Cavalerii templieri au ascuns 150 de ani Giulgiul din Torino, in care a fost invelit Isus dupa crucificare

Tweet this

Relicva creştină a fost astfel ferită de ereticii care îl huleau pe Iisus Hristos.

După încheierea Cruciadelor, giulgiul din Torino a fost ţinut ascuns şi venerat în secret de către Cavalerii Templieri, a dezvăluit recent Vaticanul. Această afirmaţie ar putea fi răspunsul pentru anii în care nu s-a găsit nici o menţiune istorică legată de această relicvă creştină.


Se ştie că pânza a dispărut de la Constantinopol în anul 1204, în timpul celei de-a patra cruciade, şi nu a revenit în atenţia publicului larg decât la mijlocul secolului al XIV-lea. Aşadar, unde a dispărut preţioasa pânză a creştinilor pentru 150 de ani?

În anul 1287 era folosit la ritualurile de iniţiere

Răspunsul a venit înaintea Paştelui, de la Vatican. În “L’Obsservatore Romano”, ziarul Sfântului Scaun, istoricul Barbara Frale a adus la lumină un document în care Arnaut Sabbatier, un tânăr francez care a intrat în ordinul templierilor în anul 1287, povestea că, la acea vreme, ca parte a iniţierii sale a fost dus la “un loc secret în care numai fraţii Templului aveau acces”. Acolo, i-a fost arătată “o pânză lungă, pe care era imprimat chipul unui om” şi a fost instruit să sărute de trei ori partea inferioară a pânzei.

Barbara Frale a mai precizat că printre alte presupuse infracţiuni, cum ar fi homosexualitatea, cavalerii au fost acuzaţi de adorarea idolilor, în special a unui “chip bărbos”. În realitate, mai spune ea, aceştia venerau giulgiul din Torino.

Templierii au salvat relicva pentru a se asigura ca aceasta nu va cădea în mâinile unor grupuri de eretici, cum au fost, de exemplu, cei care susţineau că Hristos nu a avut un corp uman, ci a fost doar apariţia unui om, şi ar fi putut, prin urmare, să nu fi murit pe cruce. Astfel, ar fi fost demolat cel mai important eveniment din istoria creştinilor: Învierea Domnului.

În această pânză a fost învelit Iisus Hristos după crucificare

Giulgiul din Torino, numit de unii creştini Sfântul Giulgiu, este o pânză de in, păstrată la capela regală a Catedralei Sfântul Ioan Botezătorul din Torino şi pe care se află imprimată imaginea corpului unui om care prezintă semne de agresiune fizică, în special de crucificare. De-a lungul timpului, pânza a generat numeroase controverse între credincioşii creştini, care îl consideră o relicvă deosebit de preţioasă (linţoliul în care a fost învelit Iisus Hristos după crucificare), şi comunitatea oamenilor de ştiinţă, care consideră că este vorba de un fals.

Au fost arşi pe rug într-o zi de vineri, 13

Cavalerii Templieri au format unul dintre cele mai cunoscute ordine militare creştine. Acesta a fost creat în 1096, după prima cruciadă pentru a asigura călătoria în siguranţă a numeroşilor pelerini europeni către Ierusalim. Cavalerii Templieri puteau fi recunoscuţi după hainele albe cu o cruce roşie, distinctivă, şi erau printre cel mai bine echipaţi, antrenaţi şi disciplinaţi războinici din perioada cruciadelor. Când au apărut zvonuri despre ceremoniile iniţiatice secrete ale acestora, regele Filip al IV-lea al Franţei a început să facă presiuni asupra Papei Clement al V-lea să fie desfiinţat. Vineri, 13 octombrie 1307, regele Filip a arestat majoritatea membrilor Ordinului, inclusiv pe Marele Maestru Jacques de Molay, şi, după ce le-a obţinut mărturisirile prin tortură, i-a ars pe rug.




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 2585

31 Comentarii pana acum»

  1. Cavalerii templieri au ascuns 150 de ani Giulgiul din Torino, in care a fost invelit Isus dupa crucificare | Pe net! said

    am April 26 2009 @ 7:22 pm

    [...] Go to Source [...]

  2. mihaiz said

    am April 26 2009 @ 10:58 pm

    ntzz ntzz ntzz

  3. Cristian Raicu said

    am April 26 2009 @ 11:36 pm

    Ha,în România înca se mai vinde cacialmau cu giulgiul…Ma ,testele facute acestei boarfe nu reprezinta nimic,pentru anumiti fundamentalisti.Dar hai sa zicem ca este într-adevar un giulgiu din sec I. Oare nu ar putea fi al oricui individ crucificat? Altceva,cum demonstreaza acest giulgiu asa-numita “înviere” ? Eu unul crred ca nu mai voi reveni pe acest sit.La urmea urmei ce legatura are protectia consumitorului cu aceasta istorie? Consumitorii nu ar trebui sa fie protejati si de cacialmale religioase?

  4. Marian D. said

    am April 26 2009 @ 11:40 pm

    Voi inca mai credeti in balivernele astea ?

    Religia ar trebui interzisa prin LEGE ! Propovaduieste prostia si hotzia ! Si cu astea ajungem in buda.

  5. Eugen said

    am April 27 2009 @ 12:27 am

    Subscriu, de-a lungul timpului religiile occidentale si cele islamice au omorat milioane de oameni nevinovati, au ars pe rug bastinasii amerindieni, au pradat, furat etc.

    Inca mai fura si in ziua de azi, neplatind niciun fel de taxe catre stat, imbuibandu-se cand altii nu au cu ce-si cumpara de mancare, lafaindu-se in degradare morala, prostie si opulenta.

    Ar trebui atarnati de cel mai inalt copac in fata bisericilor!

  6. Lucia Negru said

    am April 27 2009 @ 6:19 am

    E trist sa vezi ca inca mai exista persoane in ziua de azi care confunda religia cu exponentii bisericii, sau care privesc giulgiul ca pe o zdreanta. Pana la urma, daca vreti, el nu reprezinta nimic, dar incercati voi sa va imprimati fata pe prosopul cu care va stergeti fata dupa ce va spalati, sa vedeti, va iese?

    Sigur, D-le Raicu, ar putea ca giulgiul sa fi fost al oricarei persoane crucificate, dar fiti sigur ca daca era vorba de un altul decat Isus, numele sau ar fi ajuns prin veacuri pana la noi. Si da, giulgiul nu dovedeste Invierea, ci moartea lui Isus – asta pentru ca nu ati citit cu atentie articolul sau nu ati inteles substratul sau.

    La ce va referiti, D-le Eugen, cand spuneti “religii occidentale”? Dar “religii islamice”? Stiti precis ce inseamna religie si ce inseamna secta? Cunoasteti continutul Coranului, cartea de baza a religiei islamice? Sunteti sigur ca nu faceti confuzii intre fanatism si religie?

    Cat despre religie si interzicerea sa prin lege sau demonstrarea stiintifica a unor “cacialmale” de catre oameni de stiinta cu larga recunoastere, mai bine luati o pauza si vizionati filmul “What the Bleep Do We Know?” sau un alt film documentar pe care il gasiti pe Google – e la fel de stiintific:

    http://video.google.com/videosearch?q=Water&emb=0&aq=f#q=Apa+documentar&emb=0&dur=3

    Iar pentru cei ce se tot intreaba ce sens are articolul acesta aici, vedeti pe ce pagina de web va aflati: http://www.urbaniulian.ro.
    E un blog personal, nu va obliga nimeni sa intrati aici. Dar stiu, v-ati obisnuit sa vi se dea si sa vi se faca totul “gratis”, asa ca in comunism, cand unii erau mai egali decat altii….

  7. corneloprea said

    am April 27 2009 @ 6:31 am

    Jacques de Molay a fost ars pe rug la 18 martie 1314. Cititi aici:

    http://www.ne-cenzurat.ro/arhiva/necenzurat_88/html/dezvaluiri87b.html

  8. Victor said

    am April 27 2009 @ 8:06 am

    Imi pare rau sa mi se reconfirme intre ce personaje fara cultura traiesc.Oameni fara Dumnezeu….cam asa vi se spune popular.
    Zilele trecute ma intrebam de ce traiesc intr-o tara cu mai multe legi strambe decat legi drepte, cu atitudine lipsita de conduita,cu moralitatea adaptata celui care calca pe cadavre , etc. Raspunsul sunteti voi baieti, voi care sunteti majoritatea si din pacate lipsiti de o minima cultura religioasa, etica, educationala, si care din pacate veti da nastere si altor diversitati aculturale umanoide.

    Dragii mei nihilisti, eu nu concep cum ati trait si cum traiti fara ca macar o data sa incercati si sa aflati care este legatura intre voi si spiritualitate, fiinta divina, credinta, biserica, Dumnezeu.
    Si daca totusi nu vrei sa afli, deocamdata, poti macar prin a incepe sa te respecti pe tine si sa te ajuti pe tine intr-un mod lipsit de egoism.
    Sincer, am vrut sa incep si sa va ocarasc dar stiu ca este de prisos.
    Totusi daca cineva e dornic sa ma faulteze ma gaseste la iac02@hotmail.com

  9. ildiko said

    am April 27 2009 @ 8:07 am

    E facuta mai tarziu.

  10. Stai treeaz! said

    am April 27 2009 @ 8:42 am

    Domnule Cristian Raicu si Eugen, ve-ti avea ocazia sa aruncati cu pietre in credinciosi mai repede decat credeti; totusi va rog nu confundati subiectele discutiei; bisrica autentica-primara a fost persecutata-eterminata permanent pana azi inclusiv; au fost permanent un grup similar celor din arenele romane indiferent ce denumire formala au avut ca si credinciosi; si alti care au ridicat sabia impotiva celor ce indrazneau sa fie diferiti. Nu religia este problema noastra, ci oamenii corupti si vicleni care profita de credului, cu scopul de a se substitui Creatorului. Lupata dintre Cain si Abel se va sfarsii cand va revenii Cristos; daca nu va place varianta religioasa a paradigmei umane, probabil ve-ti prefera varianta cu maimuta evoluata….

  11. igelijk said

    am April 27 2009 @ 9:24 am

    Credinta inseamna speranta.Toate religiile sunt bune atata timp cat nu se ajunge la fanatism.
    Slujitorii bisericii sunt corupti.Traiesc in case mari,conduc masini scumpe ,huzuresc traind din banii primiti de la credinciosi.Ne citesc din cartile sfinte,ne dau lectii de viata,dar sunt primii care incalca regulile.
    De Paste,am fost sa iau lumina,si mi-a sarit in ochi un afisier din curtea bisericii:Erau 6 pagini cu sfaturi religioase pentru sarcina si alaptare !!!!!!
    Ce treaba are popa cu sarcina si alaptarea?Duhovnicii au devenit cumva si doctori de familie? Isi depasesc atributiunile amestecandu-se unde nu le fierbe oala.

  12. Tzeapa Voda said

    am April 27 2009 @ 9:26 am

    Templierii astia sunt mai degraba la originea grupurilor care acum incearca sa-si impuna dominatia globala, au stiut Filip cel Frumos si Papa ceva, dar pare-se ca nu au reusit sa taie raul de la radacina.

  13. Victor said

    am April 27 2009 @ 9:51 am

    ce gluma buna! s-au scris carti intregi care demonstreaza ca aceasta carpa e un fals!!! de ce pe o panza se vede o imagine plana a chipului cand ai impachetat un corp cu 3 dimensiuni, nu ceva plan! asta e giulgiul din Torino, nu din Israel! ce treaba are Torin cu Iisus?

  14. anticip said

    am April 27 2009 @ 10:09 am

    Comentariile otravite scrise de unii vrajmasi ai ortodoxiei, pe tema acestui articol, ma conving de vina absoluta pe care o are “cel mai iubit” (ceausescu) care, in anii 70 a dezradacinat din sate o bune parte din oameni stricandu-le sufletele, stricand rostul satelor si agriculturii, inghesuindu-i in blocuri ca in lagare de concentrare, inghesuindu-i in fabrici si indoctrinandu-i in spiritul marxist-leninist. Cei care scriu sunt vlastarele acestora, mult mai dezradacinati decat parintii lor, mult mai parveniti si snobi… pacat de suflete lor…

  15. Othelo said

    am April 27 2009 @ 10:10 am

    Intr-adevar, Biserica Crestina primara a fost oprimata. Dar nu observati ca tot ce a aparut bun in istoria umanitatii a fost ulterior infiltrat si confiscat: asa s-a intamplat si cu biserica crestina, prima smecherie a fost cea in care s-a modificat continutul bibliei (mai exact au fost extrase anumite pasaje in special cele care faceau referire la reincarnare) urmata apoi de Marea Schisma si de schisme mai mici in interiorul Bisericii Catolice.Inchizitia, desi formal era un instrument ce apara Biserica Catolica de “eretici” nu a avut niciodata vreo legatura cu trairea spirituala crestina.La fel s-a intamplat si cu islamismul (care initial a fost un cult deosebit de tolerant. A urmat separarea intre shiiti si suniti si radicalizarea pana la extrem a unor factiuni. Cultul mozaic a fost impins spre zionism, cu care de fapt nu are nici o legatura. Mai putin alterate au fost hinduismul si budhismul.
    In ceea ce ii priveste pe templieri, ei au gasit in catacombele din Ierusalim (sub templu) pe langa comoara regelui Solomon si numeroase documente care ulterior le-au oferit puteri deosebite. Este vorba de documente foarte vechi cuprinse in asa numitele sarcofage atlante (sase la numar). Cunostiintele, nu doar de natura spirituala dar spre exemplu si tehnologica, erau transmise in cadru restrans. Dupa masacrarea templierilor (a celor francezi care erau si cei mai puternici) in alte tari ei fiind absolviti de acuzatiile de erezie ce li se aduceau (in special in Anglia, Scotia si Portugalia)acestia au trasmis urmasilor lor, multi fiind dintre cei care au infiintat Ordinul Fransmasonic in deceniul III al sec. XVII, cunostiintele, si fara indoiala si documentele in cauza. Initial,fiind bine intentionati, au crezut de cuviinta ca trebuie sa pastreze caracterul esoteric considerand ca restul omenirii nu este pregatita sa afle aceste informatii pe care le detineau. Ulterior, si francmasonii au fost infilitrati la varf si confiscati de catre Iluminati. De atunci toate nenorocirile din lume se datoreaza acestora din urma. Lumea face confuzie si atribuie multe dintre actiunile iluminatilor francmasonilor,insa doar acestia din urma sunt raspunzatori pentru tot ceea ce se intampla rau acum in lume, inclusiv pentru discutiile contradictorii deosebit de virulente uneori, pe care le purtam, din pacate si pe acest blog. Ei se afla in etapa finala de obtinere a controlului absolut asupra omenirii care va culmina, foarte probabil dupa un razboi mondial, cu implantarea de cipuri la toti oamenii. Deocamdata trecem prin etape intermediare: chemtrails si alimente aditivitate (pentru slabirea sistemului imunitar, razboi psihotronic (bombardare permanenta cu unde de joasa frecventa (control mental: Proiectul HAARP), programe dubioase de vaccinare (nu toate!) in scopul eugenizarii sau sterilizarii populatiei, razboaie fara de sfarsit impotriva “terorismului”, introducerea cardului unic si ulterior, cum am spus, a cipului implantat (justificate prin faptul ca respectivele carduri pot fi furate sau hackerite).
    In final, as vrea sa remarc ca nu trebuie sa confundam abuzurile institutiei bisericesti sau fatarnicia si duplicitatea unor membrii ai acesteia cu isihastii adevarati, care pot fi un suport spiritual pentru multi dintre noi. Astfel de oameni sunt reprezentanti ai mai toate religiile importante, deci nu fac apologia vreuneia aparte. Repet, sa nu confundam institutia bisericeasca si manipularea prin biserica cu credinta sau trairea spirituala adevarata.
    Dar daca stam si ne injuram intre noi pe blog si dupa aceea mergem si mai trantim un credit la banca sau umplem caruciorul in hipermarket cu alimente pline de aditivi si otravuri, nu facem decat sa intretinem aceasta situatie, si sa ii “ingrasam” pe manipulatorii nostrii. Si ne vom merita soarta. Exista solutii, cum ar fi eco-satele, sau amintitul “The Venus Project” (cu motor de cautare pe youtube). Exista si metode de protectie, dar aceasta insemana in primul rand o schimbare de mentalitate si de intelegere corecta a situatiei actuale in care ne gasim. Eliminarea fricii si declansarea potentialului extraordinar pe care fiecare dintre noi, mai mult sau mai putin constient, il detine.

  16. Monica said

    am April 27 2009 @ 10:12 am

    Va felicit stimata Lucia Negru.
    Cat e de trist sa citesti cuvinte ca cele ale lui Cristian Raicu…Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce spun…

  17. Mihai said

    am April 27 2009 @ 10:29 am

    Cei care contesta religia, credinta, nu se gandesc ca maine s-ar putea sa fie loviti de o boala incurabila sau de alte nenorociri ? Atunci cu siguranta ar avea nevoie de speranta ! Din pacate multi o cauta pe ultima suta de metri. Chiar nu realizati ce mici si neinsemnati suntem ?
    Cati oameni inainte de criza se credeau foarte puternici, cand erau pe val, iar acum cer mila si au nevoie de speranta !

    Iarta-i Doamne ca nu stiu ce spun !

  18. Floarea Soarelui said

    am April 27 2009 @ 11:51 am

    Legat de ceea ce spunea @ Othelo , si inca foarte bine,

    ” Deocamdata trecem prin etape intermediare: chemtrails si alimente aditivitate (pentru slabirea sistemului imunitar, razboi psihotronic (bombardare permanenta cu unde de joasa frecventa (control mental: Proiectul HAARP), ( …) ”

    Sa nu uitati , dragii mei , undele de joasa frecventa pot fi combatute prin rugaciune .

    Vorbesc foarte serios , rugaciunea din suflet , si nu spusa ca o poezie cu mintea cine stie pe unde , emite unde de inalta frecventa ( rostirea ei , nu ea , chiar si in gand)

    Au spus-o oameni de stiinta , nu eu.

    DAR SA NU UITATI !

    Ia ganditi-va , la cata violenta si intoleranta asistam in zilele noastre , sa fie oare de vina doar filmele cu continut de acest gen , sau ni se da o mana de ajutor ???

  19. Othelo said

    am April 27 2009 @ 12:16 pm

    Da Floarea Soarelui, uitasem de una dintre cele mai puternice arme: manipularea prin mass media (ma refer la main stream media detinuta de Iluminatti si nu la media alternativa). Un exemplui, pe langa filmele violente: Stirile de la ora 17.00 si altele asemanatoare lor: Justificand rating-ul ridicat, de fapt se incearca (din pacate multi angajati TV nu stiu sau neaga acest aspect) scaderea vibratiei personale pentru o manipulare mai usoara, inducand sentimente ca frica sau incertitudinea.
    Si ceea ce spuneai vis-a-vis de rugaciune este adevarat. De fapt prin rugaciune (mai sunt si alte metode,meditatii, aparate de protectie, aromoterapie, etc, sau in combinatie)se ridica vibratia personala si ne protejeaza de undele de joasa frecventa. Este simplu, fizica cuantica si magnetismul, despre care noi am invatat doar partial, pot explica toate aceste fenomene. Se stie, dar se neglijeaza acest aspect in mod intentionat ca omul este la nivel subtil o fiinta energetica si bipolara ca de altfel tot ceea ce este in Universul material, acel dualism de care amintesc mai voalat chiar si unele religii, evanghelii apocrife, sau Tao Te King. Nu intru in amanunte, dar concluzia este ca daca vrem sa iesim bine din toata nenorocirea asta trebuie sa ne invingem mai intai pe noi insine (mai exact ego-ul din noi) si sa ne dezvoltam hiperconstienta. Cum am mai spus mai sus, sunt multe metode, ele pot fi si combinate. Dar nici unul nu este posibil daca nu ne schimbam comportamentul si nu ne oprim in a ne incarca permanent cu energie negativa.

  20. Cristian Raicu said

    am April 27 2009 @ 12:34 pm

    Pentru nick-ul Anticip : înainte sa începeti ospeculatie asupra originii mele-gen desradacinat al satului si îndoctrinat de marxism-leninism,parvenit s.a.m.d. puteati sa-mi cereti sa verificati daca nu cumva sînt evreu (stiti cum se face acest lucru,nu?).Cum ma îndoiesc ca D-voastra ar fi fost mosier sau industrias în timpul comunismului,banuiesc ca faceti parte din acei tovarasi care atunci considerau la fel sarantoci desradacinati pe cei necunascatori ai documentelor nu stiu carui congres.Dupa cacialmaua din dec.’89 v-ati autrotransformat ìntr-un drept-credincios.Eu unul provin dintr-o familie neo-protestanta.Desi nu eram si nici nu sînt botezat,am fost insulta în timpul liceului de catre un profesor la fel de drept-credincios în felul: “Ba,tu esti *****-numele cultului-”.Atunci,aveam 16 ani,m-am limitat sa-l trimit în ma-sa.În fine,eu consider att marxism-leninismul cît si religia (în special cea crestin-ortodoxa) precum mijloace sigure de a imbeciliza persoanele.În sprijinul afirmatiei mele vine continutul comentarului dv-stra si ale altor nick-uri.Mai cititi domnule si veti afla ca în afara de marxisti,esista altii care nu recunosc nu numai învierea respectivului ci nici macar existenta fizica. Admiratori ai lui Melquisedec ,maniqueisti (ati auzit de Mani?)etc.,etc.Oricum,parerea mea sincera este ca monoteismul constituie un grav pas înapoi dat de umanitate. Nu ma refer la nimeni din acest sir de comentarii,dar insultul meu favorit este :”monoteist de c.c.t”

  21. baubau said

    am April 27 2009 @ 2:05 pm

    Ce probleme …

  22. Kaa said

    am April 27 2009 @ 2:36 pm

    @othelo, @floarea soarelui
    Sunt perfect de acord cu voi.
    Apropo’ de manipularea prin mass media, chiar stiu despre un renumit film de groaza al carui nume nu vreau sa-l dau aici, faptul ca pe parcursul filmului, in foarte multe locuri au fost inserate cadre cu diverse reprezentari ale “diavolului”, cu scopul de a produce frica la nivelul subconstientului. Daca imi aduc bine aminte, la cinematograf se ruleaza 24 de cadre pe secunda, iar la TV ceva mai mult. Sunt convinsa ca filmul respectiv nu era exceptia, ci eventual inceputul unei reguli, pentru ca este destul de vechi. Iata deci o modalitate simpla de a induce vibratii joase; ganditi-va ca ochiul uman nu percepe astfel de cadre ascunse dar creierul le receptioneaza si practic se poate transmite orice in felul acesta.
    Perfect de acord si vis a vis de biserica – deja orice institutie bisericeasca de pe lumea asta are atat de putine in comun cu religia pe care o propovaduieste incat nu mai merita bagate in seama. Toti stim sa citim, daca ne intereseaza, si toti avem experiente la limita acestei dimensiuni, indiferent daca le bagam sau nu in seama. Nu cred ca un om inteligent are nevoie sa ii spuna cineva ce si in ce sa creada.
    Cat despre giulgiul in discutie… chiar nu conteaza ceea ce este el cu adevarat, ci ceea ce credem fiecare din noi ca este. Interesant, totusi, ca un subiect ca acesta apare pe un forum pentru protectia consumatorilor – adica? Consumul lui dauneaza grav sanatatii? E pretul prea mare? Templierii au fost furati la cantar? Sau pur si simplu era mucegait si deci, expirat…?

  23. buju said

    am April 27 2009 @ 3:37 pm

    Desigur Religia sub nenumaratele ei forme exista decand Omul, adorarea focului, soarelui, a diverse fenomene naturale, etc., pe care apoi le-au personificat ca Zei, in religiile politeiste. Sumerienii, Egiptenii apoi Grecii si Romanii ca sa nu mai intindem pelteaua la vechii Indieni si Chinezi au avut o multitudine de credinte. Toti aveau datoria obedientei fata de divinitati, dar totul se leaga de vanitatea nemasurata a fiintei constiente de propria sa existenta, Omul, care vroia putere si poate viata vesnica undeva. Monoteismul aparut odata cu Iahve in religia Iudaica, o compilatie din civilizatiile mai vechi, a continuat cu lansarea Crestinismului, care la rindul sau dupa adoptarea cvasiunanima s-a divizat intre Imperiul Roman de Apus si Rasarit in Catolicism si Ortodoxism. Sa lasam istoria religiilor pt adevaratii profesionisti.
    Ce ma determina sa trimit aceasta scrisoare este revolta mea impotriva institutiei numita Biserica in special Ortodoxa, care prin slujbasii ei preoti este jalnica. Sunt nenumarate aspecte de ticalaosie, incepand cu taxele frauduloase pt nunti, botezuri, inmormantari, sfintiri, etc, apa sfintita la care bietii oameni se calca in picioare, ca sa nu mai vorbesc de constructia a nenumarate biserici unde fiecare popa sa astepte prostimea sa vina cu banutul. Daca biserica este ceea ce se pretinde, de ce nu construieste azile de batrini, pt copii neajutorati, cantinele saracilor, spitale si altele asemenea, ca o institutie cu adevarat milostiva si indreptata spre binele omului ?
    Dar biserica a distrus civilizatii intregi in America de Sud, Inchizitia a omorit milioane de oameni pt eretism si atunci: ce conteaza un asa zis giulgiu ?
    Nu sunt vreun musulman, budist sau mai stiu eu ce, dar prostia ma scoate din sarite !

  24. Carmen said

    am April 27 2009 @ 4:22 pm

    Ce bine ca sunt comentarii (pertinente) ca ale Luciei si ale lui Vlad, altfel chiar asa avea motive sa fiu alarmata de “fratii” romani.

  25. Carmen said

    am April 27 2009 @ 4:38 pm

    Si pentru ca subiectul este “Giulgiul din Torino”, pentru cei interesati, pe : national geographic cannel romania, a fost difuzat un documentar cu acelasi titlu. Pe site in zona “program” se poate face o inregistrare in care te anunta urmatoarea data de emisie a documentarului.
    http://natgeochannel.ro/Schedule/Daily.aspx

  26. Floarea Soarelui said

    am April 27 2009 @ 6:03 pm

    @ Buju , nu prea esti bine informat .
    Uite un exemplu : Sf Biserica Petru Voda din jud Neamt are un orfelinat de care se ingrijeste direct prin slujitorii sai , calugari si calugarite.
    In ceea ce priveste taxele , aici partial iti dau dreptate .
    In legea bisericeasca , asa cum este data ea la inceputuri , taxe pt inmormantare n-ar trebui percepute ( sau fiecare cat poate )
    Despre nunti si botezuri , insa se percepeau taxe s in trecut , dar intr-adevar nu la nivel de “luat pielea de pe om ”

    Este gresit cum ca biserica a distrus civilizatiile din Am de Sud , ea doa r a fost un instrument al lacomiei unor mari state care azi sunt mari puteri.
    Biserica Ortodoxa nu a avut Inchizitie .
    Cat despre prostia de care vorbeai …

  27. Floarea Soarelui said

    am April 27 2009 @ 6:05 pm

    Inainte sa arunci asa cu vorbele mai citeste, mai informeaza-te , incearca sa nu mai incurci borcanele si religiile… si-o sa vezi ca prostia n-o sa te mai scoata din sarite…

  28. Othelo said

    am April 27 2009 @ 10:01 pm

    Kaa, dupa parerea mea este corecta observatia cu percepetia, a fost intr-adevar dovedita stiintific. Legat de giulgiu, chiar ca nu asta este esential,asa cum ai constatat si tu. Important este sa intelegem simbolismul din cartile sfinte (indiferent de religie) si mesajul din cele moderne de profil (ma refer la cartile serioase, documentate si care vin si cu solutii), si sa incercam sa ne dezvoltam hiperconstienta. Este prima si cea mai importanta masura pentru a ne proteja de cei care ne manipuleaza.

  29. Tzeapa Voda said

    am April 28 2009 @ 1:54 pm

    “Cristian Raicu” Lasa, ca si tu ai speculat asupra originii etnice, a pregatirii si a profilului de activitate a firmei mele si n-ai nimerit absolut nimic!

  30. Floarea Soarelui said

    am April 29 2009 @ 10:22 am

    Dati mai departe
    Miting la Camera Deputatilor miercuri 29.04.2009

    Miting Miercuri 29 aprilie 2009, orele 10-14 vis-a-vis de intrarea Camera Deputatilor, Parcul Izvor va avea loc un miting al societatii civile organizat de APADAR. Mitingul va avea ca tema protestul impotriva adoptarii O.G. 207/2008 privind pasapoartele electronice cu cipuri. Protestul se va desfasura simultan cu sedinta reunita a celor 3 comisii ale Camerei Deputatilor, care vor dezbate aceasta Ordonanta de Guvern in vederea avizarii sau respingerii ei.
    Precizam ca grupul nostru a organizat miting si inainte de sarbatoarea Sfintelor Pasti, cand cele 3 Comisii nu si-au tinut lucrarile – desi pe ordinea de zi figura sedinta respectiva. Din surse din interiorul uneia dintre Comisii, am aflat ca adunarea respectiva a fost anulata in ultima clipa intrucat persoanele interesate de promovarea acestei ordonante si-au dat seama ca exista o opozitie puternica in randul membrilor comisiilor (datorita informarii si a loby-ului creat de ONG-urile reunite in Coalitia Impotriva Statului politienesc) si “riscau” sa se petreaca ceea ce s-a petrecut la Comisia Juridica, si anume ca Ordonanta sa fie respinsa (sa primeasca aviz negativ). Este posibil ca acest scenariu sa se repete si miercuri, nefiind inca fixata ora de intrunire a comisiilor.
    Toate aceste aspecte ne indreptatesc sa perseveram in actiunile de protest, in eforturile de informare a cetatenilor precum si a factorilor de decizie (deputati si senatori).
    Invitati sunt toti cetatenii, ONG-urile si reprezentati ai cultelor
    pentru a protesta impotriva introducerii pasapoartelor
    electronice/biometrice si a solicita dreptul de optiune si organizare
    de referendum.
    Persoana de contact: av. Mihai Rapcea, vicepresedinte APADAR, 0727673376

  31. Boschetar occidental said

    am April 29 2009 @ 11:02 am

    Ce pasaport electronic dom’le? Eu nu am acte de prin 2006 si nu reuseam sa-mi obtin un nou pasaport pentru ca vezi doamne trebuia sa ma întorc în gaura aia de sobolani ca sa îl obtin. PS-sînt plecat din ‘88 si singurul meu pasaport român îl obtinusem prin ‘95 la un consulat român din tara unde traiam.Ma rog,are a face chestia asta cu giulgiul?

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean