea a moştenitorilor oficiali, Frăţia ştiind exact cine sunt aceşti oameni. Ea este foarte interesată să ştie pe cine poate conta şi cine sunt cei care pot fi posedaţi cel mai uşor din regiunea inferioară a celei de-a patra dimensiuni. Aşa se explică de pildă fişele genetice extrem de detaliate ale mormonilor, care reprezintă o altă operaţiune a Frăţiei la nivel înalt. De aceea, chiar dacă există oameni aflaţi la putere care par să nu aibă legături de rudenie cu aceste familii, puteţi fi absolut siguri de contrariu. Anumiţi cercetători cred că Bill Clinton este înrudit cu Rockefeller, în condiţiile în care se trage cu siguranţă din monarhia britanică, din cea scoţiană şi din regele Franţei Robert I. Contele de Saint Germain, devenit la ora actuală un personaj „mesianic” pentru mulţi adepţi New Age, a fost prieten cu William de Hesse-Hanau şi cu fratele acestuia, Karl. Se spune că acesta din urmă ar fi afirmat că alchimistul şi magicianul Saint-Germain a fost crescut de familia Medici (Nobilimea Neagră) în Italia. Mulţi adepţi New Age din zilele noastre vorbesc de o Mare Frăţie Albă a „sufletelor alese”, din rândul cărora face parte şi Saint-Germain, care îi „ghidează” prin intermediul unor mediumi, vorbindu-le de apropiata transformare. Aceasta este doar o altă operaţie de control al minţii coordonată de Frăţie pentru a devia direcţia către care sunt orientaţi adepţii New Age, împiedicându-i să acţioneze coerent în sensul unei transformări adevărate.
    Agitaţia politică stârnită de Napoleon Bonaparte l-a făcut pe William de Hesse-Hanau să fugă o vreme în Danemarca, timp în care fiul mai mare al lui Mayer, Nathan Rothschild, un alt francmason, la fel ca şi ceilalţi, a furat 600.000 de lire sterline din banii cu care trebuiau plătiţi soldaţii mercenari. El i-a dus la Londra, unde a creat Banca Rothschild din acest oraş. Averea pe care a făcut-o finanţând războiul lui Wellington împotriva lui Napoleon şi prin alte „investiţii” manipulate a constituit temelia dinastiei de mai târziu. Atât Welington cât şi Napoleon au fost manipulaţi şi finanţaţi de aceiaşi oameni, printre care se număra şi fratele lui Napoleon, un mare maestru francmason. Aşa cum recunosc de multe ori chiar propriile lor poveşti de familie, Rothschild-zii au finanţat de regulă toate taberele care luptau în diferitele războaie. Ei începeau prin a crea bazele pentru declanşarea acestor războaie, prin societăţile secrete sau prin serviciul secret propriu, care continuă să existe şi la ora actuală. Se numeşte Mossad şi este considerat în mod oficial serviciul secret al Israelului, dar numele real al acestui stat este Roth-rael, iar cel al Mossadului: Roth-sad. Anka Muhlstein, autoarea evreică a cărţii Baronul James, Ascensiunea Rothschild-zilor francezi, afirmă aici că serviciul secret al familiei obişnuia să folosească literele ebraice drept coduri secrete. Ebraica a fost una din limbile sacre predate în şcolile misterelor egiptene, de unde provine o mare parte din cunoaşterea Frăţiei, pe lângă cunoaşterea străveche provenită din Asia şi Orientul Îndepărtat la care au avut acces liniile genealogice khazare. Reţeaua de comunicaţii a Rothschild-zilor era mai rapidă decât a oricărui guvern, iar unul din exemplele cele mai faimoase de manipulare stil „Rothschild” a fost răspândirea zvonului că Welington ar fi pierdut bătălia de la Waterloo din anul 1815 împotriva lui Naopleon, care a provocat un crah la bursa londoneză, timp în care Rothschild-zii au cumpărat sub acoperire cantităţi uriaşe de acţiuni la preţuri de nimic. Când a sosit vestea că Wellington câştigase de fapt bătălia, bursa a explodat, iar Rothschild-zii s-au îmbogăţit peste noapte. Atunci când controlezi mas-media, politicienii şi bursa, aşa cum fac Rothschild-zii, să faci avere sau să porneşti un război devine o floare la ureche. Preţul mondial al aurului este stabilit şi la ora actuală din birourile lui N.M. Rothschild, iar bursele din întreaga lume sunt controlate de Frăţia Babiloniană prin intermediul familiilor de bancheri de genul Rothschild-zilor. De aceea, dacă auziţi de un crah bancar într-o ţară din Orientul Îndepărtat, puteţi fi siguri că acest lucru convine Agendei Frăţiei. Un alt mecanism al ciclurilor pe care le controlează Frăţia constă în a-i încuraja pe oameni să investească pe bursele de capital până când companiile cotate devin masiv supraevaluate. Frăţia sparge apoi piaţa (vânzându-şi acţiunile cu puţin înainte), iar majoritatea oamenilor îşi pierd banii. Invers, când bursa se prăbuşeşte, Frăţia cumpără cantităţi masive de acţiuni devalorizate. Apoi, bursa o ia din nou în sus, la fel şi valoarea acţiunilor recent achiziţionate, iar averea nemăsurată a Frăţiei nu încetează să crească. Întregul mecanism este o manipulare pusă la cale pentru a împlini scopul central al reptilienilor: dobândirea controlului total.
    Declanşarea războaielor este un instrument perfect de făcut avere şi de schimbat status quo-ul. Nu trebuie decât să împrumuţi ambele tabere pentru a finanţa războiul, apoi să le oferi noi credite pentru a-şi reconstrui societăţile devastate de război. Obţii astfel controlul asupra guvernelor acelor ţări şi îţi măreşti simultan şi averea. Acest control şi această putere îţi permit apoi să construieşti o nouă societate, conform agendei tale, după distrugerea vechii structuri sociale prin războiul declanşat chiar de tine. Aşa-zisele Protocoale ale Înţelepţilor Sionului au fost descoperite în secolul XIX şi descriu în detalii incredibile evenimentele şi metodele de manipulare la care am asistat în secolul XX. Aceste documente au fost în mare parte creaţia Rothschild-zilor şi a reptilo-arienilor. În realitate, ele nu sunt Protocoale ale unor Înţelepţi ai Sionului, ci ale SIONULUI pur şi simplu, ale Soarelui, respectiv ale Prioriei Sionului. Toate dezinformările şi agresiunile la care au fost supuşi cei care au făcut publice aceste Protocoale – inclusiv eu – arată disperarea Frăţiei de a le discredita în faţa opiniei publice. Protocoalele spun prea multe lucruri pe şleau. Hitler s-a folosit de ele pentru a justifica parţial oprimarea evreilor, dar cel care i le-a dat a fost un agent khazar al lui Rothschild pe nume Alfred Rosenberg. După părerea mea, Protocoalele nu sunt „evreieşti”, aşa cum au ajuns să fie interpretate de oameni. Ele sunt opera reptilo-arienilor şi au fost făcute intenţionat să pară „evreieşti”, pentru ca oamenii să nu-şi dea seama cine se ascunde în spatele lor. Pentru informaţii suplimentare referitoare la aceste Protocoale, vă recomand lucrarea mea, Şi adevărul vă va face liberi, precum şi cartea Revolta roboţilor.
    Rothschild-zii au devenit una din familiile situate în centrul Agendei financiare şi politice a Frăţiei. După ce s-au ocupat de evenimentele din Europa, ei s-au extins în America, Africa de Sud, iar apoi în întreaga lume. Toate capetele încoronate ale Europei le-au fost îndatorate, inclusiv dinastia reptiliană habsburgică, aparţinând Nobilimii Negre, care a condus Sfântul Imperiul Roman timp de 600 de ani. Rothschild-zii au preluat de asemenea şi controlul asupra Băncii Angliei. Ori de câte ori a existat un război, ei s-au ascuns în spatele lui, creând din culise conflictul şi finanţând toate taberele implicate. Capii familiei Rothschild nu sunt evrei, ci reptilieni care au trimis milioane de evrei la moarte, pentru a-şi împlini ambiţiile bolnave. Au fost asociaţi apropiaţi ai Casei de Windsor şi au controlat oameni ca Edward VII, marele maestru al francmasoneriei engleze. Edward era fiul reginei Victoria şi al prinţului francmason german Albert. Mountbatten-ii (foştii Battenberg-i germani) sunt rude de sânge cu Rothschild-zii, Lordul Louis Mounbatten fiind cel care a aranjat căsătoria reginei Elisabeta a II-a cu nepotul său, prinţul Philip, unind astfel două linii genealogice reptiliene aparţinând Nobilimii Negre. Mountbatten a fost inclusiv mentorul prinţului Charles. Cunosc victime ale unor ritualuri satanice care mi-au spus că printre cei care i-au chinuit s-a numărat şi Lordul Mountbatten, lucru care nu mă surprinde deloc. Rothschild-zii şi Bauer-ii (sau Bower-ii) au fost maeştri în arta satanismului, fiind, la fel ca şi Mountbatten-ii, linii genealogice reptiliene sau Anunnaki. În Germania medievală, Bauer-ii (în special Richard Bauer) se ocupau inclusiv cu alchimia şi cu magia ezoterică. Karl Marx, omul ales de Frăţie pentru crearea comunismului, a fost studentul lui Bruno Bauer la Universitatea din Berlin. Acest Bauer a fost singurul savant care a studiat Biblia şi care a avut curajul să scrie deschis că Noul Testament este o sinteză a ideilor lui Seneca şi Josephus (Piso). El a afirmat că Iisus a fost creaţia autorului care a scris Evanghelia după Marcu. Aceasta nu este decât o dovadă în plus a faptului că liniile genealogice ale Frăţiei au ştiut adevărul de la bun început.
    Rothschild-zii s-au implicat de asemenea în Liga Tugenbund (sau Liga Virtuţii), creată în anul 1786 ca o „societate sexuală deschisă”. Membrii acesteia, împreună cu soţiile şi fiicele lor, se întâlneau acasă la o femeie pe nume Henrietta Herz, luând parte la tot felul de activităţi şi ritualuri sexuale. Printre ei se numărau şi cele două fiice ale lui Moses Mendelssohn, agentul lui Rothschild implicat în manipularea Revoluţiei Franceze; marchizul de Mirabeau, un alt francmason profund implicat în revoluţie; şi Frederick von Gentz, care avea să devină unul din agenţii cei mai influenţi ai lui Rothschild. În anul 1807 a urmat o a doua rundă a Ligii Tugenbund, în care Rothschild-zii s-au implicat din nou. Aceasta a fost creată de baronul von Stein şi s-a extins rapid, incluzând majoritatea politicienilor de frunte ai Germaniei, precum şi numeroşi lideri militari şi profesori de literatură şi ştiinţă. Unul din membrii ei era William de Hesse-Cassal. Rolul oficial al celei de-a doua Ligi Tugenbund a fost acela de a scăpa Germania de ocupaţia lui Napoleon. Această organizaţie a avut legături strânse cu alte grupuri masonice, precum Cavalerii Negri, Cavalerii Reginei Prusiei şi Concordiştii. Toate aceste societăţi secrete erau derivate din structura vechilor Cavaleri Teutoni şi au fost predecesoarele societăţilor secrete de mai târziu Thule, Edelweiss şi Vril – arhitectele partidului nazist. Este aceeaşi faţă ascunsă sub măşti diferite, iar Rothschild-zii s-au ascuns sub majoritatea acestora, inclusiv în spatele naziştilor. Dacă sapi suficient de adânc, constaţi că toate aceste grupuri se întrepătrund.
    Această reţea aparent complexă (dar de fapt foarte simplă) de bănci, afaceri, politici, mijloace mas-media şi societăţi secrete controlează la ora actuală lumea, fiind coordonată din cartierul general cu sediul la Londra. Controlul banilor şi al sistemului bancar prin intermediul Rothschild-zilor şi al altora ca ei este esenţial pentru acest mecanism. Una din cele mai mari lovituri a Frăţiei a fost crearea în anul 1913 a Rezervei Federale, aşa-zisa „bancă centrală” a Statelor Unite. În realitate, aceasta nu este nici federală şi nici nu are vreo rezervă. Ea este un cartel de bănci private aflate în proprietatea a 20 de familii fondatoare, marea majoritate europene, care decid împreună rata dobânzii în locul guvernului SUA şi îi împrumută acestuia bani inexistenţi (cifre pe un ecran de calculator), pentru care plătitorii de taxe trebuie să plătească dobândă. Aşa s-a născut „deficitul american” – din nimic. Guvernul Federal al Statelor Unite nu are în proprietate nici măcar o singură acţiune la Rezerva Federală, iar cetăţenii americani nu pot cumpăra acţiuni la această bancă. Profiturile băncii depăşesc 150 de miliarde de dolari anual, ca să nu mai vorbim de faptul că Rezerva Federală nu a publicat niciodată situaţia sa financiară. Acest profituri exorbitante sunt asigurate de câteva premise: 1) Frăţia controlează Guvernul Statelor Unite (Compania Virginia sub un alt nume), care continuă să împrumute „bani” de la „FED”; 2) Frăţia controlează Fiscul American (Serviciul pentru Afaceri Interne – IRS), care este de asemenea privat, fiind de fapt o organizaţie teroristă ilegală care colectează impozitele de la populaţie; şi 3) Frăţia controlează mas-media, asigurându-se astfel că oamenii nu vor afla niciodată adevărul despre punctele 1) şi 2).
    Frăţia şi-a dorit dintotdeauna o „bancă centrală” a Americii privată, pentru a-şi desăvârşi astfel controlul asupra economiei acestei ţări. Când fruntaşul francmason George Washington a devenit primul preşedinte american, el a numit un om de paie al Frăţiei, Alexander Hamilton, în funcţia de secretar al trezoreriei. Hamilton a creat Banca Statelor Unite, o bancă centrală cu acţionari privaţi, care a început să împrumute bani noului guvern al Statelor Unite, pe care a încercat de la bun început să-l controleze prin îndatorare. Priviţi ce s-a întâmplat după crearea Băncii Centrale a Angliei. Scenariul american s-a repetat întocmai. Banca Statelor Unite a generat o sărăcie atât de mare, atâtea falimente şi revolte, încât în cele din urmă a trebuit să fie închisă. Nu a trecut însă mult şi i-a fost creată o înlocuitoare: Rezerva Federală. Principala bancă prin care au operat Rothschild-zii în prima parte a secolului XX în America a fost Kuhn, Loeb and Company din New York, condusă de Jacob Schiff. În vremea fondatorului familiei Rothschild, Mayer Amschel Bauer, familia Schiff a locuit în aceeaşi casă cu acesta. În anul 1902, Rothschild-zii şi-au trimis în America doi agenţi, pe Paul şi Felix Warburg, pentru a pune la cale crearea Rezervei Federale. Fratele acestora, Max Warburg, a rămas în Europa pentru a conduce banca familiei, creată la Veneţia pe vremea când aceasta purta un alt nume: Abraham del Banco. După ce a ajuns în State, Paul Warburg s-a însurat cu Frieda Schiff, fiica lui Jacob Schiff – un alt exemplu perfect de căsătorie aranjată pentru a corespunde cerinţelor liniilor genealogice şi Agendei Frăţiei. Cei doi fraţi au devenit parteneri la Kuhn, Loeb and Cmpany, Paul având un salariu de circa o jumătate de milion de dolari (la valoarea de la începutul secolului XX). Acestea sunt sumele pe care le câştigă cei implicaţi în acest joc de putere. Imaginaţi-vă ce valoare ar reprezenta acest salariu astăzi.
    Reţeaua Frăţiei a avut grijă ca „democratul” şi rozicrucianul Woodrow Wilson să câştige preşedinţia Statelor Unite în anul 1909. Principalul său colaborator a fost un alt membru de frunte al Frăţiei, „colonelul” Mandel House. Wilson îl numea „a doua mea personalitate” sau „alter egoul meu” şi obişnuia să spună că: „gândurile sale sunt una cu gândurile mele”. Nicicând nu a rostit vreun preşedinte american un adevăr mai mare ca acesta. Aşa cum au arătat cercetătorii, bancherii Elitei din cartelul Rockefeller-Morgan-Rothschild-Harriman s-au întâlnit în secret pe insula Jekyl din Georgia pentru a discuta tactica şi natura legii pe care doreau să o treacă pentru a crea banca pe care şi-o dureau atât de mult. Din câte se pare, insula Jekyl era o proprietate a familiei Payseur şi toţi membrii grupului erau colaboratori ai lui Payseur. Purtătorul lor de cuvânt în plan politic era senatorul Nelson Aldrich, bunicul lui Nelson Rockefeller, cel care avea să fie ales de patru ori guvernator al statului New York şi vicepreşedinte al Statelor Unite după ce Gerald Ford l-a înlocuit pe Richard Nixon în urma scandalului Watergate din 1974. Fiica lui Aldrich, Abby, s-a măritat cu John D. Rockefeller Jr. Când a început dezbaterea în Congres a Legii Rezervei Federale, bancherii care au scris-o s-au opus public în mod zgomotos. Erau foarte nepopulari la vremea respectivă, aşa că doreau să lase impresia că legea nu îi favorizează, mărind astfel sprijinul opiniei publice, pentru ca legea să treacă. Acest gen de manipulări se petrec tot timpul. Orice ar afirma cineva în public despre un anumit eveniment, întrebările pe care trebuie să ni le punem tot timpul sunt: „Cine are de câştigat de pe urma acestui eveniment?” şi „Cine are de câştigat dacă eu cred în ceea ce mi se spune?”
    Bancherii au reuşit să treacă legea chiar înainte de Crăciunul anului 1913, când mulţi congresmeni se aflau deja la casele lor, pentru a se bucura alături de familii. Acum, ei puteau controla ratele dobânzilor americane şi au făcut o adevărată avere împrumutând guvernului bani care nu există, de pe urma cărora au perceput însă dobânzi. Pentru a completa acest ciclu, ei aveau nevoie de o finanţare continuă a guvernului, scop în care au introdus în acelaşi an Legea Impozitului Federal pe Venit. Pentru ca să poată trece legea, aveau nevoie de un amendament la Constituţia Americană, cel de-al 16-lea, scop în care era necesar consimţământul a 36 de state. Numai două state au fost de acord, dar Filander Knox, secretarul de stat, a anunţat pur şi simplu că majoritatea necesară a fost atinsă şi legea a trecut. Până în zilele noastre impunerea impozitului federal pe venit este ilegală, ceea ce nu împiedică Serviciul pentru Venituri Interne să colecteze continuu acest impozit. Unii ar putea spune că am exagerat numind această operaţiune un act de terorism, dar pentru a teroriza pe cineva nu trebuie să îl ameninţi cu arma sau cu o bombă. Este suficient să îl ameninţi că îi vei distruge căminul şi că îl vei da afară din propria casă pentru a-l determina să îţi plătească acest impozit ilegal. În treacăt fie vorba, vă rog să remarcaţi anul în care s-au produs aceste două evenimente majore pentru Frăţie, crearea Rezervei Federale şi adoptarea Legii Impozitului Federal pe Venit – 1913. Numerele şi anii contează foarte mult pentru aceşti oameni, din cauza ciclurilor solare şi astrologice. De aceea, aceste evenimente au fost planificate cu grijă să se petreacă în anul 1913. Priviţi obsesia pe care a avut-o Frăţia de-a lungul timpul pentru numărul 13. Când Rockefeller-ii au creat Consiliul Guvernelor Statelor, pentru a controla în acest fel legislativele statelor americane, ei au plasat sediul noii organizaţii într-o clădire cu numărul 1313. Din aceleaşi motive, foarte multe lucruri interesante s-au întâmplat în anul 1933, căci 33 reprezintă un număr ezoteric major, cu o anumită frecvenţă de vibraţie.
    Serviciul pentru Venituri Interne, care colectează impozitele din întreaga Americă, este tot o companie privată, deşi publicul larg crede că este o instituţie a guvernului lor. În anul 1863 s-a creat Biroul pentru Venituri Interne, cu scopul de a colecta impozitele, dar în anul 1933 poporul american a primit o nouă lovitură. Trei membri din cercul lui Prescott Bush, Helen şi Clitfton Barton şi Hector Echeverria, au creat Serviciul pentru Impozitul pe Venit şi Audit Intern, înregistrat în Delaware, statul american în care se pun cele mai puţine întrebări. Prescott Bush a fost tatăl lui George Bush. În anul 1936, această organizaţie şi-a schimbat numele în Serviciul pentru Venituri Interne şi a continuat să funcţioneze ca o companie privată. În anul 1953, Biroul iniţial pentru Venituri Interne a fost dizolvat, lăsând Serviciul privat pentru Venituri Interne să colecteze toate impozitele, în cea mai mare parte ilegale. Cei care controlează acest Serviciu sunt aceiaşi oameni care controlează Rezerva Federală şi Compania Virginia, sugând vlaga întregii Americi. De fapt, Serviciul pentru Venituri Interne a fost creat de naziştii americani care l-au finanţat pe Adolf Hitler, sub coordonarea lui Prescott Bush, tatăl lui George.
    Magicienii negri ai Frăţiei Babiloniene şi-au ţesut pânza iluziilor din cele mai vechi timpuri şi până astăzi. Marea majoritate a populaţiei nu înţelege ce se întâmplă chiar sub ochii săi, căci aceşti oameni îşi păstrează robele lungi şi măştile satanice pentru ritualurile lor private, purtând în public doar costume decente.

24. john said

    am September 1 2011 @ 6:50 pm

    Creditele bancare şi clientul abuzat
    Am citit şi eu, ca tot debitorul de rând, cum şeful delegaţiei FMI în România a cerut modificarea OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Am citit cum bancherii au sărit imediat să apaude decizia FMI. Şi, chiar când mă pregăteam să mai plătesc nişte taxe şi impozite statului, citesc declaraţia lui Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului BNR şi purtătorul de mesaje economice pentru vieţuitoarele privitoare la televizor. Pe scurt, Vasilescu afirma că procesele intentate de clienţi băncilor ar putea conduce la instabilitate financiară şi la deriva băncilor din România.
    Acum, se mai întâmplă să îi vină omului şi dracii. Să lase la o parte politeţea, bunul-simţ şi să dea cu pumnul în masă. Adică în masa ofiţerului de credite, simplă rotiţă într-un sistem bancar perfect adaptat la viaţa modernă. Sper să nu mă înţelegeţi greşit. Nu am nimic cu activităţile aducătoare de profit. Nici cu angajaţii băncilor. Din contră, definindu-mă drept un spirit liberal, chiar apreciez activităţile aducătoare de profit, le sprijin şi le consider generatoare de eficienţă pentru societate, în general, şi pentru individ, în particular.
    Dar… atunci când profitul produce diferenţe uriaşe între foarte puţinii care îl fac şi între foarte mulţii care îl plătesc, atunci avem o problemă. Problema se numeşte, pentru cazul analizat de noi, abuzul băncilor asupra clienţilor.
    Un abuz care se manifestă în forme diferite şi care se ascunde în spatele unei probleme a capitalismului fără democraţie, în general, şi a societăţii româneşti postcomuniste, în particular. Această problemă apare când se întâlneşte nevoia omului mediu de a trăi mai bine cumpărând mai mult cu mecanismele perfide ale marilor profitori ai existenţei umane. Şi da, băncile sunt principalii profitori ai existenţei umane în capitalismul victorios dublat de instituţii publice corupte.
    Să revenim, totuşi, la problema reală şi arzătoare a OUG 50/2010 şi a şantajului perfid pe care FMI (o instituţie bancară, în esenţă) îl realizează asupra papagalilor din actualul Guvern.
    Această OUG a adus, din punctul meu de vedere, o umbră de normalitate în modul profund abuziv în care se acordau credite de către băncile din România. În esenţă, OUG 50/2010 transpune o directivă europeană şi stabileşte o serie de măsuri care anulează posibilitatea ca o bancă, individual, să abuzeze de clientul său.
    Cea mai importantă măsură este prevăzută în art. 37, lit. a din OUG 50/2010, care stabileşte că dobânda variabilă a creditului este raportată la fluctuaţiile indicilor de referinţă (LIBOR; EURIBOR) la care se adaugă o anumită marjă a băncii, care este fixă pe toată durata derulării contractului.
    Înainte de această reglementare, dobânda variabilă putea creşte oricând, prin modificare unilaterală de către creditor a marjei băncii, clauzele contractuale fiind formulate în termenii “apei de ploaie”.
    De exemplu, într-un contract de credit se spunea “Marja Băncii este de x puncte procentuale şi a fost determinată luând în considerare toate cheltuielile operaţionale şi riscul de credit al Băncii.” În plus, erau uzuale următoarele tipuri de dispoziţii contractuale: “Banca poate modifica Rata dobânzii curente în funţie de evoluţia pieţei financiare, urmând să aducă la cunoştinţă Împrumutatului noua rată a dobânzii.” Mai mult decât atât, iată ce scrie o Bancă într-un răspuns adresat unui client căruia i-a crescut rata dobânzii: “….pentru a proteja parteneriatul cu clienţii nostri, prin creşterea ratei dobânzii banca a acoperit doar o mică parte din cheltuielile care au decurs din creşterea costului finanţării creditului, diferenţa fiind suportată de către Bancă”
    Care sunt aceste cheltuieli operaţionale efective, cum se calculează ele, ce înseamnă şi care este formula de calcul a riscului de credit, precum şi evoluţia pieţei financiare?
    Răspunsurile la aceste întrebări sunt atât de rare încât seamănă cu secretele de stat. Câţi oameni credeţi că pot citi, prinşi cu uşa nevoilor şi a învoitului de la serviciu, fără a fi jurişti de profesie, pagini întregi de clauze contractuale, scrise cu caractere mici şi enervante? Câţi dintre cei care citesc, credeţi că adresează întrebări suplimentare ofiţerilor de credite? Câţi ofiţeri de credite credeţi că vă pot explica cum se calculează, de exemplu, marja băncii? Vă spun eu: atât de puţini încât nu contează.
    Un exemplu personal ar fi util aici: am fost unica persoană care a adresat o întrebare unui ofiţer de credit al unei filiale privitor la modul de calcul al marjei băncii. Ştiţi care a fost răspunsul? Nu ştim noi, dar puteţi să adresaţi o cerere oficială departamentului central al bla bla bla…
    Pare-se că prostimea nu trebuie să ştie aceste detalii, pentru că prostul capitalist are doar obligaţia de a munci de la 9 ore în sus pe zi la firmă, pentru un salariu definit de societatea în care trăieşte drept decent, din care să poată acoperi riscul băncii că el a luat un credit pentru o viaţă mai bună (apropo, toate reclamele băncilor transmit în prime time, oră de oră, zi de zi, lună de lună, imagini cu oameni fericiţi care iau tot felul de credite şi care nu suportă nicio creştere a costului finanţării creditului).
    De altfel, prostul capitalist, între două team building-uri cu aceleaşi persoane pe care le vede zilnic, este cel care pune în pericol echilibrul pieţei financiare, întrucât el stabileşte politica financiară şi economică a statelor lumii. Ţinând cont de acest fapt, el trebuie să suporte şi cheltuielile operaţionale ale creditului, dar şi riscul că există ca fiinţă, dar mai ales ca debitor.
    Oameni buni, o lume în care oamenii ajung cifre, fie că este vorba de totalitarismul extinctiv de tip stalinist sau nazist, fie că este vorba de capitalismul global al macrostrategiilor financiare şi procentelor de piaţă, este o lume greşită, în care persoana umană este umilită, desfiinţată şi, în final, distrusă.
    Şi acum, după un minim gest de normalitate (OUG 50/2010), cei afectaţi (adică cei mai puternici oameni ai lumii, bancherii) au reacţionat. Simplu, direct, rece, la obiect. Dacă vreţi bani, lăsaţi băncile să stoarcă bani de la clienţi. Acesta este mesajul pe care l-a transmis în realitate Jeffrey Franks.
    În completare, Vasilescu, consilier al unui Guvernator de instituţie publică, afirmă că procesele dechise de clienţi băncilor pentru clauzele abuzive vor produce instabilitate financiară. Riscul instabilităţii financiare, economice sau politice nu vine de la oamenii care nu au puterea deciziei efective. Niciodată. Instabilitatea politică şi financiară este generată de acei oameni care iau decizii la un moment dat.
    Jeffrey Banks, Vasilescu, Băsescu, Mugur Isărescu, ăştia toţi iau decizii acum. Decizii care ne afectează pe noi. Ţinând cont de această evidenţă, trebuie să spun că singura instabilitate normală şi autentică este cea a revoluţiei. Adică milioane de oameni ies în stradă şi dărâmă fundamentele puterii (de la cea politică la cea economică). Acel moment este cel în care nimeni nu mai plăteşte dobânzi variabile. Atunci se plătesc doar poliţe.

25. john said

    am September 1 2011 @ 6:52 pm

    Un articol incitant despre geneza banilor si functionarea sistemului monetar actual poate fi citit pe blogul “Zerohedge”. Gasiti mai jos o adaptare a sa. Nu ocoliti acest text, veti gasi explicata limpede iluzia intretinuta de banii generati prin credit si consecintele sale imediate.
    Motto: Multi cred ca bancile ofera imprumuturi pornind de la depozitele stranse de la clienti. Altii au auzit de sistemul rezervelor fractionare, care permite bancilor sa ofere credite de cateva ori peste valoarea depozitelor. Dar foarte putina lume, exceptandu-i pe cei din industria bancara si expertii financiari, stie in mod explicit cum este generat creditul.
    Banca Centrala a Germaniei-Deutsche Bundesbank-a admis in premiera intr-o lucrare publicata (“Banii si Politica Monetara”-pag 88-93) ca bancile inventeaza creditul din nimic. Iata capitolul cu pricina.
    4.4. Modul in care bancile creaza bani
    Atat bancile centrale cat si bancile comerciale pot crea bani. In sistemul monetar European, crearea banilor survine din acordarea de imprumuturi sau achizitia de active. Banii pot apare daca Banca Centrala ofera un imprumut unei banci comerciale si crediteaza suma respectiva in contul bancii in cauza. Bancile comerciale pot crea la randul lor bani acordand clientilor imprumuturi pe care si le vor trece in bilant drept active. In acelasi timp, sumele in cauza apar la categoria pasive, fiind utilizate pentru creditarea conturilor curente ale debitorilor, aparand deci la categoria depozite (in acest fel oferta de bani se majoreaza). Astfel, banii sunt creati sub forma de intrari din achizitii de active ori credite acordate, in partea stanga a bilantului bancii, iar in partea dreapta sunt trecuti sub forma de depozite.
    Cu alte cuvinte, nu numai ca imprumuturile nu vin din depozite, ci mare parte din depozite sunt de fapt credite! In momentul in care sumele sunt returnate ele sunt sterse din contabilitatea bancilor; daca debitorii au probleme, sumele restante sunt transformate in pierderi pentru banca, inghitind halci din capitalul actionarilor (e nevoie de provizioane) si punand in pericol economiile deponentilor (n.n).
    Obstacole in crearea de bani
    Descrierea de mai jos ne poate duce cu gandul ca bancile comerciale sunt in masura sa dreneze o cantitate infinita de bani in conturi. Daca ar fi cu adevarat asa, fenomenul ar fi imediat inflationist. Bancile Centrale pot supraveghea insa crearea de bani prin parghia rezervelor minime obligatorii si a dobanzii de politica monetara. De unde obtin bancile banii pe care ii acorda drept imprumuturi? De la Bancile Centrale in principal. Pentru aceste imprumuturi, bancile comerciale vor trebui insa sa plateasca dobanda Bancii Centrale. Crescand aceasta dobanda (“prime rate”), Bancile Centrale vor determina o majorare a dobanzilor pretense clientilor de bancile comerciale, in consecinta o scadere a apetitului pentru noi imprumuturi. Am putea dauga noi, si o scadere a preturior pentru zonele influentate de costul creditului (vezi imobiliarele), pretul unui articol solicitat pe piata fiind cu atat mai mare cu cat costul creditului care finanteaza obtinerea lui este mai mic.
    Bancile comerciale au nevoie de banii Bancilor Centrale nu doar pentru a-si acoperi nevoia de a completa rezervele minime obligatorii dar si pentru a acoperi cererile de retrageri mai mari de cash din depozite (doar Bancile Centrale au dreptul sa emita noi bancnote fizice) ori pentru transferurile interbancare mai consitente pentru care banca “expeditoare” nu are suficiente fonduri.
    CONCLUZIILE autorului:
    1.Bancile nu creaza imprumuturi pentru ca ar sta pe o gramada de depozite, procesul este exact opus. Fiecare banca genereaza credite “din nimic”, acceptand obligatii de plata din partea clientilor si creand similar obligatii de plata in bilant pentru sine, in contul banilor varsati pe numele debitorilor intr-un cont curent. O parte din acesti bani trebuie varsati insa la Bancile Centrale sub forma rezervelor obligatorii
    2.Daca o banca nu dispune de nivelul reglementat de rezerve obligatorii, le poate pur si simplu imprumuta ulterior de la Banca Centrala sau o alta banca.
    3.Banca Centrala creaza la randul sau bani “din nimic” pe care ii imprumuta bancilor comerciale. Nu e vorba numai de Ben Bernanke deci…bancile centrale si proprietarii lor, bancile comerciale (in unele tari Bancile Centrale sunt private) au turat de secole tiparul. De altfel, saptamana trecuta, intr-un discurs, Ben Bernanke, seful Fed, a insistat pe necesitatea eliminarii rezervelor minime obligatorii in SUA. Daca se accepta acest lucru, bancile americane vor putea sa extinda creditul cum vor dori, atat cat de mult vor dori, nici nu vor mai trebui sa apeleze la Fed pentru a imprumuta banii pentru rezervele obligatorii.
    4. Sistemul monetar actual nu se bazeaza deci pe “active” (ar fi imposibil ca marile banci sa devina din vreme in vreme insolvente ini acest caz). Acesta se sprijijna doar pe datorii si pe capacitatea de a le rula. Guvernele (cand Bancile Centrale sunt private) si populatia nu au aces la masina de tiparit bani, asa ca trebuie sa cotizeze industriei bancare, cea care detine monopolul generarii lor.

26. john said

    am September 1 2011 @ 6:55 pm

    Băncile se plâng că n-au cui da bani, clienţii, că n-au de unde lua, iar dobânzile sunt la nivel de ţară bananieră. Undeva, e o problemă de comunicare. Ce ar spune nişte bancheri sinceri:

    1. Ne-am săturat de riscuri. Nu prea avem bani pentru tine, decât dacă aduci garanţii de doi lei pentru fiecare leu pe care îl ceri.
    2. Dobânda pentru tine este mare acum şi pentru că avem de acoperit pagube de la clienţii vechi. Ştim că n-ai nicio vină, dar nici noi nu vrem să trecem pe pierdere.
    3. Nu ne interesează că dai faliment, decât dacă ai deja credite la noi. Dacă vrei să începi o afacere acum, noi credem că eşti dus cu capul.
    4. Dacă ipotecile tale s-au devalorizat, te rugăm să nu ne anunţi. Ne creezi probleme şi cu acţionarii, şi cu BNR. Mai discutăm anul viitor.
    5. Dacă ai dobândă mică şi eşti dispus să plăteşti anticipat, am fi dispuşi să renunţăm la comisioanele de rambursare.
    6. Dacă ţi-am oferit o refinanţare, înseamnă că vrem să plăteşti mai mult şi să mai renunţi la o parte din drepturile pe care ţi le-am lăsat anii trecuţi în contract. Dai nişte comisioane în plus acum, iar mai târziu – oricum îţi mărim dobânda la loc.
    7. Dobânda promoţională pe un an-doi este doar ca să te califici pentru un credit mai mare. Semnează doar dacă eşti sigur că îţi va creşte salariul, pentru că va veni vremea când vei plăti pentru promoţia asta.
    8. Nu te anunţăm când se măreşte dobânda, pentru că uneori ne e teamă să nu observi că am exagerat. Regula internă este: când e cazul să o mărim – o mărim, când e cazul să o micşorăm – o menţinem.
    9. Dacă faci depozite la noi, îţi dăm dobânzi mai mari decât ne permitem, pentru că avem nevoie să acoperim nişte grile de prudenţialitate. Uită-te în ochii noştri. Suntem disperaţi!
    10. Facem lunar concurs de idei: cine gândeşte cel mai inovator comision. Câştigătorul îşi păstrează jobul.
    Dobânzi:

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu