Haznaua jurnalismului – „Curul meu ţine loc şi de cultură, şi de charismă”

Tweet this

Cornel Nistorescu, ziarist de referinţă după Revoluţie, a scris un editorial plin de vulgarităţi, descalificându-se profesional.Editorialul jurnalistului Cornel Nistorescu, intitulat „Nutzy – Spaima Puţii”, apărut în ziarul „Ediţie specială” din Craiova, va intra cu siguranţă în istoria neagră a presei româneşti prin limbajul suburban folosit.
Dacă nu ar fi purtat semnătura lui Cornel Nistorescu, textul ar părea desprins din paginile revistei „România Mare”. Este greu de imaginat cum ziaristul care a creat o şcoală de presă, făuritor (cum se spune) de gazete, un model  pentru mulţi tineri, a putut să se coboare în subsolurile urât mirositoare ale scrisului, acolo unde băltesc Corneliu Vadim Tudor şi Victor Ciutacu.

„Nutzy – Spaima Puţii” este un atac imund la adresa unui personaj feminin cu „figura bălaie şi cu privire de viţică muşcată de muscă”. Nistorescu nu i-a precizat numele, dar cititorii avizaţi înţeleg repede că este vorba de Elena Udrea, ministrul Turismului. În viziunea editorialistului, Udrea este „o „fată plecată singură din Căcănaţii-Afumaţi”, cu „vale adâncă între ţâţe şi ruj întins cu şpaclu”, care are ambiţia să ajungă „prima femeie preşedintă”. „Curul meu ţine loc şi de cultură, şi de charismă” - inventează gazetarul o replică pentru Elena Udrea.

În 1988, Cornel Nistorescu publica la prestigioasa editură Cartea Românească volumul de reportaje „Proprietarul de iluzii”, lucrare care a reprezentat pentru multe generaţii de jurnalişti o „carte de căpătâi”. Astăzi, Nistorescu a ajuns atât de rău încât, în editorialul din „Ediţie specială”, oferă mostre înfiorătoare de vulgaritate: „schimbă maşinile albe şi scumpe (Elena Udrea – nota. red), cum schimbă farmacistele chiloţii”, „hai sictir! – ar fi zis înfometată de sex şi politică”, „face priviri curgătoare către toţi cei care trădează agitaţie în pantaloni”. Subliniem că aceste fraze au fost scrise de omul care, în anul 2001, fusese ovaţionat pentru emoţionantul editorial „Cântarea Americii”, cu referire la atacurile teroriste din 11 septembrie. http://www.adevarul.ro/articole/nistorescu-de-la-cantarea-americii-la-nutzy-spaima-putii.html

„Cântarea Americii“(fragmente)

24 septembrie 2001 - „Evenimentul Zilei“


„De ce sunt americanii atât de solidari între ei? Nu seamănă unul cu celalalt nici dacă îi vopseşti! Vorbesc toate limbile pământului şi alcătuiesc un amalgam ameţitor de civilizaţii. Unele sunt aproape dispărute, altele incompatibile între ele, iar în materie de credinţe religioase nici Dumnezeu nu le mai ţine socoteala.”

„Şi, totuşi, tragedia americană a făcut din trei sute de milioane de oameni o mână strânsă pe inimă. N-a sărit nimeni să acuze Casa Albă, armata şi serviciile secrete că reprezintă o adunătură de neisprăviţi. N-a fugit nimeni să-şi scoată banii din bănci.

Nu s-a înghesuit nimeni pe străzile vecine să caşte gura. Americanii au dat fuga să doneze sânge şi s-au oferit ca voluntari.”

„Au fixat steaguri pe clădiri şi pe autoturisme de ziceai că în fiecare loc şi în fiecare automobil trece un ministru sau preşedintele. Şi cu orice prilej au izbucnit în cântecul lor tradiţional: God Bless America!”

„Nu ştiu cum Dumnezeu toată această cântare obsedantă a Americii nu suna nici dogit, nici naţionalist, nici ostentativ! Te făcea să mori de ciudă că nu eşti în stare să-ţi cânţi şi tu ţara, fără a risca să fii socotit şovin, ridicol sau suspect de cine ştie ce interese meschine.”

„.....cu fiecare apel telefonic se adunau milioane şi milioane de dolari într-o colectă menită a recompensa nu un om sau o familie, ci un spirit ce nu poate fi cumpărat cu nimic. Ce Dumnezeu poate să-i unească pe americani într-un asemenea hal? Pământul acela? Istoria lor galopantă? Puterea economică? Banul? Ore întregi am încercat să găsesc un răspuns, fredonând melodii şi îngânând propoziţii ce riscă să sune a locuri comune. Le-am întors pe toate feţele, dar n-am putut trece de o idee: numai libertatea poate face asemenea minuni!”

„Nutzy - Spaima Puţii“(fragmente)

27 aprilie 2009 - „Ediţie Specială de oltenia“

Românul curios, bârfitor sau obsedat sexual deschide televizorul şi butonează. Pe cel mult al treilea canal, dă de Nutzy! Vale adâncă între ţâţe, ruj întins cu şpaclu, poşetă scumpă, pantof cu toc, picior peste picior (dar numai până în zona în care nu se zăresc şunculiţele), ce mai, vedeta şi dinamita naţiunii! Nutzy S. P. schimbă maşinile albe şi scumpe, Merţ şi Audi şi altele din clasa premium, cum schimbă farmacistele chiloţii. O pereche pe zi!”

„Nutzy S. P. a comandat cele mai scumpe, groase şi sofisticate cărţi din lume, din care să înveţe oarece teorie politică. Ştiţi cum le-a parcurs? A pasat pachetul nedesfăcut unei surate şi i-a zis: «Citeşte şi zi-mi şi mie ce este mai folositor şi mai interesant!» «Şi ce vrei să îţi fişez din ele?» «Cum să mă afirm şi cum să încalec puterea! Da’, mai ales, cum să ajung prima femeie preşedintă», ar fi răspuns poreclita Spaima Puţii. «Da, iubito, dar pentru asta îţi mai trebuie şi cultură politică, şi charismă!» «Hai sictir», ar fi zis înfometata de sex şi politică. “Curul meu ţine loc şi de cultură, şi de charismă! Şi banii nu-s o problemă! » Nutzy are tupeu.“

„De exemplu, ea a lansat cu mare dezinvoltură, în mare vogă: “Să mutăm capitala României în Delta Dunării!” A fost prima ei mare iniţiativă turistică şi politică.“

„Partidul care o susţine pe Nutzy - Spaima Puţii (trebuie precizat că doamnele n-au niciun motiv de sfială sau de teamă, porecla duduii referindu-se pentru performanţă doar la organul sexual masculin) a şi trecut propunerea sa între proiectele urgente ale viitorului program de guvernare. Nutzy a lansat şi marea soluţie pentru ieşirea din criză. «Declarăm litoralul românesc zonă liberă de taxe (adică fără TVA şi impozite) şi deschidem cazinouri şi bordeluri de lux. »”




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 1945

16 Comentarii pana acum»

  1. Clau said

    am April 30 2009 @ 5:29 pm

    O vita si un criminal asta este Nistorescu

  2. Dorina said

    am April 30 2009 @ 5:33 pm

    Carpa asta umana trebuia sa zaca in puscarie pentru omul calcat cu masina

  3. timisorean1 said

    am April 30 2009 @ 6:51 pm

    din pacate, “cantarea americii” e de tot plansu/rasu la ora asta. nu mai inseamna nimic pt orice om care se informeaza. asa ca se pare ca nutzy s.p. ramane mai realistic

  4. aspida said

    am May 1 2009 @ 7:34 am

    «Este greu de imaginat cum ziaristul care a creat o ?coal? de pres?, f?uritor (cum se spune) de gazete…»
    Eroare! NU el a «faurit» gazete, ci Cristoiu, în umbra caruia a scos «evz» (ca ultima realizare) si de la cârma caruia i-a facut vânt într-o maniera perfida…

  5. Dani said

    am May 1 2009 @ 9:07 am

    Nici o consideratie pentru acest Nistorescu.Este mai infect si mai vulgar decat VC Tudor.

  6. CMV Dan said

    am May 1 2009 @ 10:11 am

    Da… intr’adevar! Limbajul e cam dur… chiar marlanesc! Insa, sub forma asta mai putin slefuita se ascunde 100% adevar! Care sunt motivele pentru care patachina asta a ajuns ministru, daca nu ar fi evidente, am putea spune ca sunt misterioase.
    E simplu, duduia a stiut unde sa se mufeze, si pentru acest motiv a ajuns ministru in locul altor persoane cu doctorate, masterate, eleganta si… mai important decat toate, cu un dram de inteligenta! Nuti are insa ceva in plus, mai important decat cele de mai sus, sau chiar decat posteriorul sau decolteul sau: ea are tupeu! Si oportunism: s-a mufat cu acel “Addonis” numit Cocos, iar mai apoi cu Marele Carmaci!
    Asa ca: voi pedelisti cu stea in frunte, urmati exemplul de succes!
    Bafta!

  7. Alex said

    am May 1 2009 @ 10:46 am

    Vulgar …. dar adevarat….si asta doare…pentru ca vulgaritatea editorialului blamat de atat lume e mai mica decat vulgaritatea faptelor personajelor din el.

  8. Titanica said

    am May 1 2009 @ 11:05 am

    Intr-o lume in care primeaza imaginea , mirlania si spoiala culturala “pornografic” de infecta a doamnei Udrea cum sa adopti un limbaj de academician ?\
    Cine te baga in seama ?
    Cu oameni de acest gen ( Udrea) trebuie sa lupti cu acelasi arme.
    Nu sunt afiliata politic, nu merg la vot de peste 10 ani dar nu pot sa agreez un personaj care arata ca pe centura si care abereaza pe banii castigati cu greu de noi si care ii platim sub forma de impozite.
    Are dreptate Victor Ciutacu si Nistorescu 100% !

  9. constantin said

    am May 1 2009 @ 11:15 am

    Pamfletul este pamflet si nu il vad cu nimic mai vulgar decat acea oda a pisatului scrisa de CT Popescu. In alta ordine de idei, daca ministrul turismului avea mai mult bun simt, un dram de simt al masurii si nu isi facea imagine personala pe bani publici cred ca nimeni nu avea nimic cu persoana sa. Dar pe vremuri de criza sa arunci cu banul public pe toate neroziile visate noaptea deja este prea mult. Porcaria plagiata de Moga a costat 10.000 de euro, a mai costat vreo ceva sute de milioane plimbarea unor neica nimeni pe la mare de Pasti, a mai costat si excursia facuta impreuna cu Anca Boagiu pe la Alba Iulia unde s-a nesimtit fara masura prin calesti, salve de tun si onoruri prezentate de garda cetatii, a mai costat si plimbarea prin Delta Dunarii.Si ca tortul sa nu ramana fara cireasa sau coliva fara bomboana mai are tupeu sa afirme ca turismul a crescut cu 20% in prima parte a anului comparativ cu anul trecut.Asta in conditiile crizei acute mondiale cand mii de agentii de turism au intrat in faliment si oamenilor nu le prea mai arde de plimbarele…….

  10. m-am saturat said

    am May 1 2009 @ 5:03 pm

    Cititi si de sapte ori articolul si nu veti gasi nici o minciuna sau calomnie. Chiar spus pe sleau, totul e adevarat! Curva, proasta da fudula, ahtiata dupa notorietate, convinsa si-n somn ca are valoare, repede invatata sa minta ca toti politicienii, ce nu e adevarat din asta? Toaca zeci de milioade de euro pe luna in fruntea ministerului ordonat de Base special pentru ea, si toarna baliverne fara incetare, dupa principiul ‘cu cat mananci cacat mai mult si mai des cu atat se vor obisnui toti cu asta si nu vor mai obseva’
    Asta e adevarul doare, chiar si pe domnu senator Urban, slugarnicia de partid il face sa inghita si el laolalta cu toti, la ordinul Carmaciului de la Cotroceni!

  11. Timur said

    am May 1 2009 @ 5:49 pm

    Ha Ha Ha…m-am bucurat teribil cand am citit comentariile de mai sus si vreu sa-i felicit pe cei care le-au scris:Felicitari!!!
    Si ma mai bucur Dl Urban ca incercarea dumneavoastra de a va scoate basma curata colega de partid esueaza lamentabil!!!!!!!!

  12. ildiko said

    am May 2 2009 @ 9:45 am

    Omul a avut o zi proasta, o ratacire/enervare si mai ales o muza proasta care l-a inspirat si i-a determinat stilul.

  13. gheorghe said

    am May 2 2009 @ 11:30 am

    Ha-ha, ca pamflet este bun!
    Ha-ha, ca misoginism e rau!
    Ha-ha, ca adevar e trist si evident suparator!

    Nu stiu de ce se mira unii ca altii se folosesc de ‘fuste’, cum zicea Poetul, dar asa a fost si asa este si va …

    Noua ne ramane partea cu ha-ha.

  14. securistu de scarbici said

    am May 3 2009 @ 9:16 pm

    ba baieti ! am o veste pt voi tovarasu are dreptate !pour les conesseure

  15. online said

    am May 4 2009 @ 8:42 am

    poti sa-i dai dreptate sau nu… oricum la noi in politica e… jale… ce dracu cauta udrea acolo? oare ce?

  16. SIANA said

    am May 4 2009 @ 11:36 am

    Scuzati ……. dar nu am inteles ce a suparat mai tare limbajul …….. sau esenta ?
    Pentru ca si una si alta zugravesc al dracului de bine ce se intampla in tara noastra acum .

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean